„Toată lumea este genială. Dar dacă judeci un pește după abilitatea sa de a se cățăra într-un copac, va trăi toată viața crezând că este prost.” De ce să citești această carte? Pentru perspectivă. Cartea explică într-un mod emoționant ce simte un copil cu dislexie în fața unei pagini cu litere care „dansează”. Pentru personajul-mentor. Domnul Daniels este modelul de profesor pe care orice copil și-ar dori să îl aibă. Este cel care vede dincolo de note și performața…
Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supravieţuire din întunecaţii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi. Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o…
Ilustrații de Jacqueline Rogers Cu vitejia caracteristică, Ramona vrea să le arate celor din jur că a mai crescut și că nu mai e o pacoste chiar așa de mare. Ramona a așteptat cu nerăbdare să vină toamna și să înceapă școala, mai ales că are și ceva grozav să le povestească noilor colegi. Acum, că e în clasa întâi, simte că nu mai o fetiță,iar asta vine la pachet cuniște provocări la fel de mari: o învățătoare care nu o înțelege, o ceartă cu o colegă și un câine fioros care îi iese în cale în…
Ilustrații de Garth Williams O păienjeniţă şi o copilă îşi unesc forţele pentru a salva cel mai straşnic porc care s-a născut vreodată. Wilbur este un porcuşor sensibil, care iubeşte pe toată lumea. Pentru el o viaţă fericită înseamnă o porţie bună de mâncare şi prieteni dragi alături. Chiar şi stăpânii care îi puseseră gând rău ajung să înţeleagă ce minune au în ogradă. Iar Wilbur, porcul care leşină de emoţie ca nimeni altul, răspunde bunătăţii cu dragoste şi loialitate.
Poate un singur băiat să unească un oraș întreg? Se-ntâmplă ca Jeffrey Magee, eroul uneia dintre cele mai importante cărţi din literatura pentru copii, să dorească să fugă. Şi să tot fugă...Se-ntâmplă ca fuga lui să fie totodată o căutare intensă a unei familii. La fel ca eroii din vechime, care umblau în lung şi-n lat să vindece lumea, în goana lui nebună, Magee uneşte oameni şi schimbă mentalităţi, după cum îşi descoperă talentul la baseball şi dezleagă iţele tuturor nodurilor care-i apar în…
Tabloul ŞORI LISEI ascunde un secret! Şobolano da Chinţi a ascuns în pictură indicii misterioase… Ceva îmi spune că dedesubt se află o comoară! Vreţi să o căutaţi împreună cu mine? Va fi o vânătoare de comori cu mustăţi!
O poveste caldă și înălțătoare despre un băiat, câinele său și puterea vindecătoare a muzicii. „Oz se teme să iasă afară pentru că încă nu și-a recăpătat lătratul... Scheaună și scâncește, dar nu latră. Ce trebuie să faci e să îi scoți lătratul din piept... Ce vreau să spun e că trebuie să îl înveți să latre. Pentru că atunci când un câine latră la ceva, nu-i mai e chiar așa de frică de acel lucru.“ Patrick își dorește un câine de când se știe. Un tovarăș de…
LECTURA PERFECTĂ PENTRU FANII PERCY JACKSON O aventură emoționantă despre legătura dintre doi frați, calul lor credincios și o moștenire surprinzătoare. Ține minte tot ce te-am învățat, Miracol. Ai grijă de Leaf. Ai grijă de Pebble. Am facut tot ce am putut. Restul depinde de tine... au fost ultimele cuvinte ale bunicului. Tick, numit Miracol de bunicul său, trăiește liniștit la marginea regatului Ellia, împreună cu fratele său mai mic și calul lor credincios. Dar sosirea unui…
Nostraşoricus este un rozător cu adevărat misterios, iar eu sunt hotărât să-i public manuscrisul... Dar Sally Rasmaussen mi l-a furat! Şi din acel moment au început belelele.
Faceți cunoștință cu fata cea mai puternică din lume. O carte care a schimbat literatura pentru copii propunând un personaj excentric, cu o inimă mare și un umor fabulos. Cu părul roşu ca morcovul, strâns în două cozi ţepene, pistruiată şi cu gura până la urechi, cu ciorapi desperecheaţi şi cu pantofi în care ar putea încăpea încă o pereche de picioare, fetiţa de nouă ani e o apariţie remarcabilă. Acţiunile ei îi lasă pe toţi cu gura căscată: după o întâlnire cu Pippi, până şi hoţii se lasă…
Prefata (Poporul roman nu vorbea "nici asa de frumos, nici asa de bine" pana la Ispirescu), fisa biobliografica, referinte critice si nota asupra editiei de Lucian Pricop Legende sau basmele romanilor (1882) – Tinerete fara batranete si viat afara de moarte, Ileana Simziana, Broasca testoasa cea fermecata, Aleodor imparat, Insir-te margaritari, Praslea cel voinic si merele de aur, Fata saracului cea isteata, Balaurul cel cu sapte capete, Zana zanelor, Greuceanu, Cele douasprezece fete de…
O poveste clasică pentru copii despre curaj, prietenie și imaginație. Povestea o urmărește pe Sophie, o fetiță curajoasă care este răpită într-o noapte de un uriaș misterios. Spre surprinderea ei, uriașul nu este deloc înfricoșător, ci un prieten blând care adună și distribuie vise copiilor din întreaga lume. Împreună, Sophie și Marele Uriaș Prietenos pornesc într-o misiune neobișnuită pentru a opri uriașii răi care amenință oamenii. În toiul nopţii, micuţa Sophie este înşfăcată din patul ei…
"Personaje puternice, dialogurile credibile și un subiect ce invită la dezbateri îi aduc lui Clements note mari pentru această carte." - Publishers Weekly "Majoritatea copiilor cred că dacă iau note proaste e vina lor. Dar asta nu e adevărat... O notă proastă pentru un copil e o notă proastă pentru toată lumea." Șșșșșt... Nora Rose Rowley e genială, dar este secret. E în clasa a cincea și până acum a reușit să rămână neobservată: nu a aflat nimeni că nu e precum ceilalți copii și își dorește…
LIGA INTERNAȚIONALĂ A EROILOR TE VREA! Dar ce anume vrea? MUSCHI ENORMI? SUPER VITEZĂ? CAPACITĂŢI MENTALE REMARCABILE? SĂ POŢI SĂ-ȚI SCHIMBI FORMA? POSIBIL. Dar caută cumva un despuiat? Un Piranha leşinat? Un Şarpe care fură briose? Şi un... prăjitor de pâine cu aripioară și dinți foarte mari? NORMAL! DE CE AI ÎNTREBA AȘA CEVA?! TĂNTĂLĂI, ADUNAREA! E EPISODUL 8 DIN BĂIEȚII RĂI
Descoperă aventurile uimitoare ale tânărului d'Artagnan și ale curajoșilor săi prieteni, Athos, Porthos și Aramis, în timp ce înfruntă primejdii și își riscă viețile în slujba dreptății și onoarei, sub deviza „Toți pentru unul și unul pentru toți!”. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Romanul descrie aventura lui Ishmael, care pornește într-o călătorie palpitantă pe mare, dar ajunge să fie prins, alături toți ceilalți membri ai echipajului de pe vasul Pequod, într-o urmărire obsesivă a misterioasei balene albe Moby Dick. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Viața lui Heidi, o fetiță orfană, care merge să locuiască în Alpi, alături de bunicul ei, se schimbă brusc și, odată cu ea, viețile celor din jur devin mai colorate, mai vesele și mai pline de sens. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
O adevărată comoară literară, din care nu lipsesc aventurile palpitante pe mare, pirații, comorile și intrigile care te țin cu sufletul la gură, romanul relatează întâmplările prin care trece un tânăr adolescent a cărui viață este schimbată din momentul în care la hanul familiei sale poposește un bătrân lup de mare. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Setul contine o carte care combina celebra lucrare a lui Jonathan Swift cu un jurnal de lectura interactiv. Calatoriile lui Gulliver este un roman satiric care urmareste aventurile lui Lemuel Gulliver in diverse tinuturi fantastice, cum ar fi Lilliput si Brobdingnag, unde intalneste fiinte de dimensiuni extreme. Jurnalul de lectura ii ofera cititorului ocazia sa isi noteze impresiile, sa reflecteze asupra temelor principale si sa urmareasca evolutia personajelor, imbogatind astfel experienta de…
O poveste clasica si sensibila, care ajunge la sufletul cititorilor, mai ales al acelora care iubesc animalele. Cartea este plina de experiente de viata, amintiri si experiente traite prin ochii unui cal, intamplari emotionante, dar si multe momente de suspans. O poveste despre cruzimea de care dau dovada unii oameni fata de animal, dar si despre bunatate si generozitate.
Descoperă aventurile lui Huckleberry Finn și însoțește-l în călătoria sa palpitantă, plină de peripeții și de surprize, în care își face prieteni noi, dar învață și cum să supraviețuiască și să rămână fidel principiilor sale.
Aventurează-te într-o inedită și plină de suspans călătorie în jurul lumii, alături de Phileas Fogg și devotatul său servitor, Passepartout, și descoperă lumea dintr-o altă perspectivă. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură.
20.000 de leghe sub mari + Jurnal de lectura este o editie care combina aventura subacvatica fascinanta a capitanului Nemo si a echipajului sau la bordul submarinului Nautilus cu un jurnal de lectura destinat cititorilor. Aceasta aditie permite cititorilor sa-si noteze impresiile, reflectiile si sa analizeze in profunzime temele cartii, cum ar fi explorarea necunoscutului, tehnologia si natura umana. Este o experienta captivanta care invita la descoperirea lumilor subacvatice si la o lectura…
Unde găsești cel mai frumos parc de distracții din Europa? În ce țară poți gusta cel mai bun desert? Cât durează să vizitezi nouă țări? Dacă aceasta este prima carte din serie pe care o citești sau deja ești prieten cu frații Ema și Eric, noua aventură prin nordul și vestul Europei te va cuceri, fie că ești mare sau mai mic!
Ilustraţii de Iacob Desideriu Publicată acum 125 de ani şi ecranizată în 1939 într-o superproducţie devenită, la rândul său, clasică, Vrăjitorul din Oz rămâne una dintre cele mai cunoscute şi iubite poveşti ale copilăriei. Recuperată într-o nouă traducere, această splendidă ediţie din anii ’70, cu ilustraţiile lui Iacob Desideriu, aduce împreună generaţii de cititori. Viaţa liniştită a micuţei Dorothy se schimbă pe neaşteptate când un ciclon gigantic o ia pe fetiţă pe sus, cu casă…
Ilustrații de Pierpaolo Scrivano O selecție de legende repovestite despre regele Arthur, faimosul conducător al Britaniei, și despre cavalerii Mesei Rotunde. Pătrunde în lumea romantică a cavalerilor Mesei Rotunde: vei descoperi curajoasele lor fapte de arme, dar și de curtenie față de frumoasele doamne și domnițe care trăiau în castele din ținuturi îndepărtate, răpite uneori de monștri sau de oameni răi! În această lume fascinantă, cavalerii te vor purta în căutarea Sfântului Graal și vei fi…
Ilustrații de Alexandra Goldillo Descoperă! Visează! Îndrăznește! Crezi că supereroii există doar în desene animate sau în filme? Ce-ai zice dacă ți-aș destăinui că găsești o mulțime și în viața reală, chiar aici, printre români? Pornește în aventură alături de mine și află poveștile unor oameni geniali care au existat cu adevărat și care au rămas în istorie datorită unor realizări cu adevărat remarcabile! Descoperă cine sunt inventatorii, oamenii de știință, personalitățile istorice…
O crimă. Cinci locuri. Cinci capitole. Adună indiciile… Și demască-l pe făptaș! AJUTĂ-MĂ SĂ DESCOPĂR ADEVĂRUL DIN SPATELE ACESTUI CAZ! Archibald Dodds a fost găsit fără suflare în grădina sa. Toată lumea spune că e vorba de un infarct. Dar eu, Arthur Davies, vecinul victimei și detectiv în devenire, nu cred că a fost așa. Și sunt gata s-o dovedesc! Pentru a investiga, trebuie să mă plimb prin oraș, să merg la Palatul Buckingham și în sălile de teatru londoneze. Această misiune nu este însă…
Ții în mână o carte care este extrem de neplăcută. Dragă cititorule! Ții în mâinile tale o poveste care este extrem de neplăcută. Îmi pare rău, dar acesta este adevărul. Cartea aceasta istorisește povestea nefericită a trei copii nespus de ghinioniști. Frații Baudelaire sunt fermecători și inteligenți, dar asta nu-i scutește de nenorociri și de suferință. Dezastrul nu încetează o clipă să-i pândească, de la prima pagină, când sunt pe plajă și primesc o veste îngrozitoare, și până la…
Cea mai bună carte a anului 2013 - Amazon.com Willow Chance e o fetiță de doisprezece ani cu o minte de geniu, obsedată de natură și de stabilirea diagnosticelor medicale. Dacă e agitată, se liniștește numărând din 7 în 7. Nu i-a fost niciodată ușor să lege prietenii, iar cei mai apropiați oameni sunt chiar părinții ei adoptivi. Din 7 în 7 este o carte emoționantă despre cum e să fii diferit, despre cum se poate face față unei imense pierderi, despre ce înseamnă cu adevărat o familie.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou