Un bun soldat, publicat iniţial în 1915 şi plasat în perioada premergătoare Primului Război Mondial, spune povestea tragică a lui Edward Ashburnham, soldatul din titlu, a căsătoriei sale aparent perfecte cu Leonora şi a prieteniei celor doi cu un cuplu american, John şi Florence Dowell. Bazat pe două incidente de adulter şi pe viaţa intimă complicată a autorului, romanul foloseşte o serie de flashbackuri care nu urmează o ordine cronologică, tehnică îmbrăţişată de Ford sub…
<p "="">Povestea seducătoare a unui triunghi de dragoste periculos, inspirat de infama căsătorie a lui Nabokov. Autoarea construieşte cu atenţie firul acţiunii, inserând note de jurnal, scrisori şi articole din ziare. Naraţiunea este dominată de jurnalul Zoyei, o tânără refugiată din Uniunea Sovietică şi care se găseşte în peisajul bizar al unui internat de elită al fetelor din New Jersey. După ce şi-a pierdut familia şi casa, Zoya se luptă cu răutatea colegilor şi cu…
Cum ar fi un an fara Craciun? Fara alergatura dupa cadouri, fara liste infinite de cumparaturi, fara petreceri plictisitoare la birou, fara decorat bradul, fara cadouri care nu-ti plac? La asta se gandesc mococanosul Luther si sotia sa, Nora, atunci cand se hotarasc sa sara anul acesta peste Craciun si pe 25 decembrie sa plece intr-o croaziera in Caraibe. Dar sa incerce sa evite Craciunul este mai greu decat si-au inchipuit si are consecinte dezastruoase mai ales cand vecinii si cunoscutii nu…
Romanul se bazeaza pe povestea adevarata a unei asistente germane curajoase, insarcinata cu ingrijirea celor mai tineri prizonieri din Auschwitz. Astfel, Mario Escobar aduce la viata povestea despre Helene, o femeie care a sacrificat totul pentru familie si a luptat cu indarjire pentru copiii pe care spera sa ii salveze ...
Produs al ingineriei genetice, intrupare a agresivitatii pure si a instinctelor primare pe care fiintele umane le-au pierdut de-a lungul mileniilor de evolutie, Carl Marsalis face parte dintr-o noua specie umanoida: variantele treisprezece. Pentru guvernul Statelor Unite, acestia au reprezentat forta militara suprema, pana cand s-a ajuns la concluzia ca supersoldatii sunt niste mutanti periculosi, care trebuie exilati pe Marte. Marsalis a reusit pentru o vreme sa evite exilul, devenind un fel…
Isaac Asimov (1920-1992) este unul dintre „cei trei mari autori” ai literaturii SF, alături de Arthur C. Clarke și Robert A. Heinlein. S-a născut în Rusia, dar la trei ani a emigrat cu familia în Statele Unite. A studiat chimia și în 1948 a obținut doctoratul în biochimie. A publicat peste 500 de cărți (romane, culegeri de povestiri, popularizare științifică, memorialistică și poezie).
În vreme ce Imperiul Galactic se străduieşte să ţină laolaltă milioane de planete, un savant concepe o idee care să păstreze cunoştinţele omenirii în vremurile întunecate ce vor urma prăbuşirii inevitabile a Imperiului.Savantul acela este Hari Seldon.Ideea lui: PSIHOISTORIA.Este povestea confruntării lui Hari Seldon cu ambiţii imperiale şi intrigi birocratice pentru a crea moştenirea necesară unei viitoare renaşteri a civilizaţiei galactice.
In anul 327 d.Hr., o galera romana avand la bord o incarcatura extraordinara scapa cu greu dintr-un atac al piratilor. In anul 1916, o nava de razboi britanica explodeaza in mod misterios in largul Marii Nordului. In zilele noastre, cateva dintre cele mai importante moschei din Turcia si Egipt sunt distruse in atentate cumplite. Care este legatura dintre aceste evenimente? Dirk Pitt, legendarul director al agentiei NUMA, este pe cale sa afle. De data aceasta, el…
În ce s-a imortalizat prietenia? Ce înseamnă onoarea? Dar camaraderia? Al Doilea Război Mondial. Aliații și Axa... Ei au trăit totul în mod adevărat. Au văzut încercarea de salvare, viitorul s-a stins în ochii lor odată cu amintirile gloanțelor și bombardamentelor, ale trupurilor sfârtecate și tuturor tragediilor întâmplate. Perfecțiunea solitudinii și amintirea iubirii s-au transformat în virtuți; Situată în Sicilia, acțiunea cărții…
Când viața e o minciună, adevărul te poate ucide.Când avionul privat al logodnicului ei se prăbușește înmunții Colorado, Allison Carpenter supravieţuieşte miraculos.Dar lupta pentru supravieţuire abia începe. De ani întregi,Allison trăieşte cu un secret teribil, pentru care oameni puterniciar ucide ca să-l îngroape pentru totdeauna. Dacă află cătrăieşte, vor veni după ea. Trebuie să ajungă acasă.În orășelul Owl Creek din Maine, Maggie Carpenter aflăcă…
• Un film Netflix Ikal are 11 ani, este fiul unui muncitor la calea ferata, iar visul lui este sa devina profesor. O admira pe Chica, numara trenurile cu Tuerto, viseaza cu Valeria, fetita unor tarani, si traieste mii de aventuri cu Quetzal, cainele sau. Cu totii sunt elevii lui don Ernesto la scoala Malinalli Teneplat. La granita pustietatii, intre campuri de pomi fructiferi si carute vechi, treizeci de elevi descopera viata datorita pasiunii unui profesor care si-a impletit destinul cu cel…
Detectivul și psihologul comportamental FBI Alex Cross se află într-un impas. Un criminal în serie face victime printre mamele tinere care se întrețin din striptease, iar Cross asistă la execuția celui condamnat, cu ajutorul lui, pentru aceste omoruri. Dar apoi crimele continuă, iar un bilet lăsat la locul uneia dintre acestea și semnat „M" îl vizează direct pe Cross. A fost un om nevinovat executat din cauza lui? Curând încep să apar detalii ale unor cazuri vechi de zeci de ani, dușmani din…
Elantrisul, orașul solar al oamenilor-zei, își pierde măreția atunci când, pe neașteptate, este lovit de blestemul Reodului, iar semizeii se transformă în cadavre vii.Povestea ia o întorsătură și mai sumbră atunci când însuși prințul moștenitor al Arelonului, Raoden, cade pradă blestemului și este închis în orașul decăzut.Între timp, Sarene, prințesa care urma să-i devină soție, sosește în Arelon, unde i se spune că alesul inimii ei…
Cu inima frântă și sperând la un nou început, Abi Howers acceptă o slujbă estivală la castelul Bellevue, în Franța. Locația poartă amprenta trecutului și foarte curând Abi se simte atrasă de povestea unei femei remarcabile, o poveste care îi va schimba vara și chiar viața. În 1938, Eliane Martin se ocupă de îngrijirea albinelor în grădina frumosului castel Bellevue. Aici, îl cunoaște pe Mathieu Dubosq și se îndrăgostește pentru prima dată. Dar granița de est a Franței este întunecată de…
După ce a izbutit să înfrângă monștrii care aproape că i-au distrus lumea deosebită, Jacob Portman s-a întors în casa părintească, în Florida. Tot aici se află și Miss Peregrine, Emma și prietenii lor deosebiți, încercând din răsputeri să pară de-ai locului. Lecțiile lor de „normalitate“ sunt întrerupte brusc atunci când gașca descoperă un buncăr ascuns, care i-a aparținut lui Abe, bunicul lui Jacob. O nouă lume li se perindă…
John Grisham excelează din nou într-un thriller juridic alert și palpitant, abundând de întorsături de situație. În micul oraș Seabrook din Florida, un tânăr avocat pe nume Keith Russo este împușcat mortal în biroul său, într-o noapte în care lucra până târziu. Ucigașul nu lasă niciun indiciu și nu există martori, însă poliția ajunge să-l suspecteze pe Quincy Miller, un tânăr negru care a fost cândva clientul lui Russo. Quincy este judecat și condamnat la închisoare pe viață. Timp de douăzeci…
Una dintre capodoperele literaturii universale, Divina Comedie a exercitat o puternică influență asupra culturii, artei și literaturii întregii lumi. Purgatoriul, a doua parte a acestei trilogii, este o alegorie în care este descrisă ascensiunea lui Dante pe Muntele Purgatoriului, ghidat fiind în călătoria sa de poetul roman Virgiliu, cu excepția ultimelor patru cânturi, în care locul acestuia este luat de Beatrice, simbol al grației divine și al credinței, de care Dante era îndrăgostit. Pe…
Paula nu are nevoie de prea multe ca sa traiasca: de un apartament modest, cativa bani de mancare si de fratiorul ei Tim, pe care il iubeste mai mult decat orice pe lume. Insa un accident teribil o arunca intr-o depresie profunda. Dupa un timp, intalnirea cu Helmut, un batran ciudat, ii reinvie dorinta de a trai. Calatoria lor aventuroasa reprezinta pentru fiecare dintre ei o reintoarcere la sine. O poveste coplesitoare, cu multa incarcatura emotionala, dar care uneori te face sa zambesti. O…
Gong Ji-young (n. 1963) este una dintre cele mai cunoscute autoare contemporane din Coreea de Sud, publicând până în prezent mai bine de douăzeci de volume de proză și eseu, care s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare doar în spațiul coreean. A obținut numeroase premii literare, printre care Yisand Literary Award, The 21st Century Literary Award, The Korean Novel Prize, Special Media Award de la Amnesty International. Aproape toate romanele sale au fost ecranizate în filme de succes…
Emily Shepard este o adolescentă sărmană care către trăieşte într-un iglu făcut din bucăţi de gheaţă şi saci de gunoi umpluţi cu frunze uscate. Cu câteva luni în urmă, părinţii ei au murit într-o catastrofă nucleară, care a avut loc la fabrica unde tatăl ei era supraveghetor. Oamenii bănuiesc că bărbatul era beat, iar accidentul s-a produs din vina lui. Fiind fiica celui mai urât om din America, Emily simte că viaţa îi este în pericol şi se vede silită să fugă încotro vede cu ochii. După ce îşi…
Totul incepe cu o intrebare, o simpla favoare ceruta de o sotie, artista daneza Gerda Wagener, sotului ei, Einar Wegener, in timp ce ea ii face portretul in atelierul lor - scena a unei transformari pe care niciunul din ei n-o poate anticipa. Imbinand realitatea cu fictiunea intr-o viziune romantica originala, Daneza schiteaza elocvent o intimitate unica ce defineste viata fiecarui cuplu si remarcabila poveste a transformarii lui Einar in Lili Elbe, una dintre primele transsexuale, dar…
Plasat în peisajul spectaculos al Rivierei franceze în anii 1920, Blândețea nopții este povestea romantică și tragică a actriţei Rosemary Hoyt și a cuplului din înalta societate Dick și Nicole Diver. Dick, un tânăr psihiatru strălucit, este în aceeași măsură soţul și medicul lui Nicole, a cărei avere îl abate din drumul său și a cărei putere crește în detrimentul vitalităţii lui, făcându-l să se îndrepte către…
Trăind de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrând într-o librărie din Paris cu fiica ei mică, Vivi, şi luptând pentru viaţa ei, Charlotte nu este o victimă, este o supravieţuitoare. Dar poate supravieţui următorului capitol din viaţa ei? Alternând între Parisul din timpul războiului şi publicaţiile din New York din anii 1950, romanul lui Ellen Feldman este o poveste extraordinară despre rezistenţă, dragoste şi alegeri imposibile, care explorează modul în care supravieţuirea nu vine…
În multe colţuri de rai se ascund sâmburii iadului. Un asemenea colţ este Saint-Cirq-Lapopie, o aşezare atârnată deasupra râului Lot şi onorată cândva de prezenţa unui mare poet. Numai că farmecul sub care cad turiştii de cum pun piciorul în acest loc începe să se fisureze când coaja aparenţelor crapă şi afişul pitoresc se vede străpuns de nelinişti, întrebări şi secrete de demult. Ce ascund unul sau altul dintre localnici? Ce întâmplări le-au marcat trecutul şi revin ca să le bântuie…
Editie bilingva romana-franceza Max duce o viață îmbelșugată, merge la un liceu de elită din Londra și se pregătește pentru admiterea la Harvard Business School. Așa că vacanța pe care urmează să o petreacă în Yangon, în Myanmar, îi pare doar o paranteză plicticoasa. Tatăl lui are afaceri aici, dar Max nu știe nimic despre fosta Birmanie și nici nu e curios să afle. Își petrece timpul cu băieții bogați, rareori părăsind somptuosul cartier Golden Valley. Însă după ce o întâlnește pe Dolly,…
Alexei Salnikov (n. 1978, Estonia) este unul dintre cei mai îndrăzneți și faimoși scriitori tineri din Rusia. Și-a petrecut copilăria în zona Munților Ural, iar în 2005 s-a mutat în Ekaterinburg. A muncit ca fochist, mecanic, paznic, instalator, jurnalist și traducător liber-profesionist. Cele mai recente romane ale sale, Departamentul și Petrovii în vremea gripei, au fost publicate inițial în foileton, în revista literară Volga. După nominalizarea la Premiul Bolșaia Kniga, cel mai important…
Autorul bestsellerului Coloana de focEgiptul este pe cale sa construiasca o bomba nucleara. Cel mai bun agent de contrainformatii al Mossad-ului are o misiune imposibila: sa-i infranga pe arabi in cursa inarmarii nucleare, gasind si furand doua sute de tone de uraniu imbogatit. Iar balanta puterii se va schimba in Orientul Mijlociu. Lucrurile se complica atunci cand se implica KGB-ul, Egiptul si teroristii gruparii militare Fedayeen. Toti acestia isi…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou