Considerată capodopera lui Yukio Mishima, tetralogia Marea fertilității, ale cărei romane, Zăpada de primăvară, Cai în galop, Templul Zorilor și Îngerul decăzut, apar în 2022 în această nouă ediție, a fost scrisă între anii 1965 și 1970. Cu Îngerul decăzut, saga Japoniei secolului XX creată de Mishima ajunge la final. Romanul Îngerul decăzut a fost încheiat în dimineața zilei de 25 noiembrie, cu câteva ore înainte de sinuciderea rituală a…
Ilustraţii de Mihail Coşuleţu „Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării,…
Cuvânt înainte de Eleni N. Kazantzaki Ediţie integrală Între autobiografie si bildungsroman spiritual, Raport către El Greco (publicat postum, în 1961) trasează mai mult decât drumul prin lume al lui Kazantzakis (unul dintre modelele sale era Odiseu), căci dă seamă de metamorfozele intelectuale şi sufleteşti ale unui mare scriitor. După cum însuşi autorul recunoaşte: „Aşadar, cititorule, vei găsi în aceste pagini firul roşu închegat din picăturile sângelui meu, care…
„Pentru forța morală cu care a continuat marea tradiție a literaturii ruse.“ — Motivația juriului Premiului Nobel În noiembrie 1962 revista Novîi Mir publică un text literar care avea să schimbe pentru totdeauna chipul Uniunii Sovietice: O zi din viața lui Ivan Denisovici. Autorul lui – un profesor de matematică trecut prin experiența gulagului, Aleksandr Soljenițîn. Cel care avea să devină vocea milioanelor de oameni prizonieri în propria țară și cronicarul calvarului pe care aceștia l-au…
Redescoperă geniul vizionar al lui Jules Verne și capodoperele sale literare într-o ediție exclusivă de colecție, care include cea mai bună selecție din ciclul Călătorii extraordinare, cu ilustrații inspirate din ediția originală Hetzel, din secolul al XIX-lea.

Postfață și note de Ramona Trufin Capodoperă vizionară a literaturii europene, romanul Malina, publicat pentru prima oară în 1971 și tradus în 30 de limbi, a fost ecranizat în 1991 de regizorul Werner Schroeter, cu Isabelle Huppert în rolul principal. Scenariul poartă semnătura scriitoarei Elfriede Jelinek. Viena. O femeie între doi bărbați. Unul din ei, Ivan (amantul), este obiectul unei iubiri pătimașe, dar mereu subminate. Celălalt, Malina (soțul sau prietenul), cerebral, distant,…
Redescoperă geniul vizionar al lui Jules Verne și capodoperele sale literare într-o ediție exclusivă de colecție, care include cea mai bună selecție din ciclul Călătorii extraordinare, cu ilustrații inspirate din ediția originală Hetzel, din secolul al XIX-lea.
Redescoperă geniul vizionar al lui Jules Verne și capodoperele sale literare într-o ediție exclusivă de colecție, care include cea mai bună selecție din ciclul Călătorii extraordinare, cu ilustrații inspirate din ediția originală Hetzel, din secolul al XIX-lea.
Redescoperă geniul vizionar al lui Jules Verne și capodoperele sale literare într-o ediție exclusivă de colecție, care include cea mai bună selecție din ciclul Călătorii extraordinare, cu ilustrații inspirate din ediția originală Hetzel, din secolul al XIX-lea.
Redescoperă geniul vizionar al lui Jules Verne și capodoperele sale literare într-o ediție exclusivă de colecție, care include cea mai bună selecție din ciclul Călătorii extraordinare, cu ilustrații inspirate din ediția originală Hetzel, din secolul al XIX-lea.
Considerată capodopera lui Nikos Kazantzakis, maestru al prozei moderne şi una dintre cele mai neobosite conştiinţe ale timpului său, Ultima ispită a lui Hristos propune o monumentală reinterpretare ficţională a Evangheliilor. Romanul a fost ecranizat în 1988 de Martin Scorsese, avându-i în rolurile principale pe Willem Dafoe şi Harvey Keitel. Asemenea cărţii, pelicula a suscitat la rândul ei numeroase polemici. Alături de Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas şi…
„Una dintre cele mai sensibile minţi şi imaginaţii care au reuşit să inoveze, în mod fericit, romanul englez.“ (Jorge Luis Borges) Romanul (intitulat iniţial Orele) urmăreşte întâmplările în care sunt implicate câteva personaje, de-a lungul unei zile de iunie, în Londra. Asemenea lui Stephen Dedalus, personajul alter-ego al lui James Joyce, în drumul său prin inima oraşului, Clarissa Dalloway înregistrează diverse senzaţii vizuale, auditive, olfactive, impresii ce reconstituie universul…
La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic. După o depresie îngrozitoare şi o tentativă de sinucidere, Otoko pare să-şi găsească liniştea. Îşi descoperă şi vocaţia de pictoriţă. Are succes, şi, după două decenii, o vedem ducând o viaţă liniştită, alături de Keiko, o ucenică uluitor de frumoasă, dar excentrică, în ale cărei tablouri abstracte desluşim o violenţă de neînţeles. Reîntâlnirea cu Oki, care o caută,…
Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând Drama statică Marinarul, scrisă de Fernando Pessoa în 1913, care dă titlul acestei antologii, este prima sa capodoperă și unul dintre cele mai provocatoare texte ale marii literaturi din secolul XX. Teatrul static al lui Pessoa atinge teme fundamentale, precum misterul, realitatea ocultă, visarea, marele Dincolo; scrisă exclusiv în proză, dramaturgia pessoană aspiră către un minimalism a cărui intenție e sublimarea…
Omagiu Cataloniei prezintă experiența de reporter a lui George Orwell pe frontul Războiului Civil din Spania, din decembrie 1936 până în iunie 1937. Cu o intensitate amară, autorul descrie speranțele și trădările cinice ale unui episod istoric haotic: euforia revoluționară a Barcelonei, curajul oamenilor obișnuiți – bărbați și femei – alături de care a luptat împotriva fasciștilor, teroarea și confuzia frontului, rana de glonț aproape fatală și trădarea presupușilor aliați. Pe măsură ce…
Romanul Hristos răstignit din nou a fost ecranizat, cu titlul Celui qui doit mourir (Cel ce trebuie sa moara), de regizorul Jules Dassin în 1957, avându-i în distribuție pe Melina Mercouri și Pierre Vaneck. Traducere integrală din neogreacă Lykovrysi este un sat prosper și pașnic, ai cărui locuitori trăiesc resemnați sub stăpânirea otomană. Jugul nu este greu. Au libertatea credinței, așa că fruntașii satului se hotărăsc să pună în scenă, în Săptămâna Mare,…
Pe patul de moarte, titlu nelipsit din topul celor mai bune romane ale secolului XX, este una dintre cele mai sfâșietoare drame de familie din literatura americană. Grav bolnavă și fără șanse să-și revină, Addie Brunden privește pe geamul casei sale sărăcăcioase cum întâiul ei născut, Cash, de meserie tâmplar, îi construiește coșciugul. Aceasta este imaginea obsesivă sub care se desfășoară apoi, după moartea femeii, călătoria homerică a familiei ei spre comitatul Jeffreson, locul unde ar trebui…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou