GHEORGHE GRIGURCU (n. 1936, Soroca), absolvent al Facultății de Filologie a Universității din Cluj, doctor în științe filologice al Universității din București, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A cunoscut două refugii, în 1940, din Ardealul de Nord, respectiv în 1944, din Basarabia. Marginalizat și prigonit de regimul comunist, inclusiv de Securitate. În perioada 1974-1990, n-a avut dreptul de-a avea un serviciu și nici pe cel de-a se stabili într-un centru cultural. Fost redactor al…
Jan Matti Dollbaum este cercetător cu studii postdoctorale la Universitatea din Bremen. Principalul său domeniu de interes îl reprezintă activismul și societatea civilă din Rusia. Morvan Lallouet este doctorand la Universitatea din Kent, tema sa de cercetare constituind-o liberalii și opoziția rusă. Ben Noble este profesor de politică rusă la University College din Londra și membru asociat al Chatham House (Institutul Regal al Afacerilor Externe).
„Trebuia sa poarte un nume si cartea asta, iar titlul ales are si o poveste: eram in 2019 si am fost invitat sa fiu amfitrionul, alaturi de Florin Dumitrescu (textierul – antropolog, nu chef-ul) unei degustari de zacuste, organizate de BioShopRomania. Cu doar cateva ore inainte ma intalnisem cu un amic care, pe langa niste minunati virsli de capra si niste slana de mangalita, mi-a lasat la degustare vreo cateva mostre de palinca de zmeura. In drumul meu spre eveniment am realizat ca, de fapt,…
JEAN-FRANÇOIS MARMION Psiholog și redactor-șef al revistei Le cercle Psy. A coordonat numeroase volume, printre care Psychologie de la connerie (Sciences Humaines, 2018), apărută și în traducere în română, Psihologia prostiei, Litera, 2018).
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou