„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se…
Cele noua capitole cuprind povestile unor compozitori de geniu sau ale unor curente muzicale: W.A. Mozart si Alchimia sunetelor Barocul in Muzica: Dantela si Otel Ludwig van Beethoven sau Sublima Revolutie Piotr Ilici Ceaikovski si muzicienii rusi Scoala franceza si Impresionismul in muzica: Geometria norilor Richard Wagner: Fascinatia operei de arta totale Gustav Mahler: Geniul contrastelor George Enescu: Muzica dincolo de timp Fenomenul muzicii…
„Ce este, de fapt, această carte, nu vă pot spune cu siguranţă. Ea nici nu a fost concepută ca atare: la ora la care vorbeam nu ştiam că se va transforma într-o culegere de texte tipărite. La drept vorbind, nici măcar nu am scris-o. Doar am povestit-o, seară de seară, la acele întâlniri. Cred că mi-ar fi mai uşor să vă spun ce nu este această carte: nu este un text de specialitate, rezultatul vreunei cercetări de ordin muzicologic, şi nici vreo enciclopedie de operă şi balet. Nu este…
„Dintotdeauna am iubit și am respectat obiectele vechi, obiectele rănite, puse sub semnul timpului ce curge ca un fluviu și al evenimentelor umane, care se succed la infinit. Nu mă consider nici pe mine altfel, decât un lucru care a servit din plin, care a călătorit mult și pe care utilizarea îndelungată l-a șlefuit și l-a obosit“, scria celebrul Henry Miller. În același spirit, George Banu reunește aici obiectele rănite din apartamentul său, care atestă trecerea timpului și care se dezvăluie…
Volumul Scrisoare pentru un copil niciodată născut reprezintă monologul emoționant al unei femei care așteaptă un copil și care privește maternitatea ca pe o alegere personală și responsabilă și nu ca pe o datorie. Într-o analiză a raționalității exemplare, în care folosește un limbaj clar și esențial, fără a renunța la pasiunea obișnuită, Fallaci își pune la îndoială propria conștiință, abordând fundamentul naturii feminine. Este suficient să-ți dorești un copil pentru a-i forța…
„Autoarea are și bosă teoretică, reușind să pună ordine într-un domeniu al nuanțelor și al imponderabilului, dar are și un mare talent analitic, interpretările sale fiind de fiecare dată extrem de inteligente și îndrăznețe. Cartea Ninei Corcinschi se va fixa, nu am niciun dubiu, ca reper în cercetarea erotologică românească. Alături de Eroticonul Mihaelei Ursa.” (Bogdan Crețu)
O incursiune în istoria occidentală a teatrului/performance și dansului contemporan, vizitând unele dintre cele mai relevante și controversate performance-uri din anii ’70, ’80 și ’90, cu accent pe reprezentări ale corpului expus în contexte care îi radicalizează prezența. Cartea este structurată în trei capitole care urmăresc transformările reprezentării corpurilor în TEATRU, PERFORMANCE și DANS, reprezentări modelate de transformări sociale și politice relevante: de la Artaud și Mayerhold,…
O carte profund personală, izvorâtă din confruntarea autorului cu ideea morţii, Privind soarele în faţă ne priveşte pe fiecare dintre noi, punându-ne înaintea acestui subiect tabu, dar de neocolit: propria moarte. Martin Heidegger remarca odată că suntem liberi să devenim noi înşine îndată ce înfruntăm moartea şi anxietatea provocată de ea. Irvin Yalom încearcă să pună acest principiu în practică, propunându-ne o meditaţie optimistă pe tema morţii şi luând ca sprijin exemple din filosofie,…
Rezultatul a treizeci şi cinci de ani de practică în domeniul psihoterapiei, cartea lui Irvin Yalom este un cadou oferit psihoterapeuţilor şi pacienţilor deopotrivă. Studiile de caz adunate de autor în 85 de capitole perfect şlefuite constituie un adevărat rezervor de sfaturi practice completate de o viziune onestă şi revelatoare asupra provocărilor şi recompenselor profesiei de psihoterapeut Într-o epocă dominată de “Nu te ataşa de pacienţi” şi “Nu le povesti clienţilor despre viaţa ta”,…
Noul volum semnat de Michel Houellebecq conţine eseuri pe teme de actualitate, culturale, politice sau filosofice, precum şi o serie de interviuri cu Frédéric Beigbeder, Geoffroy Lejeune şi alţii. Volumul nu vorbeşte numai despre actualitatea literară franceză a ultimilor ani, ci mai ales despre experienţa unui scriitor în pandemie. Nonconformismul houellebecquian rămâne la fel de provocator ca şi până acum – sau, poate, un pic mai mult.
Mărturisirea autorului: „Isprăvesc scrierea cărții... Îmi strâng catrafusele, la capătul unei perioade de încercări teribile -personale și colective. E fără tăgadă că nemernicul ăsta de Covid-19 a infectat întreaga lume. Această pandemie a fost ca un câine uriaș care a prins în colţi societatea noastră complexă şi fragilă și a cutremurat-o. Mulţi dintre noi au murit. Mulţi vor continua să moară, fie din cauza virusului, fie din cauza sărăciei pe termen lung, a disparităţilor economice şi…
Soarta m-a pus față cu oameni însemnați și din întâlnirea cu ei s-a născut ideea acestei cărți. Un schimb de vorbe și emoții, dialoguri purtate dincolo de convenții rigide și plictisitoare. (...) Eu nu am făcut decât să le strâng laolaltă, așa cum un grădinar adună într-un buchet florile rămase pe câmp. Când să le dau un nume, m-am poticnit, nu găseam un titlu mulțumitor. În cele din urmă, am optat pentru Lumea de azi, inspirată din Lumea de ieri, a lui Stefan Zweig, și Lumea de mâine, a lui…
O nouă carte din vasta operă eseistică a autorului, constituind un jurnal, un caiet de lucru cotidian, folosit ca suport pentru exprimarea unor îngrijorări asupra evoluției societății românești într-un context internațional marcat de frământări și convulsii economice și sociale provocate de o situație pandemică departe de a fi rezolvată, dar și deepuizarea resurselor. Analizele sunt trecute prin filtrul trecutului, eseurile fiind rezultatul unei încercări reușite de a îmbina evenimente din…
În cele două părți, „Investigații mateine” și „Amintiri”, volumul reunește două dintre temele predilecte ale scriitorului: literatura și memorialistica. Prima parte cuprinde două eseuri dedicate lui Mateiu I. Caragiale și romanului Craii de Curtea-Veche, în care Ion Vianu analizează în profunzime atât autorul, cât și opera, valorificându-și cunoștințele psihanalitice. A doua parte conține texte autobiografice, în care scriitorul revine în trecut, rememorând anii premergători exilului său…
„Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ — CORESPONDENŢA DINTRE MARX ȘI ENGELS „Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ — MARX „Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ — MARX „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ — MARX „Comisariatul pentru justiție este «Comisariatul pentru exterminare socială».“ — LENIN „În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor,…
...le café est le moins important „Se păcălește cel care, luându-se după titluri – Rosé ieri, Café gourmand azi –, îl reduce pe Marius Constantinescu la dimensiunile unui francofil alintat sau simandicos. Marius e mult mai mult. În primul rând, e un om care știe să trăiască, să umble, să întoarcă viața pe toate fețele, să-i exploreze cotloanele, să se extazieze sau să se mire și să revină mereu acasă, rezolvând astfel ecuația bunei locuiri. În al doilea rând, e un om…
Mirați de ce vedem sau de ce ni se întâmplă, ne întrebăm adesea pe ce lume trăim. Răspundem cu neliniști și nedumeriri, dar supunem prezentul unei analize critice din punctul nostru de vedere, inevitabil unul subiectiv. Credem că putem emite anumite adevăruri, bazate pe observațiile pe care le-am făcut. Rezultatul e o diagramă de atitudini, sentimente, idei – o sumă de simptome pe care le încadrăm într-o anumită diagnoză. Observațiile, mai mult sau mai puțin sistematice, se îndreaptă deopotrivă…
„Pasiunea pentru superlative rămâne nestinsă în România de-a lungul timpului. Casa de avocatură spirituală a excepționalismului carpatin nu doarme și insistă să susțină, în acest avânt insomniac, că trăim într-un spațiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e să ne admirăm singuri măreția. România nu e singura țară care se pretinde mare pentru a uita că e mică. Dar e cea care ne interesează, fiindcă în ea trăim. Or, a inventa formule superlative când ești corigent la atâtea criterii…
Paginile de fata sunt rodul unei constiinte care nu poate ramane indiferenta la ceea ce se petrece in jur si la felul in care se proiecteaza viitorul umanitatii. Chiar daca, in mod natural, conditionarile biologice ma exclud din acesta. Daca el va fi asa cum se intrevede, ii multumesc Celui de Sus ca m-a ingaduit in aceste vremuri, bune, rele, cum sunt, si nu in acel "viitor luminos"! Sunt gandurile unui sapiens recunoscator, cum crede el ca se cuvine, pentru insusirile care, in ciuda tuturor…
Un salutar eseu filosofic în aceste vremuri în care tindem să ne retragem în noi înșine.În tradiția celorlalte două eseuri de filosofie practică ale sale, Virtuțile eșecului și Încrederea în sine. O filosofie, Charles Pépin ne propune o nouă carte profundă și revelatoare despre întâlniri providențiale.De ce anumite întâlniri ne fac să simțim că renaștem? Cum să ne deschidem către cei care ne vor ajuta să trăim mai intens, să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine?Întâlnirea — romantică, amicală,…
„Cere-i unui copil să-ți deseneze o mașină și, cu sigurață, mașina lui va fi roșie.“ Enzo Ferrari Un compendiu caleidoscopic al celor unsprezece culori esențiale și explorarea secretelor lor, care au dat formă evoluției noastre ca specie, ne-au persuadat în politică și în cultură și ne-au permis să ne exprimăm sau să ne oprimăm libertățile personale. Codul culorilor guvernează cu migală fiecare hotărâre pe care o luăm, de la pantofii pe care îi purtăm și mașinile pe care le…
Pisica a fascinat lumea din cele mai vechi timpuri. Ridicată de vechii egipteni la rangul de zeitate protectoare, pisica și-a păstrat până astăzi libertatea instinctivă și înțelepciunea tandră și tăcută. Urmărind firul istoriei felinelor împletit cu povestea umanității, Arta de a dărui liniște ne oferă cheia spre echilibrul perfect dintre lumea exterioară și pacea interioară, dintre zbaterea cotidiană și tihna de altădată.
O plimbare încântătoare prin grădinile lumii și ale istoriei, până în curioasa grădină a sufletului. De la jardiniera din bucătărie până la parcurile englezești, străbătând grădinile ferecate ale mănăstirilor din Evul Mediu sau pe cele ale palatelor andaluze ori raiul minimalist al grădinilor zen, Edenul secret și fragil din sufletul tău își cere eliberarea și te invită să îl cunoști. Să îl cultivi, să începi să îl iubești și, total neașteptat, să îl dăruiești pentru a-l putea umple apoi cu…
Un pahar de vin roşu echivalează cu o oră de sport. Peste câţiva ani oamenii vor atinge nemurirea. Ingerarea prafului de zeolit te scapă de cancer. Consumul de ciocolată te face să slăbeşti şi îţi scade glicemia. Bărbaţii care se uită la sâni frumoşi zece minute pe zi îşi prelungesc viaţa cu cinci ani. Bondarii pot învăţa să marcheze goluri. Apa sfinţită din Austria conţine materii fecale. Tatuajele ajută organismul să lupte mai bine împotriva anumitor boli. Femeile cu fundul mare sunt mai…
Ediție de Henry Hardy și Aileen Kelly, cu o introducere de Aileen Kelly Ediția a doua, revizuită de Henry Hardy, cu un glosar de Jason Ferrell Cele zece eseuri din Gânditorii ruși sunt o investigație lucidă și pătrunzătoare asupra istoriei și gândirii ruse. Meditând la impactul pe care ideile și lucrările celor mai de seamă scriitori și filozofi ai Rusiei l-au avut nu doar asupra culturii acestei țări, ci și asupra culturii universale, Isaiah Berlin analizează deopotrivă contextul…
„Deznădejdea de a fi creator într-un spațiu cultural în care ideile, oricât de originale sau viguroase pentru cunoaștere ar fi, rămân fără ecou ne pune în fața unei alternative stranii: fie teza cărții va fi confirmată, și ea nu va fi urmată de o dezbatere de substanță, sfârșind prin a fi ignorată; fie cartea se va bucura de succes și ideile ei vor fi intens discutate și popularizate, dar infirmate în același timp. Din păcate, cartea lui Horia-Roman Patapievici, esențială pentru…
La 50 de ani de la prima publicare integrală a Eseurilor lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a Eseurilor. „Aceste eseuri vor fi…
În șapte texte relativ independente, Milan Kundera își expune concepția despre romanul european, „arta născută din râsul lui Dumnezeu“. Volumul a fost publicat în 1986 și e cea dintâi carte scrisă de Kundera direct în franceză. În epoca contemporană, epoca „paradoxurilor terminale“, romanul e menit să lupte contra a ceea ce Heidegger numea „uitarea fiinţei“. El trebuie să fie un fel de contrapondere a progresului lumii, care conduce la o uniformizare şi unificare a istoriei planetei. Romanul,…
„O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă.” (Andrei Pleșu) Aceste piese inclasabile, scrise la începutul și la sfârșitul perioadei tragice a lui Shakespeare, adică între Hamlet și Coriolanus, ne oferă un veritabil manifest mizantropic. Măreția eroică a Troiei lui Homer și rafinamentul filozofic al Atenei lui Platon sunt izgonite din universul sordid închipuit de Shakespeare. Eroii nu sunt consumați de faptă și idee, ci de patimi și sifilis. Prin derizoriu…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou