Literatură străină

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2341-2370 din 11083

pe pagină
Setați descendent
  1. Scrisori către un tânăr romancier
    33.83 LEI
    Construită sub forma a unsprezece scrisori către un personaj imaginar, un ucenic în arta prozei, scrisori unificate printr-un capitol concluziv sintetic, cartea reconstituie întreg procesul creativ prin care a trecut un autor capabil să transforme în literatură tot ce atinge: Mario Vargas Llosa. Suntem martori ai lungii sale peregrinări ca literat și ai experienței unice, personale și netransferabile de romancier. Cum devii scriitor? Ce mecanisme imperioase te impulsionează în această vocație?…
  2. Numele mi-l știe vântul
    51.80 LEI
    Împletind trecutul si prezentul, Numele mi-l știe vântul spune povestea a două personaje de neuitat, ambele în căutarea familiei și a unui cămin. Emoționantul roman al lui Isabel Allende este atât o mărturie a sacrificiilor pe care le fac părinții, cât și o scrisoare de dragoste către copiii care supraviețuiesc celor mai insondabile pericole – și nu încetează să viseze.
  3. Micul print
    19.03 LEI
    Printre cele mai frumoase amintiri ale unui copil sunt momentele de seară în care unul dintre părinți, sau un bunic, sau un frate ori o soră mai mare îi citește dintr-o carte mare de povești, cu ilustrații. Micul Prinț, cea mai iubita dintre scrierile lui și una dintre primele trei cele mai traduse cărți din toate timpurile, a vazut lumina tiparului la New York, in 1943. De atunci și până acum, povestea micului prinț s-a bucurat de un succes uriaș: i s-au dedicat muzee și expozitii, a fost…
  4. Ultima petrecere
    68.71 LEI
    La miezul nopții, unul dintre ei este mort. Până dimineață, toți sunt suspecți. Este cea mai tare petrecere… dar nu toată lumea a venit să se distreze. De Revelion, Rhys Lloyd are casa plină de musafiri. Căsuțele lui de vacanță de pe Lacul Oglinzii au succes, iar el a invitat tot satul să vină să bea șampanie împreună cu noii vecini bogați. Însă la miezul nopții, Rhys plutește fără viață pe apele înghețate ale lacului. În prima zi a anului, Ffion Morgan are un sat întreg de suspecți. Micuța…
  5. Reacher: Ghinioane şi încurcături
    62.37 LEI
    ACUM O SERIE ORIGINALĂ PRIME! Pentru Jack Reacher, evenimentele din 11 septembrie 2001 au adus o schimbare practică a stilului de viaţă. Pe lângă periuţa de dinţi pliabilă, acum poartă asupra lui şi o carte de identitate cu fotografie. Totuşi, nimeni nu‑i poate da de urmă. Aşa că, atunci când un membru al fostei sale unităţi militare găseşte o cale de a‑i transmite un mesaj, Reacher ştie că e vorba de ceva foarte serios: Vreau să aduni laolaltă vechea unitate. Nu te încurci cu…
  6. În această iarnă
    47.57 LEI
    Un Crăciun în familia Spring înseamnă o mulțime de rude, un munte de mâncare, haos cât cuprinde și multe ocazii ca oamenii să facă sau să spună ceva greșit. Tori Spring știe că fratele ei, Charlie, este copleșit de toate acestea. Vrea să-l ajute… Dar cum? Charlie nu este convins că poate rămâne acasă, pe măsură ce petrecerea se întețește. Casa iubitului său, Nick, i se pare un refugiu evident. Dar se întreabă totodată dacă nu cumva îi distruge Crăciunul lui Nick din cauza grijilor și a…
  7. Palatul ascuns
    Preț special 43.60 LEI Preț standard 58.13 LEI
    O insulă plină de secrete, o fugă și o promisiune... O FIICĂ REBELĂ 1925. Pe insula Malta, printre zidurile vechi de culoarea mierii, străini fugari se ascund în zonele întunecate și oricine poate face rost de o nouă identitate. Rosalie fuge din Paris pentru a lucra ca dansatoare în cluburile boeme din adâncul străzilor întortocheate. O SORĂ CU UN SECRET 1944. Fugind de brutalitatea războiului din Franța, Florence se confruntă cu o viață nouă. Dar mama sa înstrăinată are o rugăminte…
  8. Omul pictat (seria Demon, partea I)
    Preț special 60.00 LEI Preț standard 79.99 LEI
    Noapte de noapte, creaturi ivite din adâncurile pământului distrug tot ce le iese în cale. Secole de-a rândul, demonii au terorizat lumea, silindu-i pe oameni să se retragă în adăposturi ascunse în spatele unor simboluri magice, a căror putere se pierde în negura timpului. Anii au trecut, așezările oamenilor sunt din ce în ce mai puține și mai îndepărtate unele de altele, iar demonii își continuă atacurile. Acum, aproape lipsiți de speranță, trei tineri supraviețuitori ai unor atacuri…
  9. Îndrăgostit lulea
    Preț special 43.60 LEI Preț standard 58.13 LEI
    Hannah vine în oraș cu echipa de filmare din care face parte și locuiește temporar la amicul ei, Fox, un bărbat special și ajutorul perfect pentru a-l face gelos pe regizorul de care este îndrăgostită. Un prieten ajutând un alt prieten. Însă, cu cât petrece mai mult timp cu amicul ei, cu atât este mai atrasă de acesta. Încetișor, începe să se estompeze linia dintre prietenie și flirt, iar Hannah nu poate să nu admită că-l îndrăgește, numai că nu vrea să fie una dintre cuceririle lui…
  10. Sărmane creaturi
    51.80 LEI
    Ce secret straniu a făcut-o pe bogata, frumoasa, impetuoasa Bella să i se pară irezistibilă lui Archie McCandless, un student la medicină sărac? Să fi fost originea ei misterioasă în casa monstruosului său prieten Godwin Baxter, geniul a cărui voce putea perfora timpane? Această poveste despre dragoste adevărată și cutezanţă știinţifică poartă cititorul din sălile de operaţii private ale Glasgow-ului de la sfârșitul epocii victoriene prin cazinouri pentru aristocraţi, drojdia Alexandriei și un…
  11. Calendarul unei vechi iubiri
    45.00 LEI
    Romanul „Calendarul unei vechi iubiri” spune povestea lui Valdas Bataev, care se vede obligat să înfrunte, încă de tânăr, evenimentele tragice ale epocii sale – secolul XX, un secol de furie şi sânge. Dar în mijlocul furtunii, Valdas reuşeşte să se sustragă cruzimii lumii: o iubire clandestină într-o paranteză fericită, între calendarul pe stil vechi al Rusiei ţariste şi noua cronologie impusă de „constructorii unui viitor luminos”. O capodoperă extrem de concisă, acest roman despre trădare,…
  12. Leagănul pisicii
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Una dintre cele mai importante scrieri ale secolului XX Leagănul pisicii, unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Kurt Vonnegut, scris în aceeaşi formă satirică ce l-a consacrat, este un comentariu asupra omului modern şi a nebuniei lui. John, un tânăr scriitor fascinat de Felix Hoenikker, aşa-zisul creator al bombei atomice, porneşte pe urmele unuia dintre fiii savantului. Ajungând până pe exotica insulă San Lorenzo, el descoperă şi un alt secret al omului de ştiinţă: Gheaţa-9, o armă…
  13. Blestemată
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Cel ce mânuiește sabia puterii va fi adevăratul rege. Dar dacă sabia alege o regină? Toți locuitorii satului în care trăiește o disprețuiesc pe Nimue pentru legătura ei cu forțele întunecate pe care, fără să vrea, le atrăsese în copilărie. Desconsiderată şi nedorită, urzește planuri să fugă de acasă, însă, cu o furie de nestăvilit, Paladinii Roşii îi măcelăresc întregul sat, iar soarta lui Nimue capătă o cu totul altă întorsătură. Cândva indezirabilă, ea devine acum singura speranță a neamului…
  14. Aducătoarea jurământului, vol. 1: Unirea
    Preț special 66.00 LEI Preț standard 88.00 LEI
    Plănuiește-ți fiecare bătălie ca și cum retragerea ar fi inevitabilă, dar luptă de fiecare dată ca și cum n-ai avea încotro să te retragi. Rosharul se află din nou în miezul războiului. Oroare îşi conduce armatele către oraşele oamenilor, pregătit să cucerească și să distrugă totul în calea sa. Iar în centrul lumii se află turnul Urithiru, săpat direct în piatră, plin de ascunzători și secrete pe cale de-a fi descoperite, probabil ultimul loc în care oamenii ar putea să-şi menţină…
  15. Frumoasele adormite
    28.54 LEI
    Apărut în 1961, „Frumoasele adormite” este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care explorează în mod explicit psihologia atracției sexuale. A stat la baza scenariilor mai multor filme, atât în Japonia, cât și în Occident, cele mai apreciate fiind semnate de Kōzaburō Yoshimura (1968), Hiroto Yokoyama (1995), Eloy Lozano (2001), Vadim Glowna (2006) și Julia Leigh (2011). Casa frumoaselor adormite este un loc al plăcerilor crepusculare. La lăsarea întunericului, bărbații aflați la apusul…
  16. Pușca de vânătoare
    26.43 LEI
    O proză poetică devenită clasică, de o intensitate emoțională extremă, în care însingurarea orientală nu poate fi atinsă nici de iubire și nici de moarte. Publicată în 1949, nuvela „Pușca de vânătoare” își păstrează intactă forța de seducție, în 2023 fiind adaptată pentru scenă de Serge Lamothe, avându-i ca protagoniști pe Miki Nakatani și Mihail Barîșnikov, într-un spectacol semnat de François Girard. Este oare cu putință ca o pușcă de vânătoare dintr-un poem apărut într-o revistă…
  17. Bucătăria sclavilor
    36.95 LEI
    Rămasă orfană în urma călătoriei cu familia din Irlanda în America, micuţa Lavinia ajunge pe o plantaţie de tutun din Virginia, unde este pusă să muncească în bucătărie, alături de sclavi. Acolo este dată în grija frumoasei sclave Belle, fiica ilegitimă a stăpânului. Lavinia învaţă să gătească, să facă curăţenie şi să servească la masă, îndrumată de dragostea şi dârzenia tăcută ale noii sale familii. Cu timpul, fata este acceptată în casa cea mare, având grijă de soţia stăpânului, care e…
  18. Să te faci că plouă
    44.40 LEI
    O capodoperă, o „lecție poetică de istorie”, o panoramă care acoperă aproape întregul secol XX. Patru narațiuni împletite discret datorită personajelor și subiectelor abordate, evidențiind răsturnări fatidice din viața celor ce nu pot scăpa de dezastrele istoriei, căutând simultan căi de ieșire și locuri de refugiu. „O mare parte din farmecul poetic al acestui roman poate fi explicat prin sentimentul sigur al autoarei pentru limbaj și ochiul ei pentru prezentarea momentelor și detaliilor.…
  19. Hideaway (seria Devil's Night, vol. 2)
    79.18 LEI
    In umbrele orasului exista un hotel numit Papa. Darapanat, pustiu si intunecat, locul a fost abandonat demult si inconjurat de un mister uitat. Dar nu-i asa ca tu, Kai Mori, crezi ca povestea despre un al doisprezecelea etaj ascuns e adevarata? Crezi in existenta unui oaspete sumbru care a intrat in acest hotel, dar n-a mai iesit niciodata. Crezi ca eu pot sa te ajut sa-i gasesti ascunzatoarea si sa ajungi la el. Tu si prietenii tai n-aveti decat sa incercati sa ma speriati, sa ma strangeti cu…
  20. Fugara
    42.28 LEI
    Cartea scriitoarei Alice Munro cuprinde opt povestiri extraordinare despre natura infinit oscilantă și surprinzătoare a dragostei. De la prima povestire, despre o tânără femeie care se dovedește incapabilă să-și părăsească soțul, deși își închipuie că este hotărâtă s-o facă, până la cele trei povestiri ce dezvăluie emoțiile complexe ale eroinei lor, o femeie pe nume Juliet, oamenii despre care scrie Munro – femei de toate vârstele și stările sociale, cu prietenii, părinții și copiii lor –…
  21. Asasinarea lui Roger Ackroyd
    42.28 LEI
    Într-un sătuc englezesc liniștit, doamna Ferrars, despre care se bârfește că și-ar fi omorât soțul, moare, la rândul său, în împrejurări neelucidate. Sinucidere sau otrăvire? Într-o ultimă scrisoare adresată presupusului ei iubit, Roger Ackroyd, ea îi dezvăluie că a fost victima unui înspăimântător șantaj. Atunci când este descoperit și cadavrul lui, nu este loc de îndoială: acesta a fost ucis. Dar de ce? O anchetă foarte dificilă pentru Hercule Poirot, care află că toată lumea – familie,…
  22. Sfârșitul Anului Nou
    41.00 LEI
    Un dineu cu final dezastruos. Un trecut păstrat secret. Ebba și Marlon, doi adolescenți, sunt îndrăgostiți nebunește unul de celălalt și organizează un plan în care să își întâlnească reciproc părinții. Când toți cei șase se strâng sub același acoperiș la un dineu de Anul Nou, nerăbdarea plină de emoții se transformă rapid în groază. Se pare că adulții au un trecut comun, iar atmosfera se împovărează de o tensiune apăsătoare. Ce s-a întâmplat, de fapt, în viața lor din trecut? O dramă…
  23. Mystic River
    65.00 LEI
    #1 Bestseller New York Times Roman ecranizat de Clint Eastwood, cu Sean Penn și Kevin Bacon în rolurile principale În copilărie, Sean Devine, Jimmy Marcus și Dave Boyle erau prieteni. Dar apoi o mașină ciudată a oprit pe strada lor. Unul dintre ei a urcat, ceilalți doi nu. După aceea s-a petrecut ceva cumplit, un lucru care a pus capăt prieteniei lor și i-a schimbat definitiv. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, Sean a devenit anchetator, Jimmy a fost la închisoare și acum deține un…
  24. Ciudata Sally Diamond
    55.00 LEI
    Peste 100 000 de exemplare vândute numai în Marea Britanie și Irlanda Sally Diamond are patruzeci și doi de ani și nu poate înțelege ce a făcut așa de ciudat - doar a respectat ultimele dorințe ale tatălui ei și l-a dus la tomberon când a murit. Acum Sally se află în centrul atenției presei și polițiștilor, dar este bântuită și de o voce sinistră din trecut. Pe măsură ce începe să descopere grozăviile pe care le-a trăit în copilărie, Sally iese pentru prima dată în lume, făcându-și…
  25. Ultimul diavol care trebuie să moară
    58.14 LEI
    #1 bestseller Sunday Times Milioane de exemplare vândute din întreaga serie la nivel mondial CLUBUL CRIMELOR DE JOI PRIMEȘTE VEȘTI TULBURĂTOARE. Un vechi prieten anticar a fost ucis, iar un colet periculos pe care îl avea în grijă a dispărut. Gașca intră în acțiune. Pe parcurs întâlnesc falsificatori de obiecte de artă, escroci online și traficanți de droguri, dar se confruntă și cu suferințe aproape de casă. Numărul de cadavre crește, coletul e de negăsit și necazurile se țin…
  26. Cel care nu uită
    59.00 LEI
    Primul volum al seriei bestseller Amos Decker, tradus pentru prima oară în România Viața lui Amos Decker s-a schimbat pentru totdeauna – de două ori. Prima dată pe terenul de fotbal, în primul lui meci din NFL, când o lovitură l-a scos din viața sportivă definitiv, având și un efect secundar neașteptat: nu mai poate uita nimic. A doua oară – douăzeci de ani mai târziu, când și-a descoperit familia ucisă în casă. Lumea i s-a prăbușit, ucigașul a rămas la fel de necunoscut ca motivul din…
  27. Orașul în flăcări
    50.01 LEI
    Bestseller New York Times Primul volum al noii trilogii Danny Ryan Două imperii interlope controlează împreună întreaga regiune New England. Asta până când între irlandezi și italieni apare o femeie superbă, declanșând un război care va însemna asasinate, va rupe o alianță și va da foc orașului. Danny Ryan tânjește la o viață mai cinstită. Dar pe măsură ce conflictul lasă în urmă tot mai multe cadavre și frații se întorc împotriva fraților, Danny trebuie să se depășească pe sine…
  28. Labirintul de chiparoși
    57.90 LEI
    Toscana, 1940. Izolată în Italia devastată de război, Beatrice trebuie să renunțe la visul său de a preda limba engleză în însorita peninsulă. În mijlocul dezastrului, ea găsește adăpost la Villa delle Colombe și se refugiază în grădina minunată a Francescăi și a lui Edoardo, care ascunde în inima sa un labirint de chiparoşi. Dar Beatrice nu este singura care încearcă să fugă din fața războiului. Și alte suflete înspăimântate își doresc să se ascundă de istorie printre chiparoși. Însă, pe…
  29. Povestitoarea din Casablanca
    58.14 LEI
    Maroc, 1941. După căderea Franței sub ocupația naziștilor, o fetiță în vârstă de 12 ani fuge alături de familia sa în Casablanca, unde așteaptă șansa de a pleca în America. Viața de aici este intensă precum lumina soarelui în deşert și fiecare peisaj, fiecare mireasmă, fiecare sunet îi par copleșitoare unei fete care nu crezuse niciodată că va descoperi un oraș atât de diferit. 70 de ani mai târziu, un alt suflet rătăcit ajunge în port, în căutarea unei noi vieți. Zoe și soțul ei sunt pe…
  30. Un motiv bun pentru a muri
    59.00 LEI
    Premiul Publicului Livre de Poche 2020 Un cadavru mutilat cumplit, suspendat de o clădire. Un oraș sovietic hipnotizant și înspăimântător. Doi anchetatori, împinși de motivații diferite, urmăresc un criminal nebun care își marchează loviturile printr-o rândunică împăiată. Umbra unui dublu asasinat comis în 1986, în noaptea când a explodat reactorul de la Cernobîl. Un thriller care te ține cu sufletul la gură, cu acțiunea petrecându-se într-o Ucraină mustind de conflicte armate, colaps…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2341-2370 din 11083

pe pagină
Setați descendent