„Ficţiunea înseamnă magie. Asta mi-am tot repetat citind Persoana întâi singular, strălucitul volum de povestiri al lui Haruki Murakami. Oricum ai vrea să descrii literatura lui – realism magic, realism supranatural –, Murakami îi pune pe cititorii săi din întreaga lume în faţa unor întrebări esenţiale pe care numai arta le poate prilejui: ce înseamnă să port cu mine bagajul propriei identităţi? Cine este eul din mintea mea raportat la lumea exterioară? Este omul care eram cu ani în urmă…
„Neluțu este un copil de un an și jumătate cu ochii albaștri ca florile de nu-mă-uita, care amprentează viața unei familii numeroase dintr-o Cisnădie în care toți adulții muncesc la țesut covoare. Ceea ce face ca această poveste să fie tulburătoare este perspectiva fratelui care privește tot ce se petrece printr-o lentilă a naivității, mătuind astfel durerea, acoperind-o cu un strat de inocență. Se conturează astfel o cronică a unei absențe prezente, care se strecoară ca un abur prin viețile…
„Numai marea literatură reuşeşte să surprindă nuanţele infinitezimale şi imprevizibilul tuturor transgresiunilor umane. Linia Kármán e un roman tulburător despre multiplele forme de locuire, dislocare, acomodare, nu doar în/din spaţii geografice şi biotopuri diverse, ci şi în ceea ce priveşte propriul sine, identitatea şi alteritatea, prezentul şi trecutul, realitatea exterioară şi cea psihologică, viaţa şi moartea, adevărul şi ficţiunea.” (Gabriela Gheorghişor)
„Gabriela Adameşteanu îndeamnă la o lectură mai profundă a comportamentelor umane de aparenţă inofensivă, de suprafaţă benignă, şi în aceasta mi se pare că stă valoarea de subtilitate şi de pătrundere ieşită din comun a prozei sale. Calitatea acestei literaturi stă în chiar rezerva şi modestia ei, plină de ambiţii; şi mai orgolioasă, mai substanţial orgolioasă decât a celor stăpâniţi doar de vanitatea literară a întâietăţii. Gabriela Adameşteanu reţine prin atenţia privirii, prin seriozitate…
Premiul Uniunii ScriitorilorPremiul Revistei Observator culturalPremiul PEN RomâniaPremiul Radio România CulturalPremiul Agenției de CartePremiul Sofia Nădejde Roman tradus în Bulgaria, Franța, Germania, Ungaria și Slovacia „Major ca temă este paradoxul tranziţiei: coexistenţa trecutului cu prezentul, a libertăţii cu noile constrângeri, a provincialismului est-european cu occidentalismul fetişizat. Talentul incontestabil de prozatoare al Gabrielei Adameşteanu este datorat capacităţii de…
„Rareori se întâmplă ca un volum de povestiri să fie atât de omogen, de inteligent și de atent construit în jurul a trei mari teme, tratate uneori foarte subtil: exilul, familia, timpul. Scrise cu multă maturitate, de o prozatoare venită târziu în literatură, aceste povestiri spun câteva istorii memorabile ale primei generații de emigranți de după Revoluție, prinși între două lumi imposibile: România comunistă și America de azi. Umorul și tragicul, suspansul și domesticul, familiarul și…
Galben de Crome este o satiră socială rafinată, de un umor subtil, care ridiculizează modele şi snobismul „lumii bune” britanice, cu toanele, preţiozitatea şi superficialitatea ei. Tânărul poet Denis Stone soseşte într-o vizită la conacul Crome, unde întâlneşte o întreagă societate venită să se destindă. Romanul explorează astfel o reţea de relaţii sociale din cele mai diverse. Henry Wimbush, proprietarul domeniului Crome, un aristocrat bonom şi rupt de realitate, scrie o istorie a familiei.…
Tsukuru are treizeci şi şase de ani şi multe-multe amintiri care nu-l lasă să-şi trăiască prezentul. Gândurile îl poartă adesea la o gaşcă aventuroasă din liceu, ai cărei membri aveau, în loc de nume, o culoare: fetele erau Neagra şi Dalba, iar băieţii Albastru şi Roşu. Al treilea băiat din gaşcă era el, Tsukuru, omul fără de culoare, al cărui nume înseamnă „cel care face”. Tsukuru are treizeci şi şase de ani, este inginer şi are un vis: să construiască gări. Are însă şi o nefericire: se vede…
Roman recompensat cu douăsprezece premii literare în anul apariţiei, printre care: Prix Polar méditerranéen, Prix Polar Michel Lebrun de la 25ème Heure du Livre du Mans, Prix des lecteurs du Festival Polar de Cognac, Grand Prix Gustave Flaubert, Prix Gouttes de Sang d’encre de Vienne Giverny. În timpul zilei, turiştii iau cu asalt casa în care Claude Monet şi-a trăit ultima parte a vieţii şi grădinile ce au inspirat faimoasele sale tablouri cu nuferi. Dar când se lasă tăcerea, satul…
Locuitorii din Ein Hod, vechi sat palestinian, duc o viaţă liniştită, cultivând măslini şi smochini. Până în 1948, când sunt forţaţi să-şi părăsească pământul şi casele şi să-şi găsească adăpost într-o tabără de refugiaţi din preajma oraşului Jenin. Ceea ce urmează este saga unei familii palestiniene, de-a lungul a patru generaţii prinse în vârtejul evenimentelor din Orientul Mijlociu. După cum mărturiseşte ea însăşi, autoarea şi-a propus să recurgă la literatură pentru a pune într-o nouă…
„Fie că e vorba de scene biblice, fie că e vorba de episoade contemporane, prozele scurte din volumul de față conțin, aproape fără excepție, câte o fisură prin care își face loc în contingentul obișnuit ceva altfel, o boare de dincolo. Uneori e vorba de semne aparent acceptabile rațional (un accident, o gafă cu repercusiuni grave sau, la alt nivel al acceptării, norocul, ba chiar câte-o minune), alteori de rupturi șocante emoțional (căderea bruscă-n moarte a cuiva drag, ca și cum ar fi un…
Reunind nouă povestiri publicate pe parcursul mai multor ani, Orient, Occident reia una dintre temele predilecte ale lui Salman Rushdie, şi anume suspendarea între două lumi de care se simte atras în egală măsură şi pe care este, tot în egală măsură, dispus să le critice. O încercare de apropriere şi definire culturală a două spaţii care şi-au spus cuvântul în formarea sa ca scriitor, volumul de faţă problematizează perceperea segregată a celor două universuri şi propune un spaţiu intermediar,…
Premiul Nobel pentru Literatură 1954 Publicat pentru prima oară în 1986, la 25 de ani după moartea scriitorului, romanul Grădina Raiului s-a bucurat de un succes senzaţional, ajungând aproape imediat pe lista bestsellerurilor din acea perioadă. Îmbinând într-o manieră încântătoare scenele încărcate de erotism, pasajele descriptive şi reflecţiile asupra artei scriiturii, Grădina Raiului abordează una dintre temele predilecte ale literaturii universale: pierderea inocenţei.…
Adrian: corporatist, cu un creier atipic. Cristi: fost membru al mafiei siciliene, pensionar. Maria: casieră la supermarket, fiică de ministru corupt. Radu: profesor universitar de vârsta a doua, măcinat de sentimentul ratării. Forțe fără chip, o lume crudă și lipsită de moralitate, vieți suspendate între dorința de schimbare și povara trecutului. Rând pe rând, asistăm la sfârșitul unuia dintre cei mai periculoși capi ai interlopilor bucureșteni, la amestecul unor mercenari în războiul din…
Maestrul absolut al prozei scurte americane contemporane Cele şapte povestiri reunite în acest volum sunt ultimele scrise de Raymond Carver. Păstrând economia stilistică, dar investind-o cu o emoţie mai intensă şi ironie tăioasă, Carver explorează prin intermediul lor situaţii de viaţă dintre cele mai diverse: un fiu prins între o mamă neliniştită şi o parteneră indiferentă („Cutii”), un scriitor care îşi exploatează fosta soţie în numele propriei opere („Intimitate”), un bărbat incapabil…
Oraşele din câmpie urmăreşte prietenia care se leagă între cei doi protagonişti ai romanelor anterioare, John Grady Cole şi Billy Parham, la un ranch texan din apropierea graniţei cu Mexicul. Viitorul lor pare din ce în ce mai nesigur într-o lume care se schimbă radical. Billy Parham se lasă atras în visul nebunesc al lui John Grady, care s-a îndrăgostit de o prostituată mexicană din Ciudad Juárez şi s-a hotărât să o elibereze din mâinile proxenetului ei şi s-o ia de nevastă. Dragostea lor…
„Robert Șerban își surprinde personajele într-un singur instantaneu, lăsându-ne să intuim cum au ajuns în încurcătură și ce se va întâmpla cu ele. Adesea, par să-și încheie socotelile cu viața, fără să conștientizeze dramatismul momentului trăit. Deși sunt din aceeași familie caracterologică, le distinge umanitatea lor imperfectă, cu sclipiri triste și umbre nostime. Pentru aceia dintre noi care îi cunosc lui Robert Șerban franchețea și receptivitatea la semenii din jur, urechea lui convivială,…
„Săpunul lui Leopold Bloom mi-a atras atenţia prin ceea ce avea să rămână caracteristica prozei autoarei: caracterul deschis, de o sinceritate frapantă, al textului, minuţia joyceană a descrierilor, stilul intuitiv, necăutat, departe de orice teatralitate a efectelor stilistice.” (Mircea Cărtărescu)
„Un roman al relaţiilor interumane «otrăvite» (a se vedea, în acest sens, şi semnificaţia expresiei din franceză «le bouillon d’onze heures», la care trimite explicit autoarea…) se transformă, de la o pagină la alta, într-o istorie a redempţiunii prin suferinţă şi prin sublimare artistică – căi deschise către o dimensiune abia întrevăzută aici, dar pe care o putem regăsi în poezia cu fond mistic a Martei Petreu. Un filon poetic străbate, de fapt, şi romanul de faţă. Şi îi dă adîncime.” (Bianca…
Profesorul Malik Solanka, istoric al ideilor şi plăsmuitor de păpuşi de renume mondial, decide într-o zi să-şi abandoneze viaţa şi familia de la Londra, fără nicio explicaţie, şi să evadeze la New York. Solanka simte în taină o furie nimicitoare îndreptată împotriva tuturor şi se teme că îi va scăpa la un moment dat de sub control, întorcându-se împotriva celor dragi. Soseşte la New York într-o epocă de aur a consumului, când America se află în culmea bogăţiei şi puterii ei, şi încearcă să se…
Într-o lume sfâșiată de războaie, jurăminte, zei și creaturi mitice care dăinuie în viața oamenilor, mai mulți tineri varegi părăsesc fiordurile nordului pentru a se înrola în armata Bizanțului, străbătând marile drumuri ale Răsăritului. Călătoria spre Constantinopol și apoi întortocheatul drum spre casă, trecând prin ținuturile Dobrogei de astăzi și culminând cu un ocol al Europei pe mări, le scot în cale intrigi locale sau imperiale, mercenari fără scrupule sau călugări mărinimoși, credințe…
Publicată în 1964, la trei ani de la moartea autorului, Sărbătoarea continuă a devenit repede o carte-cult. Hemingway îşi povesteşte aici anii petrecuţi ca tânăr jurnalist şi scriitor expatriat în Franţa interbelică. Cu nostalgie şi căldură, cu mult umor, dar şi cu uriaşa poftă de a povesti care-l caracteriza, el ne poartă pe străzile Parisului, prin barurile, cafenelele şi hotelurile care există şi astăzi – şi care au ajuns celebre tocmai pentru că le frecventau starurile culturale ale epocii,…
Poate frumuseţea salva ceva dintr-o lume care se prăbuşeşte? Poate iubirea opri lumea din autodistrugere? Poate literatura împiedica realitatea să se sinucidă? Sunt întrebările care, nu întocmai astfel formulate, coagulează în jurul lor vieţile celor doi îndrăgostiţi din roman, Mega şi R. Fundalul pe care iubirea lor se desfăşoară e Sibiul de la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 – o metonimie pentru splendoarea violentă şi mizerabilă a României de la finalul tranziţiei, intrată…
„După mine, logica lucrurilor, a tuturor lucrurilor, e căutarea bucuriei. Iar scrisul, dincolo de tutun, de singurătate, de îndoieli, de prăbușiri, de învieri și de nervi măcinați, înseamnă o bucurie uriașă. E singurul meu criteriu.” (Filip Florian)„Cititorul va găsi bucuria netulburată a unei proze strălucitoare, în care chiar și cea mai bizară descoperire rămîne demnă de a fi citită.” (Frankfurter Rundschau)„În romanul său,…
Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award Primul volum din seria Zuckerman înlănţuit Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează…
Câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2024 Pleiada de personaje din Chiorpangiu își duce viața în peisajul cu totul aparte al Brăilei, dar, prin firescul lor, poveștile depănate de narator au un caracter universal. Așa cum copilul Florin este fascinat de atelierul în care bunicul său pare să facă minuni, cu toții păstrăm în amintire un loc magic din copilărie. Pentru mai toată lumea perioada comunismului a fost foarte dificilă, unii au trecut prin experiențe…
Nahr este o tânără refugiată palestiniană, care luptă să-i asigure o viaţă mai bună familiei sale, în timp ce încearcă să-şi găsească un loc al ei într-o zonă a lumii devastată de războaie. Aflată într-o închisoare israeliană, îşi petrece zilele reflectând la evenimentele în urma cărora a ajuns acolo. Născută în anii 1970 în Kuweit, a visat dintotdeauna să se îndrăgostească, să aibă copii şi poate chiar să-şi deschidă propriul salon de înfrumuseţare. Însă toate aceste dorinţe sunt spulberate…
Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă este un volum alcătuit din fragmente de jurnal adaptate, eseuri mai vechi şi amintiri, surprinzătoare prin tonul neaşteptat de vesel şi totuşi intim, în care autorul îşi concentrează atenţia asupra unui subiect deosebit: alergarea pe distanţe foarte lungi, un stil de viaţă pe care Murakami însuşi l-a adoptat. Cartea e radical diferită de cele cu care cititorii fideli s-au obişnuit, fiind lipsită de accentele fabuloase sau suprarealiste.…
Premiul Nobel pentru Literatură 1954 Romanul emblematic al Generaţiei pierdute, Fiesta este prima dintre capodoperele lui Hemingway şi o exemplificare clasică a stilului literar al acestuia. Cartea are în centru povestea a două dintre cele mai memorabile personaje ale autorului american: nefericitul Jake Barnes, veteran din Primul Război Mondial, şi sofisticata, extravaganta şi irezistibil de frumoasa Brett Ashley. Alături de un grup pestriţ de americani expatriaţi care se distrează…
Aceasta carte va va ajuta sa identificati fiecare tip de daunator, de la mamifere si pasari la insecte, viespi, musculite, fluturi, omizi si alte nevertebrate. Sunt descrisi peste 750 de daunatori, boli si probleme fiziologice si este explicat modul in care puteti sa preveniti raspandirea bolilor, virusilor, fungilor si bacteriilro din gradina. Toate acestea, alaturi de peste 550 de fotografii color fac din acesta carte cel mai comprehensibil ghid pentru gradinarul amator.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou