Literatură

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2521-2550 din 15220

pe pagină
Setați descendent
  1. Instinct criminal
    58.14 LEI
    Doi profileri, un cititor de emoții, o detectoare de minciuni și o enciclopedie ambulantă își reunesc forțele în „Instinct criminal” pentru a prinde un nou criminal în serie. La scurt timp după ce a fost recrutată într-un program de elită al FBI-ului pentru adolescenți cu abilități înnăscute de rezolvare a crimelor, Cassie Hobbes abia a scăpat cu viață în urma confruntării cu un criminal obsedat de mama ei și de circumstanțele misterioase în care aceasta a murit. Când încep să apară victimele…
  2. Tronul de Cranii (seria Demon, partea a IV-a)
    Preț special 74.99 LEI Preț standard 99.99 LEI
    Tronul de Cranii din Krasia e pustiu. Jardir ar fi trebuit să cucerească întreaga lume și să conducă toate popoarele în lupta împotriva demonilor. Asta dacă nu i s-ar fi opus Arlen Bales, Omul Pictat, și el un Izbăvitor pentru oamenii din Nord. După un duel la care onoarea i-a condamnat, amândoi dispar într-o prăpastie. Odată rămasă fără Izbăvitori, lumea recade în haosul luptelor pentru putere, iar forțele Răului proliferează. În Sud, Inevera trebuie să-și împiedice fiii să se omoare între…
  3. Silozul. Generațiile (seria Silozul, partea a III-a)
    Preț special 43.60 LEI Preț standard 58.13 LEI
    „Acest roman confirmă că seria SILOZUL este o capodoperă modernă.“ Sunday Express Secretele și minciunile au stat la baza societății din Siloz. Asta până când cineva a descoperit adevărul. Jules știe ce au creat predecesorii ei și că aceștia sunt de vină pentru viața lor de acum. Dar are prea puțini susținători, iar cei mai mulți se tem în continuare de lumea toxică din exterior. După revoltă, cei din Silozul 18 se obișnuiesc cu noul regim. Unii acceptă schimbarea, alții se tem de necunoscut.…
  4. Portretul unei doamne
    71.36 LEI
    Portretul unei doamne (1881), o capodoperă a realismului psihologic și una dintre cele mai apreciate scrieri ale autorului, o înfățișează pe Isabel Archer, o frumoasă americancă plină de viață, care se mută pentru o perioadă în Europa, la invitația mătușii sale înstărite. Spirit independent, dar naivă, tânăra și grupul de egocentrici care roiesc în jurul ei oferă o reprezentare…
  5. Nu mă uita
    68.61 LEI
    Elliot Bloom este un florar încruntat care urăște faptul că e proprietarul unei florării… Asta până când la ușa magazinului său apare o anumită tânără cu ochi strălucitori și cu o pasiune cu totul aparte pentru gogoși. Cu mult timp în urmă, cei doi colaborau la evenimente ziua, iar noaptea, Ama analiza complicatele tatuaje florale de pe trupul lui Elliot. Apoi Ama i-a frânt inima iubitului său, iar tinerii nu și-au mai vorbit niciodată. Acum însă, foștii amorezi trebuie să pună la punct…
  6. Momente și schițe
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Ion Luca Caragiale (1852–1912) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, profesor, comentator politic, ziarist, dar și sufleur, revizor școlar, corector, registrator, copist sau patron de berărie. Este considerat cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor și unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române. Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru, nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii și poezii. Caragiale este considerat…
  7. O lume fara tine
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
     Bo nu isi poate imagina lumea fara iubita lui, Sofia. Din fericire, nici nu trebuie sa o faca. Chiar daca ea a ramas prizoniera in trecut, el poate calatori in timp si o poate aduce inapoi. La urma urmei, este elevul Academiei Berkshire, o scoala de elita unde tinerii cu super-puteri invata sa isi controleze abilitatile. Dar daca Sofia este mai departe decat ar fi crezut? Daca tot ce se intampla in jur e doar produsul mintii lui?    O lume fara tine este o poveste zguduitoare…
  8. Samson și Nadejda
    52.86 LEI
    În 2024, romanul Samson și Nadejda i-a adus lui Andrei Kurkov a doua nominalizare consecutivă pe lista lungă Booker Prize. „Samson și Nadejda, surprinzătoarea carte a romancierului și jurnalistului ucrainean Andrei Kurkov, este un roman polițist a cărui acțiune se desfășoară în Kievul anului 1919, în perioada de haos, schimbări de putere și violență ce a urmat războiului. Andrei Kurkov abordează toată această brutalitate prin bine-cunoscutul său simț al ironiei și al absurdului. Astfel, un…
  9. Garderoba. Antologie de proză scurtă
    58.14 LEI
    Apar în această antologie o mulțime de haine: noi și vechi, păstrate cu grijă, purtate până au devenit cârpe, rochii de zi și de seară, extravagante și banale, din stofe deosebite, absolut superbe, rochițe de grădiniță și fuste de atlas. Apoi mai găsiți o cămașă de alăptat și una bărbătească, fără guler, o vestă antiglonț, o cămașă vărgată a unui deținut de la Dachau, un costum galben de livrator Glovo, un body din mătase neagră și o cravată verde, o geacă mov, o pereche de pantofi de damă, cu…
  10. Balet la Kosovo
    44.40 LEI
    Adrian Scrimint este un iconoclast de anvergura europeana al romanului romanesc de secol XXI. Romanul sau, Balet la Kosovo, se afla la intersectia lui Adio, arme (Hemingway) si Nimic nou pe frontul de vest (Erich Maria Remarque) proiectat in anul 1999 al zbuciumatului veac pe care il traim. Ei bine, imaginati-va un Petruska a lui Stravinsky care este Jovan Bilic, visand sa fie un Nijinsky in acest secol, intru impacarea crucificarii dintr-un razboi nationalist european cu destinul unui balerin.…
  11. Fata cu alunita
    35.94 LEI
    Poveștile încapsulate în noi ies la iveală în momentele de răscruce ale existenței. Atunci anamneza, introspecția sau visele ne ghidează către pieile identitare pe care credem că le-am lepădat de-a lungul cărărilor sinuoase ale devenirii noastre. Privindu-le cu atenție, de la o anumită distanță critică, înțelegem că fiecare a avut un rol în construcția chipului pe care-l purtăm în prezent. Cartea semnată de Anița Vulcan Grigoriu surprinde treptele și pragurile unui destin, care adună laolaltă…
  12. Ghidul practic al universului supranatural
    42.29 LEI
    Top 5 lucruri care îl îngrozesc pe Maxen (Woodbead) Smith Fantomele (pe care doar el le vede) Colegii care râd (de el) Un tată care nu-l crede Un bunic care crede prea mult Un univers supranatural pe cale să se dezlănțuie Prima dată când a văzut fantome, Maxen (Woodbead) Smith era convins că toată lumea le vede. Acum, la sfârșitul clasei a șasea, Max a învățat să-și țină viziunile pentru sine. Misiunea lui: să pară „cât mai normal“. Dar când ajunge în Glimmerville, la Conacul…
  13. Maestrul și Margareta
    70.83 LEI
    Postfață de Ion Vartic Bulgakov scrie aici romanul iubirii, disperării și nevoii de mântuire, una dintre cele mai mari cărți ale secolului XX. O lectură pasionantă și, în același timp, cathartică. Ce poate salva o lume în care răul produs metodic de om nu mai lasă loc nici unui strop de speranţă? Bineînţeles, nimic din elementele lumii paralizate. Şi atunci e nevoie de ceva din afară. Diavolul ia chipul iluzionistului Woland şi se amuză să pună pe jar Moscova, oraşul unde Maestrul şi…
  14. pe bune, pe invers
    31.66 LEI
    „Schiop propune un personaj ingenuu, homosexual, complexat, inhibat, (semi-)ratat social. Textul său este un fel de proces-verbal al unui grup. Reţinem neapărat faptul că acest grup, alcătuit în bună parte din oameni obsedaţi de carte şi dependenţi de spleen intelectual, are drept scop evident violentarea tuturor prejudecăţilor despre cultura înaltă.Tinerii din povestea lui Schiop îşi varsă amarul reinventând un limbaj al filozofiei «de stradă». Ei fac parte din acea generaţie care a…
  15. Iliada
    83.52 LEI
    Tradusă în hexametri, cu o postfaţă, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi şi ilustrată de Mihail Coşuleţu „Binevoitorul nostru cititor se va întreba, poate, cum de ne-am asumat curajul de a ne avânta într-o atât de temerară întreprindere, cum este aceea a unei noi traduceri a poemelor homerice, şi, mai cu seamă, a uneia dorite în hexametri. Vom mărturisi, prin urmare, deschis că am ajuns treptat să simţim această înclinare nu ca pe o îndrăzneală, ci ca pe o necesitate de…
  16. Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este ţara mea
    49.95 LEI
    Virgil Lepară, orfan și fără prea multe perspective în timpul regimului comunist, își găsește locul și, într-un fel, o familie în structurile Securității. Avansează rapid pe treptele ierarhice și ajunge colonel într-un departament de elită care se ocupă cu suprimarea fizică a persoanelor indezirabile pentru Ceaușescu. Doar că, imediat după revoluție, printr-un concurs de împrejurări, devine singurul deconspirat și este judecat și condamnat la închisoare pentru crimele lui. Iese din închisoare…
  17. Templul de aur
    39.12 LEI
    Unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Mishima, Templul de aur a fost ecranizat de trei ori: în 1958 sub titlul Enjō (Conflagrația), în regia lui Kon Ichikawa, în 1976, cu titlul original Kinkakuji, în regia lui Yoichi Takabayashi, și în 1985 ca parte a filmului Mishima: A Life in Four Chapters, regizat de Paul Schrader și produs de Francis Ford Coppola și George Lucas. În luna iulie a anului 1950, un tânăr preot budist dă foc templului Kinkakuji. În fața…
  18. Țara zăpezilor
    30.66 LEI
    Țara zăpezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948. Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește…
  19. Casa Marionne
    62.37 LEI
    „Impresionant și plin de surprize. Evadarea perfectă!“ Stephanie Garber, autoarea seriei A fost odată o Inimă frântă Quell are 17 ani și și-a petrecut toată viața ca o fugară, pentru a ține secretă magia mortală ce-i curge prin vene. Ca să se ascundă de asasinul care o urmărește, Quell intră într-o societate magică a elitelor, numită Ordinul. Dacă reușește să treacă de cele trei ritualuri de inițiere, stăpânind forma lor de magie, va putea să-și îngroape definitiv propria putere…
  20. Povești spuse pe limba apei
    62.37 LEI
    „Incandescent, sensibil și sălbatic.“ Rebecca Ross, autoarea romanului Rivali divini Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului Angharad – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge. Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului…
  21. Radio Noapte
    62.37 LEI
    „Andruhovîci poate fi comparat în literatura ucraineană doar cu Gogol.“ The New York Review of Books La meridianul zero, pe o insulă rămasă nenumită, tocmai a bătut de miezul nopții și Iosyp Rotskyi își începe emisiunea radiofonică. În studioul care ajunge să-i fie purgatoriu, avându-i în fundal pe Bowie și The Rolling Stones, cititorul își petrece noaptea alături de Rotskyi, care, în pauzele dintre piese, găsește prilej să-și rememoreze viața. Aflăm că Rotskyi este revoluționarul…
  22. Diaconul King Kong
    62.37 LEI
    „N-ar trebui oare să-l declarăm în sfârșit pe James McBride Marele Romancier American?“ Los Angeles Times Când un tânăr traficant de droguri este împușcat în plină zi, în mijlocul cartierului, de un bețiv bătrân și pașnic cunoscut drept Sportcoat, lumea pare să stea în loc. Se țes teorii ale conspirației, se lansează ipoteze fanteziste, iar în tot acest timp improbabilul criminal reușește să pună poliția pe jar, iscă un război între bandele de traficanți, iar acțiunile lui au urmări…
  23. Fratii Karamazov
    131.09 LEI
    Fratii Karamazov, ultimul roman al lui Dostoievski, nu reprezinta doar o reformulare a dilemelor care definesc intreaga sa opera, ci raspunsul la chinuitoareaintrebare despre relatia dintre o lume framantata de patimi, de dorinte imunde si echilibrul interior al personajelor cuprinse de frenezia negarii nimicniciei propriei vieti. Alexei Fiodorovici, protagonistul acestei scrieri, se zbate intre credinta intr0un Dumnezeu negat de toti cei din jurul sau si refuzul ascezei, al mantuirii prin…
  24. Frăţia Inelului (seria Stăpânul Inelelor, partea I)
    67.67 LEI
    Intr-un sat linistit din Shire, tanarul Frodo este pe cale sa primeasca un dar care ii va schimba viata pentru totdeauna. Considerat pierdut cu secole in urma, cadoul este Inelul Suprem, un obiect cu o putere terifianta folosit candva se Seniorul Intunecimii pentru a inrobi Pamantul de Mijloc. Acum, intunericul se ridica, iar Frodo trebuie sa calatoreasca in mijlocul tinutului Intunecimii, in singurul loc in care Inelul poate fi distrus: Muntele Osandei. Calatoria ii va pune la incercare…
  25. Tasmania
    51.80 LEI
  26. Amintiri din casa mortilor
    50.74 LEI
    Roman semiautobiografic, publicat inițial pe bucăți în revista Vremya, între 1860 și 1862, în care înfățișează viața condamnaților într-un lagăr de prizonieri din Siberia. Textul este o colecție de fapte, evenimente și discuții filosofice organizate mai degrabă pe teme decât pe un continuum narativ. Autorul a ispășit o pedeapsă de 4 ani în exil într-un astfel de lagăr de muncă din Siberia pentru implicarea sa în Cercul Petrașevski, un grup progresist de oponenți ai autocrației țariste. Această…
  27. Bărbații
    58.14 LEI
    „O bijuterie de carte care impune timpului legi proprii.“ Gabrielle Zevin „Foarte, foarte amuzantă. “ Claire Lombardo  Îl vrei pe bărbatul acesta? Nu? Dar pe acesta? Când Lauren se întoarce acasă, în apartamentul său din Londra, noaptea târziu, este întâmpinată la ușă de soțul ei, Michael. Există însă o problemă – ea nu este căsătorită. Nu l­-a mai văzut niciodată pe acest bărbat. Dar, judecând după spusele prietenilor, după decorul mult îmbunătățit și după fotografiile din…
  28. Huliganii
    33.72 LEI
    Huliganii nu reprezinta decat o etapa din seria de romane “contemporane”care poarta titlul general de Intoarcerea din Rai. Cand opera va fi sfarsita – sau macar, cand vor fi complectate si alte episode principale – multe dinaparentele incoherente si cruzimi se vor lamuri de la sine. Ceea ce pare acum excesiv de salbatec si excesiv de “cardiac” in Huliganii se va atenua cand ciclul va fi complectat. Huliganii nu reprezinta decat un moment incresterea unui anumit tineret, de care ma ocup in…
  29. Aventurile lui Huckleberry Finn
    26.32 LEI
    Aventurile lui Huckleberry Finn, acest roman care s-a bucurat si se bucura inca de interesul publicului, pare scris in joaca. Avem insa, fara indoiala, prima epopee autentica a sudului american si, cu siguranta, cea mai cunoscuta, de un umor extraordinar si de o profunzime a observatiei experimentata mult mai tarziu de adeptii realismului.
  30. Dragă nemernicule
    51.80 LEI
    La începutul anilor 2020, într-un context MeToo, un schimb de mesaje începe între Rebecca şi Oscar.Ea e actriță, are 50 de ani, dar e în continuare seducătoare. El are 43 de ani, e un autor relativ cunoscut şi ascultă rap, încercând să scrie o nouă carte. Şi unul, şi celălalt au crescut şi au îmbătrânit în cultura artistului chinuit şi sunt specialişti în abuzul de droguri, însă simt că ar trebui să-şi schimbe obiceiurile. Primele mesaje dintre ei sunt agresive şi totul pare să-i despartă.…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2521-2550 din 15220

pe pagină
Setați descendent