Câteodată, când suntem speriați, ne vine să fugim și să ne ascundem într-un loc unde nimic să nu ne poată atinge.Ce faci, așadar, când copilul tău se simte speriat?Când pot discuta despre ceea ce simt, copiii își consolidează încrederea de sine de care are nevoie ca să-și dea seama că până și cea mai puternică spaimă este, până la urmă, doar o emoție și va trece.
Pixi ne invata cum sa ne hranim gustos si sanatos. Pe Pixi il recunoasteti dupa caciulita rosie, tunica verde si cizmulitele rosii. Cel mai simpatic spiridus ne-a pregatit o sumedenie de carticele cu informatii utile si atractive despre lumea care ne inconjoara. Astazi, descoperim cele mai importante reguli de nutritie: ce inseamna sa mananci sanatos, ce rol au lichidele, cum calatoresc alimentele prin corp, de ce trebuie sa mergem pe jos si sa facem miscare, care sunt efectele…
Pixi Stie-Tot despre valorile umane esentiale. Aceasta carticica ii ajuta pe copii sa deprinda cele mai importante abilitati comportamentale si emotionale pentru a se bucura de relatii armonioase cu cei din jur. Toti oamenii sunt egali. Nu conteaza ce culoare a pielii ai, daca esti de sex masculin sau feminin, ce limba vorbesti, in ce Dumnezeu crezi, ce gandesti, ce avere ai sau unde te-ai nascut. Nimeni nu trebuie defavorizat din cauza aspectului sau, al limbii sale, al religiei sau…
Pixi Stie-Tot despre relatia copiilor cu parintii. Aceasta carticica raspunde cu istetime si umor curiozitatilor pe care le au copiii cu privire la rolul pe care il indeplinesc parintii in viata lor. Exista o sumedenie de ghiduri si manuale intesate cu instructiuni pentru parinti. Dar nici meseria de copil nu este mai usoara! Asa a aparut aceasta lectie de dezvoltare personala despre responsabilitate si iubire, adaptata la nivelul de intelegere al copiilor din scoala…
În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului. Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele…
O poveste cu un nas fin pentru gustări delicioase. Cu 5 nasuri de fapt!Năsuc și gașca lui de șoricei simpatici sunt mereu veseli și gata de expediții palpitante. Dacă aventurile lor implică și ceva comestibil, cu atât mai bine.Lui Năsuc i-au plăcut dintotdeauna boabele de grâu și de porumb sau pufuleții. Dar cel mai mult și-a dorit să aibă prieteni adevărați. Iar visul i s-a împlinit la puterea a patra, căci iată că la reîntâlnirea cu șoricelul năzdrăvan copiii fac…
Descoperirea sinelui si a celuilalt, asemanari si diferente, drepturi si libertati ale femeilor, prejudecati sexiste…, o lucrare indispensabila daca dorim sa ii respectam pe ceilalti si sa evitam un razboi intre sexe! De ce exista si fete, si baieti?Baietii sunt mai buni la sport decat fetele?„Sexul tare” si „sexul slab”: de unde vin aceste expresii?Ce este feminismul? Dar machismul?Cand au inceput fetele sa poarte pantaloni?De ce masculinul este…
Familia de vampiri a lui Vlad se trage din Transilvania si locuieste la Conacul Suferintei din Anglia.Vlad nu e ca ai lui, curajos. Se teme de intuneric si abia obtine note de trecere la materii precum rasul malefic sau transformarea in liliac!Dorinta lui cea mai mare este sa aiba prieteni, si Vlad stie si unde sa-i gaseasca: la scoala!Dar nu e deloc usor pentru un pui de vampir sa fie acceptat printre oameni, mai cu seama cand este insotit de un liliac!Ilustrata de Kathryn DurstVarsta…
JAMES PATTERSON a fost ales de copiii din Statele Unite ale Americii ca Autorul Anului în 2010, în cadrul Children’s Choice Book Awards. Multe din cărţile sale au devenit bestselleruri internaţionale, foarte bine primite de publicul tânăr, printre care amintim seriile: Generala (Corint Junior), Eu haios?(Corint Junior) Vânătorii de comori (Corint Junior), Maximum Ride (Editura Leda), Vrăjitor şi vrăjitoare, Daniel X, Alex Cross. Cărţile sale s-au vândut în peste 260 de milioane de exemplare în…
Carticelele PIXI se remarca prin mesaje educativ-distractive pe placul celor mici. Au in continuare formatul patrat care le-a consacrat, dar dimensiunea a crescut de la o latura de 10 centimetri la una de 19. Deci mai multa distractie! Textele sunt creative, paginile debordeaza de culoare, iar la final copiii se pot bucura de un joc sau o ghicitoare atractiva.Buna, astazi Pixi iti arata un joc pentru drumul spre scoala. Ce animale vezi in drumul tau? Pasari, caini, pisici, albine sau poate si…
Petrecerile aniversare sunt intotdeauna prilej de bucurie, iar Bob MacNally, vecinul lui Alfie, are mare nevoie de putina incurajare dupa ce si-a pierdut motanul. Alfie e de parere ca o petrecere e exact ceea ce-i trebuie, plus ca pe domnul MacNally il asteapta inca o surpriza, cu totul speciala...
Material complementar manualului, Caietul include exercitii variate, dand posibilitatea elevului sa aplice cunostintele dobandite, sa avanseze in ritm propriu, sa-si masoare progresul individual pe baza confruntarii cu cheia rezolvarilor. • Caietul include exercitii vizand dezvoltarea capacitatii de comunicare, stimularea creativitatii si a gandirii critice.
Pixi ne invata cum sa ne comportam frumos si civilizat Pe Pixi il recunoasteti dupa caciulita rosie, tunica verde si cizmulitele rosii. Cel mai simpatic spiridus ne-a pregatit o sumedenie de carticele cu informatii utile si atractive despre lumea care ne inconjoara. Astazi, descoperim normele de buna purtare: care sunt regulile elementare de comportament, ce inseamna fair-play, de ce nu trebuie sa param, cum sa ii tratam politicos pe membrii familiei, pe prieteni si colegi, dar si pe…
Pixi Stie-tot reprezinta o colectie de carticele de buzunar care se adreseaza copiilor de varsta scolara. Cu informatii utile si atractive pentru copii, carticelele Pixi Stie-tot vin in completarea cunostintelor celor mici asupra unor subiecte studiate la scoala sau insusirea unor generalitati pornind de la subiecte indragite de acestia. Pixi Stie-tot sunt practice, datorita dimensiunii, dar si datorita informatiei foarte bine structurata si pe intelesul tuturor si a imaginilor…
Prima poveste pe care o citeste singur va fi pentru cel mic o amintire de neuitat. Totodata, povestile pot fi citite si celor mai mici, care cu siguranța le vor indragi din prima clipa.
Pixi Stie-Tot despre cum sa dam sah-mat plictiselii. Aceasta este o carticica bine informata si amuzanta despre unul dintre cele mai cunoscute jocuri din lume, care se bucura de fani pe tot globul. Jocul de sah este foarte vechi si provine din India. Se pare ca acolo se juca deja sah inca din secolul al IV-lea. Jocul si-a primit insa actualul nume in Persia. Cuvantul „sah“ inseamna in limba persana „rege“. Astfel, jocul a primit numele piesei sale cele mai…
Maxim Gorki (1868-1936), pseudonimul literar al lui Alexei Maximovici Peskov, este una dintre cele mai importante personalitati artistice si intelectuale rusesti. Opera sa urmeaza linia realismului traditional, desi apartine temperamental romantismului. Personajele reprezinta tipuri si caractere puternice, care sunt insa prezentate cu o rafinata simplitate. Copilaria, scrisa perioada 1913-1914, este o lucrare tulburatoare care face parte dintr-o trilogie cu caracter autobiografic,…
Pixi Stie-Tot despre cele mai fascinante fiinte de pe planeta. Aceasta este o carticica despre care se poate spune ca are vocatie enciclopedica. Dar si mult umor. O modalitate fascinanta de a prezenta informatiile, dublata de ilustratii supersimpatice. Sa inceapa aventura descoperirii!1. In momentul de fata sunt cunoscute circa 1,5 milioane de specii de animale pe Pamant.2. In fiecare an cercetatorii descopera alte 25 000 de specii noi.3. In padurea amazoniana, din America de Sud, traiesc de 30…
Meseria de astronaut, zborurile cu echipaj uman la bord, viata cotidiana intr-o statie spatiala, despre toate vei afla in aceasta carte indispensabila, care te va ajuta sa fii pregatit pentru a trai si a supravietui in spatiul cosmic! In spatiul cosmic este cald sau frig?De ce sunt trimisi oameni in spatiul cosmic?De ce plutim cand ne aflam in spatiul cosmic?Cum mananca astronautii in spatiul cosmic?Cum isi spala rufele astronautii in spatiul cosmic?
Max Einstein nu e chiar un geniu obișnuit de 12 ani. Ea… - este fascinată de are o legătură misterioasă cu Albert Einstein; - evită loviturile de pedeapsă tentativele de răpire împreună cu prietenii săi; - îndeplinește sarcini misiuni pentru șeful ei miliardar; - este studentă profesoară la o universitate din New York.Așa arată o zi din viața unei super agente care lucrează pentru Institutul Făuritorilor Schimbării!Un sat din India trece printr-o criză…
Masha si Ursul este un serial de desene animate cu mare succes atat in randul copiilor, cat si in randul adultilor. Episoadele spun povestea nazbatiilor facute de Masha, fetita plina de viata si energie sub privirile exasperate, dar ingaduitoare ale ursului.
Dă frâu liber imaginației și intră în lumea filmelor Disney! Citește despre aventura lui Fancy Nancy și află ce idei minunate are fetița! Distracție „magnifică“!
Dory chiar vrea sa citeasca. Cativa dintre prietenii ei stiu deja sa citeasca. Ea a aflat ca cititul ajuta la dezvoltarea imaginatiei. Dar imaginatia lui Dory este deja mare - foarte mare! Nu mai e nimeni ca ea.
Carticelele PIXI se remarca prin mesaje educativ-distractive pe placul celor mici. Au in continuare formatul patrat care le-a consacrat, dar dimensiunea a crescut de la o latura de 10 centimetri la una de 19. Deci mai multa distractie! Textele sunt creative, paginile debordeaza de culoare, iar la final copiii se pot bucura de un joc sau o ghicitoare simpatica.Buna, astazi Pixi iti propune aceasta ghicitoare: cate stele poate vedea puiul de mistret? Al tau, Pixi.Ilustratii de Gerhard…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou