Romanul Arşiţa de Cosmin Perţa încheie în forţă o trilogie începută cu Teofil şi Câinele de lemn (2012) şi continuată în 2015 cu În urmă nu mai e nimic, afirmând un prozator (venit dinspre poezie) cu un univers aparte, un mix de realism cotidian şi fantastic în descendenţa prozei central-europene şi ruseşti (Gogol, Cehov, Harms, dar şi Bulgakov), traversat de satira socială şi culminând, în…
„Adevărata literatură e despre ratați” – afirma într-un interviu Umberto Eco. Ei sunt cei care fascinează, care fac viața și, implicit, literatura palpitante. Într-o astfel de tradiție literară se înscrie noul roman al lui Ciprian Măceșaru, Alergătorul invizibil, al cărui erou (anti-erou), Paul Vasilescu, eșuează în căsnicie, în relația cu părinții, la job și, mai ales, în literatură. Dar unde Paul Vasilescu dă greș, Ciprian Măceșaru…
În anii 2000, interesul pentru proza scurtă a crescut, având în vedere că în Occident acest tip de proză a devenit foarte popular, mai ales flash fiction-ul (graţie şi epocii internetului). Au apărut reviste specializate în proză scurtă, ateliere de scriere creativă etc. Și iată că, din 2017, revista online Literomania a contribuit şi ea la vizibilitatea acestui gen literar, în special sub forma lui de flash fiction (povestiri care…
Cincisprezece autori la început de drum, cincisprezece viziuni despre lume, cincisprezece pasageri în trenul prozei, surprinzând imagini și sunete, developând cinematic fragmente ale unor realități alternative. Ce îi unește? Talentul și pasiunea pentru poveste, atenția pentru detaliu, cadru, secvență, acuitatea cu care redau tensiunea dintre personaje, lipsa de prejudecată și de compromis atunci când sondează natura umană. Acestea sunt doar câteva…
Fabien este un copil atipic, care preferă să citească și să scrie, în timpul în care alții de vârsta lui încă se joacă. În vara lui 1919, când împlinește nouă ani, începe deja să viseze la ziua când va deveni un bărbat și va desluși toate tainele vieții. Tot atunci se îndrăgostește de una dintre slujnicele familiei sale, pe care tatăl său, plictisit de căsnicia în care se află, vrea s-o posede. Iar când mama sa, singura…
O carte despre cei pe care istoria nu-i amintește niciodată. Un deșert de speranțe și amăgiri al celor care îndrăznesc să viseze. Grigore, un ziarist ratat, care locuiește într-un apartament sărăcăcios împreună cu părinții lui bolnavi, având grijă de ei și de Charlie, câinele bătrân și orb al familiei, hăituit de fostele sale neveste și mereu umilit de șeful său bețiv și pervers, o întâlnește pe Argentina. Fostă sportivă, rămasă fără locuință,…
Sfârșitul are loc pe 23 august. Anul acesta. Un meteorit va lovi planeta. Sau poate se va întâmpla ceva și mai rău, cert e că o mână invizibilă va apăsa butonul de Reset al lumii noastre. Până atunci, e timp pentru toate, s-ar părea, în această distopie care te face să te înfiori și să râzi în hohote pe aceeași pagină. E timp pentru o trupă de comici aiuriți să încerce să dea lovitura cu un ultim spectacol, pentru corporatiști…
Când Dumnezeu nu mai iubește, nu mai există nici o adiere de vânt în aerul fierbinte, iar seceta și foametea îi învrăjbesc pe oameni. E vremea femeilor sfinte, a nebunilor, a vindecătorilor care pretind că Elohim vorbește pe umărul lor. Două cetăți străvechi, Țara Cedrilor și Maira, se dușmănesc și se războiesc între ele. Un iluzionist pune stăpânire pe mintea unui rege și-l hipnotizează să latre ca un câine; iscoade se strecoară neștiute peste…
Un singuratic fuge de el insusi intr-o rulota si se autoizoleaza in padure, la granita dintre lumi. Fuge de amintirile lui, fuge de oameni? Dar nu oamenii, propria umanitate il urmareste cu incapatanare. Sinucigasi se catara pe o stanca inalta, iar el, lipsit de voce, trebuie sa-i convinga sa nu-si puna capat zilelor. Iar padurea e plina de farmece, de vreme ce trecutul si viitorul iau chipuri de oameni si-l ademenesc in proiecte stranii. Singur – in singuratate, omul devine mai mare…
Prins intre texte – intre intertextualitatea unei enigmatice arhive de manastiri si constructia propriei scriituri –, „scribul“ continua iluzia de a iesi din capcana literara, livrandu-ne, in acest nou volum, „Macondo-ul“ Diavolului Argintiu dintr-o Hanovra medievala, de fapt intrand definitiv in labirintul unui hipertext, prin adaugarea biografiilor Bufonului Vraci, a Bastardului, a Papusii, a Invingatorului leului sau a contelui Lorenzzi.Intr-un stil care…
„…abia după-amiaza, în întîlnirile cu Cecilia, în salon, în atelier sau, curînd, pe cîmpul verde de la marginea orăşelului, unde el desena, iar ea stătea şi-l privea, urmărindu-i mîinile şi ascultîndu-i sfaturile, despre culori care se văd şi care nu se văd, despre nuanţe care există şi nuanţe care ar putea exista, despre umbre care cresc şi descresc, despre sufletul unei linii, despre poezia unei curbe, despre tăria vibrantă a…
Complezență pune în oglindă două ipoteze de viață ale aceluiași personaj, o soră medicală îndrăgostită de literatură numită Maia, la fel ca personajul principal din romanul Hotel Universal.Într-una dintre ipoteze, Maia – instrumentistă într-un spital comunist românesc, o insulă suspendată între sex și moarte, de după Decretul 770/1966 – se trezește fatalmente implicată în anchetarea unui avort ilegal. În cea de-a doua…
Copilăria, tinerețea și senectutea sînt cele trei borne pe care este construit bildungsromanul Norei Iuga, povestea unei vieți ce a gravitat mereu în jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bucurii, dar și al marilor tristeți. Aici începe povestea fetiței Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, cu lecții la școala Ursulinelor și sași care își păstrează tradițiile cu strictețe și, mai ales, cu Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoțit…
O epopee vasta si originala, deliranta, unica, deoarece este prima fictiune Bio-Thriller. Plina de farmec, vrajitorie, sperante si dezamagiri, care imbina cruzimea, realismul si fantezia. Prin aventurile umane, pamantesti si spatiale, ale lui Dan Pau, este analizata minutios si cu umor o societate decadenta, morbida, in care pasiunile amoroase si extravagantele se imbina cu arta si stiinta, pe de o parte, si cu actiunile politiei si ale armatei, pe de alta.Un volum cu o actiune complexa, cu…
Undeva în Transilvania este un roman inspirat în întregime din fapte reale. Mirel Taloș reconstruiește, cu personaje memorabile, firescul conviețuirii dintre români și evrei în cele două localități salajene. Războiul și ocuparea Transilvaniei de Nord de către Ungaria bulversează o lume așezată și produce rupturi profunde, pe care autorul le descrie mai ales prin ochii unor copii. Prietenia dintre fetița română Măriuca și evreica Gittel este axul…
„Avea cinci ani şi se juca în marginea ţintirimului cu craniile morţilor şi se simţea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i‑a fost, cu anii, cu desăvîrşire interzis.Domnul Cioran privea Sena şi se simţea Iov.Cînd venise la Paris, se consolase cu ideea că va veni o zi în care îşi va zbura creierii.Bărbaţii adevăraţi se împuşcă în cap, nu în inimă. Bărbaţii adevăraţi nu iau pastile, bărbaţii adevăraţi nu se otrăvesc. Bărbaţii…
„«Viața este o afacere care nu-și acoperă costurile.» Vorba e a lui Schopenhauer, dar trece prin mintea multor personaje din povestirile lui Dragoș Ghițulete. Dacă ar exista și zodia Accidentului în horoscop, o bună parte dintre cei care își duc viața cu poverile ei în prozele din carte aici ar trebui căutați, cu sau fără ascendent. Iar accidentul nu înseamnă neapărat o gleznă scrîntită sau o mașină proptită într-un stîlp. Există,…
Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, ediția 2020Premiul Tînărul Prozator al anului 2019Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2019, la secțiunea Proză Romanul descrie viața unei familii dintr-un orășel de provincie care se confruntă cu moartea unuia dintre cei doi copil. Încercările familiei de a se adapta la noua situație coincid cu transformarea societății românești, cea mai mare parte a acțiunii fiind plasată…
Cum ar fi fost România dacă la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineață a anului 1971, la o cafea și o bere rece în Grădina Cișmigiului? Există oare vreun motiv pentru care România ar putea fi numită Grădina Maicii Domnului?„Eliadesc, scris cu pasiune, romanul lui Eugen Cadaru pare o continuare…
Rafael este un unchi atît de special, încît, atunci cînd poposește în casa nepoților săi, aceștia nu își amintesc să-l fi văzut vreodată. Pelaghia, stareța mănăstirii Aglăiești, nu pare o slujitoare prea devotată a Domnului, chiar dacă poartă veșmintele potrivite. Alina Olăcaru este o jurnalistă foarte talentată, ce reușește să găsească știri senzaționale și acolo unde nu e nimic. Acestea și multe alte personaje, dintre cele mai diverse, populează prozele…
„Saga de familie, bildungsroman și epopee istorică, Viața și întoarcerea unui Halle este povestea unui timișorean născut în Austro-Ungaria și devenit după 1918 cetățean român. Prin ochii lui de contabil și, mai apoi, de administrator de hotel ni se conturează o frescă inedită a Timișoarei din perioada interbelică. Deși tihnit și cosmopolit, orașul n-a fost ferit de turbulențele ideologice din anii ’30, care au provocat tensiuni între etniile…
Ce poate să facă un tată dacă fiica lui este ademenită în străinătate de traficanți de ființe umane? Cei mai mulți nu au altă variantă decît să aștepte ca autoritățile să-și facă datoria. Nu este și cazul lui Albert, care, după ce și-a pierdut soția, apoi a fost închis o perioadă, nu mai are nimic de pierdut, în afară de Mara, fata lui. Cînd aceasta dispare și toată indiciile conduc spre o rețea de trafic de persoane, începe o cursă nebună prin cele mai…
Nimic din felul în care începe povestea lui David, a soției sale Sabine și a fiicei lor Sofia, mutați de curînd la țară, într-o casă aflată în mijlocul unui peisaj bucolic, nu-l pregătește pe cititor pentru ceea ce urmează să se întîmple cu viața celor trei. Un prieten din tinerețe, care este și povestitorul întîmplărilor, li se alătură în două vacanțe și are prilejul să-i vadă îndeaproape în zilele lor obișnuite și să…
Silvia Albu este o tînără librăreasă întoarsă de curînd în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Sîntem în România anului 1983. Mîncarea e raționalizată, nu se mai găsește aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sînt interzise și metodele de contracepție inexistente, dragostea vine laolaltă cu amenințarea morții. În cartierul de la marginea Piteștiului, Complexul este un…
Un pilot zboară opt sute de kilometri, pe timp de noapte, riscîndu-şi viaţa, pentru a-l „răpi“ pe fratele său din România ajunsă în mîinile comuniştilor. Mama lor, fostă baroneasă, imobilizată în scaunul cu rotile în urma unui accident, rămîne să-şi sfîrşească zilele în singurătate după plecarea celor doi fii ai săi după ce averea îi este confiscată. Galaga, fostul paznic de noapte al satului, nu-şi poate şterge din minte o…
„Fiul meu este un corp plutitor într-o apă neagră, el bate la uşă, nu vrea să mă deranjeze, merge în vîrful picioarelor, lipit de pereţi, ocupă atît de puţin spaţiu, încît îmi vine să-l leg de scaun şi să-l hrănesc forţat, el mă îmbrăţişează uneori, iar eu nu-l strîng prea tare, pentru că mi-e teamă să nu-l sparg în bucăţi. Fiul meu este de sticlă şi îl admir în tăcere, pentru că s-a întors la mine, deşi nimeni…
„Meridianul ilustrează un mod de a vorbi despre poezie ce se substituie obiectului însuși, unde strădania de a «descrie» un drum al creației se confundă cu creația, cea a cărei deschidere dialogică implicită «spațiilor indefinite» («Leerstellen») și incompatibilă cu sentențiozitatea riguroasă, frizînd Definitivul, a expozeului «teoretic» emană dintr-un «joc cu mărgelele de sticlă» al limbajului. Preferînd…
Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru. Universul lor, în care perioada comunistă și lumea interbelică sînt referințe constante, este populat de personaje paradoxale,…
Pizdeț este prima parte a trilogiei Letopizdeț„În sfîrșit am citit o carte românească. Alexandru Vakulovski: Pizdeț. Să-i scriu? Să nu-i scriu? Nu știu, oricum în seara asta o să mă văd cu Santiago și o să-i povestesc despre Pizdeț, poate o să-i dau cartea și lui... și altora, și altora, și la emisiune probabil o să povestesc de ea, și poate o să-i spun și Mădălinei, și lui Bogdan, și lui Miron, și poate o să uit, așa cum deseori o fac, și poate o să-mi treacă.…
„După un roman fantasy pentru copii, Războiul solomonarilor, Moni Stănilă recurge la elemente de fantastic și de basm pentru a crea, de data asta, o autoficțiune deghizată. Personajele sînt toate feminine. De fapt, ar trebui întrebuințat singularul: cartea se deschide cu Una, Una Stanilovski, poetă și jurnalistă în jur de 40 de ani (ca și Moni Stănilă, născută în 1978), care se va multiplica, într-un scenariu aproape oniric, în cîteva ipostaze,…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou