Aceasta carte cuprinde o selectie atenta din cele mai cunoscute intamplari din Biblie, transpuse intr-un limbaj simplu, adaptat la intelegerea celor mici, precum si ilustratii color care vor face deliciul micilor cititori.Sunt incluse si povestiri precum:Arca lui Noe, David si Goliat, Daniel in groapa leilor, Cei doisprezece Apostoli.
Aceasta este o serie de carti pentru copii despre animalele din ograda care si ele seamana uneori cu copiii. Cititi-o impreuna cu copilul! Va fi un excelent pretext pentru discutii privind trasaturile de caracter si comportamentul nostru fata de cei din jur.
Bibliografie scolara recomandataPoveștile lui Slavici sunt în orice moment, în egală măsură, sursă de destindere sau de descoperire a unor întâmplări ce pleacă din lumea reală, pentru a se pierde apoi pe căile basmului. Personajele frumos portretizate, decorurile feerice, binele care supune întotdeauna răul sunt doar câteva aspecte care fac lectura acestor povești plăcută și educativă.Ilustrațiile reușesc să surprindă instantanee din șirul evenimentelor,…
Bibliografie scolara recomandataȘapte dintre cele mai frumoase povești scrise de Ioan Pop Reteganul, care îi conduc pe micii cititori într-o lume misterioasă și fantastică, guvernată de înțelepciunea populară și urzită în dulcele grai ardelenesc. ,,Am scris din gura poporului... “ - afirma autorul, referindu-se la poveștile sale. Personajele născute în vatra satului românesc, dăruite de marele scriitor și folclorist cu puteri magice, dar și cu judecată…
Bibliografie scolara recomandataApreciate în aceeași măsură de cei mari și de cei mici, poveștile nemuritorului Andersen au încântat generații întregi și cuceresc și astăzi inimile copiilor. Cele zece povești fermecătoare selectate pentru acest volum îi îndeamnă pe micii cititori să descopere înțelesul faptelor mari ale eroilor lor. O împărăteasă care caută cel mai frumos trandafir de pe lume, un condei înțelept care se ceartă cu o călimară,…
Bibliografie scolara recomandataVolumul cuprinde o selecție atentă din creația poetului transilvănean, de la poezii despre natură sau copilărie până la versuri cu încărcătură istorică sau socială puternică. Versurile inconfundabile, pline de muzicalitate, încântă imaginația sau răscolesc sufletul cititorului, indiferent de vârstă.Însoțită de ilustrații deosebite, perfect ancorate în lumea poeziilor lui Coșbuc, creația acestuia oferă un moment de lectură…
Bibliografie scolara recomandataFabula este considerată cea mai veche specie literară, care s-a transmis sub forma unei povestiri populare despre animale, urmată de o pildă, o morală. Cartea conţine fabule scrise de Grigore Alexandrescu, texte în care se redau cu vorbe meşteşugite, în versuri, anumite întâmplări din lumea animalelor, dialoguri. Cu talent literar, Alexandrescu prezintă cititorilor efectele negative ale lăudăroşeniei, înfumurării, prostiei, trădării…
Bine ați venit în Bitterly Bay! Spangles McNasty a hotărât să-și petreacă vara făcând ceea ce-i place lui mai mult și mai mult: să urle la copii, să se strâmbe la bătrânele de pe stradă, să mănânce cartofi prăjiți reci și unsuroși culeși din coșurile de gunoi și, mai presus de toate, să colecționeze orice lucru strălucitor îi iese în cale! Convinși că peștișorii aurii sunt făcuți din aur curat și că pot atinge dimensiunile unei balene,…
Basme vesele si jucause insotite de imagini color care ii vor bucura pe copii. Cuprins: Ghidusel si Ghidusica in imparatia printului Trifoi • Ritualul magic • Imparatia Trifoistea magica • Fetita din floarea de trandafir • Intalnirea cu printul Trifoi • Comoara Muntelui de Clestar • La curtea printului zapezilor • Intoarcerea la palatul printului Trifoi • Laptele de pasare • Drumul spre casa Cum a fost furat…
Carte de poezii cu si despre lumea copilariei - "cea mai frumoasa dintre lumi". Versurile sunt insotite de ilustratii colorate pe placul copiilor. CUPRINS: • Tara • Arborele familiei • Limba romana • Stramosii ne intreaba • Capitala copilariei • Familia • Casa bunicii • Floriile • Sfintele Pasti • Primavara • Pastele Blajinilor Cifrele minunate • Coarda fermecata • Cu tata in metrou • Minuni…
Lumea Copilariei este o colectie destinata copiilor de orice varsta. Aici gasesti resursele de care ai nevoie pentru a-l ajuta pe copil sa-si dezvolte memoria si imaginatia. Iti aducem povestile si povestirile care ti-au incantat copilaria, poezii, cantecele, proverbe si ghicitori, curiozitati si multe alte carti cu teme interesante. Cenusareasa este una dintre ele. Cartea relateaza in cele 16 pagini povestea Cenusaresei din basmul fratilor Grimm, textul…
Bambi. Ilustratii de Serban Andreescu - Felix Salten Cartea prezinta intr-un text succint si usor de inteles, clasica poveste a lui Felix Salten, despre puiul de caprioara Bambi. Lucrarea este frumos ilustrata, iar paginile sunt plastifiate.
A fost odată un copac care iubea un băieţel. Aşa începe una dintre cele mai frumoase poveşti scrise de Shel Silverstein şi, zic eu, una dintre cele mai frumoase poveşti scrise vreodată.Copacul din poveste este un copac tare darnic. Îi oferă copilului fructele sale pentru a se înfrupta şi frunzele sale pentru a-şi face coroniţă. Cu timpul, băiatul creşte şi acordă mai puţin timp copacului. Dar, din când în când, se întoarce pentru a-i cere copacului…
Catea Scufita Rosie - Fratii Grimm, ilustrata de Serban Andreescu, este destinata copiilor de orice varsta. Aici gasesti resursele de care ai nevoie pentru a-l ajuta pe copil sa-si dezvolte memoria si imaginatia. Citeste-i copilului tau aceasta poveste nemuritoare, care a incantat copilaria tuturor! A fost odata o fetita zglobie si dragalasa, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai draga decat oricui ii era bunicii, care nu stia ce daruri sa-i mai faca. Odata, bunica ii darui o…
Cu totii cunoastem aventurile cocosului strangator si decis sa-si apere punguta gasita pe drum! Haideti sa ne reamintim impreuna si sa retraim povestea prietenului nostru prin ilustratiile frumos colorate, special pentru copilul din tine.
Lucrarea face parte din colecţia Enciclopedia celor mici, care răspunde curiozităţii naturale a copiilor faţă de tot ce este în jurul lor. Titlurile acestei colecţii sunt de fapt mici enciclopedii, concise, explicite şi însoţite de informaţii inedite, puzzle-uri şi abţibilduri. De ce? încearcă să răspundă la o serie de întrebări ale micilor cititori curioşi: De ce avem buric?, De ce nu creştem întreaga viaţă?, De ce circulă sânge…
O calatorie in versuri pe aripile imaginatiei.O carte distractiva care le stimuleazacelor mici dorinta de a calatori si de a afla lucruri noi.Fragment:" Tara asta, i-a spus Buna,pe steag are semiluna.Ea era, acum multi ani, Stapanita de sultani-Niste falnici imparatiSi puternici, si bogati.Aici poti vedea de vrei,Minarete si moschei.Poti manca pe saturateBaclavale-nsiropate,Covrigi cu susan, halva,Si multe asemenea.Auzit-ati de divan,De salvari sau de turban?Asta-i locul care areCate vrei, din…
Fancy Nancy si catelusul fitosel Fancy Nancy se intoarce! Iar cand familia ei decide sa cumpere un catel, ea e convinsa ca va fi cea mai fitosica fetita din lume. Doar un catel mic si pufos nu poate fi decat... fitosel. Dar familia ei vrea un caine mare... vai, cata lipsa de eleganta!
Fancy Nancy Nancy e de parere ca totul e mai bun daca e mai fitos. De la tiara sclipitoare de pe capul ei, pana la varfurile pantofiorilor stralucitori, Nancy e hotarata sa-si invete familia cate ceva despre cum e sa fii fitos. Ea isi transforma parintii si surioara mai mica pentru o singura seara magica si inventeaza o poveste dragalasa cu sau fara inflorituri... fitoase.
Carnetul pentru observaţii fantastice conține o mulține de povestioare despre creaturi fantastice primite de la copii din toată lumea. În plus, aici orice cititor își poate nota propriile observaţii, poate face desene, hărţi, liste, toate despre creaturile fantastice care roiesc în jurul său.
Eskarina Fieraru e o fetiţă normală, dintr-un sat normal, dintr-o familie... ei bine, dintr-o familie cu opt fraţi. Şi ştim cu toţii că, dacă ai şapte fraţi mai mari şi dacă tatăl tău a avut, la rândul lui, şapte fraţi mai mari, soarta ţi-e pecetluită: o să devii vrăjitor. Dar ce te faci dacă te-ai născut fetiţă? Asta e întrebarea cu care se luptă Buna Batevreme, vrăjitoarea bătrână, cârcotaşă şi suspicioasă (dar cu inima bună)care o însoţeşte pe Esk în…
Misterioase, singuratice şi gemene pe deasupra, Mia şi Nada Nemirovsky sunt ultimele sosite la Academie.În plus şi foarte bune. Însă, intr-un fel ciudat, ca nişte păpuşi mecanice perfecte. Unii sunt bănuitori, alţii le evită, alţii le iau în râs, şi alţii ca Zoe, încearcă să le cunoască mai bine. Între timp, Florian descoperă cât de rău e să fii invidiat, şi Lucas are o nouă pasiune nestăvilită...
O aventură palpitantă si plină de umor având în rolurile principale un dragon puternic, o printesă furată, un erou mai nătăflet si câteva animale vorbitoare! Printesa Bella a fost furată din grădina ei secretă de un monstru îngrozitor, iar în urma ei nu a rămas decât mingiuta ei de aur. Nici unul dintre curajosii cavaleri ai regatului nu au reusit să o salveze din ghearele uriasei creaturi cu aripi gigantice si care scuipă foc si pârjoleste totul…
Iata, in sfarsit, cartea pe care fiecare fara, indiferent de varsta, a asteptat-o cu nerabdare. Descopera cum sa devii cea mai buna, in orice ai face. Iti promitem o lectura foarte captivanta si amuzanta. Fragment: CUM SA URMARESTI O PRIETENA FARA A FII OBSERVATA Cheia succesului in urmarirea unei prietene este de a nu iesi in evidenta din multime, mai ales fiindca ea deja stie cum arati. Poarta haine de culori neutre,…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou