Literatură română contemporană

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 241-270 din 1713

pe pagină
Setați descendent
  1. Povești scrise în palmă
    38.85 LEI
    Poveștile scrise în palmă ale Corinei Ozon își găsesc locul în paginile acestei cărți precum constelațiile luminând pe un cer senin sub ochiul atent al unei naratoare care încearcă să sesizeze dincolo de cuvinte fulguranța unei nostalgii ce traversează sufletul însetat de iubire, amintind neîncetat urgența trăirii depline, a iubirii fără măsură și a suferinței care pândește la fiecare colț. „Să nu te amăgești vreodată crezând că nu-ți vei mai aminti cu adevărat de ceea ce nu ai avut curaj…
  2. Paradisul șoarecilor
    54.39 LEI
    Dan Matei, un debut absolut surprinzător, o carte care acoperă primii ani de dupa Revoluție, cu atmosfera aceea postapocaliptică și total nebună. Un roman care merită o soartă mai bună (ma refer la receptare). Bogdan Alexandru-Stănescu, Suplimentul de cultură nr. 424, ianuarie 2014 La aproape 35 de ani de la Revoluție, apar în literatura română tot mai multe cărți cu subiecte ancorate în tulburii ani ’90, ai tranziţiei postcomuniste. Motivul e legat de maturitatea, de experiența și distanța…
  3. Opt sute de metri, o mie șase sute de pași până la tine
    44.29 LEI
    Cartea Simonei Ferrante spune poveștile tulburătoare ale celor nevoiți să-și părăsească patria din motive care țin de fragilitatea lumii și de complexitatea naturii umane – frică, speranță, supraviețuire, dar vorbește totodată și despre frumusețea legăturilor care se nasc în mijlocul suferinței. Este o carte despre curaj și reziliență, despre dor și alegeri imposibile, despre rușine și demnitate, despre prietenii neașteptate și iubiri salvatoare. Din bucătăriile încărcate de mirosuri și…
  4. Noi, care am trecut râul Lethe
    49.95 LEI
    Cum ar fi să te trezești prizonier în propria minte, așa cum ai fi închis într-o cameră de unde nu poți evada, pentru că nu există ușă, pentru că toate posibilitățile de comunicare cu lumea exterioară sunt suspendate? Cum ar fi să nu poți trece peste o traumă multiplă, care însumează o concediere, pierderea celei mai importante ființe din viața ta, dar și a altor oameni apropiați? Cum ar fi să te trezești că ai 50 de ani, că ești aproape singur, că nu mai ai serviciu și ești obligat să te…
  5. Mierla neagră
    58.83 LEI
    Am citit Mierla neagră cu pasiune și adevărată admirație de la o pagină la alta. O lectură acaparantă și perenă. Există cărți care mi se par bune la lectură, dar pe care le uit repede. Eu împart cărțile după măsura în care îmi rămîn în minte și mă obsedează. Romanul Mierla neagră mi-a rămas în memorie și-mi voi aminti mereu de el, nu doar cînd mă voi plimba pe străzile Clujului, iar pentru asta autorul e demn de toată lauda. Ana Blandiana Radu Țuculescu e un prozator al…
  6. Marelo
    49.84 LEI
    În scriitura lui Narcis Amariei intri ca într-o cameră a secretelor și ai nevoie de niște chei (pe care numai lecturile anterioare ți le pot oferi) pentru a putea deschide toate sertarele – văzute și tăinuite – ale poveștilor. Organizată în șapte structuri treimice, colecția de istorii pare a circumscrie spațiul realității, dar glisează firesc și neașteptat înspre teritoriile visului, ale fantasticului sau ale supranaturalului, ca și cum punțile dintre lumi ar rămâne mereu fluide. Ușurința cu…
  7. Luna gheboasă
    54.39 LEI
    Autorul schițează o panoramă drastic analizată a vieții de zi cu zi a locuitorilor unui bloc înainte și după 1989. Despre depășirea sărăciei, combaterea conflictelor interpersonale, despre acțiuni de substituție a singurătății, despre discutarea unor subiecte precum Libertate și Adevăr. Tipic acestei lumi narative caracterizate printr-o descriere realistă a vieții de zi cu zi este intruziunea regulată a fantasticului. (…) Legile naturii sînt depășite, figurile sînt intenționat…
  8. Femeia cu șapte pălării și alte povestiri
    44.29 LEI
    Ingrediente: o doctoriță mucalită – Otilia Țigănaș –, un sănătos simț al umorului și o imaginație debordantă. Mod de preparare: se amestecă toate la foc mic, cu răbdare, apoi se lasă la dospit. Rezultatul: o carte gustoasă, în care se împletesc zâmbetul și lacrima, seriozitatea cu emoția, profunzimea cu spiritul lejer și, nu în cele din urmă, inteligența cu ironia mușcătoare. Numele alimentului: Femeia cu șapte pălării și alte povestiri. Se poate consuma la orice masă și chiar între…
  9. Eu, două femei şi niciun câine
    53.28 LEI
    Victor  „Vic”  Șendroiu e un bărbat ajuns la vârsta de mijloc. Are o viață așezată, corect construită în timp, o soție gospodină și un fiu cuminte, chiar dacă atent mai mult la device-uri. Numai că Vic, cititor avid și iubitor de poezie, vrea mai mult, vrea împlinire neuronală și sexuală, iar misiunea lui devine aceea de a se simți cu adevărat viu. Atunci când o întâlnește pe Dariana, crede că a găsit calea. Dar, de aici, începe aventura… În Eu, două femei și nici un…
  10. Cimitirul
    61.05 LEI
    „Cu mulți ani în urmă, am citit Cimitirul – mărturisesc, dintr-o curiozitate plină de neastâmpăr – și zău că n-a fost deloc ce mă așteptam să fie. A fost mult mai mult. Sarcastic și cu un umor fin, genuin, care te cucerește ireversibil, carismatic și sincer până la exasperare, Teleșpan ne propune un roman care, dincolo de aparența lejeră conferită de limbajul suburban, accesează câteva problematici majore. Personajul său este mandatarul unor opinii și credințe simple, dar…
  11. Autonomie
    77.59 LEI
    A iubi, a înţelege, a primi atenţie şi a fi atent, a greşi fără a fi condamnat, a fi trist, a suferi… aceştia ar fi pionii aduşi de Adrian Teleşpan să joace în auton0m1e, însă numai pentru cititorii atraşi de jocuri de idei, personificări cuceritoare sau de adevăruri necosmetizate – mai ales livrate într-un mod ne-clasic, neaşteptat, câteodată ingenuu, de multe ori dur. Şi eu fac parte din carte – povestitorul vorbeşte cu mine de nenumărate ori; dar şi cu tine, cu toţi cei care au deschis…
  12. Cronica timpului verde
    45.91 LEI
    In acest roman epistolar, Unchiul Serenus, initiat de o noua Diotima, isi povesteste aventurile spirituale traite in mijlocul Livezii sale carpatine: intalnirea cu Salvador Dali si ultima profetie a acestuia; descoperirea urechii lui Vincent van Gogh intr-un apartament parizian; viziunea stelara din Poiana Schitului si destinul unui grup de solomonari autentici; initierea in cultul soarelui, de Sanziene, si transformarea unei masini distruse in muzeu de arta; descoperirea…
  13. Tot ce rămâne
    41.23 LEI
    „Am citit cu mare bucurie romanul lui George C. Dumitru, cu impresia că mi-a povestit copilăria din anii 1980. Nu vă temeți, nu e o biografie romanțată despre mine. (Nici măcar eu n-aș citi așa ceva.) Tot ce rămâne este un roman despre cotidianul ceaușismului târziu, așa cum îl percepe un copil dintr-un sat dobrogean. Dar e lumea văzută nu numai prin ochii lui George, ci prin ochii unei întregi generații. Cine a trecut pe-acolo va tresări la fiecare pagină; cine nu – va avea prilejul să…
  14. Splendida poveste accident
    41.23 LEI
    „După atmosfera mustind de senzualitate din Daphnia, mai poate fi o surpriză că Dumitra Râșnoveanu ne dăruiește acum un roman de un erotism intens? Poate că nu, dar tot nu poate să nu mă surprindă scriitura ei viguroasă, mereu proaspătă, pășirea fără efort printre stări, culori și vibrații, melodia frazei și alăturările surprinzătoare de imagini.
  15. Frica
    62.37 LEI
    „Daniela Rațiu reconstituie cu minuţiozitate contextul anilor ‘5o, în încercarea de a afla cine a fost Ana Pauker și cum a fost posibilă ascensiunea şi decăderea ei în regimul totalitar comunist. Profund şi tulburător, romanul este o incursiune în mecanismul infernal al «banalităţii răului», în centrul căruia se află nu doar destinul individual al celei supranumite «Stalin în fustă», ci chiar eşecul umanităţii. O ficţiune documentară excelent calibrată, care ne determină să ne punem întrebări…
  16. Al nostru
    34.89 LEI
    „ – Nu am chef de baie, îi spun în timp ce îl apuc de mână. – Nici eu, îmi spune el, dar mama nu o să ne lase așa. Încuviințez și îi zâmbesc. Da, pe mama nu o poți lua cu zăhărelul seara, dacă e de spălat la spălat, fără mari dulcegăreli. Rutina, bat-o s-o bată. Am încercat câteva ori să nu-i fac pe plac și m-a trezit blocat între picioarele ei și cu capul în vană. Urăsc să mă spăl. Și când te uiți la picioarele mele, nu sunt atât de murdare, așa, un pic pe margini și sub merișor, în rest,…
  17. Lumea lui Papuselle
    63.43 LEI
    Un roman confesional, intens si profund tulburator. Lumea lui Papuselle este o calatorie prin iubire, trauma, speranta si deceptie. Cu o sinceritate cruda si un stil poetic electrizant, Grace contureaza o poveste despre atractie si abuz, visuri destramate si regasire de sine. O femeie cauta iubirea absoluta, dar se confrunta cu umbrele trecutului, manipularea si violenta, intr-o relatie care arde la ambele capete. Aceasta nu este o poveste de dragoste, ci o radiografie a unei iubiri…
  18. Hoinar prin raiuri (vol. II)
    64.00 LEI
    Cu prea târzie și penibilă stupoare am realizat că „gambitul” primului volum nu e nici cel mai inspirat cu putință și nici cel mai provocator în latențele lui narative, ba mai grav, banal, antipatic și lipsit de haz... Cu alte cuvinte, din mersul pe sârmă pe care‑l comentam, pe creasta gardului, a zidului, sau a abisului pe o funie întinsă deasupra unei prăpăstii, echilibrul e imposibil la infinit... Centrul lumii e ocupat mereu astfel că mersul pe frontiera fie ea oricât de redutabilă ce…
  19. Hoinar prin raiuri (vol. I)
    66.00 LEI
    Roman de‑construit în jurul unor memorii personale și de familie Se dedică tuturor celor 45.000 de inocente victime umane, identificate printr‑o suită de operații chirurgicale fără anestezie, pusă la cale de paranoizi conspiratori, rutinați ca „ilegaliști”, chiriași ai întunericului, programatori ai Infernului și, la capătul unei ample „vânători de vrăjitoare”, de persoane stigmatizate ca „dușmani ai poporului”, expropriați, smulși din casele lor de lângă mormintele strămoșilor și trimiși…
  20. Colb
    52.86 LEI
    Cat am umblat noi prin oras, ne-a luat foamea, asa ca tata a oprit la o carciuma mai marginasa, care avea mesele intr-o curte cu copaci, de-ti era mai mare dragul sa mananci la umbra si racoare. Pe cand sorbeam dintr-un bors de peste cum nu mai mancasem vreodata, numai ce-l vad pe taica ridicand sprancenele a mirare. S-a aplecat spre mine, peste masa, apoi mi-a zis cu glas soptit: - Fa-te ca scapi ceva pe jos, iar cand te apleci dupa el, suceste-ti capul si arunca o privire la masa din spatele…
  21. Săpunul lui Leopold Bloom
    39.95 LEI
    „Săpunul lui Leopold Bloom mi-a atras atenţia prin ceea ce avea să rămână caracteristica prozei autoarei: caracterul deschis, de o sinceritate frapantă, al textului, minuţia joyceană a descrierilor, stilul intuitiv, necăutat, departe de orice teatralitate a efectelor stilistice.” (Mircea Cărtărescu)
  22. Adio, Bucuresti (vol. 1)
    83.52 LEI
    Aflata in ultimul an de facultate, Laura se pregateste pentru un drum dificil dar promitator din punct de vedere profesional. S-a maturizat insa destul pentru a-si reface viata sentimentala, gasind un partener demn de ea? Sau viseaza inca la Paul, iubitul disparut cu patru ani in urma? Ne aflam inaintea schimbarilor politice din 1989. Vestile circula greu si cu mare intarziere peste granitele Romaniei. Dar firea aventuroasa a Laurei o indeamna din ce in ce mai puternic sa vada cu ochii ei…
  23. Dezrădăcinații
    73.00 LEI
    „Dezrădăcinații este un roman al memoriei, al exilului interior, în care poveștile se leagă printr-o rețea de destine frânte și căutări obsesive. Sophie, o jurnalistă franceză, investighează o dispariție misterioasă din România anilor ’80, scormonind printre mărturii și secrete în căutarea unor răspunsuri care au întârziat zeci de ani. Și ajunge și ea prinsă într-o structură de legături bazate pe absențe, alături de Ana, familia acesteia și locotenentul Sebastian Popa – cel care a anchetat…
  24. Fondul S sau Pasarea Alicanto
    46.00 LEI
    In 1993, in timpul unui interviu, scriitorul Petru Dumitriu isi rememoreaza viata, incepand cu anul 1943, student fiind la Munchen, si pana in 1960, cand ia calea exilului. A doua linie de subiect, la fel de palpitanta ca prima, este cea a Leonorei, fiica crasmarului Ilie, dintr-un sat romanesc, care ajunge bibliotecara la Fondul Secret. Intr-un dialog alert al povestilor, autorul ne familiarizeaza artistic cu tot ce era mai important in epoca, de la colectivizare la "defascizare". Dupa romanul…
  25. Jurnalul European al lui Tetelu
    62.37 LEI
    O BOMBA in peisajul literaturii satirice! Uneltitorul Tetelu, omniprezent in culisele puterii, consilierul de incredere al tuturor mai marilor zilei, a trecut de granitele eternei si fascinantei Romanii, ajungand capul obscur al rautatilor internationale. Nu singur de data asta insa, pentru ca un alt raufacator i s-a alaturat in planurile de destabilizare electorala – numitul Canuta Om Succint.
  26. Orașul albastru
    38.00 LEI
    Visez un desert in care sa-mi port razboiul si sa ma las invinsa, sa fiu ucisa, si-apoi sa iert, uscata de arsita soarelui, de praful nisipului, acolo unde sa pot iubi cu intreaga iubire pentru ca nu pot darui nimic, dar astept sa mi se dea totul.
  27. Orfanii
    Preț special 47.56 LEI Preț standard 63.41 LEI
    „Cuvintele pe care le citiți acum readuc poveștile înapoi“ Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-ale lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe…
  28. Ceilalți
    Preț special 71.35 LEI Preț standard 95.13 LEI
    O lume în care lucrurile nu sunt ceea ce par. Bucureștii nu sunt București. Alexandru Robe nu locuiește în cartierul celor bogați (Dorobanți). Sau locuiește? Prieteni are: câțiva. De-o vârstă cu el. Ce vârstă? Întrebați-l. S-ar putea să nu vă răspundă. Discreția îl caracterizează; la fel, prudența în conversații publice. Femeile din viața lui? E posibil să nu-l iubească pe cât ni se spune. Mai mult? Mai puțin? Știți jocul cu petalele smulse și azvârlite în vânt? Până rămâne una singură?…
  29. Tarotul de Cheffersville
    41.00 LEI
    Prin găurile săpate în văzduh de aurora boreală, troicile conduse de armăsarii cerești aduc pe pământ spiritele din lumea de dincolo. Ciakapeș, strămoșul legendar al autohtonilor, îi așteaptă la sosire pentru a-i învăța cum să supraviețuiască iernii arctice. În anul când Augusta, o profesoară de origine română, sosește la Cheffersville, în taigaua ce înconjoară mica rezervație de 800 de autohtoni aterizează o romă din Europa de Est, o țărancă din Bărăgan, un hoț de mașini, două prostituate, un…
  30. Linia Kármán
    39.95 LEI
    „Numai marea literatură reuşeşte să surprindă nuanţele infinitezimale şi imprevizibilul tuturor transgresiunilor umane. Linia Kármán e un roman tulburător despre multiplele forme de locuire, dislocare, acomodare, nu doar în/din spaţii geografice şi biotopuri diverse, ci şi în ceea ce priveşte propriul sine, identitatea şi alteritatea, prezentul şi trecutul, realitatea exterioară şi cea psihologică, viaţa şi moartea, adevărul şi ficţiunea.” (Gabriela Gheorghişor)
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 241-270 din 1713

pe pagină
Setați descendent