Ilustrații de A. Laptev Una dintre cele mai iubite și mai citite cărți pentru cei mici, însoțită de minunatele ilustrații color care le-au încântat copilăria celor mari. În Orașul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupațiile și firile lor: Știetot, Pilulă, Șurubel și Piuliță, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonțișor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoașă, Zăpăcilă, Posibil și Probabil. Este clar că Habarnam nu știe nimic! Degeaba încearcă…
Sunt o bestie ingrată, ştiu... BROSCOIUL Vântul prin sălcii este una dintre cele mai înduioșătoare și mai amuzante cărți pentru copii ale literaturii universale, iar ilustrațiile lui Robert Ingpen fac ca povestea lui Kenneth Grahame să primească, după un secol de la prima publicare, o identitate vizuală memorabilă.
Un roman care sondează frământările și anxietățile desprinderii de copilărie în lumea contemporană Patru colegi aflați în pragul adolescenței se regăsesc într-o situație neașteptată, care-i poartă dincolo de plictiseala programului obișnuit, compus din școală, teme și meditații pentru examenul de Evaluare Națională.
Înscriindu-se în tradiția povestirilor cu tâlc scrise de Al. Mitru, narațiunile din acest volum surprind imaginarul extraordinar al copiilor, universuri populate de plante, animale și nu numai. O păpușă cu inimă de piatră, vântul cel liber, o mierlă, pădurea foșnitoare - toate personaje într-un scenariu alegoric gândit anume pentru a surprinde firea umană, cu metehnele și eșecurile sale, precum și cu frumusețea și însușirile care-i conturează personalitatea.
Aventurile Olguței continuă în volumul doi al seriei, acum cu noi personaje Deși viitorul arată promițător, Olguța e asaltată de noi dificultăți. Trebuie să rezolve misterul unei dispariții de care depinde viața mamei și să facă rost în doar două zile de o sumă enormă de bani. Bunicul ei milionar a dispărut, iar răpitorul nu e deloc genul de persoană cu care se poate negocia.
Poveștile clasice nu și-au pierdut farmecul, nici prospețimea învățăturilor cu care au fost impregnate. Seria „Ce ne învață...” vă readuce în familie magia întâmplărilor de altădată, însă cu ilustrații noi, ingenioase și pline de mister, exotism și aventură. În plus, vă invităm ca, părinți, educatori și copii deopotrivă, să zăboviți împreună mai mult asupra mesajelor ascunse în povești, unele vechi de când lumea, și să primiți în sufletul vostru învățăturile lor perene. Ideale pentru lectura…

Într-o seară de vară, când Dumbledore ajunge pe Aleea Privet ca să-l ia pe Harry Potter, mâna în care-și ține bagheta este arsă și uscată, dar el nu dezvăluie de ce. Secretele și suspiciunile învăluie lumea vrăjitorească, nici Hogwarts nemaifiind un loc sigur. Harry este convins că Malfoy poartă Semnul Întunericului: un Mortivor se află printre ei. Harry are nevoie de vrăji puternice și prieteni adevărați ca să cerceteze cele mai întunecate secrete ale Lordului Voldemort, iar Dumbledore îl…
Poveștile clasice nu și-au pierdut farmecul, nici prospețimea învățăturilor cu care au fost impregnate. Seria „Ce ne învață...” vă readuce în familie magia întâmplărilor de altădată, însă cu ilustrații noi, ingenioase și pline de mister, exotism și aventură. În plus, vă invităm ca, părinți, educatori și copii deopotrivă, să zăboviți împreună mai mult asupra mesajelor ascunse în povești, unele vechi de când lumea, și să primiți în sufletul vostru învățăturile lor perene. Ideale pentru lectura…
Poveștile clasice nu și-au pierdut farmecul, nici prospețimea învățăturilor cu care au fost impregnate. Seria „Ce ne învață...” vă readuce în familie magia întâmplărilor de altădată, însă cu ilustrații noi, ingenioase și pline de mister, exotism și aventură. În plus, vă invităm ca, părinți, educatori și copii deopotrivă, să zăboviți împreună mai mult asupra mesajelor ascunse în povești, unele vechi de când lumea, și să primiți în sufletul vostru învățăturile lor perene. Ideale pentru lectura…
„Ajunse la ușa neagră, dar nu reuși să o deschidă... Rămase uitându-se lung la ea, disperat să intre... În spatele acelei uși era un lucru pe care și-l dorea din toată inima... Un premiu mai presus de toate visurile lui...“
Nara vrea să ajungă pe cealaltă insulă. Am o casă atât de mică, încât nu pot pierde nimic. Cel puțin așa spune tata. Dar uneori îmi vine chiar mie să mă pierd...
Ilustrații de Renata Macoveanu „În acest roman fascinant, tehnologia și fizica întâlnesc fantezia, iar teoria multiversurilor capătă chip uman prin ochii unui copil de 11 ani, pasionat de programare. Bit este martorul unei realități paralele, născută dintr-un calcul aproape imposibil și un vis îndrăzneț. O poveste plină de mister pentru toți cei care nu încetează să viseze că lumea din jur este mult mai mult decât ceea ce știm.“ — CRISTIAN PRESURĂ Într-o noapte de decembrie, Bit, un…
Joaca-te, observa si distreaza-te cu activitatile si jocurile pe care Unicornii ti le-au pregatit in aceasta carte. Lipeste abtibildurile in locul corespunzator, iar pe cele care raman le poti pune oriunde iti place.
Joaca-te, observa si distreaza-te cu activitatile si jocurile pe care Dinozaurii ti le-au pregatit in aceasta carte. Lipeste abtibildurile in locul corespunzator, iar pe cele care raman le poti pune oriunde iti place.
Accepta provocarea sa te amuzi rezolvand cele mai distractive activitati: cuvinte incrucisate, labirinturi, sudoku, calcul, privire agera... Marker cu stergere uscata inclus.

Aceasta carte este o metafora delicata despre acceptare si incluziune. Cred cu tarie ca povestea lui Alex va deveni un instrument valoros pentru profesori, parinti si copii, oferind o perspectiva mai profunda asupra celor mici, care adesea este vazuta diferit. De asemenea, am invatat din experienta acumulata in calitate de educator, ca un copil inteles este un copil care poate inflori!
52 de pagini de peripetii si intamplari povestite cu umor din care aflam cum a aparut pe lume Robo Bobo. De unde a rasarit Robo Bobo cel nastrusnic? Ca doar nu l-a fabricat cineva intentionat asa! Are atatea functii ciudate si sertare misterioase din care scoate toate nazdravaniile! Si isi doreste sa fie om, dar numai cand e vorba de ceva ce-i place lui la oameni. Si e innebunit dupa ciocolata! Si dupa copii!
Aventurile lui Toc. Cu idei de jocuri si activitati de la Oana Moraru Un toc ingamfat, un toc ascutit, un toc incapator, un toc sonor si alte tocuri se joaca de zor intr-o poveste. Usor, usor devin cuvinte care se tin minte! Colectia Unicorn Univers coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Cate coarne are unicornul? Cu idei de jocuri si activitati de la Oana Moraru Va place sa numarati oi ca sa puteti adormi? Mai bine incercati sa-i numarati coarnele unicornului din poveste. Nici nu v-ar trece prin cap cat e de complicat! Colectia Unicorn Univers coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Fat-Mintos si balaurul cu sapte capete. Cu idei de jocuri si activitati de la Oana Moraru Fat-Mintos e fratele lui Fat-Frumos si are de infruntat un balaur fioros. Dar el nu se bate-n sabii cu balaurul lui, ci in cuvinte. Castiga lupta daca are atata minte cat sa afle misterul celor sapte capete. De bagat la cap! Colectia Unicorn Univers coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Lucrul in echipa si cooperarea... Cum vom descoperi in paginile acestei carti, este exact ceea ce fac multe animale, atat in cadrul propriei lor specii, cat si intre specii diferite. Nu exista lectie mai buna decat cea pe care ne-o dau animalele prin exemplul lor: Daca ne ajutam intre noi si cooperam, avem cu totii mai multe sanse sa trecem peste greutati in fiecare zi. Colectia Unicorn Univers coordonata de Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Marea aventura cu monstrii continua! Iara cea de-a treia parte a seriei premiate Dadaca Monstru, vanduta deja in 27 de tari. Viata nu este tocmai obisnuita atunci cand te nasti in familia Hellema. Furnicile transporta noaptea mesaje la capataiul lui Mimi, iar o creatura ascunsa in gramada de rufe din baie fuge de vrajitoare. Halatul de baie anunta foarte grav ca se pregateste de o mare schimbare, pentru ca in curand va ramane mic si nu va mai putea vorbi cu prietena lui. Dar unde sunt…
Folosirea unui instrument, schițarea unui gest pentru a trasa un semn pe un perete de piatră, ținerea contabilității pe papirus, gravarea pe carapace de țestoasă... Scrisul păstrează urmele activităților noastre, ale ideilor, ale legilor noastre și este, uneori, un instrument de cunoaștere și comunicare, un mijloc de dominație, sau un simbol al rezistenței. Scrierea este una dintre cele mai extraordinare realizări ale ființei umane. Aceasta călătorește în timp, de-a lungul și de-a latul…
Clubul puștilor matematicieni este o serie de cărți despre un grup de prieteni pasionați de matematică, care reușesc să rezolve mistere și să ducă la bun sfârșit misiuni imposibile folosind... matematica! Cărțile conțin explicații ale conceptelor matematice abordate în poveste și un ghid de discuții.
Tundra este ultima așezare dintr-o lume de gheață. Oswin Fields este singurul străin salvat de pe Întinderea Nesfârșită. Când se trezește convocat la școala ucenicilor gheții, băiatul consideră că i s-a oferit șansa să-și demonstreze valoarea și să-și găsească rostul. Curând începe să învețe un tip special de magie a gheții și descoperă că lucrurile nu sunt chiar cum par în acest loc fermecat. Printre lecții de magie și taine vechi cât timpul, el descoperă că adevărata putere cere curaj și…
Să pornim într-o aventură „monstruoasă”! Ce-ai spune să vii cu noi și să explorăm împreună partea întunecată a lumii, mergând pe urmele unora dintre cei mai celebri monștri? Ai auzit despre misteriosul monstru din Loch Ness, despre înspăimântătoarea Medusa sau despre uriașul Bigfoot? Ei bine, în această carte vei afla secretele lor, dar și multe alte legende fantastice din lumea întreagă. Tot aici își vor fi dezvăluite mistere fascinante. Vei tremura (doar un pic!) de frică și te vei distra…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou