Ce pericole ar mai putea pândi în spaţiul cosmic după ce umanitatea reuşeşte să colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apă, aer şi hrană trebuie purtată în fiecare zi?Cu milioane de ani în urmă, fiinţe necunoscute din Univers au lansat asupra Pământului un virus cu o inteligenţă superioară, menit să reconfigureze planeta şi pe locuitorii ei. Dar protomolecula îşi ratează ţinta şi călătorește prin spaţiu aşteptând să fie trezită la…
Elantrisul, orașul solar al oamenilor-zei, își pierde măreția atunci când, pe neașteptate, este lovit de blestemul Reodului, iar semizeii se transformă în cadavre vii.Povestea ia o întorsătură și mai sumbră atunci când însuși prințul moștenitor al Arelonului, Raoden, cade pradă blestemului și este închis în orașul decăzut.Între timp, Sarene, prințesa care urma să-i devină soție, sosește în Arelon, unde i se spune că alesul inimii ei…
Sarcina lui Wasp e simpla. Sa vaneze stafii. Si in fiecare an trebuie sa lupte ca sa ramana Arhivista. Singura si disperata, face o intelegere cu stafia unui supersoldat. Va merge cu el in lumea lui subpamanteana pentru a cauta stafia demult pierduta a partenerei sale, iar in schimb va afla mai multe decat orice Arhivista dinaintea ei despre lumea lui preapocaliptica. Si sunt multe lucruri de stiut. In definitiv, Arhivistele sunt insemnate dinainte de nastere, menite sa faca munca…
Intr-un viitor in care oamenii au colonizat galaxia, calatoriile de la o planeta la alta se fac printr-o retea de portaluri care nu pot fi traversate decat de niste trenuri speciale. Inzestrate cu inteligenta artificiala, trenurile sunt mai mult decat niste vehicule: au vise si preocupari, uneori chiar si probleme de temperament. Desi deplasarile de la un sistem solar la altul au devenit de mult banale, pentru cei cu microbul calatoriilor transgalatice, ele si-au pastrat farmecul. Printre…
,,O combinatie fascinanta intre "Urzeala tronurilor" si "O mie si una de nopti.” – Us Weekly,,Cei care indragesc personajele puternice si povestile minunat reinterpretate vor adora aceasta carte.” - The Huffington post,,Intriga politica, revolta mocnita, loialitate pusa sub semnul indoielii, dragoste arzatoare si o boare de vraja – totul intr-un desert aspru si ostil –, iata ingredientele romanului de fata, ingenios si frumos construit.” - Booklist„O…
„Aveti in fata o poveste despre descoperirea adevaratei identitati, scrisa cu mult fler, dar si cu o nota de umor... [Este] bine spusa si foarte atent temporizata, starnind intrebari surprinzatoare despre notiuni ca incredere, tradare, apartenenta si asteptari.” — The Los Angeles Times Pe intreg pamantul, urme negre de maini, imprimate cu foc, apar pe mai multe porti. Sunt ale unor creaturi…
Colecția Leda Edge se completează cu un roman despre magie, putere și pericol, construit special pentru îndrăgostiții de literatura young adult: "Jocul Coroanei" de Evelyn Skye.Există lucruri mai periculoase decât un strop de magie ... Vika Andreieva poate stârni zăpada și poate transforma cenușa în aur. Nikolai Karimov poate vedea prin pereți și poate face să apară poduri din senin. Ei sunt magi - singurii din Rusia - iar țarul, amenințat de Imperiul Otoman și de…
Este Halloweenul, iar şcoala este plină de zombi şi de monştri ciudaţi. O petrecere care nu anunţa nimic deosebit se transformă într-o tragedie, atunci când în mijlocul celor prezenţi îşi face apariţia un myling – un strigoi cât se poate de adevărat. Acesta şi-a întâlnit victimele şi este decis să se răzbune. Vor reuşi cei doi fraţi, Alrik şi Viggo, să-l oprească? În încercarea de a afla adevărul, ei descoperă…
Primul volum al trilogiei Penryn și Sfârșitul lumiiAu trecut șase săptămâni de când Îngerii Apocalipsei au coborât pe Pământ pentru a distruge lumea modernă. Bandele de răufăcători sunt stăpânii zilei, iar spaima și superstițiile cei ai nopții. Când îngerii războinici răpesc o fetiță neajutorată, sora ei Penryn, în vârstă de șaptesprezece ani, e hotărâtă să facă orice să o salveze. Orice, în afară de a încheia…
Într-adevăr, noaptea avea să fie mai lungă în acel sfârșit de iarnă, când arsul fu găsit pe treptele bisericii din Primi, și toate nopțile de atunci încolo aveau să fie ceva mai negre, ceva mai grele, ca pături de plumb peste Alrauna, iar oamenii din cetate, mai cu seamă cei din Primi, cei-ce-se-trag-din-mătrăgună, n-aveau a mai conteni să spună că, parcă, pe la colțuri de stradă și pe sub perne, șoapte începuseră a se auzi în toiul fiecărei nopți. Și…
Plin de emotie si captivant de la prima pagina pana la final, "Fata cu toate darurile" este cel mai puternic thriller distopic pe care il veti citi anul acesta.Melanie este o fata foarte speciala. Dr. Caldwell o numeste „micul nostru geniu“. In fiecare dimineata, Melanie asteapta cuminte in propria celula sa fie luata si dusa la clasa ei. Atunci cand Sergentul Parks vine dupa ea, arma lui este intotdeauna incarcata si indreptata spre ea cat timp doi dintre oamenii lui o imobilizeaza…
Oriunde mergea Eureka, era şi el acolo: Ander, un băiat blond şi misterios care îi spunea că e în pericol. Acesta ştia lucruri despre Eureka pe care fata încă nu le cunoştea, dar nu şi cel mai întunecat secret al ei: din clipa în care îşi pierduse mama în urma unui accident ciudat, Eureka îşi dorea să fi murit la rândul ei. Avea puţine lucruri la care ţinea cu adevărat: doar pe prietenul ei, Brooks, şi…
După ce i-a eliberat accidental pe zei din captivitatea lor de pe Muntele Olimp, Helen Hamilton împreună cu prietenii ei trebuie să stingă setea de sânge şi de război a acestora, care amenintă să cuprindă întreaga lume. Însă furia zeilor este dezlăntuită, iar timpul se scurge în defavoarea muritorilor. Cum viata băiatului pe care îl iubeşte, Lucas Delos, atârnă de un fir de păr, iar grupul ei de prieteni cunoaşte o scindare…
Mila nu ar fi trebuit sa isi aminteasca niciodata trecutul ei sau sa afle ce se ascunde inauntrul ei. Ea nu ar fi trebuit sa descopere niciodata ca s-a „nascut“ intr-un laborator secret si ca a fost dotata cu puteri supraomenesti. Dar cand la usa ei apare un grup de oameni mascati care vor sa fure tehnologia ascunsa in ea, nu are alta sansa decat sa fuga pentru a ramane in viata. Nu poate avea incredere in nimeni. Ei vor face orice pentru a o captura si viata tuturor celor care ii…
Intr-un viitor indepartat, in spatiul controlat de Polity se deschide o poarta. Cei care intra prin ea au misiunea de a-l duce acasa, in civilizatia lui, pe „Creator“. Imediat ce refugiatii sunt in siguranta, poarta se inchide. Cineva din alta lume este pe urmele lor ... Agentul Cormac descopera ca perversa si subversiva tehnologie Jain a desfiintat civilizatia „Creatorului“. De ce a fost trimis Dragon, un bioconstruct extraterestru, pe planeta Samarkand din cadrul…
„O colaborare fascinanta intre doi giganti SF: caldura si umanitatea lui Pratchett aliata cu imaginatia science fiction deosebit de fertila a lui Baxter.” Adam Roberts1916: Frontul de Vest. Soldatul Percy Blakeney se trezeste intins pe un covor de iarba proaspata de primavara. Dinspre copaci se aud un cantec de pasari si vantul printre frunze. Unde sunt noroiul, sangele si pamantul dinamitat din razboiul in care lupta?2015: Madison, Wisconsin. Monica Jansson este chemata sa…
Cel mai ingenios space opera al anilor ‘90, castigator al Premiului Hugo.La mii de ani in viitor, mai multe rase populeaza un univers in care potentialul unei minti este dat de locul ei in spatiu, de la entitati superinteligente de la marginea galaxiilor pana la mintile limitate din mijlocul lor, acolo unde nu poate functiona decat o tehnologie simpla. Nimeni nu cunoaste motivul pentru aceasta impartire ciudata a spatiului in „Zone Ganditoare“ si „Adancuri…
Cateodata o fata este atinsa de Mama Razboi. Thorn este acea fata. Hotarata sa razbune moartea tatalui ei, traieste doar pentru lupta. Dar atunci cand este acuzata de uciderea unui om in ring, trebuie sa lase totul in urma.Cateodata o femeie devine razboinic. Prinsa in planurile Parintelui Yarvi, preotul siret al Gettlandului, Thorn va trebui sa strabata jumatate de lume pentru a gasi aliati impotriva Marelui Rege si va invata lectia dura a sangelui si a tradarii.Cateodata un razboinic devine o…
Continuarea aventurilor din "Agentul Cormac"Polity este atacata de o entitate IA care controleaza ucigatoarea tehnologie Jain, insa ofensiva nu pare coerenta. Dupa ce una dintre navele-vierme ale lui Erebus ucide milioane de oameni de pe Klurhammon, o lume care practica agricultura foarte tehnologizata, agentul Cormac trebuie sa investigheze cazul si incepe sa puna la indoiala motivatiile stapanilor lui, Inteligente Artificiale.Urmeaza alte atacuri si maceluri, care nu fac decat sa implice in…
Un SF clasic si o viziune stralucita despre raul din lume. Arkadi si Boris Strugatki sunt cunoscuti in lumea intreaga drept cei mai mari scriitori rusi de science fiction, iar romanul lor "E greu sa fii zeu" este o carte cult, una dintre cele mai bune scrieri ale lor.Anton este un agent sub acoperire care vine din viitorul Pamantului si calatoreste pe o planeta straina a carei civilizatie nu a progresat dincolo de Evul Mediu. Desi el are cunostinte mult avansate fata de societatea in…
Agentul secret Ethan Burke ajunge in Wayward Pines, Idaho, cu o misiune clara: de a localiza si recupera doi agenti federali disparuti cu o luna in urma in acest orasel bucolic. Insa la cateva minute de la sosirea lui are un accident grav. Ajunge la un spital, fara acte de identificare, fara telefon mobil, fara servieta. Personalul medical pare destul de prietenos, dar ceva pare... ciudat. Pe masura ce zilele trec, ancheta lui Ethan legata de disparitia colegilor lui scoate la iveala mai multe…
Un gard electrificat prevazut cu sarma ghimpata incercuieste orasul Wayward Pines, care se afla non-stop sub stricta supraveghere a unor lunetisti. Fiecare dintre cei 461 de locuitori ai orasului s-a trezit aici in urma unui accident catastrofal. in fiecare cladire si in fiecare locuinta exista camere de supraveghere ascunse. Rezidentilor li se spune unde trebuie sa lucreze. Unde sa locuiasca. Cu cine sa se casatoreasca. Unii cred ca sunt morti si ca aceasta este viata de apoi. Altii au…
„Robin Hobb este o scriitoare extraordinara.“ Conn IgguldenFitz a fost convins sa se intoarca la curte ca servitor al Lordului Auriu, nimeni altul decat Bufonul deghizat. In secret, el il va initia pe Printul Dutiful in tainele magiei. Pacea ramane fragila, iar nunta aranjata dintre Dutiful si printesa din Insulele Straine este o alianta cruciala care trebuie mentinuta. Dar, atunci cand apare, Elliania il provoaca pe print sa plece intr-o misiune imposibila inainte de a-l…
Al Doilea Război Mondial. Un băieţel îşi creează propria sa lume, Urania, o ţară de vis, a ordinii şi a frumuseţii. Peste ani, aflat în misiune în inima Mexicului, descoperă, cu ajutorul ghidului său Raphael, ruinele unui ţinut întemeiat în secolul al XIX-lea de către o comunitate creştină, pe care încearcă să-l transforme într-o cetate ideală, stăpânită de poporul-curcubeu: Campos este Urania, lumea visată de el în copilărie.…
O invazie extraterestra distruge omenirea in patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru ca de data asta putinii pamanteni ramasi in viata nu stiu nici macar ce ii ameninta, cu atat mai putin cum sa infrunte pericolul. Cassie, o adolescenta curajoasa de 16 ani, are o singura dorinta: sa isi salveze fratiorul – iar pentru asta nu se da in laturi de la nimic. Inaintea atacului, Ben Parish era un baiat obisnuit, dintr-un liceu obisnuit. Acum…
Continuarea romanului "Cei 100" de Kass Morgan, acum un serial TV de succes. Secrete vor fi dezvaluite, credinte schimbate si legaturi puse la incercare. Cei 100 trebuie sa lupte pentru supravietuire in singurul fel posibil – impreuna. Au trecut 21 de zile de cand Cei 100 au ajuns pe Pamant. Sunt singurii oameni care au pus piciorul pe planeta de secole… sau cel putin asa au crezut. Confruntati cu un dusman necunoscut, Wells incearca sa tina grupul impreuna, Clarke…
Venim pe lume hotarati sa gasim o poveste oriunde – pe cer, pe fetele oamenilor, in obiectele din jurul nostru. Ne citim propria viata, precum si vietilor celorlalti, ne citim lumea ca pe o carte. Iata convingerea lui Alberto Manguel, un Casanova al lecturii, cum l-a numit George Steiner. "Un cititor in padurea din oglinda" exploreaza arta de a citi si de a scrie in cateva dintre ipostazele ei fascinante. Sub semnul lui Borges si al bibliotecilor infinite, autorul ne duce spre…
Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din taramul magic Fillory si acum, dupa ce s-a ratacit si a ramas fara prieteni, se intoarce unde a inceput intreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata sa iasa din nou la suprafata…Barierele magice ale tinutului Fillory care il aparau de barbarii din Nord sunt pe cale sa cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot si Janet, Regele si Regina din Fillory, trebuie sa porneasca intr-o ultima…
Caporalul Morcove a fost avansat! Acum conduce recruţii din Garda Oraşului Ankh-Morpork, cel mai mare oraş din Lumea Disc, pentru a-l apără de hoarde barbare, războinici tribali, armate banditeşti... lucruri de-astea. Dar o slujbă şi mai importantă îl aşteaptă. Un document vechi tocmai a dezvăluit că oraşul Ankh-Morpork, cundus de decenii de de crima dezorganizată, are un suveran secret! Iar numele lui e Morcove... Şi astfel începe cea mai mare…
În ţinuturile Dell au existat ”monştri”, fiinţe de o frumuseţe supranaturală care pot subjuga oamenii cu o singură privire. Lady Fire este ultimul astfel de ”monstru” care trăieşte în pădurile misterioase, alături de spioni şi de nelegiuiţi. Familia regală îi cere ajutorul pentru a demasca un complot îndreptat împotriva suveranului, iar Lady Fire descoperă că darurile ei supranaturale ar putea salva regatul.…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou