Literatură străină

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 4951-4980 din 11112

pe pagină
Setați descendent
  1. Cei trei muschetari
    55.39 LEI
    Tânărul d’Artagnan sosește la Paris pentru a se alătura vestitului corp de gardă al regelui, dar constată aproape imediat că, din cauza firii sale impetuoase, ar trebui să se dueleze chiar cu unii dintre bărbații cărora a venit să le jure loialitate – Athos, Porthos și Aramis, trei prieteni inseparabili, cei trei muschetari. În scurt timp parte a grupului acestora, loialitatea lui d’Artagnan față de noii săi aliați îl face să intre în conflict cu mașinațiile cardinalului Richelieu și ale lui…
  2. Contele de Monte-Cristo
    72.04 LEI
    Totul pare să-i surâdă lui Edmond Dantès: este pe cale să fie promovat căpitan de corabie şi se va căsători cu frumoasa Mercédès, de care e îndrăgostit nebunește. Dar, chiar în ziua nunţii, victimă a unui complot, este acuzat de înaltă trădare, arestat, condamnat fără proces la detenție pe viaţă şi trimis în sinistra închisoare a castelului d’If. Atunci când iese în sfârşit de acolo, paisprezece ani mai târziu, este un om complet schimbat și are un singur țel – să se răzbune. Poveste de…
  3. In cautarea timpului pierdut - Swann. La umbra fetelor in floare
    72.04 LEI
    Swann, unul dintre cele mai mari romane ale copilăriei, descrie impresiile unui băiat sensibil despre familia și vecinii săi. Amintirile sale sunt readuse la viață de gustul unei madlene oferite de mama lui într-o zi de iarnă – poate cel mai celebru episod din scrierile lui Proust, revelator pentru așa-numita metodă a „memoriei involuntare“, prin care prozatorul revoluționează, practic, romanul secolului XX. Capitolul de sine stătător „O iubire a lui Swann“, studiu al geloziei și iubirii…
  4. Sărbătoarea neînsemnătăţii
    26.43 LEI
    Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Atâta şi ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autorităti cehe să-l excludă de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi să-i elimine cărţile din toate bibliotecile…
  5. Lupta mea. Cartea intai: Moartea unui tata
    44.99 LEI
    Devenit părinte, Karl Ove Knausgård se regăseşte în faţa propriului eu, un puşti sensibil, care creşte în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea absente şi a unui tată cu accese de mânie imprevizibile. Maturizarea lentă a sentimentelor, flirturile neliniştite, pasiunea pentru rock compun cu o onestitate dureroasă romanul unui adolescent hipersensibil. O călătorie afectivă de o fidelitate absolută, o explorare proustiană a propriului trecut, o poveste deopotrivă intimă şi universală,…
  6. Stapanii nordului (seria Ultimul regat, vol. III)
    42.18 LEI
    Volumul 3 din seria Ultimul regat Este anul 878. Uhtred, fiul unui nobil din Northumbria, i-a ajutat pe saxonii din Wessex să-i învingă pe danezii invadatori. Eliberat de loialitatea faţă de regele victorios şi nerecunoscător Alfred, se îndreaptă spre casă pentru a-şi salva sora vitregă, ţinută prizonieră de Kjartan cel Crud. Speranţa lui Uhtred stă în sabia sa, aliaţi fiindu-i Hild, o călugăriţă fugară, şi Guthred, un rege căzut prizonier. Rebeliunea, haosul şi trădarea îi aşteaptă în nord,…
  7. Calaretul mortii (seria Ultimul regat, vol. II)
    44.99 LEI
    Volumul 2 din seria Ultimul regat Wessex, ultimul bastion englez rămas neînfrânt, este privit cu nesaț de fioroșii cuceritori vikingi. Legat de pământul amenințat prin naștere și căsătorie, dar crescut de invadatorii danezi, Uhtred, un tânăr de viță nobilă, stă în cumpănă întrebându-se cui ar trebui să-i fie credincios. Dar sângele este destinul său, iar când hoardele vikinge atacă, Uhtred trebuie să lase deoparte ura și neîncrederea și să fie alături de apărătorul țării sale – regele fugar…
  8. Ultimul regat (seria Ultimul regat, vol. I)
    44.29 LEI
    Volumul 1 din seria Ultimul regat La mijlocul secolului al IX-lea, fioroșii danezi năvălesc pe pământul britanic, dornici de jafuri și cuceriri. Regat după regat cad pradă invadatorilor nemiloși, până când unul singur rămâne. Astfel, soarta întregii Anglii și cursul istoriei ajung să depindă de un singur om, de un singur rege. Ultimul regat este primul roman din seria de succes cu același nume scrisă de Bernard Cornwell, o cronică a istoriei Angliei de la începuturile sale, „la fel de…
  9. Swing Time
    44.99 LEI
    Două fete metise visează să devină dansatoare, dar numai una, Tracey, are talent. Cealaltă are idei: despre ritm și despre muzica celor de culoare, despre vremurile în care trăiesc și despre ce o face pe o persoană să se simtă cu adevărat liberă. Este o prietenie apropiată, din copilărie, care se termină însă brusc când fetele abia depășiseră vârsta de douăzeci de ani, o prietenie la care nu se vor întoarce niciodată, dar care nu va fi nicicând uitată. Tracey reușește să fie acceptată într-un…
  10. Binevoitoarele
    63.33 LEI
    Dr. Max Aue este un familist convins și proprietarul unei fabrici de dantelă din Franța de după război. Este un intelectual pasionat de filosofie, literatură și muzică clasică. Dar este, de asemenea, fost ofițer de informații SS și asasin cu sânge-rece. A fost observator și apoi participant la atrocitățile naziste de pe frontul de Est, a fost prezent la asediul Stalingradului, în lagărele morții și, în cele din urmă, a fost martor la pierderea puterii de către naziști și la căderea Berlinului.…
  11. Ravelstein
    49.99 LEI
    Abe Ravelstein, profesor de filosofie politică, un om cu o statură fizică și intelectuală impresionantă, este un bun prieten al naratorului. Victimă a devastatoarei afecțiuni SIDA, profesorul îi cere acestuia din urmă să-i scrie o biografie onestă, fără menajamente. Prietenul său îi îndeplinește dorința, iar în timpul unei călătorii la Paris, cei doi împărtășesc gânduri despre mortalitate, filosofie și istorie, iubiri și prieteni vechi și noi. În spatele personajelor care populează romanul se…
  12. Drumul spre casa
    36.90 LEI
    Ghana, secolul al optsprezecelea. Două surori vitrege se nasc în sate diferite, fără ca vreuna să ştie de existenţa celeilalte. Una din ele se va căsători cu un englez şi va duce o viaţă confortabilă la Castelul Cape Coast. Cealaltă va fi capturată într-un raid care are loc în satul ei, închisă în acelaşi castel şi vândută ca sclavă. Drumul spre casă urmăreşte vieţile paralele ale acestor surori şi ale descendenţilor fiecăreia, de-a lungul a opt generaţii: de la Coasta de Aur la plantaţiile…
  13. O zi
    42.18 LEI
    15 iulie 1988. Chiar după absolvirea facultății, Emma și Dexter trăiesc o noapte de dragoste, urmând ca a doua zi fiecare să pornească pe propriul drum. Între fata nesigură pe propriile calități, dar care visează să schimbe lumea, și tânărul playboy provenit dintr-o familie înstărită, vanitos și fermecător se înfiripă astfel o prietenie de două decenii, descrisă prin intermediul unor frânturi de viață petrecute în aceeași zi de 15 iulie. Undeva pe parcursul acestei călătorii îndelungate, în…
  14. Cine l-a ucis pe tata?
    31.61 LEI
    În Cine l-a ucis pe tata?, Édouard Louis, autorul romanului Sfârșitul lui Eddy Bellegueule, explorează momente-cheie din viața tatălui său, tandrețea, dar și diferențele prezente în relația lor. Scris cu pasiunea unui scriitor dedicat justiției sociale și cu compasiunea unui fiu iubitor, volumul prezintă, cu seriozitate și în mod strălucit, chestiuni legate de masculinitate, clasă, homofobie, rușine și sărăcie. Cartea, puternic ancorată în actualitate, pune sub acuzare sistemele ce îi…
  15. Onoarea pierduta a Katharinei Blum
    31.61 LEI
    În anul 1972, scriitorului Heinrich Böll i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru scrierile sale care, prin combinarea unei perspective cuprinzătoare asupra timpului său cu abilitatea sensibilă în caracterizarea personajelor, au contribuit la reînnoirea literaturii germane“.
  16. Pe serviciul adversarului
    54.99 LEI
    Nat, un veteran al Serviciului Secret de Informații din Marea Britanie, crede că anii săi de muncă în cadrul agenției s-au încheiat. Dar MI6 are alte planuri. Pentru a face față amenințărilor din ce în ce mai mari ale Centralei din Moscova, Nat este numit la conducerea Limanului, o subdirecție defunctă aflată sub egida Direcției Generale Londra, o groapă de gunoi pentru transfugii și informatorii de mâna a cincea. Însă Nat nu e doar un spion redutabil, ci și un împătimit jucător de badminton.…
  17. Omul nostru din Panama
    54.99 LEI
    Fermecător și cu un trecut pe care preferă să-l treacă sub tăcere, Harry Pendel, croitorul celor mai bogați și puternici bărbați din Panama, adoră să spună povești. Dar când misteriosul spion britanic Andrew Osnard – un om cu pofte nestăvilite pentru femei, informații și, mai ales, bani – intră în magazinul său, invențiile fantastice ale lui Harry prind viață. Înșelându-și prietenii, soția și practic pe el însuși, va țese un complot care îi depășește propria imaginație. Însă când evenimentele…
  18. De la inceput
    52.75 LEI
    ediție tie-in a cărții Ar fi trebuit să știi care stă la baza serialului De la inceput
  19. Lasa lumea in urma
    54.99 LEI
    Rumaan Alam a studiat scrierea creativă la Oberlin College. Este autorul romanelor Rich and Pretty (2016), That Kind of Mother (2018) și Lasă lumea în urmă (Leave the World Behind, 2020), finalist la National Book Award. Alte scrieri ale sale au apărut în The Wall Street Journal, The New York Times, New York Magazine, Buzzfeed și The New Republic. Este, de asemenea, gazda a două podcasturi pentru Slate. Locuiește în New York.
  20. Vanessa mea cea intunecata
    52.75 LEI
    Anul 2000. Inteligentă, ambițioasă și foarte matură la cei cincisprezece ani ai săi, eleva Vanessa Wye se lasă prinsă într-o aventură amoroasă cu Jacob Strane, charismaticul ei profesor în vârstă de patruzeci și doi de ani. Anul 2017. În mijlocul valului de acuzații la adresa multor bărbați puternici, pare să fi venit Ziua Judecății și pentru Strane. Bătrânul profesor este acuzat de hărțuire sexuală de către una dintre fostele lui eleve, care își caută o aliată în Vanessa. Ceea ce înseamnă că…
  21. Petrecerea de Halloween
    52.75 LEI
    AGATHA CHRISTIE este cunoscută în întreaga lume drept „Regina Crimei“. Hercule Poirot, cel mai celebru detectiv din romanele polițiste de la Sherlock Holmes încoace, a fost creat pentru primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot și Miss Marple au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.
  22. Ceasul rau pe strada Hickory
    52.75 LEI
    AGATHA CHRISTIE este cunoscută în întreaga lume drept „Regina Crimei“. Hercule Poirot, cel mai renumit detectiv după Sherlock Holmes, a fost creat pentru primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot și Miss Marple au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.
  23. Cei patru mari
    52.75 LEI
    AGATHA CHRISTIE este cunoscută în întreaga lume drept „Regina Crimei“. Hercule Poirot, cel mai renumit detectiv după Sherlock Holmes, a fost creat pentru primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot și Miss Marple au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.   CEL MAI VÂNDUT SCRIITOR AL TUTUROR TIMPURILOR PESTE 2 MILIARDE DE EXEMPLARE VÂNDUTE CĂRȚI TRADUSE ÎN PESTE 100 DE LIMBI
  24. Jocuri de oglinzi
    52.75 LEI
    AGATHA CHRISTIE este cunoscută în întreaga lume drept „Regina Crimei“. Hercule Poirot, cel mai renumit detectiv după Sherlock Holmes, a fost creat pentru primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot și Miss Marple au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.
  25. Ruina si blestem (seria Mesagerul, vol. II)
    64.99 LEI
    SECRETE PRIMEJDIOASE ȘI DORINȚE INTERZISE CONDUC LA CONSECINȚE UNEORI ȘOCANTE...   Trinity și Zayne, Gardianul gargui și Protectorul ei, luptă împreună cu demonii pentru a opri apocalipsa care urmează să se abată asupra omenirii. Deși natura legăturii dintre ei nu permite, sentimentele celor doi se transformă curând în dragoste, astfel încât devine tot mai dificil să se concentreze asupra misiunii. Patrulează în fiecare noapte pe străzi în căutarea Mesagerului, o entitate misterioasă pe care…
  26. Furie si furtuna (seria Mesagerul, vol. I)
    63.33 LEI
    FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU TRINITY MARROW, O TÂNĂRĂ CU UN SECRET EXPLOZIV   Deși e pe cale să-și piardă vederea, Trinity Marrow, în vârstă de optsprezece ani, are capacitatea de a vedea și de a comunica cu spiritele. Harul ei este unic, parte dintr-un secret atât de primejdios, încât o constrânge să trăiască ascunsă într‑un complex rezidențial izolat și fortificat, apărat strașnic de Gardieni – gargui cu înfățișări multiple, responsabili cu apărarea omenirii (și a ei) împotriva demonilor. Când…
  27. Orasul Semilunii. Casa Pamantului si a Sangelui
    79.99 LEI
    Bryce Quinlan avea o viață perfectă – muncea din greu în fiecare zi și petrecea de zor în fiecare noapte – până când un demon i-a ucis cei mai buni prieteni și a lăsat-o sfâșiată de durere, rănită și singură. Când acuzatul ajunge în spatele gratiilor, dar crimele continuă, Bryce se trezește în mijlocul cercetărilor și își jură că va face tot ce poate pentru a-și răzbuna prietenii. Hunt Athalar este un celebru înger căzut, sclav la Arhanghelii pe care a încercat mai demult să-i răstoarne de la…
  28. Tot acest timp
    54.99 LEI
    O nouă carte a autoarelor bestsellerului LA CINCI PAȘI DE TINE   POȚI GĂSI DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ DUPĂ CE AI PIERDUT TOTUL? Kyle și Kimberly au fost cuplul perfect în liceu, dar când Kimberly se hotărăște să se despartă de iubitul ei chiar în seara petrecerii de absolvire, întreaga lume a lui Kyle se sfârșește – la propriu. Cei doi suferă un accident de mașină, iar când se trezește din șoc, Kyle rămâne cu o traumă cerebrală. Kimberly a murit. Nimeni nu va putea înțelege ce simte cu…
  29. La drum impreuna
    54.99 LEI
    Auden nu mai doarme de mult nopțile. De când au divorțat părinții ei – sau de când au început să se certe, nici ea nu-și mai aduce aminte. Acum are ocazia să petreacă o vară lipsită de griji alături de tatăl ei și noua lui familie, în frumosul orășel de la malul mării unde locuiesc aceștia. O slujbă la un magazin de modă o introduce pe Auden în lumea fetelor: discuții, prietenii, iubiri neîmpărtășite. Nu prea a avut parte de astfel de relații, pentru că a fost prea ocupată să fie fiica…
  30. Minciuni nevinovate
    54.99 LEI
    Nu te vreau. Nu însemni nimic pentru mine. Nu te-am iubit niciodată. Am transformat cuvintele în săbii. Și am secerat-o. Am împlântat lama în ea și m-am uitat cum se prăbușea. I-am zis că niciodată nu o voi face să sufere și tot am rănit-o. Peste ani, mă confrunt cu toate minciunile nevinovate, cu neadevărurile, cu falsele realități, cu răul pe care l-am făcut, când nu voiam decât să-mi hrănesc obsesia. Lavender Waters este prințesa din turn. Până și numele ei este esența basmelor. Înainte,…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 4951-4980 din 11112

pe pagină
Setați descendent