Bestseller internațional Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste în care prima iubire influențează cursul întregii vieți, aventurându-se de pe acoperișurile din Paris până în însoritul San Francisco. Inima lui Gabrielle este sfâşiată între două feluri de iubire: cea pentru tatăl ei şi cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un poliţist pasionat de…
Singurul romancier american contemporan despre care se poate spune că are geniu. Norman MailerSondând limitele relației dintre artă și obscenitate, Prânzul dezgolit este una dintre cărțile ce au redefinit nu doar literatura, ci și întreaga cultură americană. Romanul a constituit obiectul unui proces considerat ultima acțiune majoră de cenzură împotriva unei opere literare în Statele Unite.Verdictul final, favorabil, s-a datorat pledoariei unora dintre cei mai…
Roman finalist al Pulitzer Prize 2020Finalist al National Book Critics Circle AwardCâștigător al Los Angeles Times Book PrizeAlternând cu repeziciune perspectivele și planurile temporale, Școala din Topeka spune povestea unei familii, cu punctele forte și luptele din interiorul ei: împăcarea lui Jane cu amintirea unui tată abuziv, adulterele compulsive ale lui Jonathan, provocarea de a crește un fiu în plină cultură a masculinității toxice. Romanul lui Ben Lerner este,…
Unul dintre cele mai remarcabile personaje ale lui Margaret Atwood sta la pânda din centrul acestui roman complex, aidoma unui paianjen din mijlocul pânzei sale. Fascinanta, irezistibila și lipsita de scrupule, Zenia este o adevarata raufacatoare ca-n basme – cel puțin, așa și-o aduc aminte fostele ei prietene, Roz, Charis și Tony. Cele trei au fost colege la universitate cu decenii în urma și s-au reîntâlnit la înmormântarea Zeniei, iar de atunci…
„În Iubire amară, vocea Elenei Ferrante are o forță nemaiîntâlnită." The New York Times În urma morții premature și misterioase a mamei sale, Delia pornește într-o călătorie inițiatică pe străzile întortocheate și sufocante din Napoli, orașul natal, cu dorința de a afla adevărul despre familia ei.Câteva telefoane stranii o conduc către descoperiri tulburătoare și neașteptate despre ultimele zile din viața mamei.Romanul Elenei Ferrante…
Roman distins cu Premiul Goncourt și nominalizat la Prix Renaudot, Prix Femina, Prix de Flore și Prix Interallié.Când Myriam, mama a doi copii mici, se hotărăște, în ciuda reticenței soțului ei, să-și reia activitatea profesională, cuplul începe să caute o bonă. După o serie de interviuri, o angajează pe Louise, care cucerește rapid afecțiunea copiilor și ajunge să ocupe un loc central în căminul familiei. Treptat însă, cercul dependenței reciproce se…
Bestseller internațional Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste explozivă şi plină de umor care sfidează orice scenariu previzibil încercând să răspundă la întrebarea: „Ficțiunea are puterea să influențeze viața reală?”. Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasa şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie…
Bestseller internațional Guillaume Musso, marele maestru al suspansului, prezintă un trepidant thriller emoțional care explorează dilema întoarcerii în timp: am avea curajul să facem alegerile opuse, ne-am putea asuma riscul deturnării propriului destin? Elliott este un chirurg de succes din San Francisco, în vârstă de şaizeci de ani, a cărui viaţă se învârte în jurul fiicei lui, Angie. Dar Elliott nu-şi poate găsi pacea sufletească pentru că…
Traducere de Gabriela Ionescu Rătăcirile fetei nesăbuite este un roman despre bucuria şi caznele unei iubiri clandestine urmărite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente, dar şi o cronică a lumii postbelice care, asemenea fetei nesăbuite, a avut nevoie de mult timp pentru a-şi recăpăta inocenţa şi pentru a învăţa să iubească. În vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurţi la pantaloni lungi. Petrecerile se ţin lanţ în…
Un roman captivant bazat pe extraordinara poveste reală a unei americance căsătorite cu directorul de la Ritz, Blanche Auzello, devenită membră a Rezistenței franceze în timp ce juca rolul de gazdă primitoare pentru nemții care își stabiliseră cartierul general din Paris în somptuosul hotel.
Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, două fete de unsprezece ani au fost acuzate de crimă și și-au petrecut copilăria în instituții pentru combaterea delincvenței juvenile. În prezent, jurnalista Kirsty Lindsay scrie despre o serie de atacuri îngrozitoare asupra unor tinere turiste aflate în vacanță într-o stațiune de pe litoral. Investigațiile ei o aduc față în față cu Amber Gordon, șefa echipei de curățenie a parcului de distracții. Pentru Kirsty și…
Când a moștenit Hanul cu Magnolii, o casă din perioada victoriană amplasată în mijlocul pădurilor de pini din estul Texasului, lui Jolene Broussard i s-a îndeplinit un vis extraordinar. După o viață petrecută cu regretul că nu și-a putut salva mama care avea tendințe de autodistrugere, Jolene știe că pensiunea pe care până acum au condus-o mătușa și unchiul ei este cea mai bună metodă de a începe o viață nouă, într-un loc pe care să-l poată numi acasă. Are…
Romain Gary s-a născut în 1924 la Vilnius, în Lituania, unde și-a petrecut prima parte a copilăriei. În cel de-al Doilea Război Mondial a luptat alături de trupele franceze în Europa și în Africa de Nord, devenind apoi un diplomat și un scriitor de succes. Este cunoscut publicului român pen¬tru romanele Clar de femeie, Prima dragoste, ultima dragoste, Alint, dar mai cu seamă pentru Ai toată viaţa înainte.Gary a reușit să înșele vigilenţa…
Anul aventuros al Miei se apropie de un deznodământ spre care o vor însoți prietenii pe care și i‑a făcut nu numai printre fascinantele personaje întâlnite, ci și printre cititori. O regăsire neașteptată, nesperată, îi schimbă cu totul viața. Frumoasa escortă din Las Vegas se lasă de meserie și redevine motociclistă, iubita lui Wes și mai mult decât atât… în urma unei ceremonii restrânse, cu familia și prietenii. Pe aceeași plajă…
TIMPUL ESTE O ARMĂ. DOAR EA O POATE STĂPÂNI. Ce faci când trebuie să te confrunți cu cea mai veche prietenă și, totodată, cea mai mare inamică a ta? Jules Ember a crescut cu legende despre Alchimistul cel Rău, Vrăjitoarea cea Bună și străvechea lor magie. Dar adevărul e departe de legendă: ea însăși e Alchimistul, iar Caro – cea care i-a asasinat pe Regină și pe Roan, prima iubire a lui Jules – este Vrăjitoarea. Tot regatul, însă, crede că Jules a…
Premiul Nobel pentru Literatură O întâmplare teribilă tulbură liniştea căminului în care Sethe, o sclavă fugară, încearcă să ia viaţa de la capăt alături de cei patru copii ai săi. Liniştea mult aşteptată nu va apărea însă până când spiritul răzbunător care-i bântuie casa nu-şi va găsi pacea. Emoţionant, dur, apăsător, romanul lui Toni Morrison este o mărturie tulburătoare despre o rană nevindecată a unui popor, o istorie care reuşeşte…
" O poveste puternică, răvășitoare, care se citește compulsiv și care dezvăluie trecutul și prezentul rasismului din America." John Green Justyce McAllister are 17 ani, este printre cei mai buni din clasa lui, as în echipa de dezbateri, și urmează să studieze la o facultate din Ivy League. Însă e, de asemenea, un băiat de culoare. Așadar, pentru polițistul care-l încătușează într-o noapte, când tânărul încerca doar să-și urce iubita în mașină și…
Casa Langlands e bantuita, dar nu de genul de fantoma la care vaganditi.Augusta McAndrew locuieste pe o mosie scotiana izolata alaturi de bunicaei, Rose. Pentru propia ei siguranta, se ascunde de straini, asa cum afacut intotdeauna. Vizitatorii sunt putini si rari - toata lumea stieca acest loc e bantuit.Intr-o zi, Rose pleaca si nu se mai intoarce, lasand-o pe Augustasingura. Apoi apare Tom McAllister - atragator si fascinant, darpericulos. Ceea ce el are sa-i spuna ar putea sa duca la…
Ești doar o umbră și umbrele nu pot atinge nimic. Kyllar decide să renunțe la Calea Umbrelor și să trăiască o viață liniștită alături de Elene și de fiica lor adoptivă. Dar când ești purtătorul sa’kariului negru, tihna îți poate fi adusă doar de îndeplinirea datoriei – un asasinat care să elibereze Cenaria de Regele-zeu și să-l repună în drepturi pe moștenitorul legitim al tronului. În ciuda suferințelor și a pierderii celor dragi, a regăsirilor și a…
Continuarea seriei Arcul Secerii (Arc of a Scythe Series), volumul doi Tunetul reia povestea lui Rowan și a Citrei de unde se încheiase volumul precedent al seriei, Secera. Într-o lume lipsită de foamete, sărăcie, boli sau războaie, Secerile și ucenicii lor au rămas stăpâni pe moarte semenilor. Statutul social înalt aduce însă cu sine aroganță, corupție și lăcomie. Cei doi tineri încearcă amândoi să îndrepte lucrurile: Rowan, din…
"- Eu sunt convins ca Bobby, cand s-a decis sa se prezinte laprezidentialele din 1968, stia ca va muri, ca nu are nicio sansa sa urcepe ultima treapta. Si totusi se decide s-o faca. Iata un barbat careeste seful unui trib irlandez, casatorit, tata a 11 copii, al caruifrate a fost asasinat cu cinci ani inainte. Vreau sa demonstrez ca stiaca avea sa fie asasinat si ca, in pofida acestui lucru, a decis sa intrein alegerile preliminare."
Într-o duminică dimineață, înainte de ivirea zorilor, trei adolescenți pleacă la o partidă de surfing. În timp ce se întorc acasă epuizați, băieții sunt implicați într-un accident de mașină fatal pe un drum pustiu. Doi dintre ei poartă centura de siguranță; unul trece prin parbriz. Medicii îl declară în moarte cerebrală la scurt timp după sosirea la spital, dar inima îi bate în continuare. Acțiunea romanului Să-i reparăm pe cei…
Pentru a-și împiedica bunicul sadic, pe Saul, și gașca lui de călători în timp să rescrie istoria, Kate intră într-o cursă de recuperare a cheilor CRONOS înainte ca acestea să cadă în mâinile cyriștilor. Dacă sare înapoi în timp și extrage cheia greșită – una care să-i dea de gol strategia –, întregul plan se va destrăma, punând în pericol viitorul a milioane de oameni nevinovați. Singurul aliat al lui Kate este…
În Viena anului 1938, Stephan Neuman are 15 ani și este fiul unei familii evreiești cu stare și influență, viitor dramaturg care, în căutare de inspirație, cercetează atât străzile, cât și tunelurile ascunse ale vechiului oraș. Cea mai bună prietenă a lui Stephan este sclipitoarea Žofie-Helene, o tânără creștină, matematiciană de geniu, a cărei mamă este redactorul-șef al unei reviste antinaziste. Curând, zilele lipsite de griji ale celor doi adolescenți sunt…
În 1944, gemenele Perla şi Staşa Zagorski ajung la Auschwitz, împreună cu mama şi bunicul lor. În noua lor lume întunecată, cele două fete îşi găsesc refugiul în relaţia lor specială, alinându-şi suferinţa cu jocurile copilăriei lor şi limbajul unic pe care-l împărtăşesc. Ajungând să facă parte din aşa-numita Menajerie a lui Mengele, gemenele au parte de un amestec de privilegii şi orori necunoscut celorlalţi, iar experienţele…
„Mánasteinn se înscrie între marile opere literare despre viaţa în timpul epidemiei de gripă spaniolă.” (The Nation) Islanda după Primul Război Mondial, devastată de gripa spaniolă, aventurile unui adolescent, un vulcan care erupe, cinematografele goale ale capitalei: acestea sînt coordonatele unui roman în care boala şi, prin extensie, moartea sau convalescenţa pîndesc după fiecare colţ. Un roman ca un film, al cărui montaj…
În Praga din zilele premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, visurile a doi îndrăgostiți sunt sfărâmate atunci când sunt separați din cauza invaziei naziste. Zeci de ani mai târziu, la mii de kilometri depărtare, o întâlnire neașteptată îi aduce pe cei doi într-un moment în care se recunosc dintr-o privire. Soarta le dă Lenkăi și lui Josef o a doua șansă… De la viața elegantă din Praga de dinainte de Ocupație la ororile…
Fernand Ravinel, un reprezentant de vânzări cu o existență banală, pune la cale împreună cu amanta lui să-și ucidă soția. Miza: o poliță de asigurare mai mult decât generoasă. Dar când trupul fără viață al consoartei dispare și Ravinel primește o scrisoare semnată chiar de ea, realitatea și halucinațiile se îmbină într-un melanj patologic. Acest roman clasic al literaturii noir franceze a fost adaptat de Henri-Georges Clouzot în…
Al șaselea volum din seria Shetland Un grup de prieteni din studenție lasă în urmă luminile Londrei și vin în Shetland la o nuntă. Însă noaptea târziu, Eleanor, una dintre tinere, dispare, iar Polly, de care era cel mai apropiată, primește un e-mail care seamănă foarte mult cu o scrisoare de adio. La scurt timp după aceea, cadavrul lui Eleanor e decoperit într-o postură neobișnuită, la marginea unei prăpăstii. Detectivii Jimmy Perez și Willow Reeves descoperă…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou