Când Societatea Scriitorilor de Cărți Polițiste ma invitat la festivalul organizat întrun tren ce străbate Australia, speram să găsesc inspirație pentru a doua mea carte. Ficțiune, de data asta: trebuia să mă desprind de oamenii din viața reală care se ucideau între ei. Evident, n-a fost așa. Invitații erau ca un catalog al familiei regale a scriitorilor de romane polițiste: Debutantul (eu!) Scriitorul de ficțiune criminalistică Scriitorul de blockbustere Scriitorul de ficțiune…
Continuarea seriei cu animale fantastice a doctorului veterinar Luke Gamble Edith Wight abia așteaptă să se întoarcă în vacanța la Cabana din Pădure, la unchiul ei, veterinarul animalelor fantastice, și la aventurile nemaipomenite care apar tot timpul la ușa Cabinetului Doctorului.
Ne vedem la capătul poveștilor. Cel mai recent roman al lui Marian Coman se deschide cu cea mai veche istorie din lume: una de iubire. Într-un prezent apropiat, Alex te trage în povestea lui și a Adei. Nu-ți lasă vreme să te înduioșezi, căci, curând, descoperi că-ți relatează ultima lor zi împreună. În paralel, îl întâlnești pe Manu, care te lasă să pătrunzi în intimitatea gândurilor sale de scriitor aflat în plină criză creativă.
Un playlist pentru Timișoara de pretutindeni. „Ne plac poveștile pentru că viața fiecăruia dintre noi seamănă cu una dintre ele. Sau cu mai multe“ ne spune, la un moment dat, unul dintre personajele cărora scriitorul le dă glas în Punk requiem, un soi de prequel al Povestirilor din garaj.
Roman emblematic pentru literatura japoneză din a doua jumătate a secolului XX, Râul destinelor a apărut pentru prima dată în foileton în publicația Fujin Gahō în perioada ianuarie-mai 1959. A fost ecranizat în 1966, în regia lui Noboru Nakamura. Trei femei devin simboluri ale transformărilor profunde prin care trece Japonia începând cu 1898 și până la jumătatea secolului XX. În această saga multigenerațională, femeile din familia Kimoto se dovedesc firi puternice și…
Anglia, 1882, Londra victoriană Charlie Ovid are șaisprezece ani și, în ciuda unei vieți pline de violență, pe trupul lui nu se află nici măcar o cicatrice. Corpul i se vindecă singur, fie că vrea, fie că nu. Marlowe, un copil găsit într-un vagon de marfă, strălucește cu o lumină albăstruie și are puteri tămăduitoare. Când doi detectivi veterani sunt recrutați pentru a-i escorta în siguranță spre nord, ei sunt forțați să se confrunte cu marginile întunecate ale monstruosului.
O croitoreasă franceză. Un spion britanic. O moștenitoare americană. Un destin care se naște în Franța sfâșiată de război. Pentru cititorii romanelor Când înflorește liliacul și Privighetoarea, iată un bestseller internațional inspirat din Al Doilea Război Mondial, care se întinde pe parcursul mai multor generații, traversează oceane și demonstrează cât de mult sunt dispuse să se sacrifice două tinere pentru dragoste și familie.
Ediție îngrijită și postfață de Cristina Cioabă Marea descoperire pe care o poate face cititorul acestui volum – ce cuprinde toate scrierile publicate de Kafka în timpul vieții – este dimensiunea fundamental poematică a scrisului său. Cel care deschide cartea simte de îndată că scriitorul praghez este, în bună măsură, un poet. Viziuni transcrise cu o rece exactitate, uneori sub forma fragmentului, dar și în texte cu fluența paginii de roman au drept constantă aderența la clipa trăită, pe care…
O familie, trei generații de femei și un război care le va schimba viețile iremediabil. „Fermecător și captivant.“ Viet Thanh Nguyen, câștigător al Premiului Pulitzer Roman câștigător al premiului pentru debut BookBrowse în 2020. Cartea redă istoria, cultura și tradiția vietnameză și vorbește despre costurile umane din timpul conflictului armat, dezvăluindu-ne, în același timp, puterea bunătății și a speranței.
„Spațiul în care se mișcă personajele lui Cosmin Leucuța e populat în permanență de evenimente și situații care transformă brusc banalul într-o excursie insolită prin realitatea imediată. Ai tot timpul senzația că asiști la o plimbare sau un dialog care se încarcă gradual ca o armă și, din clipă în clipă, urmează ca cineva să apese trăgaciul. Când Leucuța are două personaje angajate într-un dialog (la fel ca într-un film de Tarantino) știe să scoată la iveală cu talent toată nebunia obișnuită a…
Roman distins în 2012 cu Prix Renaudot și Prix Ahmadou Kourouma, iar în 2013 cu Prix Océans, Notre-Dame du Nil a fost ecranizat în 2019 de către realizatorul Atiq Rahimi. În Rwanda, în anii ’70, un liceu de fete situat la 2 500 de metri altitudine, aproape de izvoarele Nilului, se ocupă de educația tinerelor din familiile înstărite. Părinții lor speră că, în acest loc izolat – liceul catolic Notre-Dame du Nil –, aflat departe de tentațiile capitalei, fetele să rămână pure, iar…
Intr-un anume sens, Intoarcerea din Rai este translarea fictionala a articolului Mitul generatiei tinere, ilustrand un fel de itinerariu nespiritual si marcand momentul caderii, al parasirii investiturii mitologice, al abdicarii in fata istoriei. - Oana Soare
Pe Faust, ale carui hauri ale naturii si stricaciunii omenesti ma faceau la inceput sa ma inspaimant, dar a carui fire plina de talcuri si de taine ma atragea necontenit, il citeam neabatut in zilele de sarbatoare. Admiratia si dragostea mea cresteau cu fiece zi; nopti si zile intregi zaboveam coplesit citind aceste opere; ajunsesem sa nu mai gandesc si sa nu mai vorbesc despre nimic altceva decat despre Goethe.
Amestecul de romantism, intrigă și ambiţii periculoase creează evadarea perfectă: bun-venit la minunatul Hotel Portofino de pe Riviera italiană! Este vara anului 1927, iar Hotelul Portofino prosperă sub conducerea Bellei. La început de sezon, Bella îl așteaptă cu nerăbdare pe fiul său, Lucian, ca să discute cu el despre cum ar putea transforma subsolul hotelului într-un centru spa. Dar la scurt timp Cecil, soțul Bellei, apare neanunțat. În următoarele săptămâni, Bella este nevoită să-i țină…
Bestseller The Sunday Times.Familiile. Cateodata iti fac sange rau...Viata familiei Radley: tin radioul pornit mereu pe acelasi post, iau cine linistite cu vecinii din Bishopthorpe si isi neaga adevarata natura. Dar iadul e pe cale sa se dezlantuie. Cand adolescenta Clara este atacata pe drumul de intoarcere de la o petrecere, ea si fratele sau Rowan descopera in sfarsit motivul pentru care nu pot sa doarma, nu pot sa manance salata thailandeza fara teama de asfixiere si nu pot sa iasa din casa…
Un nou titlu semnat Colleen Hoover, cea mai vanduta autoare de fictiune contemporana pentru New Adult din toate timpurile Publicata in peste 20 de tari Sa fie posibil ca o poveste de dragoste cu un inceput perfect sa supravietuiasca o viata intreaga, intre doi oameni imperfecti? Quinn n-a banuit vreodata ca-si va intalni marea iubire, pe Graham, la usa logodnicului ei.
Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la…
„În Creangă, fiecare român se recunoaşte ca atare, cu tot ce are mai de preţ al lui. În Creangă, fiecare se simte crescut om întreg, la statul fiinţei lui adevărate.Vorbirea lui e graiul pe care simţi c-ar trebui să-l vorbeşti, simţirea lui e simţirea cea dintâi care te cuprinde, înainte de a te potrivi lăuntric altor calapoade sufleteşti. Liniştea lui, echilibrul lui intern, seninătatea în rezistenţă împotriva încercărilor, gluma sunt însuşirile românului din balade şi poveşti. Prin Creangă,…
Un clasic latin în traducerea unuia dintre cei mai străluciți clasiciști pe care i-a avut România. În timp, am trăit momente minunate cu textul grecesc al lui Homer sau cu poezia lui Vergilius – și mereu îmi părea rău că nu se poate bucura toată lumea de ele. Pînă ce au apărut traducerile lui Dan Slușanschi. Existau deja, după cum știm, traduceri valoroase, care au marcat la vremea lor cultura română. Dar cînd vezi originalul… Or, traducerile lui sînt, pînă acum, tot ce poate fi mai fidel:…
Aleasă de Amazon printre cele mai bune cărți ale anului 2023 Cel mai recent roman al autorului bestsellerelor Mystic River, Shutter Island, Gone, Baby, Gone Boston, vara caniculară a lui 1974. Mary Pat Fennessy încearcă din greu să-și întrețină singură ce i-a mai rămas din familie. Femeia a locuit toată viața în cartierul Southie, enclava americanilor de origine irlandeză care se agață cu încăpățânare de tradiții vechi și se delimitează cu mândrie de ceilalți. Într-o noapte…
„Cum îl văd, îl aud și-l citesc eu pe Emilian Galaicu-Păun? Ca pe un, prin menire, scriptor, scrib, copist monastic, cu inluminuri, dar și ca pe un akakievician și bacovian, căruia vremurile „i-au dat de scris”, iar el scrie, nu se lasă covîrșit de lipsa de motivație metafizică a lui Bartleby, deși sînt sigur că uneori îl încearcă și asta, altfel nu ne-ar propune Trilogia nimicului – „De ce există mai degrabă ceva decît nimic?”, obsesivă întrebare; îl mai văd ca pe un pisar al memoriei locului,…
Traduse din islandeza veche de Valeriu Munteanu și Flavia Teoc și ilustrate de Rareș Ionașcu Povestea viteazului iscusit, dar fără de noroc. Povestea răzbunărilor. Povestea iubirii tragice. Povestea explorării dincolo de Ocean. Povestea ultimului rege viking. Cinci saga reprezentative, traduse integral din vechea limbă nordică de doi specialiști ai spațiului scandinav. Cinci ferestre spre o lume veche, rece și ascunsă. Mai mult decât orice altă operă din trecut, aceste narațiuni…
„ Lumea se liniștește, zgomotele din jur se estompează, luminile devin simple licăriri pe un fundal irelevant, totul se încețoșează și transa te scufundă în celălalt auz, în vocea secundară care nu doar citește și interpretează, ci pune în joc mult mai mult de atât, cheamă în scenă stilul și îl dezlănțuie frază după frază, propoziție după propoziție, punct după punct. Până unde? Până când? Până la capăt, evident. În fond, ca să rămânem în lipsa de limită a discuției și să fim în…
Dumitru Crudu este unul dintre cel mai valoroşi scriitori contemporani ai noştri: nu doar în poezie, ci şi în proză. Are multe talente, dar una dintre cele mai mari calităţi ale sale este capacitatea exemplară de a căuta, de a răscoli în «propriul gunoi». El ştie să caute «în lucrurile neînsemnate», pline de «eroi ratați», «oameni mărunţi» şi «istorii meschine», ca să ne scoată la lumină ceea ce contează cu adevărat. Crudu ştie că ciupercile bune cresc în gunoi şi mai ştie să le distingă: cele…
Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award Primul volum din seria Zuckerman înlănţuit Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi…
Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa…
Visând la un copac, noul roman al Majei Lunde, încheie tetralogia schimbărilor climatice din care fac parte bestsellerele internaționale Istoria albinelor, Istoria apelor și Ultimii cai din stepă. Distopie inspirată de un viitor în care copacii devin doar o amintire, acest roman-manifest propune un scenariu în care sunt puse față în față iubiri fragile, tragedii iminente și încrederea în ceea ce natura și omul pot reface numai împreună. În anul 2110, comunitatea restrânsă…
„Palpitant, tulburător și memorabil, o distopie la fel de bună ca 1984 sau Minunata lume nouă.“ Daily Express Într-un viitor în care planeta ajunge în ruine, iar aerul este irespirabil, puținii supraviețuitori s-au adăpostit în înfricoșătorul labirint subteran din Silozul. Aici trăiesc o viață plină de reguli și legi nescrise, de secrete și minciuni. Toți trebuie să se supună, dar unii, cei mai periculoși, îndrăznesc să spere și să viseze, infectându-i pe ceilalți cu optimismul…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou