Cum au ajuns doua dintre cele mai mari religii ale lumii sa recomande violenta in numele lui Dumnezeu? De ce atit de multi crestini si musulmani au raspuns apelului la cruciada si la jihad si ce anume a perpetuat ciclul violentei religioase in Orientul Apropiat? A fost prima cruciada un act de agresiune crestina? Ne putem intreba cine si de ce a cistigat razboiul din Tara Sfinta, insa mai important este sa intelegem in ce fel acesta a reconfigurat lumea medievala si a influentat istoria, cu…
„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar…
Hărțile exercită o atracție misterioasă asupra noastră. Fie că sunt pergamente antice sau că sunt abia scoase din torpedoul mașinii sau generate de Google, hărțile ne spun tot ceea ce dorim să știm, nu doar despre unde vrem să mergem, ci și despre lume, în general.Și, cu toate acestea, când vine vorba de geopolitică, mare parte din ceea ce ni se spune este emis de analiști și de tot felul de experți autointitulați, care au uitat să consulte harta locului despre care vorbesc.Toți…
Coordonatorul partii I: Lucian LeusteanPrefata de Keith HitchinsPostfata de Bogdan Aurescu In tot acest timp, Romania si-a urmarit interesele si si-a protejat independenta in cadrul unui sistem international organizat si condus de Marile Puteri. Lungul secol XX, daca am putea sa descriem astfel aceasta perioada, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai agitate si hotaritoare din istoria romanilor. Faptul ca tara lor a ramas aproape intacta in conditiile existentei unor vecini deloc prietenosi…
În intimitatea copiilor marilor dictatori din istoria secolului XXActori fără voie ai unui scenariu pe care nu-l puteau controla, copiii unora dintre dictatorii secolului trecut au fost nevoiţi să-şi sacrifice inocenţa pentru un regim care vedea în ei continuitatea dinastiei. Alţii, dimpotrivă, nu au avut o soartă mai bună decât restul poporului, fiind aduşi în centrul atenţiei pentru a sluji o propagandă dogmatică sau ascunşi, exilaţi, renegaţi pentru a nu-şi lăsa…
Cea mai importanta schimbare din istoria militara a Americii in ultimele doua decenii a fost implicarea in Afganistan, Irak si in teritorii in care marile armate nu isi pot desfasura fortele. SUA i-au anihilat dusmanii cu ajutorul dronelor si al trupelor antrenate pentru operatiuni speciale, al ucigasilor platiti si al retelelor de spionaj. Si, ca sa-si atinga scopul, au colaborat cu dictatori imprevizibili si servicii secrete indoielnice. Mark Mazzetti, castigator al Premiului Pulitzer,…
Putine persoane pot spune, ca Ilona Marita Lorenz, ca au trait cele mai insemnate evenimente ale istoriei secolului XX. O viata ca-n filme: de la lagarele de concentrare ale nazistilor la Fidel Castro, la CIA si la asasinarea lui Kennedy. Cartea ne prezinta povestea romantata a acestei femei, cu lumini si umbre, cu adevaruri spuse pe de-a intregul sau numai pe jumatate, lasandu-l pe cititor sa aleaga din spusele ei, punand alaturi elemente confirmate ale…
Bine-cunoscutul scriitor chinez Yu Hua, autor al bestsellerurilor În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă, pornind de la zece cuvinte-cheie, o perspectivă curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol, de la Revoluția Culturală și cultul pentru președintele Mao la protestele din Piața Tian’anmen și boomul economic din zilele noastre. China în zece cuvinte este, pentru cititorul străin, o șansă unică de a înțelege acest…
Un tur de forţă. Superb, captivant, magistral. Simon Sebag MontefioreDansul Nataşei a fost nominalizată pentru Duff Cooper Prize şi Samuel Johnson Prize (2003). În 2009 a primit prestigiosul Premiu „Przegląd Wschodni” (Polonia) pentru cea mai bună carte străină despre istoria Europei de Est.O cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei, ţesută din poveşti şi personaje extraordinare, Dansul Nataşei acoperă o perioadă ce se întinde de la construirea Sankt-Petersburgului, sub…
Un reportaj istoric din inima vie a lagărelor Auschwitz-Birkenau, pe care autoarea Lidia Ostałowska și-l asumă fără rest, sfidînd convingerea că nu ar mai fi nimic de spus despre Holocaust.Memoria genocidului asupra populațiilor roma și sinti este o zonă încă tabu sau prea puțin explorată. Acest volum este unul dintre pilaștrii de susținere a memoriei scrise a acelor teribile vremuri, răni pururi sîngerînde și culmi ale discriminării, rasismului și distrugerii unei…
Imprumutand limbajul tehnic al arheologiei, voi spune ca istoria masoneriei poate fi impartita in doua perioade –una preistorica, iar alta istorica. Prima este traditionala, iar a doua documentara. Intr-o cercetare istorica, fiecare dintre aceste diviziuni trebuie clar definita. Exista si o alta impartire, anume in istorie ezoterica si exoterica. Prima apartine exclusiv arcanei ordinului si, dupa cum am spus, nu poate fi subiectul cercetarii istorice. Cea de-a doua revine in mod adecvat…
Personaj emblematic al istoriei japoneze, samuraiul intruchipeaza inainte de toate valorile aristocratice ale perioadei feudale. Insa aceasta figura centrala ne introduce de asemenea in toate aspectele unei civilizatii a onoarei si a efortului de vointa dincolo de morala: o civilizatie a renuntarii si a singuratatii, in care sacrificiul ritual al propriei vieti apare ca un sfarsit inevitabil.Cavaler sau simplu taran, supus unor reguli de educatie foarte stricte, unei invatari codificate a…
Lucrarea, bazată pe o documentare excepţională, relatează extraordinara odisee a uneia dintre cele mai importante Loji masonice italiene şi internaţionale «P2» şi a conducătorului ei, Maestrul Venerabil contele Licio Gelli.
Timp de peste 1000 de ani, cetăţenii din întreaga lume clasică au venit din patru în patru ani la Olimpia, în vestul Greciei, pentru a-i vedea pe atleţii faimoşi concurând pentru cununile de măslin ale Jocurilor Olimpice din Antichitate. Se afirmă uneori că Jocurile Olimpice moderne sunt un vag ecou a ceea ce au fost premergătoarele lor din Antichitate, dar această carte este plină de paralele între Jocurile antice şi cele moderne. În această carte se găseşte…
Relatările și dezvăluirile care urmează nu constituie decât o anchetă, aș spune jurnalistică, făcută la treizeci de ani de la petrecerea faptelor. Fapte și desfășurări pe care le putem considera drept istorie. De ce atât de târziu? În primul rând, pentru că nu exista accesul la documente, cum de altfel nici astăzi cazul nu se poate cerceta în integralitate. Interesul pentru cititorii de astăzi, în afara senzaționalului din epocă, ar…
S E D U C Ă T O R , M A L I Ț I O S , A R T I Z A N A L P L Ă C E R I I , D A R Ș I A L E X C E S U L U I, R O D A L P Ă M Â N T U L U I R E V E N D I C A T D E V I A Ț ĂJean-Robert Pitte este președinte al Academiei Vinului din Franța și președinte al Societății de Geografie, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice.Din 2003 până în…
Această carte este un portret informativ şi bogat ilustrat al secolului al XIX-lea. Fiecare eveniment important care a avut loc între anii 1800 şi 1900 este descris atât în cuvinte, cât şi în imagini: situaţii politice, progrese în ştiinţă, tehnologie, arte, religie şi filozofie, explorări şi călătorii ale cunoaşterii, sport, schimbări în societate şi în viaţa de zi cu zi.
O istorie a puterii și a pasiunii de gen femininRobert K. Massie a creat un portret sensibil și complex nu doar al unei gigantice personalități din istoria Rusiei, ci și al unei femei în carne și oase. – NewsweekLucrarea despre Ecaterina cea Mare este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Editura ALL…
Fascinant. O poveste extraordinară. Daily MailCîndva, suprafeţe vaste de pe tot cuprinsul globului erau marcate cu roşu imperial şi Marea Britanie stăpînea nu doar întinsul mărilor, ci şi preriile Americii, stepele Asiei, junglele Africii şi deşerturile Arabiei. Cum a reuşit o insuliţă ploioasă din nordul Atlanticului să conducă lumea? Şi de ce imperiul său, unde soarele nu apunea niciodată, a intrat în declin şi, în cele din urmă, s-a prăbuşit? Apreciatul volum al…
Această lucrare îşi propune să pună la dispoziţia cititorului un ansamblu de informaţii şi date istorice care să satisfacă atât interesul pentru evenimentele politico-istorice, cât şi pentru cele culturale, spirituale, sociale şi economice. Accesul cititorului la informaţiile istorice este facilitat prin intermediul ilustraţiilor.
Abu Musab Al-Zarqawi este astăzi, după Osama Bin Laden, cel mai căutat om din lume. În Irakul de după Saddam, acest iordanian de 38 de ani face să domnească teroarea, multiplică atentatele sângeroase şi îi decapitează pe ostaticii occidentali. Această anchetă retranşează parcursul noului inamic public nr. 1, dezvăluie adevărata sa faţă şi ne aruncă în mijlocul reţelelor islamiste internaţionale.
Această carte dezvăluie extraordinara poveste a felului în care încercarea de a pătrunde misterul „yardului megalitic”, o unitate de măsură liniară străveche, a dus la descoperirea unor dovezi convingătoare, indicând existenţa unei culturi necunoscute foarte avansată, ce a fost precursoarea celor mai timpurii civilizaţii cunoscute, cum ar fi cea sumeriană şi egipteană. Trebuie să fi existat o primă civilizaţie.
Această carte fascinantă abordează istoria perenă a Egiptului Antic, într-un mod cu adevărat original. Sunt prezentate douăsprezece personaje de referinţă ale acestei civilizaţii, printre care: Imhotep, Leonardo al Egiptului, arhitectul regal al Piramidei în trepte, Hatsepsut, femeia-faraon, dar şi Horemheb, politician, autodidact şi în final rege, spre sfârşitul cărţii ajungând şi pe zeul Osiris, judecător al lumii de apoi, creator al pământului Egiptului,…
Primul volum dedicat Americii continuă seria enciclopediilor despre continentele lumii. Dacă primele trei volume au fost dedicate Europei, următoarele vor ilustra restul continentelor: Asia, Africa, Australia, Oceania şi Antarctica.
Romanii reprezintă prima supraputere militară. Succesul lor s-a datorat armatei vaste şi soldaţilor bine antrenaţi şi neîndurători. Descoperiţi cauza datorită căreia armata romană este amintită până în zilele noastre, precum şi stilul de viaţă al unui soldat pe timp de război sau în timpul liber.
Făcând o sinteză a ultimelor descoperiri cu privire la apariţia noastră ca specie, Istoria completă a evoluţiei umane oferă cea mai corectă şi completă explicaţie posibilă azi cu privire la originea noastră. În slujba acestor eforturi s-au folosit uneltele secolului XX: tehnologia A.D.N., calculele computerizate şi chiar metode inspirate de progresele medicinii legale.
Această carte spune pentru întâia oară povestea completă a formaţiei, urmărind rădăcinile grupului până la circuitul pub-urilor australiene, unde formaţiile în care cântau pe atunci Bon Scott şi Angus şi Malcom Young concertau în cele mai rele guri de iad pe care le avea ţara de oferit. Povestea continuă cu momentul în care Scott şi fraţii Young îşi unesc forţele, şi se formează cu adevărat trupa AC/DC. Circumstanţele stranii care înconjoară…
Aici se găseşte o explicaţie plauzibilă pentru felul în care societăţile preistorice au putut realiza observatoare astronomice cum este cel de la Stonehenge. Aparatul lui Uriel arată ca o unitate preistorică de măsurare, cu o precizie de până la o fracţiune de milimetru, provine dintr-o astronomie observaţională şi explică cum poate fi reprodus aparatul de cătr
Centrele istorice din Roma, Dubrovnik, Havana sau Salvador da Bahia, vestigiile oraselor Teba, Persepolis, Angkor sau Machu Picchu, pietele din Orient sau monumentele budiste indiene din Sanchi, dar si vulcanii din Kamceatka, Marea Bariera de Corali sau Parcul National Virunga din Congo cu gorilele sale rare — iata doar cateva dintre siturile culturale si naturale aflate sub protectia UNESCO ca parte integranta a Patrimoniului Mondial. In 1972 a fost adoptat, la Paris, la Conventia…
William Doyle vorbește, în acest captivant eseu, despre apariția în Antichitate a ideii de aristocrație, despre evoluția ei în epoca medievală și despre descompunerea acestei clase sociale în ultimele două veacuri. Miturile pe care aristocrații au căutat întotdeauna să le cultive sunt contestate cu argumente solide, dezvăluindu-se în același timp adevăratele surse ale durabilei lor puteri. Concepția și comportamentul acestora au exercitat asupra societății o…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou