Cărți

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 121-150 din 51118

Pagină
pe pagină
Setați descendent
  1. Mereu la start
    59.00 LEI
    Mereu la start spune povestea pasiunii lui Andrei Roșu pentru sportul de anduranță, începând de la primul maraton, trecând prin numeroase competiții dificile, ultratriatlon, Ironman, traversarea Atlanticului și până la recordurile Guinness înregistrate. Dacă, citind această carte, vei simți dorința să devii un model pentru copiii tăi, pentru familia ta sau pentru generațiile care vin, atunci scopul ei a fost atins.
  2. Fara limita de viteza
    65.00 LEI
    Guenther Steiner este una din cele mai influente și îndrăgite personalități din sporturile cu motor, care a cucerit milioane de fani în urma aparițiilor sale memorabile din celebrul serial documentar de pe Netflix Drive to Survive.
  3. Razboinicul
    69.00 LEI
    Războinicul este o mărturie a talentului și ambiției ieșite din comun care l-au ajutat pe Rafel Nadal să cucerească 14 titluri la Roland-Garros. În drumul său spre a deveni unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, Nadal a înregistrat victorii pe toate tipurile de teren: două titluri la Wimbledon pe iarbă și patru titluri la U.S. Open pe hard.
  4. Elibereaza‑ti memoria celulara
    48.00 LEI
    Învață cum să‑ți reprogramezi celulele și să devii cea mai bună versiune a ta! Eliberează‑ți memoria celulară este un veritabil manual care te invită să pătrunzi în ecosistemul conștienței, acolo unde se împletesc cultura ancestrală, amintirile arhaice, peisajul karmic și linii temporale intangibile, revelatoare ale unui trecut care nu mai există, dar rămâne prezent. Prin eliberarea memoriei celulare, poți să-ți modifici forma și energia câmpului informațional și să depășești limitele impuse…
  5. Neuroștiința nemuririi
    58.00 LEI
    Află argumentele unui neurocercetător și chirurg în favoarea existenței și nemuririi sufletului! Mulți oameni de știință și medici cred că nu există entitatea pe care o numim „suflet” sau ceva în noi care să persiste dincolo de moarte. Că suntem alcătuiți din celule și țesuturi și complet controlați de un organ material din capul nostru: creierul.
  6. Biologia miracolelor
    48.00 LEI
    Un dialog atemporal despre știință și spiritualitate Secole întregi, știința și spiritualitatea s-au aflat într-un conflict ireconciliabil. Între dovezile observabile ale descoperirilor științifice și experiența emoțională a spiritului, în fața miracolelor aduse de tehnologie și de revelațiile din cercetarea anatomiei umane, ne aflăm astăzi în situația de a ne reconsidera paradigma prin care explicăm lumea și ne construim viața.
  7. Iertarea de sine
    42.00 LEI
    Ce-ar fi dacă am putea în sfârșit să trăim în pace cu noi înșine? Petrecem o cantitate exagerată de timp judecându-ne și punându-ne să plătim pentru greșelile și defectele noastre, fie ele reale sau imaginare. Cum putem prospera în această stare constantă de tensiune interioară? Cum putem dezvolta relații armonioase atunci când cea mai importantă relație – cea cu noi înșine – este atât de tensionată, atât de conflictuală?
  8. Numerologia
    52.00 LEI
    Numerologia. Next Level, Next Generation reprezintă continuarea cărții de succes Numerologie și destin. Titlul face referire la nivelul următor de studiu, cel avansat, pentru toți cei ce integrează numerologia în procesele de optimizare a propriei vieți, dar și la conținutul ce permite întocmirea unei fișe de evaluare numerologice prezentate la final:
  9. Lectura lui Dante. Infernul
    109.00 LEI
    „Un studiu de o erudiție exemplară, cu cîte un tom alocat fiecăreia dintre cele trei părți ale ilustrului poem. Traduce terțină cu terțină și vers cu vers Divina Comedie, comentează, contextualizează, glosează, sintetizează cantitatea enormă de comentatori ai celebrei capodopere. E o carte nu doar impresionantă, ci una care apare rar într-o cultură.” (Bogdan Crețu)
  10. Lectura lui Dante. Paradisul
    109.00 LEI
    „Scopul este de a oferi o cale de acces rațională, o posibilitate de cunoaștere, de descifrare a conținutului integral al vastului poem unui public care deja beneficiază de mai multe traduceri plastice, poetice în limba proprie, unele dintre ele fiind strălucite prin expresivitate și fidelitate, ori prin capacitatea imaginativă a transpunerii. S-ar putea deci spune că noua versiune, precum și extinsul aparat critic care o însoțește, se datorează unei viziuni de factură iluministă și exprimă…
  11. Lectura lui Dante. Purgatoriul
    109.00 LEI
    „Înarmat cu o temeinică artă interpretativă – asociată cu pasiune, cu muncă de benedictin și cu o răbdare împinsă pînă la abnegație – autorul, pornind în demersul său de la textul original, pe care îl echivalează în proză, într-o fluentă limbă românească, dă frîu liber explicațiilor științifice, absolut obliga torii pentru priceperea poemului și înaintarea în lectură.” (Eleonora Cărcăleanu)
  12. Clubul de lectura de vineri
    59.90 LEI
    O elevă pe nume Sayo ajunge la Librăria de Vineri cu o dorință neobișnuită: să readucă la viață Clubul de lectură de vineri, cel care a dat cândva numele locului. Pentru asta, are nevoie de ajutorul celor trei fondatori, Makino, Yasu și Sugawa, deveniți între timp librarii care păstrează vie magia de la Kinyōdō. Numai că revenirea clubului deschide o ușă spre trecut. În spatele poveștilor împărtășite, al recomandărilor de vară, al limonadei reci, al ramenului delicios și al discuțiilor…
  13. De ce mâncăm (prea mult). Noua știință a apetitului
    69.00 LEI
    TE-AI SĂTURAT DE DIETELE FRUSTRANTE ȘI DE EFECTUL YO-YO? ÎNVAȚĂ SĂ-ȚI ÎNȚELEGI CORPUL, PENTRU A REVENI LA GREUTATEA IDEALĂ ÎNTR-UN MOD SĂNĂTOS.Cartea de față demontează miturile nutriționale și arată de ce cheia unei slăbiri sănătoase constă în înțelegerea propriului corp: în loc să numeri calorii, vei ști ce procese determină, în mod concret, creșterea sau scăderea în greutate.Autorul îmbină descoperirile științifice cu sfaturi practice și cu o abordare realistă: înțelege-ți…
  14. Fără ultimul cuvânt
    65.00 LEI
    BESTSELLER ABSOLUT NEW YORK TIMES Un thriller medical de succes mondial semnat de actrița multipremiată Reese Witherspoon și Harlan Coben, autor cu peste 90 de milioane de cărți vândute și scenarist Netflix. O femeie prinsă într-o conspirație mortală, unde descoperirea adevărului ar putea să o coste totul. După o serie de tragedii devastatoare care au dus la revocarea licenței sale medicale, Maggie McCabe, fost chirurg al armatei în zone de conflict, acceptă o ofertă de lucru…
  15. Ghidul clinicianului în terapia schemelor
    75.00 LEI
    Depășind granițele diagnosticelor psihiatrice clasice, volumul de față propune o abordare terapeutică profundă: țintirea schemelor dezadaptative în locul simplei tratări a simptomelor. Autoarele oferă un program complet, gata de aplicare, destinat pacienților cu traume complexe sau strategii de coping puternic înrădăcinate cum sunt cei cu tulburări de personalitate. Unic în literatura de specialitate, acest manual îmbină cu succes terapia individual cu terapia de grup. Structurat ca un protocol…
  16. Nectarul eternității
    42.00 LEI
    O picătură de nemurire, un instrument pentru spiritualitate, reflecție și împărtășire... Nectarul înțelepciunii atemporale, un concentrat de energie și speranță, este distilat în paginile cărții de față pentru a-ți permite să-ți descoperi identitatea eternă. Cartea „Nectarul eternității” cuprinde texte-cheie elaborate de Fratele John Martin în vremuri de restriște sau de sărbătoare pentru a ne reaminti că suntem parte din conștiența universală, că nu suntem supuși niciunui sistem de…
  17. Viața la Omoruri
    57.50 LEI
    Lucrarea prezintă în principal două cazuri: primul, o crimă comisă în 1993, victima fiind o fată de 15 ani, Gabriela Tănăsescu, iar al doilea, dublul asasinat din 2001, de pe bulevardul Magheru, criminalul fiind Konstantinos Passaris, urmărit internațional pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Între cele două cazuri, este prezentată și anchetarea crimei unei bătrâne.
  18. Jocul Evadării
    84.90 LEI
    În urmă cu șase luni, cel de-al patrulea sezon al emisiunii Jocul Evadării s-a încheiat într-o notă tragică atunci când concurenta Alicia Angelos a fost găsită ucisă chiar pe platourile de filmare.
  19. Enigma de la Hotel Marvelo
    69.90 LEI
    Bine ai venit la Hotel Marvelo, un refugiu de lux pentru posesorii magiei! Finnian, Juniper și Teddy Marvelo se mândresc cu părinții lor, actualii proprietari ai renumitului hotel, moștenit în familie de-a lungul generațiilor. Aici, orice ființă magică se poate relaxa, odihni și recupera în tihnă. Dar când magicianul Henry Gravelaxe este descoperit fără suflare în zona de spa, hotelul se transformă, dintr-o oază de pace, în locul unei anchete temeinice.
  20. Ecaterina cea Mare
    79.90 LEI
    La numai treizeci și șase de ani, prințesa de origine germană Sophie von Anhalt-Zerbst, născută în 1729, a ajuns pe tronul Rusiei sub numele de Ecaterina a II-a. Îndrăgostită de cultura franceză, dar învățând rusa ca să-și înțeleagă mai bine poporul, liberală în prieteniile sale – Voltaire, Diderot, d’Alembert –, dar autocrată în guvernarea sa, pudibondă în vorbe, dar cu temperament nesățios, muncind cu râvnă și iubind copiii, natura, animalele… iată o descriere pe scurt a celei care a fost…
  21. Comoara lui Mog. Șase povești clasice cu Mog, pisica uitucă
    119.00 LEI
    Bun venit în lumea lui Mog! Descoperă aventurile haioase ale celei mai uituce pisici. Descoperă umorul, importanța familiei, acceptarea greșelilor, adaptarea la schimbare și iubirea necondiționată. A fost odată o pisică pe nume Mog. Ea trăia împreună cu familia Thomas. Era o pisică foarte uitucă... „De la apariţia sa, în 1970, Mog a devenit eroină naţională.“ - Junior „Kerr este una dintre cele mai bune autoare de cărţi pentru copii mici.“ - The Times „Povești adorabile despre…
  22. Mincinoși în continuare
    59.00 LEI
    A treia carte din universul bestsellerului și fenomenului tiktok MincinoșiiAveam optsprezece ani, eram o ceașcă de ceai rece, nedorită. Aveam un întreg arsenal de arme. Aduceam nebunia.  Invitația sosește pe neașteptate.Este de la tatăl pe care Matilda nu l-a întâlnit niciodată: Kingsley Cello, un artist vizionar și retras. Când acceptă să-și petreacă vara la Plaja Ascunsă, reședința lui de la malul mării, Matilda speră să descopere, în sfârșit, acea parte din ea care a…
  23. Conflicte care apropie. 13 discuții dificile pe care părinții nu trebuie să le evite
    69.00 LEI
    Rolurile de părinți schimbă totul – inclusiv relația de cuplu. Multe cupluri descoperă, surprinse și derutate, că tocmai în mijlocul celei mai frumoase perioade din viața lor apar cele mai frecvente și mai dureroase conflicte. Oboseala, dezechilibrul impus de nenumărate lucruri de făcut, viața sexuală pusă pe pauză, resentimentele acumulate în tăcere: toate acestea nu sunt semne că relația merge prost – sunt semne că e vie. Prin studii de caz elocvente și o ecuație clară – de la conflict la…
  24. Oul lui Barbă-Albastră și alte povestiri
    74.90 LEI
    Când pline de umor și căldură, când crude și tulburătoare, povestirile din acest volum explorează amintirile din copilărie, felul în care este percepută îmbătrânirea părinților și sentimentele complexe care guvernează relațiile dintre bărbați și femei.
  25. Moara de pe Floss
    94.91 LEI
    Pe fundalul unei Anglii rurale aflate în plină expansiune industrială, Moara de pe Floss urmărește destinul lui Maggie și Tom Tulliver, doi frați care cresc la Moara Dorlcote. Maggie Tulliver, o tânără inteligentă și entuziastă, duce o luptă intrinsecă: prinsă între dorințele ei intelectuale, nevoia de libertate și așteptările pe care societatea le are de la ea, dezvoltă o legătură complexă cu fratele ei, care are o mentalitate mult mai rigidă.
  26. Farul din Stalingrad. Marele secret de pe Frontul de Est
    74.90 LEI
    O relatare de forță despre unul dintre cele mai tulburătoare episoade din Al Doilea Război Mondial – lupta pentru Stalingrad, locul unde soarta războiului a început să se schimbe. În inima orașului devastat, o clădire aparent obișnuită devine simbolul unei rezistențe extraordinare. Cunoscută drept „Casa lui Pavlov” și purtând indicativul „Farul”, această fortăreață improvizată a fost apărată de un mic grup de soldați sovietici, care au rezistat săptămâni la rând atacurilor neîncetate ale…
  27. Antoine de Saint-Exupéry: ultimul zbor
    57.50 LEI
    Aerodromul Bastia-Borgo. Luni, 31 iulie 1944, ora 08.45. În acea dimineață, maiorul Antoine de Saint-Exupéry a decolat la bordul avionului său P-38 Lightning, având ca destinație sudul Franței, într-o misiune de cercetare din care nu avea să se mai întoarcă. Timp de aproape 60 de ani, încercările de a localiza epava avionului s-au dovedit zadarnice, dar, în 1998, un pescar din Marsilia a descoperit într-una din plasele sale brățara aviatorului dispărut. La scurt timp după aceea, scafandrul…
  28. Anatema (trilogia Pădurea Devoratoare, vol I)
    119.90 LEI
    Umblă vorba pe la colțuri despre ceea ce pândește în Pădurea Dangătul Vrăjitoarei, locul unde păcătoșii merg să moară. Sătenii o numesc Pădurea Devoratoare, pentru că ceea ce este luat nu mai este niciodată înapoiat. Doar cei care și‑au pierdut mințile ar îndrăzni să se apropie de ea. Sau cei prigoniți.
  29. Inima monstrului meu (trilogia Monster, vol III)
    94.91 LEI
    Sunt un bărbat fără morală sau sentimente. Singurul motiv pentru care am ajuns atât de departe este pentru că îmi doresc să domnesc. Nimic și nimeni nu mă va opri. Sau cel puțin acesta ar fi trebuit să fie planul. Acum, singurul meu scop este să o recuperez pe femeia care îmi aparține. Sașa crede că totul s‑a terminat, dar adevărul e că de‑abia începe. Ea este femeia mea. Partenera mea. Soția mea. A mea!
  30. Mincinoși irezistibili
    89.90 LEI
    Toată viaţa, Kat a fost doar ea și mama ei, Jamie, cu excepţia celor 48 de ore în care Jamie a fost căsătorită, iar Kat a avut un frate vitreg, Liam. Totul s-a încheiat cu un divorţ spectaculos, iar Kat și Liam nu și-au mai vorbit de atunci.
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 121-150 din 51118

Pagină
pe pagină
Setați descendent