E ajunul Anului Nou și scena e pregătită pentru o petrecere de mare ținută într-o vilă din cea mai elegantă zonă a orașului Edinburgh. Tess, diagnosticată cu cancer cerebral, are două obiective majore de îndeplinit. Primul dintre acestea este refacerea relației cu Marcus, prin reînnoirea jurămintelor de la căsătorie. Cel de-al doilea este ca, împreună cu Sylvie, prietena ei din adolescență, să clarifice un episod dramatic petrecut cu ani în urmă și astfel să se elibereze de sentimentul de…
Dana Banu adună în textele ei istorii, împletindu-le pe cele personale cu personajele ei, povești de viață și iubire, note de călătorie și observații asupra libertății și umanității noastre, care aproape te copleșesc. Senzația este că nimic nu s-a întâmplat și nu se întâmplă de fapt până nu este „trecut” în caietul său sau într-un notebook roșu de către un scriitor. De la Paris la Istanbul sau din Italia în România, până la o gară din Polonia, unde întâlnește refugiați, fiecare om are o lecție…
Intr-o dimineata insorita in timp ce se plimba prin Parcul Steglitz din Berlin, Franz Kafka a intalnit o fetita care plangea.Fara sa stie de ce, plansul ei l-a durut atat de tare, incat trebuia sa afle de ce. O chema Elsi si isi pierduse papusa, pe draga ei Brigida. „Dar papusa ta nu s-a pierdut, a plecat intr-o calatorie si ti-a trimis o scrisoare. O, cum am uitat! Desigur, ti-o aduc maine. Eu sunt postasul papusilor”.Si, timp de trei saptamani, Franz Kafka i-a scris lui Elsi, in fiecare zi,…
Romanul unei crize existentiale, aceasta carte este una despre emotii; rolul principal ii apartine unei psihologe care in urma unei vacante petrecute intr-un tinut idilic la prietena ei decide sa-si schimbe viata si isi cumpara o proprietate in apropierea celei a prietenei sale. Aparent o carte usoara, acest titlu trateaza una dintre dramele actuale ale femeilor: vaduvia.
Romancierul si prozatorul Dan Bogdan este autorul unei carti de sertar, Scorpionul din Durango, aparuta imediat dupa Revolutie in 120.000 de exemplare, epuizate in cateva saptamani.
O naraţiune dramatică reunind paisprezece articole consecutive scrise de Gabriel García Márquez pe vremea când lucra ca jurnalist. În 1955, el publicase interviul-serial luat unui marinar care a trecut pe lângă moarte dintr-o neglijenţă a marinei columbiene. În 1970, García Márquez a adunat articolele într-o carte.
La varsta de doisprezece ani, Sierva Maria este muscata de un caine. Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata... Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda, misticism si erotism, Gabriel García Márquez depaseste granitele realismului magic.
In Ochi de caine albastru, scufundarea lui Garcia Marquez in aceasta "alta" realitate e profunda si vertiginoasa. Aici nu este vorba despre o realitate placuta si amuzanta. Garcia Marquez ne pune fata in fata cu o prezenta inevitabila - moartea -, dezvaluind-o ca pe o parte geamana a vietii noastre. Moartea licarindu-ne in vise, cunoscuta apoi ca experienta totala a sufletului si a corpului. Moartea ca o constanta iminenta, care ne arata pana in ce punct fiinta noastra este formata din…
Roata timpului este una dintre cele mai populare și consistente serii de fantasy din toate timpurile, cu peste 90 de milioane de cărți vândute. La sfârșitul lui 2021, primul volum a fost adaptat pentru televiziune într-o coproducție Amazon Studios și Sony Pictures Television. Difuzată de canalul de streaming Prime, prima parte a serie a devenit imediat un succes, intrând în topul celor mai vizionate seriale din anul 2021. În anul 2022 este prevăzută o nouă sesiune de filmări pentru continuarea…
Sub usa care sopteste este o noua poveste absolut incantatoare a lui TJ Klune, autorul bestsellerului Casa din marea azurie, ideala pentru fanii romanului Un barbat pe nume Ove si ai serialului de succes The Good Place. Amuzant, tulburator si induiosator, romanul Sub usa care sopteste este o poveste plina de speranta despre o viata irosita intr-un birou si o moarte petrecuta cladind un camin.
Al patrulea volum din seria Regatul spinilor si al trandafirilor o aduœ in prim-plan pe Nesta Arclieron. Mandra, iute la manie si neiertatoare, ea nu reuseste sa se impace cu trecutul. Din clipa in care a fost fortata sa intre in Cazan si sa devina Mare Spiridus, s-a zbatut sa isi gaseasca locul in lumea stranie in care este nevoita sa traiasca. "Captivanta, atragatoare si nesfarsit de sexy, reclasificand sofisticat seria ca fictiune pentru adulti."
Benedictiana este o cetate imaginară, așezată undeva pe teritoriul Siriei actuale, într-un sfârșit de secol XII bulversatde căderea Ierusalimului și populat cu personaje puternice, emblematice. Ele trăiesc aventuri spectaculoase, fantastice, dar și drame ale propriilor măriri și prăbușiri, orbite fiind de iluzorii ambiții personale și captive ale unor ideologii pe care nu le pot depăși. Toată această încleștare umană, de culturi, credințe, etnii și idealuri este profund tulburată de niște…
„Ţineţi în mâini o carte concentrată, ca o pastilă efervescentă. Ea capătă note energizante atunci când găseşte mediul favorabil pentru a developa gustul pentru cercetarea domeniului fascinant al psihicului uman. Eu l-am invadat având curajul pe care-l poate gusta doar un profan." Eveline Păuna Muzeul vârstelor va fi o lectură cu adevărat incitantă și subtilă, plină de învățăminte și (aproape) adevărată, mai ales că, așa cum spune însăși autoarea: „De ce ar fi mai puţin preţioasă o bucurie…
Un roman-poveste desfășurat într-un oraș din Câmpia Dunării. Pagini despre oameni și așezări, despre iubiri și suferințe, despre războaie și vremuri de pace, despre Istorie, cu majusculă, dar și despre istoria sufletelor peste care timpul trece imperturbabil. Cai, hoți de cai, ibovnice, lăutari, prințese, muscali, turci, francezi, trăsuri, sănii, ninsori, crânguri călătoare, nunți și înmormântări, bâlciuri, călușari, bătăi cu flori, Zărezeanul, Tontoroiul femeilor și alte obiceiuri uitate…
Titlul cărții, Șarpele cetății, include atât simbolul pozitiv al șarpelui, prin Albert Baran, cât și pe cel negativ, prin adversarii săi, cei care pun în pericol stabilitatea „cetății". Fiecare om, casă, oraș, țară - „cetate" – are „un păzitor", vizibil sau nu, mic sau mare, sub diferite forme, dar care ajută la păstrarea echilibrului, speranței și credinței. Albert Baran este un jurnalist de investigație care dorește să atragă atenția asupra fenomenului de manipulare din societatea românească…
Acțiunea se petrece în anul 1634, când Samuel Pipps, cel mai mare detectiv din lume, este transportat la Amsterdam pentru a fi executat pentru o crimă pe care ar fi putut să o comită sau nu. Împreună cu el călătorește garda sa de corp loială, Arent Hayes, care este hotărât să demonstreze că prietenul său este nevinovat. Dar, când sunt în larg, diavolul începe să distrugă călătoria. Un lepros îi urmărește pe punte. Simboluri ciudate apar pe pânze. Animalele sunt sacrificate. O poveste despre o…
Trilogia epică Kauri a lui Sarah Lark ajunge la un final grandios într-o poveste despre curaj, rezistență și solidaritate feminină. Zorii secolului XX aduc schimbări în Noua Zeelandă și noi oportunități pentru femeile curajoase. Atamarie Turei devine prima femeie studentă la Facultatea de Inginerie din Cantebury. Buna ei prietenă Roberta Fence tocmai a terminat medicina și se pregătește să plece în Africa de Sud, alături de seducătorul medic Kevin Drury, pentru a lucra în lagărele borilor.…
Fiica unei cunoscute cântărețe, Linda Andersson își însoțește cu regularitate mama pe scenă și lumea o adoră.Peste ani, copilul-minune se căsătorește cu Simon, însă într-un moment dificil descoperă că acesta o înșală. Când Simon e găsit într-o baltă de sânge, ea e acuzată de crimă pasională și condamnată la închisoare pe viață.Toată lumea e convinsă că este vinovată și ajunge chiar și ea să se îndoiască de propria nevinovăție. Ca să supraviețuiască în cea mai periculoasă închisoare pentru femei…
Cartea care a creat senzație în întreaga lume și fenomenul care a cucerit mai mult de douăsprezece milioane de cititori. Cea mai importantă carte a deceniului pentru Business Insider, cartea #1 a anului și bestseller internațional #1 Bestsellerul anului pentru The New York Times Book Review Ani de-a rândul, Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord, a fost bântuit de zvonuri nelămurite despre Fata Mlaștinii. Așa se face că, spre sfârșitul anului 1969, când…
Connor Fitzgerald este un profesionist, decorat cu Medalia de Onoare și om de familie devotat. Însă și cea mai eficientă armă mortală a CIA. Dar de 28 de ani el duce o viață dublă, și cu doar câteva zile înainte să se pensioneze, dă peste cel mai periculos dușman pe care l-a înfruntat vreodată. Inamicul este chiar șeful lui și are un singur scop: să-l distrugă. Între timp, Statele Unite se confruntă cu un dușman la fel de redutabil: un nou președinte rus, hotărât să forțeze o confruntare…
„Eşti fericit cu viaţa ta?" Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Jason Dessen le aude înainte ca masca de pe faţă să îl lase inconştient. Când se trezeşte, descoperă că se află într-un pat mobil, înconjurat de străini purtând costume de protecţie. Un bărbat pe care Jason nu l-a mai întâlnit niciodată îi zâmbeşte, spunându-i: „Bine ai revenit, prietene!" În lumea în care se trezeşte, viaţa lui Jason nu mai este însă cea pe care o ştia. Soţia sa nu mai este soţia sa. Fiul său pare să nu se fi…
Cassandra Bowden, însoțitoare de zbor în cadrul unei companii aviatice nord americane, o femeie cu o viață personală destul de dezordonată, abuz de alcool, parteneri sexuali ocazionali, nimerește în centrul unei intrigi cu spioni ruși, agenți CIA și FBI, după o noapte petrecută la hotel cu un pasager pe care-l cunoscuse în timpul zborului. Deși romanulîncepe cu un tablou terifiant, momentul în care protagonista se trezește lângă cadavrul partenerului din seara anterioară, epilogul acestuia, doi…
Michael Connelly ne oferă în primul său thriller juridic o poveste incendiară despre un avocat cinic, a cărei singură fărâmă de integritate îl poate costa viaţa. Mickey Haller şi-a petrecut toată viaţa profesională temându-se că, dacă va întâlni un client nevinovat, nu-şi va da seama. Haller este un "avocat din limuzină", care lucrează de pe bancheta din spate a Lincolnului său, apărându-şi clienţii de la periferia societăţii. Nu e de mirare că este dispreţuit de poliţişti, procurori şi chiar…
Tensiunea crește, luptele se aprind, iar morții umblă printre cei vii, semn că sfârșitul se apropie. Morții umblă și se pare că realitatea însăși a devenit instabilă: toate sunt semne ale iminenței lui Tarmon Gai’don, Ultima Bătălie, când Rand al’Thor, Dragonul Renăscut, trebuie să se confrunte cu Cel Întunecat. Este singura speranță a umanității. Dar Rand nu îndrăznește să lupte până când nu deține toate sigiliile din închisoarea Celui Întunecat. Încercarea lui de a face un armistițiu cu…
„În acest thriller juridic meticulos conceput, bogat în detalii despre personaje, Turow demonstrează din nou ceea ce face cel mai bine: lansează un caz juridic complex, atent observat, dar salvează o grămadă de surprize pentru sfârșit..."New York Times La 85 de ani, Alejandro Sandy Stern este un avocat sclipitor, deși are niște probleme de sănătate. Din acest motiv, el este hotărât să se pensioneze. Planurile sale sunt date peste cap atunci când bunul său prieten, câștigător al Premiului…
Oxford, 1994. Frăția Lewis Caroll hotărăște să publice jurnalele personale ale autorului cărții Alice în Țara Minunilor. Kristen Hill, o tânără bursieră, începe un demers pentru a strânge la un loc caietele originale și dezleagă misterul unei pagini, care, în mod straniu, a fost smulsă din jurnal. Totuși, Kristen nu reușește să ajungă, pentru a-și face cunoscută descoperirea, la întrunirea Frăției. Urmează o serie de crime, al căror scop pare a fi împiedicarea, în mod repetat, a elucidării…
Trăind de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrând într-o librărie din Paris cu fiica ei mică, Vivi, şi luptând pentru viaţa ei, Charlotte nu este o victimă, este o supravieţuitoare. Dar poate supravieţui următorului capitol din viaţa ei? Alternând între Parisul din timpul războiului şi publicaţiile din New York din anii 1950, romanul lui Ellen Feldman este o poveste extraordinară despre rezistenţă, dragoste şi alegeri imposibile, care explorează modul în care supravieţuirea nu vine…
Istoria și prezentul se împletesc într-o poveste captivantă despre brutalitatea umană. Într-un oraș fără oglinzi, trecutul poate fi șters, dar cei care au plecat nu vor fi uitați. Sonja și Daniel sunt un cuplu de vârstă mijlocie consacrat care, într-o ultimă încercare de a-și salva căsătoria eșuată, decid să părăsească Suedia și să-și urmeze visul de a cumpăra o vie. Când Daniel găsește o casă dărăpănată în Boemia, ei cumpără proprietatea și biletele pentru o nouă viață. Într-o noapte, Daniel o…
Regina șampaniei este un roman care spune povestea adevărată a renumitei văduve Nicole Clicquot, cea care a revoluționat modul de fabricare a șampaniei. Pornind de la Revoluția Franceză, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe când Nicole avea doar 11 ani, străbatem cu emoție anii când Napoleon visa să cucerească lumea, iar șampania curgea în palatele nobililor ruși. A fi femeie atunci presupunea să ai grijă de casă, să te îmbraci frumos, să arăți și să te porți ca un bibelou, să stai în banca…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou