Un volum confesiv, curajos și profund, Singura printe intruși. Spirit liber continua parcursul unei conștiințe care refuză să fie înfrântă de nedreptate. Scris cu sinceritate tăioasă și sensibilitate autentică, textul dezvăluie culisele unei lumi tensionate, în care adevărul, demnitatea și lupta interioară se împletesc într-o experiență de viață intensă. Autoarea își deschide sufletul fără menajamente, transformând durerea în forță și vulnerabilitatea în luciditate. Fiecare…
Romanul Timp este despre o „Ea”, reprezentată de mulți tineri de vârstă similară, care, la rândul lor, au întâmpinat dificultăți cu viața însăși, dar foarte puțini au avut puterea de a și le exprima. Cei mai mulți le-au păstrat la nivel de gânduri ale subconștientului, gânduri ce le vor ghida întreaga existență. Această „Ea” este o tânără care se mută în București, unde își dă timp. Inițial, timp să mai trăiască încă o zi, apoi timp să se vindece, iar, într-un final, timp să…
Ce faci atunci când copilăria nu înseamnă joacă, ci trudă, iar singurul spațiu în care poți fi liber este visul? Vis real. Sfârșit de august este o poveste care se trăiește, nu doar se citește. O copilă care aleargă desculță prin praful satului, între râs și oboseală, între datorie și dorința de a zbura. O mamă puternică, aproape mitică, un tată tăcut, dar salvator, un univers rural în care tradiția, disciplina și iubirea se împletesc dureros și frumos. Printre miros de pâine caldă,…
Suflete albe este a treia carte din trilogia Suflete În romanul Suflete albe Sorin Oprea construiește o poveste amplă despre iubire, destin și lupta invizibilă pentru viitorul omenirii. Destinele personajelor se împletesc între București, New York și misterele munților României, într-o lume în care realitatea cotidiană ascunde planuri mult mai vaste. Vlad, personajul principal, un spirit neliniștit și căutător al adevărului, este prins între iubirea universală…
Noaptea sufletelor este prima carte din trilogia Suflete Noaptea sufletelor deschide o trilogie despre destin, mister și căutarea sensului într-o lume aflată la răscruce. Povestea urmărește drumul lui Vlad, un tânăr care descoperă treptat că existența sa este legată de evenimente și forțe pe care nu le poate explica pe deplin. Întâlniri stranii, revelații neașteptate și oameni care par să știe mai mult decât spun îl conduc către un adevăr incomod: lumea traversează o…
Unele dorințe nu dispar niciodată. Doar așteaptă momentul potrivit să te consume din nou. Când îl revede, nu doar amintirile prind viață. Este pielea care recunoaște, respirațiile care se pierd și o atracție care nu a murit niciodată. Știe că nu ar trebui. Știe că e prea târziu. Dar corpul ei nu ascultă de reguli. Între trecut și prezent, între interzis și inevitabil, granițele încep să dispară. Pentru că unele iubiri nu cer permisiunea. Doar se întorc... și ard totul în cale.
Imperiul Roman. Anul 2484 de la fondare. Mileniul al III-lea bate la ușă. Dirijabilele brăzdează cerul, corăbiile cu orgii traversează oceane cenușii, corporațiile au înlocuit legiunile, turnurile de comunicații transmit șoapte financiare care pot ruina orașe, electricitatea nu a fost descoperită, iar informația este mai letală decât orice armă. Într-o lume alternativă în care Imperiul Roman a cucerit viitorul, Falerio Aether, fiul misteriosului magnat Amphiaraos, are dușmani peste tot: în…
Acolo unde ai tăcut cu mine e un cvasiroman și gotic, și neoexpresionist, și simbolist, și de un poetic inițiatic-oracular. Deși eliptic și ambiguu, acest text straniu are, de fapt, un personaj central; altul decât cel în jurul căruia gravitează spirală narativă. Acest personaj invizibil – a cărui prezență-absență devine tot mai sufocantă – este ceea ce nu poate fi spus. Mi se pare că proiectul poate inconștient al autoarei a fost de a inventa un fel agonic și crepuscular de a fi al cuvintelor,…
Noul roman al Ioanei Drăgan, În căutarea nefericirii, în continuare, are toate ingredientele care te pot trimite, la lectură, în universul ficțional construit în mare parte pe tărâmurile nordice, în jurul personajului de origine finlandeză, Onni, în relație, indirectă, cu Gelu, „eroul” depresiv cu care ne-am familiarizat încă din În căutarea nefericirii, apărut în 2023, să te pună în contact cu tema unei singurătăți ce derivă din incompatibilități și cum o relație de prietenie și una de cuplu…
Aventura lecturii, pe care o propun Basmele omului, istorisirile feerice cu zmei si cu zane, cu vrajitoare si cu spiridusi, bucuria si exultarea pe care le aduce un deznodamant fericit, satisfactia cu care ne umple sufletul o „intorsatura“ neasteptata, o prefacere subita, este una care ne educa in spiritul supremei perfectiuni. O perfectiune care incape deodata in puterea unei miraculoase gratii… Vladimir Colin face dovada unei inteligente artistice si a unei autenticitati a fibrei…
„Această carte a lui Oleg Serebrian atinge profund. E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. De pe poziția unei ambiguități inteligente, el abordează istoria care lipsește și despre care trebuie spuse atâtea, istoria Europei Centrale, cu frontierele ei rănite și privirea încă rătăcită într-un orizont necunoscut. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne…
„…după parcurgerea unui calvar zis calea migrației, purtând sigiliul acestui fenomen, Lilia Bicec-Zanardelli a fost «impusă» de situație să scrie (altfel n-ar fi rezistat!), dar să revină la travaliul scrisului într-o altă manieră și într-o nouă ipostază. E cert, cuvântul este o unealtă mult mai sigură, mai salvatoare, e ca un remediu contra celor mai grave maladii și suplicii umane. Ferice de acei care, atunci când sunt flagelați de soartă, dar mai și aflându-se departe de casă și de cei…
„Da, am rămas copil. Cred că în fiecare scriitor trebuie să trăiască un copil. Cartea nu este un pedagog sau, dacă vreți, este un pedagog „invers”. Ea nu răspunde, ea întreabă și te ajută să afli singur răspunsurile corecte. Dar, ale tale. Răspunsuri gata întotdeauna au numai politicienii și polițiștii. Cartea îți poate fi prieten sau dușman, și aceștia nu se pot substitui reciproc. Firește, e vorba de cartea scrisă cinstit.” (Aureliu Busuioc)
Există multe feluri de a-ți arăta umanitatea. Uneori ești receptiv la ipohondria brusc împărtășită a unui necunoscut, la fel ca în povestirea Instalatorul. Alteori încerci să înțelegi ce mai rămâne din tine dacă îndepărtezi lucrurile care te definesc, ca în Mina de petrol. Volumul de față cuprinde un mănunchi de povestiri – nouă la număr – și tot atâtea încercări de a arăta ce înseamnă să fii viu printre alți oameni vii, de care te leagă fire invizibile. „În povestirile lui Dan…
„Cărțile Din Calidor și Arta refugii certifică unul dintre semnele inconfundabile ale scrisului lui Paul Goma: caracterul biografic sau autobiografic al romanelor sale. Goma scrie, deschis, asumat și declarat despre sine și lumea sa. (…) Rememorarea paradisului pierdut și a verstelor îndepărtării de locul natal reprezintă șansa de «recuperare» a elementelor esențiale ale identității personajului. Tocmai de aceea copilăria basarabeană este idealizată în romanul Din Calidor, dar nu este…
„Volumul de față a fost conceput ca un exercițiu de reîntregire a memoriei culturale a Chișinăului, oraș românesc care a supraviețuit deceniilor de rupturi istorice, de traume colective și de rescrieri violente ale propriei identități. Valorificând tensiunea dintre vizibil și narabil, scriitorii prezenți în volum devin, în fond, terapeuții orașului: fiecare poveste rescrie o cicatrice, fiecare frază redesenează contururile unei amintiri pierdute, fiecare imagine verbalizată reînvie o lume.…
„Clopotniţa nu e doar o construcţie medievală de cult sechestrată de autorităţi şi arsă, chipurile, de fulger. Împreună cu Hronicul, ea este imaginea metaforică a istoriei şi a credinţei noastre denaturate şi umilite de aceleaşi oficialităţi. Iar întrebarea fundamentală «Unde ai fost în seara când ardea Clopotniţa?» va fi, din păcate, actuală încă pentru multe generaţii înainte. Această proză a lui Ion Druţă era ea însăşi ca o bătaie de clopot revărsându-se din lăcaşul ameninţat de flăcări. Un…
„Vreau să mă pregătesc de cele veșnice, pentru că, dacă mi-am trăit viața fără niciun Dumnezeu, e timpul ca spre sfârșit să mă întorc la drumul cel drept și să încerc să-l parcurg până la capăt, așa cum a hotărât Dumnezeu în prima lui hotărâre. Nu știu dacă am să reușesc. În orice caz, vreau să las în urma mea o amintire plină de… nici nu știu de ce… De fapte mai mult sau mai puțin bune, de hotărâri mai mult sau mai puțin idioate, de tot ceea ce este viața unui om, la urma urmei. (…) vă doresc…
„Despre ideea diferenței, a imposibilității comunicării dar și, ca supratemă, despre despărțirea (relativă) de lume scrie Mariana Codruț în volumul Femeia care nu se mai uită la cer. E mult de brodat aici în vremi ale nimicului și mai ales ale unui foarte prost mascat anticomunism care încă mai bântuie literatura română, însă prozele ei evită tema cu grație și rămân în ceea ce în linii mari putem numi umanism. Lumea e așa cum e și nu istoria, la rândul său discurs, o va schimba.E o carte…
Viata ne aduce bune si rele. Cand i-au venit lui Marcu alea bune, s-a simtit vinovat de cele rele. Se intampla ca ce se face nu se mai poate desface. A simtit-o pe pielea lui. Regretul nu-i o absolvire. Te insoteste o vesnicie. Dar poti trai si asa. Asta a invatat, ca se poate. Poate sa-l fi inspirat ‘Padurea care respira’. Tabloul era agatat deasupra sofalei. Si langa el, un altul, din seria ‘O scurta vacanta in Parry Sound’. A fost titlul cartii cu care si-a castigat notorietatea…
O poveste de dragoste devoratoare și autodistructivă Invitația la vals este unul dintre cele mai apreciate romane ale literaturii interbelice, iar în cei aproape nouăzeci de ani scurși de la prima sa apariție, în 1936, a fost publicat în zeci de ediții. Drumeș spune povestea de dragoste dintre Tudor și Micaela, o experiență măcinată de excese emoționale, gelozie și jocuri ale seducției. Tudor, pentru care femeile nu mai reprezintă un mister, este intrigat de lipsa de interes a…
Una dintre cele mai bine vândute cărţi de literatură română din toate timpurile Publicat pentru prima dată în 1946, Elevul Dima dintr-a șaptea nu și-a pierdut niciun moment farmecul. Povestea de dragoste dintre Grig și Lotte, spiritul aventuros, idealismul, impertinența, naivitatea și entuziasmul tinerilor din romanul lui Drumeș rămân la fel de actuale. Asemenea tuturor adolescenților, Dima, Tarzan, Magotu, Basu și toți ceilalți visează și trăiesc totul la intensitate maximă.…
Imblanzitorul de flacari de Manuela Buchmann este un roman care te prinde de la prima pagina si te poarta printr-o paleta larga de sentimente: iubire, conflict, dor, iertare si renastere. Povestea Lalei Cristurean — tanara, visatoare si hotarata sa-si urmeze inima — se intersecteaza cu destine puternice: Radu Corturaru, fierarul cu suflet de artist, Luca Serafini, aristocratul prins intre obligatii si remuscari si Aurel bulibasa, portretul obsesiei si al foametei de aur. Pe…
De la ultima secventa a cartii Adio Bucuresti au mai trecut patru ani. Laura profeseaza ca inginera in strainatate, dar isi doreste – si este constienta ca poate – mai mult. Va ceda pana la urma dorului de casa? Cat de departe o va purta destinul in cautarea dragostei pierdute si a implinirii aspiratiilor profesionale? Cititi Taramul fagaduintei, a treia carte din seria De-a prinselea prin lume. Mirela Vladimira Olteanu s-a nascut in Bucuresti, sub auspiciile asa-numitei…
Despre oameni, despre povesti spuse cu ochii în ochii celuilalt si despre acel „Hai noroc!” rostit cu tot sufletul. În paginile acestei cărti vei descoperi traditie, mituri si bancuri savuroase, glume care nu se demodează si povesti adevărate din Ardeal. Vei simti miros de prune coapte, clinchet de pahare mici si râsete care se rostogolesc pe ulită. Aceasta nu este o carte care să te învete să torni în pahar. Te învată cât să pui în suflet. Deschide-o. Dacă zâmbesti după primele rânduri, vei…
Cartea aceasta a fost citită de mulți oameni interesați de ceea ce trăiesc acești tineri suferinzi. Au citit și oameni simpli, și oameni „cu funcții”, care aveau puterea să schimbe ceva; au citit cei care doar au suspinat aflând ce tragedii se întâmplă pe lângă noi fără să știm; au citit și cei din Ministerul Sănătății - doctori, administratori, jurnaliști, parlamentari... Nu e o plăcere să citești despre durere. Nimănui nu-i place suferința, fugim cu toții de ea, credem că, dacă nu o privim în…
Conversația s-a întrerupt înainte ca eu să spun ceva. Mașina înainta cu dificultate. Mă întrebam dacă Ara era descendentă, într-adevăr, a familiei Titulescu, dacă fusese în San Francisco și părinții ei dispăruseră în acel accident nefast, dacă ceea ce-mi mărturisise era Povestea unei povești, așa cum prezentase ea cartea, sau se dovedea a fi fantezia unei minți în luptă cu roțile dințate ale unei societăți sadice, scelerate, în declin uman și cognitiv. Însemna pentru mine o…
Unele cărți nu se cer înțelese ca un manual de citire. Adevărul lor nu se expune, ci circulă printre rânduri, asemenea apei freatice. Lumina într-o oglindă răsturnată nu spune o poveste de dragul narațiunii; este locul în care ajungi când nu mai ai unde fugi. Cuvintele nu construiesc lumi, ci reflectă ceea ce a fost ascuns, rănit, lăsat în tăcere. Aici, memoria nu este trecut, ci o prezență activă, pulsând dureros în conștiință. Fiecare fragment funcționează ca o reflexie inversată:…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou