După ce mi-am urmărit mama cum se stinge din cauza unei boli misterioase, mi-am promis două lucruri: voi găsi leacul pentru afecțiunea care a distrus-o și voi părăsi orașul blestemat în care m-a abandonat. Patru ani mai târziu, ajung la Universitatea Dracadia, o instituție prestigioasă de pe o insulă izolată, bântuită de sufletele tulburate ale unor pacienți exilați acolo cu secole în urmă.
O poveste romance tulburătoare despre suferință, speranță și forța irezistibilă a iubirii adevărate, pe un fundal de realism magic. Nicholas Coughlan și Isabel Gore cresc în două familii irlandeze marcate de tragedii și pierderi. El poartă povara nebuniei tatălui său, un pictor obsedat de viziunea divină, iar ea trăiește în umbra fratelui său genial, distrus de boală.
Care este limita etica a cunoasterii? O poveste clasica horror care depaseste sfera literara si suscita numeroase dezbateri filosofice cu privire la viata si moarte, dar si la relatia dintre creator si creatie. Monstru sau creatura neinteleasa? Doua sute de ani mai tarziu, experimentul lui Victor Frankenstein inca ne bantuie, nu doar din ratiuni ale terorii, ci si ale indoielii: poate fi iubita o fiinta in ciuda fricii pe care o provoaca? Una din cartile clasice care ridica intrebari…
Războiul s-a sfârșit, forțele întunericului au câștigat, iar eroul care trebuia să salveze lumea a murit. Profeția a fost o minciună. Ei ar fi trebuit să câștige acest război. În schimb, Briony Rosewood urmărește, sfâșiată și îndurerată, cum fratele îi este ucis, regatul ei cade, iar casa îi este cotropită de dușmani. Acum, Evermore nu mai există, iar tânăra este vândută la o licitație – prețuită doar pentru magia ei remarcabilă.
Orasul Semilunii se intalneste cu A Patra Aripa in acest debut alert si romantic, un urban fantasy paranormal, in care o adolescenta trebuie sa supravietuiasca unor varcolaci nemilosi, unei curti sclipitoare, dar si unei strategii politice mortale, pentru a se razbuna pe monstrii care i-au distrus viata.
Geniile este un roman incitant, inspirat dintr-un episod real devenit mit in lumea literara latino-americana: ruptura violenta dintre Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa, marcata de faimosul pumn pe care cel din urma i l-a aplicat lui Gabo in 1976. Jaime Bayly porneste de la aceasta intamplare pentru a explora, cu umor si indrazneala, complexitatea unei prietenii transformate in rivalitate.
Editie bilingva: franceza-romana. Doi baieti. Doua epoci. O legatura dincolo de timp. Hadrien traieste in Franta anului 1914. Adrien, un secol mai tarziu. Printr-un mister neasteptat, incep sa-si trimita scrisori, fiecare crezand ca celalalt este un var indepartat. Dar cand descopera adevarul, Adrien intelege ca nu-i vorba doar despre o prietenie neobisnuita - ci despre o sansa de a schimba destinul.
Dupa ce prietenul lui cel mai bun se muta din oras, Raymond Jaffe, in varsta de 17 ani, se simte mai singur ca niciodata. Ii este greu sa se apropie de alti oameni - nu reuseste sa se integreze la scoala si nici chiar in propria familie. Viata lui Raymond ia o intorsatura neasteptata atunci cand face cunostinta cu Millie, vecina lui oarba, in varsta de 92 de ani. Batrana ii marturiseste ca isi face griji pentru Luis Velez, tanarul care avea grija de ea, fiindca acesta a disparut fara urma.…
Chiar dacă aţi văzut filmul, să ştiţi că el nu se poate compara cu cartea! Mitch Mcdeere, "number one" al facultăţii de drept a universităţii Harvard este pur şi simplu copleşit de salariul, maşina, casa şi toate celelalte avantaje care i se oferă pentru a deveni angajatul zelos şi obedient al unei firme de avocaţi din Memphis. Incredibila generozitate a firmei ascunde însă afaceri murdare şi o lume înspăimîntătoare: cea a mafiei. Mitch trebuie să înveţe să supravieţuiască, întrucât toate…
Dacă era nevoie de o martiră, aș fi fost și aceea. Premiul Whitney Armata nazistă invadează Polonia în al Doilea Război Mondial și toți din țară sunt confruntați cu arestări, deportări și ucideri în masă. Tânăra Chaya Lindner din Cracovia decide însă că nu trebuie să-și piardă speranța, așa că se alătură unui grup de rezistență clandestină și devine unul dintre curierii care participă la eforturile de salvare a populației din ghetourile evreiești. Prin ochii ei, asistăm la tragedia…
Romanul este o alegorie a absurdului şi grotescului care au caracterizat Marele Salt Înainte, planul de industrializare forţată al lui Mao ce a dus la distrugerea agriculturii şi la moartea prin înfometare a peste 40 de milioane de oameni. Într-un lagăr de reeducare din nordul Chinei, patru intelectuali – Muziciana, Savantul, Scriitorul şi Teologul – sunt „reeducaţi” politic prin muncă, sub controlul unui straniu personaj preadolescent, cunoscut drept Copilul. Acesta impune legi draconice, dar…
Prin descrierea decadenței, a violenței și a duplicității, care pândesc neîncetat destinul oamenilor, Satyricon conține un mesaj profund și, în același timp, actual pentru orice civilizație.
Regimentul 27 nu dă doi bani pe războiul lui Hitler. Soldații luptă doar ca să rămână în viață. Câțiva soldați descoperă cel mai mare secret al Armatei Roșii: un comisar a ascuns o comoară dincolo de liniile inamice. Așa că, pentru a pune mâna pe ea, Sven și camarazii săi sunt dispuși să înfrunte taigaua siberiană îmbibată de sânge, să se lupte ca niște fiare, să ucidă sau să fie uciși. Goana după aur și cele mai sângeroase bătălii din război sunt povestite de Sven Hassel cu un realism care…
Un mare roman de război, scris de un veteran al armatei germane. Umilit în decembrie 1944 la intrarea în Moscova, Hitler trebuie să recupereze din capitalul de imagine pe care l-a pierdut. Atacul asupra Stalingradului a început în mai 1942. Lupta a fost dură, iar violențele, necruțătoare. Milioane de ostași și-au pierdut viața în tranșee, alții au murit de foame și de frig. Sven Hassel și trupa lui de veterani se aruncă în plin dezastru și fac o ultimă încercare să scape cu viață. Radiourile…
O carte despre absurditatea regimului nazist și despre atrocitățile comise de poliția secretă a lui Hitler. După luni întregi de lupte sălbatice pe Frontul de Est, Regimentului 27 i se alătură rezerviști germani. O garnizoană a fost atacată și ocupată de trupele rusești, iar soldații germani, măcelăriți. Sven Hassel și camarazii lui sunt trimiși dincolo de linia inamică să-i prindă pe cei responsabili. Acesta e abia începutul, pentru că misiunea lor îi va duce la Hamburg, în apărarea…
Un fantasy dark academy incitant, plin de mistere, romantism, intrigi si probe sangeroase. Sase rivali. un singur invingator. Eternitatea este doar inceputul. Bun-venit la Academia Blackwood, legendara scoala din purgatoriu unde absolvirea este singura scapare, iar dragostea poate traversa granitele dintre viata si moarte! Odata ce un student intra pe portile arcuite ale academiei, nu exista nicio cale de iesire... cu exceptia Decenalului, o competitie magica necrutatoare, cu un singur…
În război, omul ajunge carne de tun. Condamnat pentru dezertare din armata germană, Sven Hassel e trimis într-o cazarmă-închisoare pe Frontul de Est, unde el și ceilalți camarazi sunt considerați carne de tun în fața implacabilei Armate Roșii. Puțini și prost înarmați, ei vor descoperi limitele la care se poate ajunge pentru supraviețuirea în stepele siberiene. Al Doilea Război Mondial devine teatrul celor mai sângeroase bătălii, iar oamenii, simple animale de povară sacrificate în tumultul…
Romanul Supravietuitorul vrea sa moara la sfarsit face parte din seria Crainicii Mortii Intr-o noua poveste emotionanta si sfasietoare din seria Crainicii Mortii, doi straini se ajuta unul pe altul si invata cum sa traiasca. Paz Dario sta treaz in fiecare noapte in asteptarea apelului de la Crainicii Mortii, care ar pune capat vietii lui singuratice. Dupa o zi devastatoare, rabdarea i-a ajuns la limita. Daca ei spun ca nu a sosit momentul decisiv, va trebui sa le demonstreze ca se…
„Cea mai înduioșătoare poveste de dragoste. E minunată!“ Marian Keyes Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL. Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă ca pe noul ei iubit, Jack,…
„Printre cele 100 cele mai bune cărți ale tuturor timpurilor.“ Time Magazine Un roman clasic și amețitor despre percepția realității. Într-un viitor dominat de telepați și spioni mentali, Glen Runciter e omul pe care marile corporații îl angajează ca să-și protejeze secretele. Dar când o misiune dă greș și Runciter e grav rănit, realitatea începe să se dizolve. Timpul se dă peste cap, obiectele încep să se dezintegreze, iar chipul lui apare pe monede. Echipa lui supraviețuitoare e prinsă…
Seria Sherlock Holmes, pe care Nemira Fiction o aduce într-o ediție de colecție fresh, contemporană, îți deschide porțile către un univers fascinant, plin de mister și intrigi complicate. O serie-reper care a trecut cu brio proba timpului, continuând să surprindă și să inspire. „Vă cunosc fiecare mișcare... A fost un duel între mine și dumneavoastră, domnule Holmes... Dacă sunteți suficient de inteligent încât să mă distrugeți, fiți sigur că și eu vă voi plăti cu aceeași…
Seria WITCHER, cartea 0.1 Vânătorii nu se nasc. Sunt creați. Înainte de a fi Lupul Alb sau Măcelarul din Blaviken, Geralt din Rivia era doar un simplu absolvent al Cuibului Vânătorilor, Kaer Morhen, pășind într-o lume care nu-i înțelege și nici nu-i primește cu brațele deschise pe cei asemenea lui. Iar când un act naiv de eroism se termină foarte prost, Geralt abia e salvat de la spânzurătoare de Preston Holt, un vânător cărunt cu un trecut lăsat în urmă și cu o misiune proprie. Sub…
Sete de cunoaștere. O făptură născută din ambiție și tenebre. O vină imposibil de șters. Victor Frankenstein, un savant obsedat de cunoașterea absolută, îndrăznește să sfideze limitele naturii și creează o ființă vie din trupuri moarte. Însă ceea ce a început ca o victorie a minții se transformă rapid într-un coșmar fără scăpare: creatura, respinsă de Frankenstein însuși pentru hidoșenia ei, apoi de toți semenii lui, îi devine creatorului ei judecător și blestem. Frankenstein rămâne un…
Descoperă finalul seriei-fenomen care a cucerit milioane de cititori și care a stat la baza filmului Culpa Nuestra, ecranizat de Amazon Prime. Relația dintre Nick și Noah trece prin cea mai dificilă și dureroasă încercare de până acum. Trecutul și vinovăția apasă mai tare ca niciodată, iar prezentul aduce noi răni, noi pierderi și o tăcere care doare mai mult decât orice cuvânt nerostit. De data aceasta, Noah este cea vinovată. Iar Nick… nu poate uita. Nici ierta. Chiar dacă o parte din el…
Pețitorul a fost inspirat de Markus Wolf, care a condus timp de treizeci și patru de ani serviciul de informații externe al Ministerului Securității Statului din Republica Democrată Germană, despre care până și dușmanii lui cei mai aprigi recunosc că a fost unul dintre cei mai eficienți spioni comuniști din Europa în timpul Războiului Rece. Nu el a asociat relațiile sentimentale cu spionajul, dar conceperea de către Wolf a personajelor Romeo a avansat metodele de culegere…
Un roman tulburător despre rădăcini, apartenență și fantomele trecutului, unde groaza se împletește cu tandrețea și lupta pentru identitate. Jade Nguyen ajunge în Vietnam cu un singur scop: să-și ia banii promiși pentru facultate de tatăl ei și să plece de acolo. Tot ce trebuie să facă este să pretindă, timp de cinci săptămâni, că e parte dintr-o familie fericită, alături de Ba, tatăl ei înstrăinat, și de Lily, surioara ei pe care o iubește mult, într-o casă colonială pe care Ba o restaurează.…
Inteligența artificială Jane este singura care poate salva cele trei specii de pe planeta Lusitania. A descoperit cum să transporte navele în afara universului și să le plaseze în alte lumi, sfidând limitările vitezei luminii. Însă, pentru aceasta, trebuie să își folosească toate capacitățile de procesare. Pe măsură ce Congresul Stelar închide ansiblu după ansiblu, capacitatea ei de a trimite navele în alte lumi scade rapid. Pentru ca Jane să supraviețuiască, copiii lui Ender trebuie mai întâi…
Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction Prize și Bollinger Everyman Wodehouse Prize. A fost adaptat pentru BBC Radio 4, ales de BBC Radio 2 pentru emisiunea Between the Covers și inclus în topurile publicate de Guardian, Independent, The Irish Times, TLS și New York Public Library. În 2025 a câștigat Premio Gregor von Rezzori, Authors’ Club Best First…
Lumea o plange pe E.V. Renge, geniul literar disparut intr-un accident bizar. Fiica ei, Mackenzie, este singura care nu varsa nicio lacrima. Pentru ea, mama a fost intotdeauna un monstru cu zambet frumos. Dar moartea este doar inceputul. Un bilet misterios apare. Apoi altul. Si altul. Toate semnate la fel: Cu drag, mama.
O poveste plină de magie, emoție și înțelepciune, care îi ajută pe copii să înțeleagă puterea iubirii și a alegerilor personale. Roman distins cu Medalia Newbery, Fata care a băut luna de Kelly Barnhill îi invită pe cititori într-o lume fantastică, unde o fetiță crescută de o vrăjitoare binevoitoare, un dragon și un monstru uriaș descoperă adevărul despre sine și despre puterea magică a lunii. Nori grei de nefericire atârnă deasupra Protectoratului: an de an, locuitorii sunt…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou