Puterea de a alege este unul dintre cele mai frumoase daruri ale vietii! Copiii trebuie să știe că pot alege să fie responsabili, amuzanți, iertători, calmi, buni coechipieri, generoși, încrezători și mai mult de atât. Copiii vor fi atrași de ilustrațiile frumoase și rimele distractive cu ajutorul cărora vor conștientiza că sunt responsabili pentru propria lor fericire. Măreția vine prin alegerea de a întreprinde acțiuni pozitive în direcția unui scop. Aceste acțiuni creează un sentiment de…
Cea de a treia carte pentru copii a autoarei bestselleurilor Te iubesc, orice-ai face și Mami, e gata?, Ioana Chicet-Macoveiciuc, este o fantezie despre viața unui copil diferit. David este un băiețel care s-a născut cu o aripă de fluture în loc de mâna dreaptă. Părinții lui îl duc la medici și specialiști, însă, văzând că el e fericit cu aripa lui de fluture, decid să-l lase în pace. Deși nu poate aplauda și nu se poate cățăra ca ceilalți copii, David e foarte mulțumit cu…
Ilustrații de Alexandra Boiger. Tina era sigură că ar putea fi o balerină extraordinară, dacă ar avea un tutu. Așa că s-a înscris la balet. Dar ce să vezi? NU a primit niciun tutu! Oare încă nu a fost trimis de la Paris? Oare camionul care ar trebui să-l livreze s-a stricat și a rămas blocat undeva prin New Jersey? Își va primi Tina în cele din urmă tutu-ul mult visat? Sau poate că, de fapt, baletul înseamnă mai mult decât ceea ce porți? Fă cunoștință cu o nouă stea, pe nume…
Ilustrații de Alexandra Boiger.Tina e sigură că va face un solo în următorul spectacol, Prințul-Broscoi. E deja o balerină extraordinară! Și e mândră de fratele ei mai mic – și el a început să studieze baletul, chiar dacă își petrece mai tot timpul făcând figuri caraghioase în oglindă. Însă Tina va avea parte de o surpriză… și nu de una amuzantă. Ce face o balerină atunci când nimic nu merge așa cum s-ar fi așteptat? Colecția TINA BALERINA reprezintă o serie de povești pentru copii…
Nasuc, curajosul si simpaticul soricel pe care il cunoastem cu totii inca de cand se afla In cautarea prieteniei, porneste intr-o noua aventura, pe cat de nastrusnica, pe atat de palpitanta. Drumul sau in cautarea soriceilor cafenii nu este unul usor, insa pasii ii sunt indrumati de prieteni de nadejde, alaturi de care Nasuc trece prin peripetii grozave si de la care invata ca cel mai important este sa nu-ti pierzi niciodata speranta, sa fii vesel si increzator si, cel mai important, sa nu…
Prin intamplarile nastrusnice din Povestea lui Nasuc. In cautarea prieteniei, simpaticul soricel invata si te invata, pas cu pas, cum sa recunosti prietenii adevarati si, mai mult, cum sa fii chiar tu un prieten de nadejde.Daca pentru Nasuc prietenia este la fel de minunata ca o ciuperca gustoasa, povestea micutului curajos va fi, pentru copiii care o vor savura cu sufletul la gura, la fel de dulce si de aromata ca o prajitura delicioasa. Citind cu inima cat un purice de emotie despre…
Bebe este un motănel care învață alături de Maria, micuța lui stăpână și prietenă, că mai presus decât lucrurile materiale, ceea ce ne face să ne simțim împliniți și fericiți este IUBIREA. Împreună, cei doi trec prin tot felul de situații, mai mult sau mai puțin plăcute, plasate în timpul epidemiei de ciumă din secolul al XIV-lea, și care, însumate, vor duce mai întâi la salvarea familiei Mariei, greu încercată de viață, și apoi la salvarea întregului sat medieval în care trăiesc. Cum vor fi…
Povestea lui Ben este, în primul rând, o hartă de care se poate folosi oricine se află în căutarea unei comori. Ea este însă, deopotrivă, o lecţie despre care sunt adevăratele comori pe care ar trebui să le căutăm în viaţă. Căci mai importante decât cuferele pline cu aur sau argint sunt onestitatea, generozitatea și hărnicia.
Numele meu este Humpty Dumpty. Sunt faimos pentru că am căzut de pe un zid. (Probabil ai auzit și tu.) Dar asta este doar jumătate din poveste… Pentru că m-am hotărât să mă întorc. Și când am făcut-o, ceva uimitor s-a întâmplat. Aceasta este povestea vieții mele… DUPĂ CĂZĂTURĂ. Plin de inspirație, acest epilog al clasicului și iubitului cântecel de grădiniță cu Humpty Dumpty îi va încuraja chiar și pe cei mai fricoși dintre noi să-și depășească temerile, să învețe să ajungă din…
Vârstă recomandată: 4–8 ani Deschideți prima carte despre Jimi Hendrix pentru copii și hai să ne jucăm de-a legendele rock! Ce-ar fi să ne imaginăm cum au fost cei mai cunoscuți muzicieni ai genului când erau copii, cum au pornit pe drumul spre celebritate și cum au ajuns numele lor pe buzele tuturor?! Cărticica despre Jimi și chitara lui, Fenderică, deschide seria Tiny Rockers și vă inspiră – mari și mici – să povestiți despre rockul clasic și să vă (re)îndrăgostiți de acordurile și vocile…
Conni tranteste usa furioasa. A aflat ca in curand se vor muta… Lui Conni nu-i place casa cea noua, chiar daca are gradina. Ce se va intampla cu prietenia ei cu Iulia? La sfarsit de saptamana, Iulia vine in vizita sa vada casa cea noua. Face cunostinta cu Ana, noua prietena a lui Conni. Mandra, Conni le prezinta toata casa si, in special, camera ei. Dupa aceea fetele se catara impreuna in marul batran din gradina si gusta din delicioasele sale mere.
Melozaurul Jazzy, maestru în arta sunetelor, își doarme somnul de milioane de ani în Deșertul de Cristal. Până într-o zi când vine să-l trezească maimuțica Hoțomana, cu vești alarmante: pe Tărâmul Oamenilor nimeni nu mai are voie să asculte ori să cânte muzică! Convins că e un mare tenor, Regele Măgar îi obligă pe toți să-i asculte doar răgetele și interzice orice sunet armonios. Cum va readuce melozaurul Jazzy muzica în viețile copiilor?
Pârâiașul Bolboroc năzuiește să ajungă la Marea cea Mare, dar nu-i ajung puterile firave. În jur, vede că toate pârâiașele asemenea lui se împrietenesc cu altele, se unesc și călătoresc împreună. Așa că trebuie neapărat să-și găsească și el un prieten! În drumul lui, un bolovan, o pată de ulei și o băltoacă noroioasă încearcă să-l ademenească să le rămână alături. Dar sunt ei cea mai bună companie pentru Bolboroc? O poveste despre prietenie, valori și urmărirea sensului în viață, cu…
Grozișor este o „cruzătură“, un monstruleț necopt care are nevoie de o diplomă de la Școala de Monstruozitate. Cum nu se poate descurca singur, îndrăznește să iasă din dulap și să-i ceară ajutorul băiețelului Bruno. În schimb, îi va spune un secret... O poveste care-i va face pe copii să râdă în hohote!
Ilustrații de Paula Stanciu 7 povești, câte una pentru fiecare zi a săptămânii, despre importanţa prieteniei și a muncii în echipă, despre valoarea onestităţii și a generozităţii și despre depășirea obstacolelor și găsirea curajului chiar și atunci când te aștepţi mai puţin. Protagoniștii sunt nimeni alţii decât membrii Găștii Zurli care, iubitori de năzbâtii cum îi știm, intră într-o mulţime de încurcături, una mai amuzantă ca alta. Noroc că sunt prieteni buni și că se pricep de minune să se…
Există oare o lume fără căpcăuni? se întreabă un băiețel visător și cam speriat, care tare ar vrea să se ascundă. Cei mari i se par amenințători, mai ales atunci când râd de urechile lui mai speciale. Nu înțelege de ce altora le place să-l necăjească. Dar în cărți găsește prieteni buni și își dă seama că, de fapt, lumea e plină de tot felul de oameni, unii mai... căpcăuni, alții mai... elfi. Și că tot ce contează e să îi găsești și în realitate pe cei cu care te poți înțelege. În curând,…
Ilustrații de Annalaura Cantone Ela Prăjiturela iubește dulciurile. Când citește în ziar anunțul concursului pentru cofetari, ce va avea loc în Central Park, decide pe loc să participe. Pentru a se pregăti și a fi inspirată să coacă cea mai buna prăjitură, veverița Ela vizitează cele mai faimoase cofetării și patiserii din New York. Va câștiga oare Ela Prăjiturela premiul cel mare?
"Poveștile românești" ("Rumänische Märchen") ale lui Constantin Virgil Gheorghiu își au istoria lor, fiind prima carte din exil (Heidelberg, 1948) a celebrului scriitor român – tradus, astăzi, în aproape toate limbile pământului și cunoscut tuturor mai cu seamă prin romanul "Ora 25". În număr de opt, acestea par adevărate mini-romane de aventuri. Sub pana lui Gheorghiu, tărâmul celălalt, Pădurea de argint, Meșterul Manole, Făt-Frumos etc. sunt locuri și personaje cărora li se adaugă valențe…
Dorinţa cea mare a Dragonului Bubu este să aibă prieteni. Dar cum să ascundă el ghearele ascuţite și respiraţia de foc? Ca să participe la Picnicul Anual al Urșilor, Dragonul Bubu se deghizează în urs, în speranţa că animalele nu se vor speria de el, și așa o să-și facă mulţi prieteni. Va reuși Dragonul Bubu să-și împlinească dorinţa?
Ilustrații de Jill McElmurry Tit-tiit! Cotcodac! Mac-mac! Piu-piu! Mihoho! Oac-oac! Micul Camion Albastru își salută vesel prietenii de la fermă.Fiecare animal îi răspunde în felul său. O basculantă arogantă se trezește împotmolită în noroi din cauza vitezei. În ajutor îi sar chiar cei cu care s-a purtat nepoliticos.Micul Camion Albastru și prietenii lui îi vor da basculantei o lecție despre prietenie și solidaritate.
Ilustrații de Jill McElmurry Orașul este un loc prea zgomotos și aglomerat pentru un camion micuț, venit de la țară. Peste tot sunt autobuze, mașini de poliție, taxiuri… să nu uităm nici de ambulanțe! Dar nimic nu îl poate descuraja pe Micul Camion Albastru, care merge o misiune, ca de obicei.
Dinspre Valea cu Frăguțe Ursul se-ntorcea, pe jos,Prin pădurea neagră, deasă, Pe un drum anevoios. La apusul soarelui, se lasă frigul în pădure, iar prietenii ursului descoperă că Martin nu a ajuns acasă. Pornesc așadar în căutarea lui, cercetează cerul și pământul și, în sfârșit, îl găsesc. Întors în bârlogul lui, Martin se simte din nou în siguranță cu toți prietenii în jurul lui. O poveste fermecătoare despre teamă și prietenie.
Dornic de joacă, Martin iese din bârlog să-și caute prietenii, dar aude deodată un zgomot în copac. Hotărât să afle cine se ascunde acolo, ursul își adună toți prietenii și, în cele din urmă, descoperă o bufniță timidă, pe care o declară imediat noua lor prietenă. O poveste fermecătoare despre prietenie și solidaritate.
Poneii din ținutul Equestria și-au pierdut puterile magice. Dar Sunny, un ponei terestru îndrăzneț, este convinsă că există o speranță pentru această lume divizată. Cu ajutorul noilor ei prieteni, Sunny se luptă să arate că micuții ponei pot restabili armonia dacă sunt uniți!
Descoperă povestea lui Rapunzel și termină de colorat fiecare scenă ilustrată! Rapunzel locuiește departe de lume, într-un turn înalt, împreună cu Mama Gothel. Tânăra este fascinată de lumea de afară și de luminile misterioase care apar pe cer în fiecare an, de ziua ei. Viața monotonă a lui Rapunzel este dată peste cap de întâlnirea neașteptată cu Flynn, un hoț care se ascunde de garda regală.
Ilustraţii de Beatrice Alemagna Veniturile din vânzarea cărţii vor fi donate organizaţiei Salvați Copiii pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina. Gianni Rodari, unul dintre cei mai iubiţi autori pentru copii şi cel de sub a cărui pană au ieşit Aventurile lui Cepelică, a scris în anii de vârf ai carierei un poem tandru şi emoţionant, care îndemna la solidaritate între oameni. Astăzi, Luna de la Kiev, poemul de demult, capătă noi şi puternice înţelesuri şi…
Cea mai eficientă formă de educație pentru copii? Bunătatea! Cum îl ajuți pe cel mic să fie empatic, generos și solidar cu cei din jur? Lia și Căpitanul Bunătate ți-au pregătit situații de care toți copiii se lovesc și metode super utile pentru a le depăși și a deveni o versiune mai bună a lor!
Se caută degrabă salvatori curajoși! Una-două începe povestea nostră, iar personajele s-au pomenit la marginea cărții! Cititorule, ne dai o mână de ajutor? Aron și Ian sunt în mare încurcătură. Tocmai se pregăteau să-și facă debutul în noua carte a lui Dave Eggers, când deodată s-au trezit că au ajuns undeva la marginea cărții. Cine a mai vazut o carte care să-și prezinte așa personajele? Ian face pe curajosul, chiar dacă are rău de înălțime. Aron are un plan, iar tu, cititorule, joci…
Ilustrații de Anna Shepeta Încă o poveste! Ritualul magic de fiecare seară, povestea de noapte bună citită celor mici, va fi şi mai plăcut în compania acestei cărţi somptuos ilustrate, în paginile căreia prind viaţă basme şi legende din lumea întreagă. Călătoriţi cu imaginaţia prin Europa, Africa, Asia, Australia şi Oceania, America de Nord, America Latină şi Orientul Mijlociu, şi descoperiţi ori redescoperiţi cele mai frumoase şi mai pline de tâlc poveşti!
Ilustrații de Horváth Ildi Cum a trăit, ce a făcut Fiul lui Dumnezeu pe pământ – și ce s-a întâmplat cu el de Paște?Povestea înduioșătoare a lui Lackfi János vorbește despre puterea iubirii și despre speranță.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou