Istoria românilor

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 331-360 din 1437

pe pagină
Setați descendent
  1. Istoria clădirii Operei Române din București
    148.00 LEI
    Clădirea Operei Naționale București nu este doar locul în care tradiția și inovația se întâlnesc sub lumina reflectoarelor, găzduind și promovând arta spectacolului, ci este o comoară arhitecturală, o operă de artă și una dintre cele mai frumoase cărți de vizită ale culturii și ale istoriei noastre. Arhitectura sa magnifică și detaliile minuțios lucrate nu doar ne încântă și ne uimesc, ci au devenit în timp cu adevărat reprezentative pentru români, în general, și pentru bucureșteni, în…
  2. Aromâna. Dialect al limbii române sau limbă de sine stătătoare?
    33.83 LEI
    Aromâna – vorbită în diverse localități din nordul Greciei, sudul Albaniei, Macedonia de Nord și sudul Bulgariei – dar și vlaha meglenită, vorbită în Meglen, bazin situat la frontiera dintre Macedonia de Nord și Grecia, precum și vlaha istriană, vorbită în peninsula croată, sunt ele dialecte ale limbii române sau limbi aparte? Această problemă a fost ridicată, pentru prima oară în România, în contextul foarte special al anilor ’50. Ea a inaugurat o controversă cu consecințe multiple, a cărei…
  3. Focul amorului. Despre dragoste și sexualitate în societatea românească, 1750–1830
    41.23 LEI
    Ediţie revăzută şi adăugită „Priviri ce se revarsă din spatele ferestrelor, pe gaura cheii, prin gura podului. Urechi ce ascultă cu atenție gemete, icnete, foieli și scârțâituri de paturi și lavițe. Trupuri goale alergând la lumina lunii sau în negura nopții pe ulițele mahalalelor pentru a scăpa de urmăririle soților înșelați, trupuri goale expuse în plină zi pe ulițele parohiilor pentru a fi stigmatizate astfel pentru greșeala de a fi iubit nevasta altuia. Pânde și urmăriri nebunești în…
  4. Enigma Pacepa
    52.86 LEI
    Un dosar inedit despre România în timpul Războiului Rece! Evadarea generalului român Ion Mihai Pacepa, la 29 iulie 1978, este una dintre cele mai importante și spectaculoase operațiuni de informații desfășurate în timpul Războiului Rece. Obținerea de azil politic în Occident de către generalul român de atunci a condus jocul de spionaj subteran dintre cele două blocuri politice la o transformare radicală: de la intensitatea redusă a tatonărilor și păstrarea unei distanțe prudente la o…
  5. Revista Memoria nr. 124 (3/2023)
    22.20 LEI
    Revista "Memoria" nr. 124 (3/2023): - 2023 - Anul ,,Iuliu Maniu" - Memoria Primului Razboi Mondial - Arheologia victimelor de razboi - Distrugerea elitelor in anii comunismului - Mugur Calinescu - un elev urmarit de Securitate - Ghorghe Ursu - justitia reala si justitia simbolica
  6. Excentricii. Diplomația secretă din 1977
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Diplomația secretă din 1977. Nahum Goldmann, Hassan al II-lea, Nicolae Ceaușescu și pacea din Orientul Mijlociu „Cartea lui Ovidiu Raețchi pare scenariul unui film sau al unei miniserii Netflix și nu doar pentru că Excentricii este un titlu cu cârlig. Volumul are, în primul rând, ritmul, complexitatea și drama necesare succesului la public. Nu este însă scenariul unui film de acțiune, deși, în spatele scenei, sunt mai multe războaie, câteva lovituri de stat, numeroși spioni și operațiuni…
  7. Capcana unui compromis. Securitatea si arheologia 1947-1967
    54.98 LEI
    Poate că cititorii vor fi atrași, provocați chiar, de partea anecdotică a lucrării, vor căuta deci acțiunile și delațiunile din viața unui arheolog sau a altui arhe­olog. Cu siguranță nu acesta a fost scopul lucrării Oanei Stănciulescu, pentru că aceasta încearcă de fapt să vadă interesul pe care regimul dictatorial comunist îl avea în manipularea și influențarea cercetării arhe­ologice și felul în care Securitatea ca unealtă a statului comunist opera în mod concret în sensul aplicării…
  8. Moldova, sfanta coroana si regii Jagielloni. Vasalitate, putere si gandire politica (1387-1526)
    59.00 LEI
    Pornind de la analiza vasalității ca relație de putere între principii Moldovei și regii Poloniei și Ungariei, cartea relevă o nouă abordare a medievisticii românești, diferită de cele anterioare, prin integrarea într-un amplu context est-central european și raportarea atentă la realitățile politice și gândirea politică medievală. Având în centrul atenției lupta pentru putere, lucrarea oferă o istorie riguroasă și realistă, într-o expunere diacronică, care integrează analiza vocabularului…
  9. Nerostita istorie a luptelor românilor din antichitate până în zilele noastre
    62.37 LEI
    Specialist în operațiuni psihologice, Călin Hentea, colonel (r) al Armatei Române, este, pentru cei care îl cunosc, iremediabil cotropit în psihicul său de istorie. Mai bine zis, de imaginea istoriei în psihicul nostru național. Pentru că între istorie și imaginea ei în ceea ce se cheamă memoria colectivă este o mare diferență. Ceea ce face Călin Hentea în impresionantul volum al Mereu nerostitei istorii… nu este altceva decât o necesară despărțire între imaginea comună facilă și înșelătoare și…
  10. Eutopia. Concepte, identitati si istorii romanesti
    41.23 LEI
    Liviu Neagoe aduce o contribuție importantă la dezbaterea despre identitatea națională și europenizare la români. Autorul oferă o lectură atentă a unor autori precum Aurel C. Popovici, Virgil Bărbat, Lucian Blaga, Emil Cioran, Mihail Sebastian sau Constantin Noica, care au contribuit cu texte fundamentale la această dezbatere, mai ales în prima jumătate a secolului al XX-lea.
  11. Nichita și Securitatea
    39.90 LEI
    Cu toate că Nichita nu și-a manifestat niciodată în mod public nemulţumirea sau ostilitatea la adresa regimului comunist, afirmându-se chiar printr-o serie de gesturi de curtoazie faţă de acesta, atât în opera sa, cât și în viaţa personală, Securitatea îi va deschide un prim dosar în 1970 („an al agravării iremediabile a unei lungi și sfâşietoare crize existenţiale“, după cum avea să declare prietenul său, Alexandru Condeescu), îi va instala în locuinţă un sistem de ascultare (T.O.) şi îi va…
  12. Carol al II-lea, carlismul si carlistii
    79.18 LEI
    O perspectivă echilibrată asupra domniei de zece ani a celui de-al treilea rege al României, Carol al II-lea (1930–1940). „Un factor care m-a determinat să examinez carlismul este maniera în care persoana regelui Carol al II lea a rămas în memoria colectivă. Deși există nenumărate surse care dovedesc popularitatea remarcabilă de care acest monarh s-a bucurat de-a lungul anilor 1930, în mod paradoxal, pe cât de popular și de prezent a fost în acest deceniu, pe atât de impopular și de absent a…
  13. Constructie si deconstructie identitara in RSS Moldoveneasca (1940-1941, 1944-1989)
    79.00 LEI
    Această lucrare își propune să ofere o imagine de ansamblu asupra proiectului sovietic de fabricare a identității „moldovenești” pe parcursul a patru decenii și jumătate. Este prezentată originea acestui proiect în RASSM și transpunerea sa în RSSM, obiectivele și fațetele proiectului identitar în RSSM, strategiile de deconstrucție și construcție identitară în primul deceniu postbelic, apariția fenomenului de renaștere națională în anii „dezghețului” hrușciovist și contraofensiva regimului…
  14. Razboiul civil din Grecia (1946-1949) si emigrantii politici greci in Romania (1948-1982)
    72.94 LEI
    Razboiul Civil 1946 1949 a fost una dintre paginile cele mai dramatice ale istoriei grecesti din secolul al XX-lea. In timp ce in 1945 la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial majoritatea covarsitoare a tarilor aliate priveau cu optimism spre viitor Grecia intra intr-un catastrofic razboi fratricid. Ranile deschise de acel razboi au fost adanci si continua sa chinuie societatea greaca. Pe durata acelui razboi fortele politice traditional burgheze au avut ciocniri violente cu partidul…
  15. O vecinatate dificila. Relatiile romano-ruse/sovietice 1914-1965
    36.00 LEI
    Volumul reunește contribuțiile științifice ale unor cercetători cu experiență – și chiar nume de referință ale istoriografiei românești contemporane – majoritatea desfășurându-și activitatea în mai sus amintitul institut. Intitulat O vecinătate dificilă. Relațiile româno-ruse/ sovietice 1914-1965, volumul include în cea mai mare parte contribuții consacrate problemei tezaurului României de la Moscova sau adiacente acestei probleme.
  16. The importance of the past. Importanta trecutului
    18.87 LEI
    Conferință susținută în 27 aprilie 2023 la reprezentanța din București a Memorialului Victimelor Comunismului, în cadrul ciclului de conferințe ”Justiția memoriei”. Conferințele din ciclul „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrășconiu, propun idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și…
  17. Eroi veșnic vii
    49.95 LEI
    ,,În paginile acestei cărți ne propunem să reînviem epopeea dramatică prin care au trecut peste 10.000 de militari români din Primul Război Mondial. Aceștia își dorm somnul de veci în aproape 40 de necropole poloneze. Ele sunt risipite pe întreg teritoriul acestei țări, de la Marea Baltică până în Tatra. Nu cunoaștem să fi existat în toată perioada de referință o idee sau un gând de cinstire a lor, prin fapte, așa cum au dovedit-o polonezii, francezii și alte naționalități în situații similare.…
  18. Rasism românesc
    25.46 LEI
    O discuție despre rasism este, de la bun început, sortită unor controverse interminabile, deoarece tot ceea ce gravitează în jurul cuvântului „rasă” s-a aflat și se află în continuare undeva între știință și ficțiune – fie și pentru motivul că, din aria științelor, cel puțin sociologia va lua în serios ficțiunile în care crede o parte semnificativă a grupurilor studiate. Istorici mai mari sau mai mici, sociologi sau antropologi au intrat, de multe ori prea puțin pregătiți, în astfel de controverse,…
  19. O scurta istorie a genezei Miscarii Legionare 1919-1925
    31.71 LEI
    Cartea de fata se adreseaza tuturor cititorilor pasionati de istorie, in special celor interesati de istoria contemporana, atat universala, cat si romaneasca. Ea are rolul unui ghid introductiv in vicisitudinile europene si autohtone de la sfarsitul Primului Razboi Mondial, care au facut posibila nasterea unor curente politice radicale, antiliberale si antidemocratice, ce s-au manifestat pe parcursul intregii perioade interbelice. Asemenea omologilor sai fascisti europeni, Miscarea Legionara…
  20. Românii. 1774–1866
    84.47 LEI
    În aproape o sută de ani, românii au trecut de la o societate medievală, de tip agrar, la o societate modernă, marcată, din punct de vedere economic, politic şi social, de valorile vieţii urbane şi ale erei industriale. Mentalităţile s-au schimbat spectaculos, iar influenţele orientale au pălit în favoarea celor occidentale. În prim-planul acestei istorii şi-au făcut apariţia oamenii politici şi de cultură, creatori de instituţii moderne, purtători de idei şi exponenţi ai unor curente aproape…
  21. Comunism și cultură. O introducere
    79.29 LEI
    Între proiectul ideologic, politic și social al comunismului și cultură a existat o relație complexă, manifestată puternic în câmpul producției artistice.
  22. România (1866–1947)
    95.04 LEI
    „Acest important volum din seria «Oxford History of Modern Europe» este o lectură obligatorie pentru specialiştii şi studenţii preocupaţi de istoria României şi a Europei de Est, dar şi pentru publicul larg. Nici o altă lucrare nu acoperă domeniul cu o asemenea competenţă, limpezime şi cuprindere intelectuală. Orice specialist în istoria modernă a României va trebui să pornească de acum încolo de la viziunea lui Hitchins.“ (The Historian) Lipsa cărţilor de istorie adevărată a României, mai…
  23. Jurnal si corespondenta (1916-1919)
    40.00 LEI
    Notele dedicate de Berthelot României au fost considerate de el ca reprezentînd mai mult decît o datorie de conștiință și nu numai una personală. Generalul francez a manifestat față de această țară și față de poporul ei o dragoste profundă și cordială. În ultimii ani ai vieții, el s-a re-ferit în mod frecvent la România ca la „ a doua mea patrie”, „unde mi-am lăsat o bună parte a inimii”. Experiența istorisită în paginile ce urmează a fost atît de importantă pentru el, încît cele din urmă luni…
  24. Timpul care se varsă în veşnicie. Scurtă biografie a satului Sfântu Gheorghe
    26.64 LEI
    Timpul care se varsă în veșnicie este deopotrivă o istorie personală, multigenerațională, și o monografie a satului Sfântu Gheorghe. Aflată la gurile Dunării, această comunitate este definită de stepă, ape și cer. Istoria ei începe să se desfășoare din secolul al XIX-lea și țesătura sa este alcătuită din viețile ucrainenilor, ale cazacilor, ale grecilor și ale românilor, sau, în mare, din viețile pescarilor și ale negustorilor. Înaintând în secolul al XX-lea, țesătura devine tot mai uniformă și…
  25. Istorii romanesti ale ideii de Europa, secolele XVII-XXI
    50.74 LEI
    Volumul cauta sa inventarieze diferitele maniere in care a fost perceputa ideea europeana si imaginea batranului continent in cultura romana a veacurilor XVII-XXI din perspectiva geografica, geopolitica, sociala, confesionala ori culturala. El reuneste cateva eseuri care se bazeaza pe surse narative (cronici), publicistice (jurnale, reviste culturale), discursuri politice etc. La incheierea fiecaruia dintre ele au fost selectate si reproduse totodata o serie de documente ilustrative din sursele…
  26. Frumusetea in slujba natiunii. Primele concursuri Miss Romania (1929-1933)
    94.08 LEI
    Volumul reprezinta o cercetare inedita a modului in care identitatea feminina a fost construita si dezbatuta in deceniile trei si patru ale secolului XX prin intermediul primelor concursuri de frumusete "Miss Romania". Demersul recupereaza surse din sfera presei nationale si internationale, memorialisticii, publicitatii si literaturii pentru a analiza intrepatrunderea si intruparea discursurilor politice, medicale, comerciale si artistice in persoana celei mai frumoase femei din Regatul…
  27. Cine a făcut România. Răscrucile noastre
    72.94 LEI
    „Cine a făcut România” spune istoria modernă a țării din perspectivă liberală: România a fost un proiect patriotic iluminist de eliberare a unor provincii care rataseră primul val european de modernizare. Generația pașoptistă a profitat de înfrângerea militară a Rusiei pentru a-i scoate pe români din scenariul absorbției în imperiul feudal rusesc. Cristian Ghinea folosește teoriile modernizării pentru a interpreta istoria noastră și constată că visul românesc a fost deturnat – și înainte, și…
  28. Monografia Bisericii Sfanta Vineri - Herasca din Bucuresti 1370-1982
    22.20 LEI
    „După dărâmarea de către conducerea comunistă din România a bisericii Sfânta Vineri-Herasca și tuturor anexelor sale din București, ștergâdu-se fără urmă un focar de credință și cultură al poporului român, s-a creat necesitatea de reîmprospătare a amintirii românilor pentru o parte a trecutului lor.”
  29. Asumarea raspunderii
    44.40 LEI
    Asumarea răspunderii reprezintă un proiect vechi de mai bine de 30 de ani. Lucrarea de față a fost concepută ca o continuare firească, revedere și reeditare a volumelor de documente publicate până acum, ca rezultat al acumulării în intervalul de timp de la editările anterioare, a noi izvoare, în special din corespondență și documentele operative ale Marelui Stat Major din diferite perioade istorice
  30. Alexandru Vaida Voevod si Francisc Ferdinand de Habsburg
    33.30 LEI
    Inceputul sec. XX gaseste Regatul Romanei inconjurat de 3 imperii muribunde, dar inca destul de puternice ca sa o striveasca. Transilvania e sub stapanirea Austro-Ungara. In 1906 Partidul National Romanesc (PNR) din Transilvania iese din letargie si se avanta cu toate fortele in lupta pentru neatarnare. Cartea prezinta lupta PNR contra maghiarizarii fortate si pentru independenta Ardealului, prin prisma actiunilor unuia dintre corifeii Romaniei Mari: Alexandru VAIDA-VOIED.
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 331-360 din 1437

pe pagină
Setați descendent