"Art history and food history have traditionally been separate disciplines, parallel universes. In this book John Varriano makes a cosmic leap and lures the two into a stimulating, provocative, and always entertaining study--a tasting menu of gastronomic and visual delights."--Gillian Riley, author of "The Oxford Companion to Italian Food"
Cel mai important aport al cărții de față este tocmai considerarea stilului neoromânesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al-XX-lea nu numai ca un curent manifestat într-un singur domeniu al creației, al arhitecturii, ci ca un stil în toată puterea cuvântului, care a cuprins toate ramurile artelor vizuale, dar și literatura și muzica.
Prima apariţie din seria dicţionarelor de artă se adresează cititorului contemporan dornic să recunoască mesajul secret al unor tablouri celebre aflate in expoziţiile şi muzeele lumii, a căror cheie de lectură aproape că s-a pierdut după secolele trecute de la crearea lor.
Cartea examinează cu atenţie ritualurile, obiceiurile şi simbolismul mesei din mituri și Sfanta Scriptură, recurente in reprezentări alegorice, in naturi moarte și scene de gen.
Ediție bilingvă Aflat sub semnătura unui cunoscut şi pasionat critic de artă, albumul este conceput ca o istorie concentrată a nudului din pictura romanească şi reprezintă, in esenţă, un omagiu adus femeii, in frumuseţea goliciunii ei.
La sfarşitul anului 1925, pictorii N. N. Tonitza, Şt. Dimitrescu, Fr. Şirato şi sculptorul O. Han, desprinşi din societatea Arta Romană, formează Grupul celor patru, cea mai prestigioasă asociaţie artistică dintre cele două războaie (Barbu Brezianu). Uniţi nu atat prin temperament şi viziune, cat prin devotamentul faţa de artă şi responsabila asumare a condiţiei de artist, cei patru vor scrie un capitol important in istoria picturii şi sculpturii moderne romaneşti, cultivand in cadrul…
Ştiinţa nu trebuie să fie neapărat serioasă, ţeapănă, morocănoasă.De ce, în numele unei triste ştiinţe, istoricii artei vor ca nimeni să nu râdă, de pildă, în faţa picturii? Ce dumnezeului caută un ditamai melcul în prim-planul unei respectabile Bunevestiri ? De ce Bruegel i-a aplicat regelui negru Gaspar un tratament atât de aparte în Adoraţia Magilor?
De la picturile rupestre la operele cubiste din secolul XX, de la templele greceşti la stampele japoneze, Istoria vizuală a artelor plastice propune o incursiune cronologică prin cele opt epoci fundamentale ale istoriei artei şi oferă o perspectivă limpede asupra celor mai importante momente ale ei.
„Cartea de faţă abordează, într-o perspectivă interdisciplinară, la încrucişarea dintre istoria artei şi istoria religiilor, marea problemă a «reprezentării nereprezentabilului»."
În lumea artei româneşti VERONA este un nume cu rezonanţe complexe: un nume în care se adună, deopotrivă, vocaţia pentru pictură, dragostea pentru istoria şi frumuseţile pământului românesc, dar şi suferinţa izvorâtă dintr-o nedezminţită verticalitate a spiritului.
Pasionaţii de istoria artei vor descoperi povestea capodoperelor şi creatorilor lor, de la primele manifestări artistice ale preistorei până la suprarealismul lui Dali.
Această lucrare nu are doar meritul de a dezvălui o formă literară, rar studiată; evidenţiază, de asemenea, capacitatea artelor figurative de a sugera enumerări nesfârşite, chiar şi atunci când reprezentarea pare strict limitată de rama tabloului. Astfel, cititorul va regăsi în aceste pagini o înşiruire de imagini care îl vor determina să simtă vâltoarea infinitului.
Fascinanta poveste a furtului de artă din epoca modernă se transformă în cartea lui Simon Houpt într-o investigaţie de detectiv. Ceea ce a început ca luare de prăzi de război sub forma tezaurelor artistice de către armatele invadatoare a explodat într-o sofisticată operaţiune internaţională.
Suprarealiştii foloseşte o abordare unică pentru a analiza detaliat stilurile şi tehnicile celor mai de seamă artişti ai acestei mişcări. Prin intermediul unor decupaje inedite, cartea permite cititorului să admire şi să exploreze din cele mai neobişnuite unghiuri câteva dintre capodoperele genului, printre care Persistenţa memoriei de Dalí, Lacrimi de Man Ray sau Cartoful de Miró.
Cartea aceasta este un ghid usor de utilizat care prezinta o ampla serie de curente si tendinte in arta. De la "...ismele" Renasterii (clasicism,umanism etc.), la "ismele" mai moderne,cum ar fi minimalismul si futurismul, aceasta este introducerea ideala in toate miscarile care au modelat istoria artei.
Subiectul prezentei carti il constituie imaginarul la sfarsit de veac. Nu sfarsitul secolului al XX-lea – alte lucrari au abordat acest subiect in vartejul trecerii intr-un nou mileniu. Sfarsitul de veac tratat de aceasta carte nu este un sfarsit oarecare, ci acela care a fost martorul pieirii unei lumi si al nasterii alteia.
In 1978, cand cartea de fata a fost publicata pentru intaia oara, Pontormo era inca un mare necunoscut. Cu minime exceptii, nici opera, nici teribilul Jurnal, nici chiar viata lui povestita de Vasari nu erau familiare publicului larg. Putin lasa se se banuiasca pe atunci ca acest artist se va transforma in cateva decenii intr-un fel de erou rebel al literaturii despre arta, ba chiar intr-un soi de star multimedia, pana la punctul in care s-a putut vorbi, pe drept cuvant, de o adevarata…
Cu toate ca este ilustrata cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor, aceasta nu este doar o istorie a artei. Imaginile, ca si ampla antologie de texte de la Pitagora pana in zilele noastre, ne ajuta sa reconstruim diferitele idei despre Frumusete care s-au manifestat si care au fost discutate incepand cu Grecia Antica si ajungand pana la noi.
În mod paradoxal, acest minunat mit de origine a fost, de-a lungul istoriei artei occidentale, "uitat" sau poate în mod voit "ascuns". Cartea de faţă îşi propune să reconstituie cauzele acestei ciudate amnezii şi să traseze istoria unui "rest". Lucrarea pleacă de la ideea conform căreia a reconstitui "istoria umbrei" este o modalitate de a rescrie istoria ascunsă a reprezentării occidentale.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou