Ca în fiecare an, Panoramix se îndreaptă entuziast către Pădurea Carnuților, pentru a participa la marea adunare a druizilor gali. Un concurs trebuie să desemneze cel mai priceput druid al anului. Mulțumită celebrei poțiuni magice – pe care chiar el a inventat-o –, Panoramix este sigur că se va putea întoarce în sat cu trofeul mult râvnit al Menhirului de aur.
Când druidul Panoramix își rupe cosorul de aur fără de care nu poate culege vâscul necesar poțiunii magice, Asterix se aventurează până în Lutetia pentru a procura un nou cosor de la fierarul Metalurgix. Eroii gali aproape că nu pot fi despărțiți, mai ales că se completează de minune. Asterix e mic de statură și isteț, în timp ce Obelix e un uriaș pofticios căruia mai tot timpul îi stă gândul la o serbare cu mistreți la proțap.
Jurnalul unui puști 13: Dezghețul – Aventuri de iarnă, umor și lecții despre prietenie și responsabilitate Când școala unde învață Greg Heffley se închide din cauza ninsorii, cartierul se transformă într-un câmp de luptă iernatic. Grupuri rivale se luptă pentru teritoriu, construiesc forturi de zăpadă imense și au loc bătăi colosale cu bulgări. În bătaia puștii sunt Greg și cel mai bun și de nădejde prieten al lui, Rowley Jefferson.
Te temi să fii diferit de alţii? Este posibil să te împrietenești cu persoane care sunt foarte diferite de tine? Și de ce au existat atât de multe războaie de-a lungul istoriei?
DACĂ-ȚI URMEZI VISUL, ÎNTR-O ZI SE VA ÎMPLINI. Viața Lisei s-a schimbat complet când a devenit Masca Roșie. Pentru prima oară are încredere în ea, dar e tot la fel de singură. Tuturor hoților și răufăcătorilor din Rosenhill le e frică să-l întâlnească pe misteriosul supererou al orașului. Tuturor, mai puțin celui mai periculos dintre ei, înfricoșătorul Wolfgang. Ticălosul s-a săturat să se tot simtă amenințat de Masca Roșie și s-a hotărât să o oprească, o dată pentru totdeauna. O…
O aventură haotică în lumea școlii, unde Greg trebuie să facă față unor schimbări neașteptate! Până acum, gimnaziul n-a fost chiar floare la ureche pentru Greg Heffley. Aşa că, atunci când primăria amenință să închidă clădirea dărăpănată a școlii, Greg nu e câtuși de puțin supărat. Îşi dă totuşi seama că urmează să fie transferat la altă școală decât cel mai bun prieten al lui, Rowley Jefferson, şi chiar începe să-i pese. O să reuşească Greg şi colegii lui să salveze școala înainte de a…
Invincibil salvează ziua. Din nou. Ah, ce liniștite sunt zilele în cate nu se întâmplă nimic în Grandville! Când hoața de timbre se lasă de meserie, mașinăria savantului nebun e scoasă din funcțiune și Tudi pune înapoi Luna pe cer.
Roman grafic bazat pe celebra carte „Coraline a descoperit ușa la scurt timp după ce se mutaseră în casa aceea.” Când Coraline pășește de cealaltă parte a ușii din noua ei casă, găsește o altă casă, incredibil de asemănătoare cu cea pe care a lăsat-o în urmă, doar că mai bună. Acolo există o altă mamă și un alt tată care vor ca ea să rămână cu ei. Care vor să o schimbe și să nu-i mai dea drumul niciodată.
O echipă de răufăcători simpatici învață ce înseamnă să fii erou… chiar dacă planul e, ei bine, cam improbabil! 10 000 de găini sunt închise în cuști într-o fermă super bine păzită! Cire ar putea să le salveze? Ei bine, ce ziceți de un LUP, un RECHIN, un PIRANHA și un ȘARPE... care e cunoscut și sub numele de "Înfulecă-găini"? Ce oare ar putea să meargă prost? Pregătiți-vă să vă prăpădiți de râs alături de cea mai rea gașcă de băieți buni din oraș! E timpul pentru BĂIEȚII RĂI, Episodul…
"Nicole! O să adori Parisul! O să-ți fiu eu ghid și prof de franceză!" "OMG! Mersi, André! Ar fi..." SUPER JENANT?!" Très chic! Va reuși Nikki să ajungă la PARIS?!
Batman a fost creat de Bob Kane și Bill Finger Joker s-a întors și e mai periculos și mai amenințător decât oricând. De data asta, ținta lui nu pare să mai fie Cavalerul Negru. În schimb, Joker își îndreaptă atenția către prietenii lui Batman: comisarul Gordon, Alfred, Robin, Nightwing, Batgirl, Red Hood și Red Robin. Prințul Clovn al Crimei își va dezlănțui forțele imprevizibile și psihotice asupra tuturor apropiaților lui Bruce Wayne. Va reuși Batman să oprească cel mai nebunesc atac al…
„Asterix și duelul șefilor” este al șaptelea volum din seria de benzi desenate Asterix, creată de René Goscinny (scenariu) și Albert Uderzo (desene). Publicat inițial în 1966, acest volum continuă tradiția aventurilor pline de umor și satiră, plasate în spațiul Galiei antice ocupate de romani.
Hilda și mama ei nu vor să-și lase în urmă casa și să se mute în Trolberg, orașul mare și zgomotos, indiferent câte scrisori minuscule de amenințare ar primi. De ce vor elfii invizibili să le alunge? Ce rău le-au putut face? Și cine e uriașul misterios care tot apare la miezul nopții.
Spirite ale apei, oameni din lemn și uriași: în plimbările ei, Hilda s-a obișnuit să întâlnească fel de fel de făpturi bizare. Însă, când descoperă un bolovan misterios, în formă de trol, lucrurile o iau razna. Dar, desigur, cum tot Hilda zice, „așa e viața de aventurier”. „Luke Pearson este unul dintre cei mai buni ilustratori din zilele noastre. Hilda e o serie absolut minunată.” Raina Telgemeier, autoare cărții Zâmbește!
Acum poţi fi chiar tu autorul unui bestseller! „În primul rând, să ne lămurim: acesta este un JURNAL, nu un jurnal intim." Jurnalul unui puşti îţi dă ocazia să fii autor, ilustrator şi personaj principal. Cu o mulţime de pagini interactive, dar şi cu suficient spaţiu în care să scrii povestea vieţii tale, această carte este tot ce-ţi trebuie pentru a crea propria capodoperă. Dar, după ce termini, ai grijă s-o pui într-un loc sigur. Pentru că, atunci când vei fi bogat şi faimos, chestia…
Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 250 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări. Ca să scape de frig și de stresul cauzat de venirea sărbătorilor de iarnă, familia Heffley se hotărăște să plece într-o binemeritată vacanță pe o insulă tropicală, ca să se odihnească și să se relaxeze. Câteva zile în paradis ar trebui să facă minuni pentru Greg și familia lui istovită. Dar familia Heffley află în curând că paradisul…
Jurnalul unui puști 5: Adevărul gol-goluț – Umor autentic și lecții importante despre maturizare Greg Heffley şi-a dorit dintotdeauna să crească mai repede. Merită însă atâta bătaie de cap doar ca să te faci mare? Dintr-odată, Greg trebuie să facă faţă presiunilor de la petrecerile cu băieţi şi fete, responsabilităţilor din ce în ce mai mari şi chiar schimbărilor stânjenitoare pe care le presupune maturizarea - toate acestea fără cel mai bun prieten al său, Rowley. Va reuşi oare Greg de unul…
Seria Dog Man atrage cititorii de toate vârstele și explorează teme universale precum empatia, bunătatea și perseveranța. Tuturor le place Dog Man! Petey învață ce înseamnă să faci bine în a șaptea carte Dog Man. În al șaptelea volum din seria Dog Man, Super Amicii îl ajută pe Dog Man să-și depășească obiceiurile rele, dar el devine rapid ținta unui nou super-răufăcător. Opinii editoriale „Te ține cu sufletul la gură, e emoționantă și, mai ales, e o carte la care râzi cu…
Biblia pierdută e un roman grafic incredibil, care combină într-o manieră originală suspansul, atmosfera gotică, estetica filmului noir și recursul la istorie, într-o orgie vizuală fără precedent.
După ce Eren și ceilalți capturează cu greu Femeia Titan, primesc vestea că Zidul Rose a fost spart. Se grăbesc să investigheze apariția din senin a unei mulțimi de titani, fiind nevoiți să înnopteze la Castelul Utgard. Dar totul se complică atunci când află că titanii se mișcă și după lăsarea nopții.
Povestea lui Dunga Cenusie ilustrata in stil manga ofera o perspectiva unica asupra parcursului unuia dintre cei mai indragiti razboinici din universul fantastic creat de Erin Hunter.
„Brianna se maturizează” de Terri Libenson este o poveste despre încredere în sine, prietenie și gestionarea emoțiilor pentru preadolescenți. Viața la gimnaziu e plină de provocări! Toată lumea știe cât de mult urăște Brianna să se afle în lumina reflectoarelor. Așa că nimeni nu înțelege de ce a fost de-acord să organizeze o petrecere bar mitzvah pentru care e nevoită să învețe o limbă străină și să țină un discurs în fața invitaților, în timp ce trebuie să facă față dramelor și de la…
O LUME MISTERIOASĂ, CU ALIAȚI NOI... ȘI INAMICI VECHI! Emilly și Navin sunt dispuși să facă orice să-și salveze mama, iar pentru asta trebuie să meargă în Kanalis, un oraș-port plin de forfotă și pericole. Nici nu ajung bine acolo, că sunt atacați din toate părțile de elfii care vor să o distrugă pe Emily, păstrătoarea pietrei. Cei doi frați și prietenii lor vor avea nevoie de tot ajutorul posibil sa să își ducă misiunea la bun sfârșit, dar trebuie să aibă mare grijă în cine se încred.
Navin și Emily se mută cu mama lor într-o casă veche și de mult abandonată, care i-a aparținut străbunicului Silas Charnon. Dar viața liniștită la care speră cei trei e încă departe. Mama e răpită de o creatură sinistră, iar copiii pornesc într-o primejdioasă misiune de salvare. Aventura lor îi poartă pe un tărâm misterios unde pericolele pândesc la fiecare pas. Amuleta lui Silas i-ar putea salva, însă Emily va trebui să învețe să-i stăpânească puterea. Amintește-ți să folosești puterea cu…
Cititorii sunt înnebuniţi după seria Jurnalul unui puşti. Bestseller USA Today, Publishers Weekly, Wall Street Journal Numărul 1 în topul bestsellerurilor New York Times Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 250 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări. Înainte era mai bine. Toate erau mai bune şi mai frumoase. Să fie adevărat? Asta e întrebarea care-l frământă pe Greg Heffley când toată lumea…
Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în 250 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări. Familia Heffley pleacă într-o excursie cu maşina, ca să se distreze şi să petreacă timp împreună. Călătoria începe promiţător, însă pe parcurs apar tot felul de surprize. Pescăruşi trăsniţi, un mic accident de maşină, un porc fugar – nimic din toate astea nu e tocmai ceea ce Greg ar numi „distracţie“. Dar până şi cea mai catastrofală…
Cel de-al doilea volum al seriei care i-a cucerit pe puştii din toată lumea revine cu şi mai multe aventuri, poante şi desene, garantând că nici cei mai reticenţi cititori nu-l vor lăsa din mână. Cărțile din seria „Jurnalul unui puști" s-au vândut în peste 275 de milioane de exemplare în toată lumea, au fost traduse în 65 de limbi și sunt citite în 140 de țări. Rodrick e cel mai tare duce mai departe aventurile lui Greg şi ale fratelui său Rodrick. Proaspăt întors din vacanţa de vară,…
„Gareth Hinds readuce la viaţă Odiseea cu o desăvârşită combinaţie de talent artistic şi iscusinţă de povestitor. Viu şi incitant, acest roman grafic este o excelentă reinterpretare a epopeii lui Homer.“ — RICK RIORDAN, autorul seriei Percy Jackson şi Olimpienii PROASPĂT ÎNVINGĂTOR în Războiul Troian alături de ceilalţi eroi greci, Odiseu, regele Itacăi, nu mai vrea nimic altceva decât să se-ntoarcă acasă la familia lui. Însă, fiindcă îi aduce ofensă zeului mării, Poseidon,…
Nu ar fi trebuit atinsă niciodată. O mână rece și neagră, care nu-i aparține Profesorului, a atins-o pe Shiva. Odată blestemată, ar fi trebuit să devină un Străin, dar oare așa să fie? Fetița fragilă e cuprinsă de un val de confuzie, iar Profesorul e măcinat de groază. În mijlocul haosului tăcut, Străinul care a atins-o i-a șoptit: „Ce înseamnă «mamă»…?“ Aceasta e povestea a două ființe care-și duc traiul între lumi, la limita neclară dintre ce e omenesc și ce nu.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou