În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului. Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele…
„Eu ştiu, va fi o vreme cînd oamenii vor avea admiraţie unul pentru altul, cînd fiecare va fi ca o stea în faţa celorlalţi! Vor fi pe pămînt oameni liberi, măreţi prin libertatea lor, toţi vor merge cu sufletul deschis, nici o inimă nu va mai şti ce e invidia, nimeni nu va mai ştice e răutatea. Atunci viaţa va fi în slujba omului, imagi-nea omului va fi la înălţime... Atunci se va trăi în ade-văr şi în libertate, pentru frumuseţe, şi cei mai…
Necunoscuta de la Wildfell Hall este un roman plin de forta si pasiune despre dragoste, pacat, religie si tradare. Cartea descrie dezintegrarea casniciei dintre Helen Huntingdon, misterioasa chiriasa a conacului Wildfell Hall, si sotul ei desfranat si alcoolic. Dezamagita, Helen il paraseste pentru a-si proteja fiul de influenta nefasta a tatalui, si, sfidand conventiile, isi castiga singura existenta ca artist. In timp ce se ascunde la Wildfell Hall, il cunoaste pe tanarul Gilbert Markham,…
Curcubeul spune povestea a trei cupluri, din trei generatii ale familiei Brangwen din Nottinghamshire, Tom-Lydia, Anna-Will si Ursula-Anton, incepand cu anii 1840 pana in primii ani ai secolului XX. Preocuparea esentiala a lui Lawrence o reprezinta viata pasionala a personajelor sale, relatiile sexuale si psihologice complexe dintre barbati si femei, lupta individului pentru implinire in cadrul casniciei si in contextul schimbarii circumstantelor sociale, proces care se dovedeste a fi tot mai…
Philippe Marcenat, fiul unor burghezi conventionali si rigizi, se indragosteste cu pasiune de frumoasa Odile Malet si se casatoreste cu ea, in ciuda ostilitatii parintilor sai. Dar casnicia este un esec. Recasatorit cu Isabelle de Cheverny, care este opusul absolut al lui Odile, si desi o iubeste profund, o supune la randul sau pe Isabelle chinurilor pe care el le-a incercat candva.Povestea unui dublu esec conjugal, Climate, roman de o finete psihologica exceptionala, scris intr-un limbaj…
Maxim Gorki (1868-1936), pseudonimul literar al lui Alexei Maximovici Peskov, este una dintre cele mai importante personalitati artistice si intelectuale rusesti. Opera sa urmeaza linia realismului traditional, desi apartine temperamental romantismului. Personajele reprezinta tipuri si caractere puternice, care sunt insa prezentate cu o rafinata simplitate. Copilaria, scrisa perioada 1913-1914, este o lucrare tulburatoare care face parte dintr-o trilogie cu caracter autobiografic,…
Mircea Santimbreanu (1926-1999), profesor, publicist, scenarist si producator de film, s-a remarcat ca scriitor de literatura pentru copii. Prezentate pe un ton serios sau parodic, schitele sunt inviorate de dialogul alert, de spontaneitatea replicilor, de comicul rezultat din contradictiile existente intre intentiile micilor eroi si sansele lor, limitate, de realizare. Darul observatiei psihologice, limbajul plastic sau metaforic, capacitatea de intelegere a specificului varstei…
Din Cuprins : Vrajitorul din Oz cea mai iubita poveste americana pentru copii Introducere Uraganul La sfat cu pispireii Dorothy il salveaza pe Sperie Ciori Drumul prin padure Salvarea Omului de Tinichea Leul cel Fricos Calatoria spre Marele Oz Campia macilor ucigatori Regina soarecilor de camp Paznicul portii Oz un oras minunat In cautarea vrajitoarei rele Eliberarea Maimutele inaripate Acum descoperim cine…
Notre-Dame de Paris este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda, care-si practica meseria in fata Catedralei Notre-Dame, cea mai inalta constructie a Parisului medieval. Incalcand juramintele sfinte, arhidiaconul se indragosteste de ea si incearca sa o seduca. Este salvata de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, urmarita de politie si condamnata la moarte. Sub titlul Esmeralda sau Cocosatul de la Notre-Dame, a fost ecranizata de multe ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul din…
Plasat în peisajul spectaculos al Rivierei franceze în anii 1920, Blândețea nopții este povestea romantică și tragică a actriţei Rosemary Hoyt și a cuplului din înalta societate Dick și Nicole Diver. Dick, un tânăr psihiatru strălucit, este în aceeași măsură soţul și medicul lui Nicole, a cărei avere îl abate din drumul său și a cărei putere crește în detrimentul vitalităţii lui, făcându-l să se îndrepte către…
Plasat în secolul al XVII-lea în preajma orașului Boston, în puritana Bay Colony din Massachusetts, romanul redă povestea lui Hester Prynne, care rămâne însărcinată în urma unei aventuri extraconjugale și dă naștere unei fiice, fapt pentru care este condamnată de comunitate la moarte, iar ulterior să poarte litera „A" – de la adulter – ţesută pe veșminte în culoarea roșu-stacojiu. De-a lungul romanului,…
Afinitățile elective este cel de-al treilea roman al lui Goethe, publicat în 1809. Edward și Charlotte, un cuplu de aristocraţi proaspăt căsătoriţi care se complac în monotonia vieţii rurale, primesc în casa lor doi oaspeţi, pe Ottilie, inocenta protejată a lui Charlotte, și pe Căpitan, prietenul lui Edward. Relaţia dintre cei doi soţi lipsiţi de prejudecăţi va fi însă pusă la încercare de forţele misterioase ale atracţiei și…
Procesul lui Franz Kafka urmareste istoria stranie si tulburatoare a lui Josef K., lucrator la banca si celibatar, care se trezeste intr-o buna zi „arestat” fara sa aiba habar de ce: este momentul cind viata lui se schimba ireversibil. Va incepe un sir de incercari disperate de a afla adevarul si de intimplari halucinante, toate gravitind in jurul unui tribunal fantomatic, necrutator, ale carui victime isi asteapta sentinta fara sa stie daca isi vor capata vreodata libertatea.…
Traducere din limba franceză de Irina MavrodinPremiul Nobel pentru LiteraturăFaţa şi reversul dezvăluie experienţa, deja bogată, a unui tînăr de douăzeci şi doi de ani: cartierul Belcourt din Alger şi mediul familial dominat de o bunică necruţătoare; o călătorie în Insulele Baleare, una în Praga, unde tînărul simte că are „moartea în suflet”; şi, mai ales, această temă esenţială: „admirabila tăcere a unei mame şi efortul unui bărbat de a…
Traducere din limba franceză de Irina MavrodinUltima carte publicată de Albert Camus, Exilul şi împărăţia este o antologie de şase povestiri apărută în 1957, chiar anul în care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.Janine, soţia unui negustor de ţesături, se pierde în friguroasa noapte arabă, încercînd să lase în urmă anii petrecuţi într-o căsnicie căreia nu-i mai vede noima. Un pictor încearcă din răsputeri să-şi…
Sansa Gorilei a fost aceea de a suscita comentarii extrem de interesante. Intr-o anumita masura, lucrul se poate explica prin subiect. Dintotdeauna romanele politice (a se citi: dotate cu instinct politic veritabil) au starnit, la lectura, o atractie activa. Mai cu seama atunci cand acestea puneau sub lentila actualitatea imediata. Si, trebuie precizat, mai cu seama atunci cand actualitatea cu pricina nu era una tocmai calma. Iar despre sfarsitul deceniului al patrulea (Gorila aparând…
În nuvela Calvarul, destinul lui David Pop rezuma anticipativ conflictele de constiinta ale lui Apostol Bologa din romanul Padurea spânzuratilor. Deosebiri sunt, însa, destule. Înainte de razboi, David Pop duce o viata tihnira, lipsita de întâmplari capabile sa-l scoata dintr-o inertie molateca si indiferenta. Viata lui se suprapune unui fel de a fi care-l va plasa anonim si confundabil in provincia musiliana a omului fara insusiri. Zbuciumarile nu-i plac lui…
Roman în patru părţi şi epilog„Noi, Karamazovii, sîntem la fel, chiar şi în sufletul tău, îngere, viermele trăieşte şi e sortit să dezlănţuie adevărate furtuni! Furtuni, îţi spun, fiindcă desfătarea se dezlănţuie ca o furtună, mai aprigă chiar decît o furtună! Frumosul este ceva cumplit, înfiorător! Înfiorător, înţelegi? Pentru că nu poţi să‑l cuprinzi, nu poţi să ştii ce‑i acolo, şi nici n‑ai cum să ştii, fiindcă Dumnezeu ne‑a pus…
Imbinare intre poveste, legenda si elemente de istorie consacrata, Povestirile eroice sunt constructii narative cu cheie morala. Asa cum folclorul romanesc utilizeaza cu predilectie modele comportamentale cu valoare generala pentru a organiza o lume a satului, naratiunile lui Camilar ating aceeasi coarda a sensibilitatii noastre la un prototip uman exemplar. Pentru ca eroii sai sunt ghidati astfel incat sa fie credibili pentru copiii (de varsta scolara) aflati in cautare de…
Acest roman exemplar pentru modernismul european iluminează momente semnificative din copilăria şi tinereţea lui Stephen Dedalus – un alter ego al scriitorului –, pe fundalul Dublinului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Un bildungsroman care ilustrează atât desprinderea treptată a eroului de constrângerile familiei, religiei şi naţionalismului irlandez, cât şi parcursul său către individualizarea artistică.Capodopera autobiografică Portret…
Roman experimental, ilustrativ pentru tehnica fluxului conştiinţei, Valurile este considerat una dintre capodoperele Virginiei Woolf.Un roman de o senzitivitate acută, care sondează abisurile percepţiei, testând totodată capacităţile metamorfotice ale limbajului, Valurile a fost considerată cea mai inovatoare carte a Virginiei Woolf. Prin intermediul unor monologuri care, deşi distincte, ajung uneori aproape să se confunde, într-o viziune comună asupra lumii,…
Romanul Femeia la treizeci de ani povesteşte, alegînd fundalul tulbure al războaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din înalta societate franceză de secol XIX. Uneori pasională, alteori pălind în faţa eşecului, viaţa lui Julie d’Aiglemont se schimbă după iubirile care îi frămîntă sufletul, fie ele venite din partea unui tată posesiv, a unui protejat al lui Napoleon, glorios, însă fără merite, ori a unui nobil englez care-i…
Seria de autor pe care Editura Humanitas Fiction o dedică scriitorului irlandez James Joyce (1882–1941) se deschide cu celebrul volum de povestiri din 1914 Oameni din Dublin.„Literatura de azi este de neconceput fără Joyce, aşa cum nu ne-am putea imagina fizica fără Einstein“ (Hugh KENNER)Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor…
VIRGINIA (ADELINE) WOOLF s-a născut pe 25 ianuarie 1882, la Londra. Este educată acasă, de tatăl său, Sir Leslie Stephen. La treisprezece ani îşi pierde mama şi are prima dintr-un lung şir de căderi nervoase. În 1900 începe să scrie articole în Times Literary Supplement.
Adevărul este că, pentru oamenii epocii victoriene, personajele lui Hardy puteau să pară adevăraţi monştri. În realitate, existenţa lor este, de cele mai multe ori, banală. Sunt oameni oarecare, cu defecte obişnuite: pot fi beţivi, egoişti, violenţi, pot fi ingraţi cu cei care îi iubesc sau, dimpotrivă, să le atribuie însuşiri nemaiîntâlnite celor de care sunt îndrăgostiţi. Dragostea lor e însă nimicitoare: ea îi mistuie deopotrivă pe cel care o…
Ironia lui Jane Austen e insotita de o intuitie desavarsita. Nici un alt scriitor nu a folosit cu mai multa abilitate simtul valorilor umane. – VIRGINIA WOOLF[…]cata gingasie in zugravirea sentimentelor! Nici un demon superior nu o bantuie pe Jane Austen; in schimb, o intelegere a altuia, niciodata gresita, niciodata slabita. Partea de satira e excelenta si dintre cele mai fin nuantate. Totul se desfasoara in dialoguri, iar acestea sunt cat se poate de bune. Unele capitole sunt de…
Cartea pentru elevi. Clasele V - VIIIDe multe generaţii, romanele lui Jules Verne au reprezentat lectura preferată a adolescenţilor din toată lumea. În română, au fost traduse încă din timpul vieţii scriitorului francez. Le-am descoperit eu însumi, pe cele mai importante, fireşte, când aveam 10-11 ani. Publicarea unei ediţii în mai multe volume la începutul anilor 1970 mi-a oferit ocazia de a i le cumpăra fiului meu, care, la rândul lui, i le-a…
Carte pentru elevi. Clasele IX- XII.Tănase Scatiu este al doilea roman din ciclul Comăneştenilor, saga unei familii din nord-estul Munteniei, lângă Rm. Sărat, în care Duiliu Zamfirescu descrie viaţa boierimii şi a arendaşilor de moşii din a doua parte a secolului XIX. Ciclul mai cuprinde Viaţa la ţară, În război, Îndreptări şi Anna, întinzându-se pe o durată de 11 ani (1898-1909). Personajul central, al cărui nume îl regăsim în titlul romanului,…
Cartea pentru elevi. Clasele IX - XIINegru pe alb de Constantin Negruzzi poate fi considerată, deşi tipărită cu întârziere, după cum se întâmpla deseori în secolul XIX, prima carte de proză românească. Genul este acela clasic al scrisorilor fără destinatar precis, un soi de scurte proze descriptive sau analitice, în care subiectul propriu-zis nu contează decât în mică măsură. Ne-au lăsat lucruri asemănătoare toţi scriitorii paşoptişti,…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou