„Concertul din muzică de Bach, ca și Fecioarele despletite, aduce în scenă o burghezie destul de proaspătă socialmente, spre a nu-și fi pierdut cu totul instinctele primare, naturale, de clasă în ascensiune, dar și destul de bine înstăpânită pe averile și pe rostul ei social, spre a-și permite să se comporte aproape ca o castă, conform unor norme pe care singură și le-a impus ca pe un fel de marcă deosebitoare și care urmăresc, nu în ultimul rând, limitarea accesului noilor veniți. Problema…
Povestile si basmele lui Ioan Slavici reprezinta un segment distinct al creatiei sale, in care prozatorul valorifica materialul folcloric printr-o rescriere cultivata, atent structurata si profund moralizatoare. Aceste texte – de la Doi feti cu stea in frunte si Zana Zorilor pana la Florita din codru sau Ileana cea sireata – integreaza motive traditionale ale basmului romanesc (eroul predestinat, calatoria initiatica, confruntarea cu forte antagonice, interventia supranaturalului), dar le…
Publicat in 1818, Frankenstein de Mary Shelley s-a impus nu doar ca un reper al literaturii gotice si al romantismului tarziu, ci si ca unul dintre primele romane ale modernitatii, anticipand teme filosofice, etice si stiintifice care aveau sa devina centrale in cultura secolelor urmatoare. Textul depaseste limitele unei simple povesti horror: el propune un amplu exercitiu de reflectie asupra naturii creatiei, asupra dorintei omului de a sfida limitele impuse de ordinea naturala si asupra…
Craii de Curtea-Veche de MATEIU I. CARAGIALE (1885 – 1936) este un roman-bijuterie al literaturii romane, o incursiune hipnotica in Bucurestiul de altadata, unde eleganta obosita a saloanelor se amesteca cu umbrele hanurilor si cu farmecul periculos al noptii. Intr-o atmosfera decadenta, rafinata si tulbure, trei personaje memorabile – Pasadia, Pantazi si Pirgu – isi traiesc ratacirile printre masti sociale, excese si iluzii, in timp ce un narator lucid le urmareste caderea cu fascinatie si…
Mark Twain (pseudonimul literar al lui Samuel Langhorne Clemens, n.30 noiembrie 1835 - d.21 aprilie 1910), a fost un scriitor, satirist si umorist american, autorul popularelor romane Aventurile lui Tom Sawyer, Print si cersetor, Aventurile lui Huckleberry Finn si Un Yankeu la curtea regelui Arthur.
Considerata prima nuvela istorica romaneasca, opera lui Costache Negruzzi Alexandru Lapusneanul apare in anul 1840, in revista „Dacia literara”, incadrandu-se perfect in programul romantic al acesteia, prin valorificarea unor fapte istorice si prin crearea de tipuri vii, puternice, sfasiate launtric de manifestari adesea contradictorii.
Cuore este un roman pentru copii scris de Edmondo De Amicis și publicat la 15 octombrie 1886, ziua deschiderii scolilor italiene, la editura Emilio Treves. El se prezintă ca un jurnal al unui școlar italian în cursul anului școlar 1881-1882.
Sa scrii un roman SF in 1864 si sa ramai actual si 150 de ani mai tarziu sunt probe ale literaturitatii unui text, iar Calatorie spre centrul pamantului implineste multiplu aceasta performanta. Stau marturie numeroasele ecranizari ale cartii, precum si raportarea involuntara a cercetatorilor teritoriilor subterane la lumea imaginata de Jules Verne. Validate sau nu, proiectiile utopice ale subteranului sunt, la prozatorul francez, destinate aceluiasi public, ca si la jumatatea secolului al…
Aventura lecturii, pe care o propun Basmele omului, istorisirile feerice cu zmei si cu zane, cu vrajitoare si cu spiridusi, bucuria si exultarea pe care le aduce un deznodamant fericit, satisfactia cu care ne umple sufletul o „intorsatura“ neasteptata, o prefacere subita, este una care ne educa in spiritul supremei perfectiuni. O perfectiune care incape deodata in puterea unei miraculoase gratii… Vladimir Colin face dovada unei inteligente artistice si a unei autenticitati a fibrei…
O poveste de dragoste devoratoare și autodistructivă Invitația la vals este unul dintre cele mai apreciate romane ale literaturii interbelice, iar în cei aproape nouăzeci de ani scurși de la prima sa apariție, în 1936, a fost publicat în zeci de ediții. Drumeș spune povestea de dragoste dintre Tudor și Micaela, o experiență măcinată de excese emoționale, gelozie și jocuri ale seducției. Tudor, pentru care femeile nu mai reprezintă un mister, este intrigat de lipsa de interes a…
Una dintre cele mai bine vândute cărţi de literatură română din toate timpurile Publicat pentru prima dată în 1946, Elevul Dima dintr-a șaptea nu și-a pierdut niciun moment farmecul. Povestea de dragoste dintre Grig și Lotte, spiritul aventuros, idealismul, impertinența, naivitatea și entuziasmul tinerilor din romanul lui Drumeș rămân la fel de actuale. Asemenea tuturor adolescenților, Dima, Tarzan, Magotu, Basu și toți ceilalți visează și trăiesc totul la intensitate maximă.…
Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Maiestria narativa a lui Agarbiceanu se manifesta cu deosebire in nuvelele si schitele care cuprind o vasta galerie de figure reprezentand, pe cat de variat, pe atat de pregnant, lumea satului, romanesc de la inceputul veacului nostrum. Scriitorul este foarte inegal, subminat adeseori de didacticism, de neglijente stilistice inadmisibile, dar cine parcurge prozele sale scurte […] descopera in masa lor epica, pe langa pagini de mare poezie…
Prefata (Poporul roman nu vorbea "nici asa de frumos, nici asa de bine" pana la Ispirescu), fisa biobliografica, referinte critice si nota asupra editiei de Lucian Pricop Legende sau basmele romanilor (1882) – Tinerete fara batranete si viat afara de moarte, Ileana Simziana, Broasca testoasa cea fermecata, Aleodor imparat, Insir-te margaritari, Praslea cel voinic si merele de aur, Fata saracului cea isteata, Balaurul cel cu sapte capete, Zana zanelor, Greuceanu, Cele douasprezece fete de…
Descoperă aventurile uimitoare ale tânărului d'Artagnan și ale curajoșilor săi prieteni, Athos, Porthos și Aramis, în timp ce înfruntă primejdii și își riscă viețile în slujba dreptății și onoarei, sub deviza „Toți pentru unul și unul pentru toți!”. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Romanul descrie aventura lui Ishmael, care pornește într-o călătorie palpitantă pe mare, dar ajunge să fie prins, alături toți ceilalți membri ai echipajului de pe vasul Pequod, într-o urmărire obsesivă a misterioasei balene albe Moby Dick. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Viața lui Heidi, o fetiță orfană, care merge să locuiască în Alpi, alături de bunicul ei, se schimbă brusc și, odată cu ea, viețile celor din jur devin mai colorate, mai vesele și mai pline de sens. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
O adevărată comoară literară, din care nu lipsesc aventurile palpitante pe mare, pirații, comorile și intrigile care te țin cu sufletul la gură, romanul relatează întâmplările prin care trece un tânăr adolescent a cărui viață este schimbată din momentul în care la hanul familiei sale poposește un bătrân lup de mare. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
Setul contine o carte care combina celebra lucrare a lui Jonathan Swift cu un jurnal de lectura interactiv. Calatoriile lui Gulliver este un roman satiric care urmareste aventurile lui Lemuel Gulliver in diverse tinuturi fantastice, cum ar fi Lilliput si Brobdingnag, unde intalneste fiinte de dimensiuni extreme. Jurnalul de lectura ii ofera cititorului ocazia sa isi noteze impresiile, sa reflecteze asupra temelor principale si sa urmareasca evolutia personajelor, imbogatind astfel experienta de…
Descoperă aventurile lui Huckleberry Finn și însoțește-l în călătoria sa palpitantă, plină de peripeții și de surprize, în care își face prieteni noi, dar învață și cum să supraviețuiască și să rămână fidel principiilor sale.
Aventurează-te într-o inedită și plină de suspans călătorie în jurul lumii, alături de Phileas Fogg și devotatul său servitor, Passepartout, și descoperă lumea dintr-o altă perspectivă. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură.
20.000 de leghe sub mari + Jurnal de lectura este o editie care combina aventura subacvatica fascinanta a capitanului Nemo si a echipajului sau la bordul submarinului Nautilus cu un jurnal de lectura destinat cititorilor. Aceasta aditie permite cititorilor sa-si noteze impresiile, reflectiile si sa analizeze in profunzime temele cartii, cum ar fi explorarea necunoscutului, tehnologia si natura umana. Este o experienta captivanta care invita la descoperirea lumilor subacvatice si la o lectura…
Concert din muzică de Bach este unul dintre romanele fundamentale ale literaturii române interbelice și o capodoperă a prozei moderne. Cartea surprinde cu finețe lumea aristocrației și a burgheziei românești din perioada interbelică, dezvăluind tensiunile ascunse, ambițiile sociale și fragilitatea relațiilor umane.
Romanul a însoţit paşii eroului său până la acest din urmă prag - al apoteozei ieşene - de la care începe balul mascat al istoriei contemporane. Marelui, lucidului şi solitarului meu prieten, domnului G. Ibrăileanu, omagiul acestei răzvrătiri.
O poveste clasica, tradusa in sute de limbi si citita de milioane de oameni, Micul Print este una dintre acele carti care nu imbatranesc niciodata. Scrisa cu o simplitate dezarmanta si o profunzime tulburatoare, cartea lui Antoine de Saint-Exupéry spune povestea unei intalniri neasteptate in desert, intre un aviator si un copil venit de pe o planeta minuscula.
Ilustrații de Catherine Berindei Povestea prieteniei dintre un băiat și câinele său, o poveste pentru copii și pentru oamenii mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un câine. Când intră în familia băiatului de zece ani, Tomi e un căţel cu labe groase şi cu aspect de pui de lup. Apoi Tomi creşte şi devine un „lup“ în toată firea, inteligent foc şi, culmea!, plin de umor. O prietenie cum nu s-a mai văzut ia naştere între cei doi. Băieţelul, care e stăpânul lui, află că alături de un…
Colecția El&Ea include cele mai cunoscute, analizate și apreciate romane de dragoste din literatura română, cărți esențiale care se regăsesc în bibliografiile școlare. Ciuleandra e unul din marile romane ale literaturii române. Roman de introspecție, roman al alienării mintale și al dragostei sufocante, care cere totul și ia totul. O capodoperă a literaturii române pe care Liviu Rebreanu a lăsat-o posterității.
Aventurile lui Tom Sawyer este o poveste clasică despre inocență, spirit liber și descoperirea lumii prin ochii unui copil curajos și plin de imaginație, potrivită pentru copiii care iubesc aventurile.
Robinson Crusoe este un minutios jurnal intim, un dosar cu informatii de calatorie ce abunda in detalii de meteorologie, geografie etc., o opera aparent antifictiva. Gratie aceste prime traduceri integrale a romanului, avem sansa intarii intr-o alta logica interpretativa care trebuie sa tina cont de tonul insufletit si emfatic din paragrafele de acumulari si interpretari teologice ale naufragiatului, poor Robinson Crusoe.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou