În paginile acestei cărți editate de Aramis, micii şi curioşii cititori vor găsi ilustrații frumoase şi vor avea parte, multe ore minunate, de cea mai frumoasă îndeletnicire a copilăriei: îşi vor inventa propriile poveşti cu prințese, castele şi cavaleri. Le propunem, prin intermediul dumneavoastră, dragi părinți, să se distreze şi să învețe folosind jucării, autocolante, obiecte decorative diverse – copiii vor fi încântați!
Această carte constituie, fără doar şi poate, unul dintre cele mai bune instrumente pentru a-i ajuta pe cei mici să se familiarizeze şi să deprindă culorile şi numerele, prin intermediul unor imagini şi situații diverse. De asemenea, vor reuşi să-şi exerseze abilitățile de învățare, motricitatea şi se vor distra nemaipomenit de bine construind mozaicuri ori lipind minunatele autocolante!
Această carte constituie, fără doar şi poate, unul dintre cele mai bune instrumente pentru a-i ajuta pe cei mici să se familiarizeze şi să deprindă culorile şi numerele, prin intermediul unor imagini şi situații diverse. De asemenea, vor reuşi să-şi exerseze abilitățile de învățare, motricitatea şi se vor distra nemaipomenit de bine construind mozaicuri ori lipind minunatele autocolante!
Vrei să o ajuți pe frumoasa prințesă să ajungă la castel? Ori să-i colorezi cât mai frumos rochița pentru bal? Nimic mai simplu: în paginile acestei minunate cărți vei întâlni o mulțime de imagini care te vor captiva şi transpune în epoca prințeselor şi a cavalerilor, îți vor completa cunoştințele vizuale şi te vor ajuta să-ți dezvolți coordonarea mână-ochi.Distrează-te lipind aucolantele corespunzătoare fiecărei teme şi imaginează-ți fascinanta lume a…
Vrei să afli unde este îngropată vestita comoară a piraților? Ori să ajuți vechiul galion să-şi recapete culorile şi strălucirea de odinioară? Nimic mai simplu: în paginile acestei minunate cărți vei întâlni o mulțime de imagini care te vor captiva şi transpune în epoca luptelor navale, îți vor completa cunoştințele vizuale şi te vor ajuta să-ți dezvolți coordonarea mână-ochi.Distrează-te lipind aucolantele corespunzătoare fiecărei teme şi imaginează-ți…
Vrei să ajuți zâna cea bună să-şi afle drumul prin labirint? Ori să colorezi cât mai frumos castelul ei din poveste? Nimic mai simplu: în paginile acestei minunate cărți vei întâlni o mulțime de imagini care te vor captiva şi transpune în epoca zânelor-ursitoare, îți vor completa cunoştințele vizuale şi te vor ajuta să-ți dezvolți coordonarea mână-ochi.Distrează-te lipind aucolantele corespunzătoare fiecărei teme şi imaginează-ți fascinanta…
Vrei să devii artista care creează rochiile balerinei? Ori să afli cuvintele ascunse din povestea balului de la palat? Nimic mai simplu: în paginile acestei minunate cărți vei întâlni o mulțime de imagini care te vor captiva şi transpune în epoca prințeselor şi a balurilor, îți vor completa cunoştințele vizuale şi te vor ajuta să-ți dezvolți coordonarea mână-ochi.Distrează-te lipind aucolantele corespunzătoare fiecărei teme şi imaginează-ți fascinanta lume a…
Nu-i aşa că ai dori să cânți la chitară împreună cu Alexandra, sau să te joci cu Alexia şi fluturii ei multicolori? În paginile acestei cărți vei întâlni multe activități frumoase şi amuzante, vei învăța despre fructe şi gustul lor, vei descoperi diferite obiecte misterioase, vei învăța numele culorilor şi ale florilor. Te vei deprinde să faci curat în camera ta, să păstrezi lucrurile în ordine şi vei putea să mergi şi tu, odată cu…
Nu-i aşa că ai dori să o însoțeşti pe Lili la plajă, sau să mergi şi tu în excursie pe lac? În paginile acestei cărți vei întâlni multe activități frumoase şi amuzante, vei învăța despre animale din natură şi obiceiurile lor, vei descoperi adâncurile oceanului. Vei învăța numele fructelor, ale culorilor ori vei putea proba şi tu, odată cu personajele din imagini, hăinuțe atât de elegante!Distrează-te şi însuflețeşte desenele din carte,…
Concepută şi... oferită celor mai mici şi mai curioşi cititori ca o veritabilă enciclopedie, această carte Aramis le prezintă primele informații despre Univers. Copiii se vor familiariza cu denumirile corpurilor cereşti, vor învăța despre galaxii şi Sistemul nostru Solar, vor afla lucruri nebănuite despre evoluția stelelor şi a planetelor. Ilustrațiile mari, frumoase, sugestive, ajută la consolidarea noțiunilor şi fac procesul de învățare mai plăcut şi mai eficient.
Concepută şi... oferită celor mai mici şi mai curioşi cititori ca o veritabilă enciclopedie, această carte Aramis le prezintă primele informații despre geografia şi geologia Terrei. Copiii se vor familiariza cu denumirile formelor de relief, vor învăța despre ape şi despre climă, vor afla lucruri nebănuite despre evoluția planetei noastre. Ilustrațiile mari, frumoase, sugestive, ajută la consolidarea noțiunilor şi fac procesul de învățare mai plăcut şi mai eficient.
Concepută şi... oferită celor mai mici şi mai curioşi cititori ca o veritabilă enciclopedie, această carte Aramis le prezintă primele informații despre lumea fascinantă a mărilor şi oceanelor. Copiii se vor familiariza şi vor învăța denumirile multor animale acvatice, vor afla lucruri nebănuite despre viața şi despre obiceiurile acestora. Ilustrațiile mari, frumoase, sugestive, ajută la consolidarea noțiunilor şi fac procesul de învățare mai plăcut şi mai eficient.
Dragi copii (şi dragi părinți, deopotrivă!), iată, ați găsit cel mai bun prieten şi cel dintâi sfătuitor în ceea ce priveşte încercarea voastra de a învăța primele cuvinte într-o limbă străină. Cartea aceasta vă ajută să vă familiarizați cu denumirile, în limba română şi în engleză, ale unor animale foarte cunoscute şi îndrăgite de voi. Le veți identifica uşor, datorită ilustrațiilor sugestive şi haioase, vă vor amuza…
Cărțile de joc editate de Aramis îi ajută pe copii să acumuleze cunoştințe esențiale despre numere, să-şi dezvolte abilitățile de învățare precum şi să deprindă cât mai multe cuvinte noi. Aceste cărți de joc constituie un foarte bun suport atât pentru părinți cât şi pentru profesori/educatori, putând fi utilizate la orele de clasă sau la activitățile din grădiniță, precum şi în momentele de relaxare cu părinții.Cărțile de joc cu numere îi ajută pe…
Cărțile de joc editate de Aramis îi ajută pe copii să acumuleze cunoştințe esențiale despre fructe şi legume, să-şi dezvolte abilitățile de învățare precum şi să deprindă cât mai multe cuvinte noi. Aceste cărți de joc constituie un foarte bun suport atât pentru părinți cât şi pentru profesori/educatori, putând fi utilizate la orele de clasă sau la activitățile din grădiniță, precum şi în momentele de relaxare cu părinții.Fructele şi legumele conțin…
Colorează, decupează, lipeşte! - este o carte care îi dă şansa copilului tău să se joace cu lumea minunată a culorilor, să îşi îmbunătăţească abilitatea de a decupa, să devină perfecţionist în lipit.Cu acest trio de activităţi va înţelege mai bine consecinţele propriilor acţiuni, îşi va creşte stima de sine, va înţelege utilitatea unui plan de acţiune pentru a soluţiona diverse situaţii, va înţelege că respectarea unor paşi îl duc aproape de…
Corint Junior readuce în atenția dumneavostră seria Isteț de mic! De această dată, este vorba despre o carte creată special pentru pregătirea preșcolarului (copii de 3-4 ani): Isteț de mic! Lumea animalelor.• Noţiunile de bază explicate prin ilustraţii• Activităţi simple şi variate pentru a exersa prin joc aceste noţiuni• Tema animalelor, care îi pasionează pe cei mici• Numeroase autocolante pentru a anima activităţile• Autocolante cu diverse animale şi puii…
Corint Junior readuce în atenția dumneavostră seria Isteț de mic! De această dată, este vorba despre o carte creată special pentru pregătirea preșcolarului (copii de 4-5 ani): Isteț de mic! Lumea animalelor.• Noţiunile de bază explicate prin ilustraţii• Activităţi simple şi variate pentru a exersa prin joc aceste noţiuni• Tema animalelor, care îi pasionează pe cei mici• Numeroase autocolante pentru a anima activităţile• Autocolante cu diverse animale şi puii…
Fă cunoştinţă cu muncitorii din uimitoarea Fabrică a Corpului Uman. Trăgând de tendoane, furnizând sângele şi secretând saliva, tipii ăştia se spetesc zi şi noapte să menţină în funcţiune maşinăria asta minunată. Aşadar să ne punem cizmele de cauciuc şi măştile de protecţie şi să intrăm!
Intr-o buna zi, micutul paianjen Firicel se hotaraste sa plece la drum ca sa descopere de ce oamenilor le este frica de el. In timpul calatoriei sale, incearca astfel sa afle ce cred prietenii si cei din familie. Dar fiecare dintre ei ii da un alt raspuns... O incantatoare poveste care isi propune sa le alunge copiilor si adultilor teama de paianjeni.Fragment: " Hapciu, de ce se tem oamenii de noi? intreba nerabdator micutul paianjen. Hapciu, care tocmai isi intindea panza, tresari fara voie.…
Simple si amuzante, ca un vis frumos – așa sunt poveștile create de Isabel Abedi, care ii poarta pe cititorii mici și mari intr-o lume plina de emoție, in care realitatea se ingemaneaza cu fantezia. Povestiri despre nopți misterioase cu luna plina, in care orice e posibil, aventuri incantatoare din vacanța, papagali exotici, șoricei dansatori de samba, pirați caraghioși, capre zburatoare, ponei dornici de joaca, dar și despre un marțian indragostit, un dragon inaripat și multe alte…
Aceasta carte le prezinta copiilor intr-un mod intuitiv ca si lucrurile bune pot fi uneori in exces. Le arata cum isi pot identifica propriile nevoi si apoi pot spune: „Gata, acum este destul!” Fragment: “Eu sunt Paul si imi plac mult imbratisarile si alintarile. De aceste lucruri nu ma mai satur. Cel mai mult imi place sa il alint pe domnul Miau. E motanul nostru. Eu sunt Maria si imi place foarte mult sa privesc la televizor. Emisiunea mea preferata este…
Creeaza-ti propriul stil - Toamna este o carte ilustrata pentru copii, ce contine jocuri interesante, personaje hazlii si activitati care sa le dezvolte celor mici imaginatia, creativitatea si aptitudinile de joc si de cunoastere, cei mici avand la dispozitie numeroase desene de colorat si 2 pagini cu abtibilduri.
Creeaza-ti propriul stil - Vara este o carte ilustrata pentru copii, ce contine jocuri interesante, personaje hazlii si activitati care sa le dezvolte celor mici imaginatia, creativitatea si aptitudinile de joc si de cunoastere, cei mici avand la dispozitie numeroase desene de colorat si 2 pagini cu abtibilduri.
Creeaza-ti propriul stil - Primavara este o carte ilustrata pentru copii, ce contine jocuri interesante, personaje hazlii si activitati care sa le dezvolte celor mici imaginatia, creativitatea si aptitudinile de joc si de cunoastere, cei mici avand la dispozitie numeroase desene de colorat si 2 pagini cu abtibilduri.
Make-up Stars este o carte ilustrata pentru copii, ce contine jocuri interesante, personaje hazlii si activitati care sa le dezvolte celor mici imaginatia, creativitatea si aptitudinile de joc si de cunoastere, cei mici avand la dispozitie numeroase desene de colorat si 4 pagini cu abtibilduri.
Make-up Party este o carte ilustrata pentru copii, ce contine jocuri interesante, personaje hazlii si activitati care sa le dezvolte celor mici imaginatia, creativitatea si aptitudinile de joc si de cunoastere, cei mici avand la dispozitie numeroase desene de colorat si 4 pagini cu abtibilduri.
Sunt stilista-Ador tricourile este o carte ilustrata pentru copii, ce contine jocuri interesante, personaje hazlii si activitati care sa le dezvolte celor mici imaginatia, creativitatea si aptitudinile de joc si de cunoastere, cei mici avand la dispozitie numeroase desene de colorat si 4 pagini cu abtibilduri.
Deseneaza si coloreaza - Ador catelusii este o carte ilustrata pentru copii, ce contine jocuri interesante, personaje hazlii si activitati care sa le dezvolte celor mici imaginatia, creativitatea si aptitudinile de joc si de cunoastere, cei mici avand la dispozitie numeroase desene de colorat si 4 pagini cu abtibilduri.
Editura Corint Junior vă propune pentru perioada de vacanță, o carte cu care îți poți petrece timpul liber alături de copilul tău, punându-vă amândoi mintea la contribuție cu o serie de "Jocuri cu numere". Cartea se adresează copiilor peste 9 ani și face parte din categoria nonficțiune, Jocuri și activități.Testează-ți cunoștințele de matematică în joacă! Ideală pentru vacanță, această carte cu ilustrații color conține o sumedenie de jocuri amuzante cu numere, enigme și…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou