Antologie, traducere și note de Dan HurmuzescuIntroducere și tabel cronologic de Dionisie Constantin PîrvuloiuNici acum nu pot uita sau exprima puternicele emoţii care îmi învolburau mintea când am intrat în Cetatea Eternă. După o noapte de nesomn, am pășit semeţ printre ruinele Forumului. Fiecare loc memorabil unde a stat Romulus, unde a glăsuit Cicero sau unde s-a prăbușit Caesar era, dintr-odată, viu în faţa ochilor mei... La Roma, pe 15 octombrie 1764, pe…
Restabilind legătura monarhiei române în același timp cu ideile originare despre Regalitate și cu postmodernismul, Regele Mihai ar putea să fie văzut, în viitor, ca un „Monarh al Tuturor Vremurilor“. Trebuie să sperăm că oamenii mai luminați din democrația tulbure a României vor ajunge să recunoască măcar acum rolul deosebit pe care Regele și descendenții lui l-au jucat în evoluția României și în restabilirea sentimentului său de…
Editura Vremea celebrează Centenarul Marii Uniri cu gândul la generația de care depinde viitorul nostru. Aceasta este misiunea celui mai nou titlu apărut la Editura Vremea, „Marea Unire pentru cei mici”, o carte cu ilustrații viu colorate, dedicată întregitorilor patriei noastre – Regelui Ferdinand, Reginei Maria și tuturor celor care au contribuit politic și militar la crearea României Mari, la 1 Decembrie 1918. Cartea are un format prietenos cu cei…
Trei nume legendare – Eliade, Cioran, Ionesco – reunite intr-o fotografie facuta in 1977 de Louis Monier in Piata Furstenberg – asa este Louis Monier prezent in memoria colectiva a romanilor. Povestea acestei fotografii merita a fi spusa.In 1977, Pierre Belfond apeleaza la Louis Monier, fotograf liber profesionist inca din 1968, pentru o fotografie a lui Mircea Eliade, in compania prietenilor lui Ionesco si Cioran, in vederea lansarii cartii „Incercarea…
O carte fenomenala despre prezentele feminine ale Casei Regale a RomanieiDupa cum reiese chiar din titlu, aceasta carte este dedicata femeilor care au reprezentat Casa Regala a Romaniei - de la regine pana la micile printese sau principesele de astazi. Cititorul va putea patrunde in universul cotidian al prezentelor feminine regale, descoperind informatii istorice si chiar informatii personale inedite, detalii fascinante, amanunte necunoscute si ilustratii in premiera.
MOSCOVA, iulie 1987. Magnatul afacerilor imobiliare Donald Trump vizitează pentru prima dată URSS-ul la invitația guvernului sovietic.LONDRA, decembrie 2016. Luke Harding se întâlnește cu Christopher Steele, fost agent MI6, pentru a discuta despre legăturile președintelui ales cu Rusia. Harding urmărește două piste: banii și sexul.WASHINGTON, ianuarie 2017. Potrivit dosarului exploziv întocmit de Steele, Kremlinul l‑a „cultivat, susținut și asistat” pe Trump…
Sandra Gatejeanu–Gheorghe este directorul de protocol al Casei Regale a Romaniei. In ultimii zece ani, a coordonat vizitele oficiale ale Familiei Regale a Romaniei in strainatate si calatoriile regale efectuate in Romania de membrii Familiilor Regale straine. In aceasta perioada, a asigurat legatura cu Casele Regale ale lumii, a organizat evenimentele Familiei Regale si a gestionat relatiile cu misiunile diplomatice acreditate la Bucuresti si cu misiunile Romaniei din strainatate.Sandra…
Mîţa Vinerii povesteşte istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi în epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de…
În căutarea imaginii pierdute a oamenilor epocii fanariote, profesorul Tudor Dinu a străbătut în lung și în lat Țara Românească și Moldova, de la hotarele Banatului până la Nistru, de la Iași până la Dunăre, pentru a identifica toate acele biserici care, în pofida vicisitudinilor istoriei, păstrează pe zidurile lor chipurile ctitorilor de odinioară. După peripeții demne de un roman de aventuri, a izbutit să vadă cu propriii ochi și să fotografieze cele…
„În copilăria mea, eram cu aceia pe care îi iubeam și numai cu ei, mereu alături de ei. O dulce atmo-sferă impregnată de iubire, în care sufletul ce înmugurește la viață nu întâlnește decât blândețe, suflul rece al indiferenței străinilor nu îl atinge, inima se deschide ca o plantă sub razele soarelui și a ploii calde ce ajută ramurilor să se întindă și să înflorească.Oamenii care s-au format așa, în mijlocul…
Spaima de ruși a înlocuit de mult în mentalul românesc frica de turci sau de tătari. De fiecare dată, năvălirea sau ocupația s-a numit protectorat sau alianță. Doar că, spre deosebire de alții, rușii veneau cu gândul de-a rămâne. Dincolo de raptul teritorial, de jaf, de crime, ocupația ruseascã mai avea un rezultat – și cel mai important: scotea la lumină, punea laolaltă și aducea în frunte tot ce era mai netrebnic și mai venal în…
„Gerhard Velburg, soldat de ocazie, pleacă din garnizoanele din Germania, ajunge, pentru scurtă vreme, alături de alți intelectuali de formație, în capitala surprinzător de ofertantă a unei țări balcanice, ca să-și descopere umanitatea ultimă într-un sat uitat de pe malul brațului Borcea, în câmpia altfel fără sfârșit și fără relief a Bărăganului.Velburg își petrece la Fetești cea mai mare parte a șederii lui în România. Izolat de freamătul…
Din 20 aprilie până în 22 iunie 1945, o tânără germană consemnează în grabă, cu riscul de a fi prinsă și pedepsită, pe caiete școlare și pe bucățele de hârtie teribila experiență a ultimelor săptămâni de război, când Armata Roșie a ocupat Berlinul. Apoi transcrie întreaga poveste, transformând-o într-o teribilã confesiune despre supraviețuire, compromis și curaj.Astãzi, jurnalul ei este considerat una dintre cele mai…
„Am scris această carte cu simpatie şi respect faţă de acei oameni care, în ultima sută de ani, au încercat să construiască, în condiţii grele, ceea ce, după părerea mea, merită România să fie: o ţară normală, nu un caz special, nici în bine, nici în rău, ci un stat de drept, democratic, în Europa.Regimurile autoritar-totalitare din ultima sută de ani au fost susţinute chiar de forţe din ţară, oricât de mult s-a încercat mereu să se…
„Trăim așa cum ne dictează ei. E un gând înnebunitor ăsta, nu pot scăpa de el. Nu pot să accept că niște indivizi care, într-o lume dreaptă, ar trebui să înfunde pușcăriile și, apoi, să fie obligați să muncească o viață pentru a plăti răul pe care l-au făcut unei țări, țării noastre, au reușit, de un an încoace, să ne dicteze cum să trăim. Să ne dicteze cum să ne scriem jurnalele. Nu pot să accept că niște oameni pentru care rușinea e ceva de batjocorit ne…
"Ideea realizarii acestui album a venit ca o datorie pe care trebuia sa o implinim impreuna cu toti cei care au simtit aceleasi emotii ca si noi si au imortalizat imagini ce pot transmite aceste emotii. Am discutat cu domnul general Gelaledin Nezir despre acest demers si am conceput, pas cu pas, fiecare etapa a acestui proiect colectiv. Am dorit sa fie o lucrare care sa arate unitatea si demnitatea, mandria si puterea romanilor in momente grele, cu dragoste si iubire pentru Rege, cu credinta si…
In stilul sau caracteristic, Loretta Napoleoni abordeaza direct amenintarea reprezentata de Coreea de Nord si ne prezinta povestea ei in context istoric si ideologic, propunandu-si sa schimbe parerile preconcepute ale occidentalilor despre aceasta tara."Spre deosebire de Kim Il-sung, care a luptat impotriva colonialismului, sau de Kim Jong-il, care s-a remarcat in timpul Razboiului Rece, Kim Jong-un este un copil al noului mileniu si intelege sensul globalizarii. El stie ca va fi din ce in ce…
Cartea porneste de la un document de exceptie descoperit in arhivele fostului regim comunist (pastrate la Arhivele Nationale Istorice Centrale): agenda zilnica de intalniri a Elenei Ceausescu in 1989. Bazandu-se pe aceasta, Lavinia Betea descrie nu numai activitatea celei considerate al doilea om din stat si din partid, ci si intreaga retea a puterii in ultimul an al comunismului romanesc. Cu ajutorul lucrarilor de specialitate, al documentelor Cancelariei Comitetului Central si al memoriilor…
Leonardo ascunde oare un secret? În realitate, ascunde multe și nu e nevoie să apelăm la fantezie, ci e suficient să căutăm în paginile codexurilor sale, în miile de desene de mașinării sau de componente ale acestora. Uneori e vorba de simple schiţe, adesea greșit înţelese, considerate misterioase, interpretate în mod inexact sau catalogate ca fiind de-a dreptul indescifrabile. Mistere și secrete... toate dezvăluite în această…
După ce a supus unei analize critice multiplele construcţii ale istoriei naţionale, Lucian Boia ne oferă propria sa interpretare a României. Din acest punct de vedere, România, ţară de frontieră a Europei completează şi reîntregeşte demersul iniţiat în Istorie şi mit în conştiinţa românească: cele doua cărţi fac acum corp comun. Ce este România? Răspunsul nu poate fi găsit decât în istorie, într-o istorie globală pe care Lucian Boia o construieşte altfel decât o ştim din istoriile tradiţionale…
„S-a întâmplat la un moment dat ceva ieşit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut să nu se întâmple? Cine poate şti? S-a ivit o civilizaţie altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se află astăzi. Aroganţa Occidentului a fost pe măsură. În raport cu «ceilalţi», puterea lui a atins o cotă înspăimântătoare. Ne dăm seama astăzi că a fost doar o fază a istoriei. Dar a putut să pară – atât de mare ajunsese să fie distanţa – că e un dat fundamental al unei umanităţi…
În 1850, China era „bolnavul Asiei“. Acum se pregătește să devină cea mai puternică națiune de pe pământ. Povestea clară și cuprinzătoare a trecutului recent al Chinei spusă de Jonathan Fenby este ghidul definitiv al acestei transformări remarcabile.„Uneori este un procuror care caută adevărul în spatele zidului ridicat de propaganda chineză… Alteori, priveşte ca un jurnalist atent la detalii… Fenby descoperă lucruri care ne şochează şi ne…
Cartea acceptă întru totul lanţul de eşecuri politice, diplomatice şi militare de care însăşi Germania este responsabilă, oprindu-se în cele din urmă asupra ororilor nazismului. Nu acceptă însă canonul interpretativ dominant al istoriografiei postbelice potrivit căruia Germania ar fi avut în mod exclusiv vocaţia unui stat generator de război, totalitarism şi antisemitism. În această privinţă este poate una dintre primele iniţiative intelectuale europene care…
„Cartea Máriei Pakucs-Willcocks oferă, printr-o analiză minuţioasă a documentelor inedite, o radiografie a unui oraş alcătuit diferit de cele din ţările române. De altminteri, acest oraş ne fascinează încă, iar volumul de faţă ne poartă într-o călătorie în lumea aparte a burgurilor transilvãnene. Cititorul este invitat să pătrundă în viaţa de zi cu zi a sibienilor şi să exploreze fiecare eşalon social şi politic: familia, vecinătăţile, breslele,…
Cine deschide paginile acestei carti va descinde intr-o clipa la curtea voievozilor romani din timpurile vechi: va trece din sala tronului in iatac, va privi apoi de pe zidurile cetatii luptele dintre falnicii cavaleri si salbaticii cazaci pentru a apara o preafrumoasa Doamna, se va plimba nestingherit prin gradinile inmiresmate ale palatelor brancovenesti, va sta alaturi de nuntasi veseli, dar si de boieri inlacrimati. Va trage cu urechea la intrigile ce leaga si dezleaga domniile, va asista…
Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895, când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul copiilor și tinerilor țării.Numărul cititorilor de carte a scăzut foarte îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai…
Traducere de Cătălin DrăcşineanuBestseller internaţional ajuns la a şasea ediţie, Istoria lumii urmăreşte evoluţia omenirii de la apariţia primilor hominizi în savana africană pînă la Războiul Rece şi atacul terorist din 11 septembrie 2001. Pe lîngă marile civilizaţii şi figuri istorice sînt analizate perioadele de transformare, transferurile de influenţă şi putere şi progresele care au modelat lumea aşa cum o cunoaştem astăzi: apariţia scrisului şi a…
Ediţie îngrijită de Iulia Vladimirov şi Viorica MilicescuMiră-te! Cine vei fi, care mă vei citi vreodată, deși nu pentru altul am scris, ci pentru mine, astăzi, sculat de pe boală, slăbit ca un mort și scârbit de ce îndurăm de atâta vreme, simţind adânc tot ce ne doare și, durându-ne deodată în atâtea locuri, împunși și de aia, și de aia, și de aia, de nemâncare de luni de zile, de lipsă de confort, de serviciu, de murdărie, de…
Dupa model sovietic, la inceputul anilor 1950, s-a infiintat si in Romania o scoala de literatura si critica literara, cu sediul in palatul de pe Soseaua Kiseleff nr. 10. Studentii acesteia au fost selectati din cele mai diverse medii sociale cu scopul de a fauri o noua literatura. Printre ei s-a aflat si Marin Ionita, caruia ii datoram cele mai interesante memorii despre o institutie care si-a pierdut pana si arhiva. Sub pana autorului, intamplari mai putin cunoscute si scriitori pe nedrept…
Tragedia lui Nikolai Vasilievici Sablin nu s-a incheiat dupa eliberarea din Uniunea Republicilor Flamande, cum este parafrazata denumirea URSS in memoriile redactate intr-un stil pe care l-am putea numi de inspiratie krilov-cehoviana. In Romania anilor 1956–1958, a consilierilor sovietici si a ofiterilor de Securitate cu busturile lui Lenin si Stalin pe birouri, intervalul de timp scurs de la finalizarea Calatoriei prin Eldorado pana la noua arestare a autorului, calificarea lui I.V.…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou