Clementina e o fetiţă de clasa a treia cu bucle roşcate, cu o inimă mare La școală, clasa a III-a va organiza un mare spectacol de talente. În timp ce colegii sar în sus de bucurie că vor urca pe scenă, Clementina intră în panică: nu are niciun talent, își spune ea. Ce număr să pregătească pentru eveniment?
Nic Năstrușnic se consideră nedreptățit! Tuturor colegilor de clasă le cade câte un dinte, ba chiar și fratelui său, Petre Perfect, care urmează să primească bani de la Zâna Măseluță. Așa cum îl știm, Nic nu se lasă bătut cu una, cu două și încearcă să schimbe regulile jocului. Nic nu se abate de la normele năstrușniciei nici când este cavaler la nuntă, nici când la școală vine un nou învățător. Însă când Ica Urzica vine în vizită și pune stăpânire pe camera lui, Nic știe mai bine ca…
Un ticălos foarte ticălos, un maestru detectiv, câţiva asistenţi ingenioşi şi un mister care se întinde în întreaga Europă - ştrengarii de pe Baker Street sunt pe cale să rezolve un nou caz.
Un baietel, un urs de plus si o calatorie pe Luna.Paul si Bruno sunt nedespartiti si impart totul unul cu celalalt. Cu exceptia unui singur lucru: patul lui Paul, caci Bruno nu are cum sa incapa acolo.Astfel ca, cei doi prieteni, pun la cale un plan nastrusnic si gasesc cel mai bun loc de dormit pe care si l-ar fi putut imagina.
Ursuletul Benny este dornic de noi aventuri. Impreuna cu prietenele sale, vulpita Roxi si veverita Ronti, pleaca intr-o mare calatorie. Trec peste rauri repezi, se urca pe un munte inalt si infrunta o insecta periculoasa. Desigur ca dupa astfel de aventuri li se face foame. Noroc ca ursoaica-mama ii asteapta cu turta dulce in celalalt capat al gradinii. Caci nicaieri nu-i ca acasa– si chiar si aici se pot intampla lucruri palpitante!O carte care ne vorbeste despre adevarata prietenie…
Deseneaza papusile tale.Siluete de papusi, sabloane, autocolante...Carticica prezinta informatii despre Regatul Unit, de la date geografice si istorice, la atractii turistice, familia regala, gastronomie si vestimentatie.Creaza-ti papusile!1. Alege-ti o papusa.2. Daca nu este o papusa imbracata, deseneaza-i hainele.3. Decoreaza-i imbracamintea cu motivele dorite, apoi coloreaza desenul.4. Adauga accesorii folosind autocolantele din interior. Unele sunt gata, altele trebuie colorate. Poti desena…
Intr-o zi, micul Panda Pai considera ca a crescut destul de mare pentru a pleca in cautarea aventurii. Asa ca incepe sa exploreze lumea care se intinde dincolo de casa lui din parcul natural. Nu trece mult si incepe sa alerge, intreband fiecare animal cum sa gaseasca drumul spre casa, fiindca nimeni nu stie cu exactitate cine este pisica aceasta ciudata cu blana roscata. Caci un lucru e sigur, ursii panda sunt uriasi si au blanita alb cu negru.Curand, Pai nu mai este atat de incantat de aceasta…
In padurea de eucalipt se pregateste o intrecere sportiva. Toate animalele se inscriu la sportul lor preferat, insa unul dintre ele este mult prea lenes... Ce va alege micul Keni?
Personalităţi care au marcat cultura lumii aduce în atenţia cititorilor o selecţie de nume importante pentru cultura lumii şi prezintă oameni ale căror idei, gânduri sau acţiuni au schimbat viaţa culturală autohtonă. În această lucrare veţi descoperi: * 89 de personalităţi importante care au contribuit la progresul civilizaţiei lumii * nume din toate domeniile culturale: artă, literatură, cinematografie, muzică şi altele * cele mai importante scrieri ale acestora * rolul major…
Literatura romana – Eseuri pentru clasele IX-XII este un auxiliar didactic, util in pregatirea elevilor, atat pentru examenul de bacalaureat, cat si pentru lucrul la clasa sau realizarea temelor. Contine 65 de eseuri avand drept suport texte literare care se studiaza in manualele alternative si care apartin autorilor canonici. Pentru fiecare eseu sunt semnalate partile componente ale itemilor, conceptele operationale utilizate in cadrul acestora, trasaturile si modalitatile de…
Dintisorul de lapte al Laurei a cazut in sfarsit! Cand se duce la culcare, ar trebui sa si-l puna sub perna. Apoi va primi in schimbul lui un cadou deosebit de la Zana Maseluta. Dar Laura ar vrea sa pastreze dintisorul. In definitiv, la ce ii trebuie micutei Zane Maseluta dintele ei?In cele din urma, Laura va afla ca zana are nevoie de dintisorul ei alb pentru orasul dintilor de lapte de pe taramul zanelor!O poveste magica despre primul dintisor de lapte care se clatina.
Ce cutie ciudata este aici, pe fundul marii? Din ea se aude muzica! Meduza Oscar si prietena lui, crevetica Gabi, se minuneaza. In dimineata urmatoare, misterioasa cutie muzicala a disparut – crabii au pus mana pe ea. Atunci Oscar are o idee grozava, sa organizeze un concurs intre formatii: trupa lui Oscar, Status O sa se ia la intrecere cu Kraba, trupa crabilor. Castigatorii vor putea sa pastreze pentru totdeauna aparatul de radio. Dar tocmai acum calcanul Iustin, basistul formatiei lui…
Intr-o zi insorita de vara, ghepardul Gaio si prietenii sai se plimba prin savana. Insa unul dintre ei se rataceste si este deja seara... Trebuie sa se grabeasca!
Deși e ora de culcare, micuței prințese nu-i este somn. Mama ei, împărăteasa, încearcă aproape tot ce îi stă în putință ca s-o adoarmă, mai puțin singurul lucru care dă roade de fiecare dată.O poveste emoționantă și amuzantă, cu ilustrații minunate ce dezvăluie o lume imaginară în care copiii tânjesc și au nevoie de aceleași lucruri ca în lumea reală.
Personalităţi care au marcat religia românilor încearcă să îl introducă pe cititor în lumea celor ce au marcat într-un fel sau altul constiinţa religioasă a poporului român. Identitatea culturală a României a fost dintru început strâns legată de identitatea creştină, poporul român fiind unul din puţinele popoare ce nu are o dată concretă a încreştinării, aceasta producându-se în acelaşi timp cu etnogeneza poporului…
Dar el le primeste si pe cele care nu au fost scrise niciodata. Pe acelea pe care copiii doar au visat sau au dorit sa le scrie. In casuta din Laponia, de Craciun, orice gand sau vis al tau ajunge si este la fel cantarit si implinit ca si dorintele pe care le aduc catre Mosul scrisorile.
Un nou volum al Inimii de Broscuță, semnat Gheorghe Vîrtosu, ne aduce împreună, într-un nou episod al festinului existențial botezat atât de frumos, „Viață”. Destine abandonate, aparent uitate de Creator, se intersectează dând naștere unui nou val de aventuri. Pătrundem în hățișurile unei râpi sălbatice care, sub penița mânuită cu măiestrie de autor, aduce în prim-plan aspecte reale ale vieții noastre de zi cu zi. Ca peste tot,…
Botezul maturitatii - cel de-al patrulea volum din seria „O inima de Broscuta ”- este un Imn inchinat Bunicilor. Tabloul este perfect, dar asa cum ne-a obisnuit deja autorul Gheorghe Virtosu, cititorul va fi contrariat sa afle ca acesta nu si-a cunoscut niciodată bunicii! Desi tragica, aceasta realitate i-a oferit autorului un Dar nepretuit: dintre toti batranii satului, i-a ales pe cei mai intelepti, pe cei mai harnici, pe cei mai frumosi.A luat ce era mai bun de la fiecare si,…
Mark Twain, unul dintre cei mai populari autori americani, este creatorul romanelor Aventurile lui Tom Sawyer, Print si cersetor, Aventurile lui Huckleberry Finn si Un yankeu la curtea regelui Arthur.
Setul contine o carte care combina celebra lucrare a lui Jonathan Swift cu un jurnal de lectura interactiv. Calatoriile lui Gulliver este un roman satiric care urmareste aventurile lui Lemuel Gulliver in diverse tinuturi fantastice, cum ar fi Lilliput si Brobdingnag, unde intalneste fiinte de dimensiuni extreme. Jurnalul de lectura ii ofera cititorului ocazia sa isi noteze impresiile, sa reflecteze asupra temelor principale si sa urmareasca evolutia personajelor, imbogatind astfel experienta de…
O adevărată comoară literară, din care nu lipsesc aventurile palpitante pe mare, pirații, comorile și intrigile care te țin cu sufletul la gură, romanul relatează întâmplările prin care trece un tânăr adolescent a cărui viață este schimbată din momentul în care la hanul familiei sale poposește un bătrân lup de mare. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Noul caz care-l asteapta pe Larry e mai ciudat decat de obicei. Tanaruldetectiv a fost contactat de catre un agent experimentat pentru a ducela bun sfarsit o misiune secreta: trebuie sa mearga la Barcelona, sa seintalneasca cu agentul JC33 si sa-i inmaneze un pachet misterios. Paresa fie o misiune foarte delicata, dar linistita...asta pana cand, odataajuns in Spania impreuna cu Agatha, Larry va descoperi ca este abia lainceputul unui caz cu adevarat complicat!
Aventurează-te într-o inedită și plină de suspans călătorie în jurul lumii, alături de Phileas Fogg și devotatul său servitor, Passepartout, și descoperă lumea dintr-o altă perspectivă. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură.
Viața lui Heidi, o fetiță orfană, care merge să locuiască în Alpi, alături de bunicul ei, se schimbă brusc și, odată cu ea, viețile celor din jur devin mai colorate, mai vesele și mai pline de sens. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Romanul descrie aventura lui Ishmael, care pornește într-o călătorie palpitantă pe mare, dar ajunge să fie prins, alături toți ceilalți membri ai echipajului de pe vasul Pequod, într-o urmărire obsesivă a misterioasei balene albe Moby Dick. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou