Ernest Oaten, autorul volumului de fata a fost un medium si totodata un om de cultura, devenit scriitor. El ocupa un loc de frunte in miscarea spiritualista engleza. A fost presedintele Uniunii Nationale a Spiritualistilor, al Federatiei Spiritualiste Intemationale si directorul saptamanalului The Two Worlds (Cele doua lumi), revista spiritualista foarte populara si bine scrisa, documentata, raspandita in lumea intreaga. In fiecare numar al acestei reviste rnest Oaten scria un…
Aniela Jaffe reda in cartea de fata ganduri, amintiri si lamuriri pe care Jung i le-a impartasit in perioada in care cei doi lucrau la volumul Amintiri, vise, reflectii. Aceste dezvaluiri inedite ofera un caleidoscop tematic graitor pentru viata si sistemul teoretic al lui Jung - de la relatia lui cu Toni Wolff si de la intalnirea cu Einstein sau contele Keyserling, la felul in care analistul elvetian se raporta la viata de dincolo, la imaginile onirice, la Dumnezeu sau la pacientii nevrotici…
Ediție stabilită, prezentată și adnotată de Franck Planeille „Întâlnirea [dintre Albert Camus şi René Char] precedă prietenia, dar îi conferă tonalitatea aparte ce o poate transforma în fraternitate. Cei care se întâlnesc în 1946 nu sunt doar doi oameni, ci doi imenşi artişti foarte diferiţi unul de celălalt şi totuşi apropiaţi în acest «râu subteran» de care doar operele lor ne pot apropia. Prietenia este atunci acea descoperire ce‑i depăşeşte pe indivizi, care lărgeşte spaţiul fiecăruia ca…
În august 1945, Marea Britanie, Franţa, URSS şi Statele Unite ale Americii au creat la Nürnberg un tribunal menit să-i judece pe conducătorii militari şi civili ai regimului nazist pentru plănuirea unui război de agresiune, exterminarea unor categorii întregi ale populaţiei, folosirea pe scară largă a muncii forţate, jefuirea ţărilor ocupate, maltratarea şi uciderea prizonierilor de război. G.M. Gilbert, psihologul închisorii înaintea şi în timpul procesului de la Nürnberg, a avut şansa unică…
„Remarcabil... excepțional” - Caroline Moorehead (Times Literary Supplement) „O carte remarcabilă și de neclintit.“ - Clive Sinclair (Independent) „Un triumf în fața adversității în războiul lui Hitler împotriva evreilor... o cronică valoroasă a infamiei umane.” - Ian Thompson (Observer) „O carte dură și uluitoare, directă și eficient scrisă... la fel de percutantă ca o conversație.” - Eileen Battersby (Irish Times) E mai mult decât o carte de memorii despre Holocaust. E un rechizitoriu…
Troia. Oraşul care a constituit teatrul războiului dintre ahei şi asiatici a constituit visul din copilărie al lui Schliemann, dar mai mult decât atât, a constituit întruchiparea completă a imaginii pe care acesta şi-o făcea despre civilizaţia greacă. În ultimă instanţă, poemele homerice serviseră drept model etic şi literar întregii civilizaţii greceşti din perioada arhaică şi până la sfârşitul ei şi fuseseră transmise ca atare Romei. Schliemann nu greşea când vedea în ele chintesenţa…
E greu să ne imaginăm ce poate face un copil care constată că este total diferit de ceilalți, observând cu stupoare că emoții precum frica, vinovăția și empatia îi sunt străine. Poate că nimic nu ne pregătește pentru confesiunile brutal de sincere ale unui copil diferit de restul lumii, ajuns la maturitate. Patric Gagne a avut curajul să relateze cu lux de amănunte drumul de la inocență și deznădejde la maturitate și speranță. De la condamnare socială și respingere la prețuire publică și…
O privire amuzanta asupra modului in care limita dintre un "geniu" si un "idiot extrem de norocos" este mai firava decat am vrea sa credem. Cu cat te adancesti mai mult in povestile din spatele celor mai mari nume ale istoriei - cele 30 de personalitati prezentate in cartea de fata -, cu atat iti dai seama ca acestea au ceva in comun: o doza imensa de naivitate si/sau o lipsa absolut socanta de bun-simt.
Avea șaptesprezece ani atunci când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial și a pierdut aproape totul: părinții, sora, numele, identitatea. Până la acel moment, a fi evreu nu jucase niciodată un rol important în viața ei, însă acest lucru a devenit brusc o problemă de viață și de moarte. Deși în 1942 a fost chemată să se înregistreze într-un lagăr de muncă, a reușit să evite soarta altor milioane de evrei și s-a alăturat Rezistenței: sub pseudonimul Margareta van der Kuit, a falsificat…
Din decembrie 1942 pana in ianuarie 1945 a existat un lagar german de izolare pentru copii - Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt, Lagarul preventiv din Lodz al Serviciului de Securitate pentru Tinerii Polonezi, instituit dupa modelul lagarului de minori de la Moringen, Saxonia Inferioara.
Evoluția Europei între 1895 și 1941, într-una din cele mai importante cărți-document ale epocii noastre „Lumea de ieri“ este Viena și Europa de dinaintea Primului Război Mondial: o lume sigură, stabilă și armonioasă, unde libertatea de spirit domnea neștirbită. Lumea în care s-a născut și a început să scrie, cunoscând celebritatea, Stefan Zweig, în care el a călătorit, s-a îndrăgostit de cultura franceză, a legat mari prietenii intelectuale. Odată cu catastrofa din 1914, lumea aceasta dispare…
Isabel Allende plonjează în adâncurile memoriei și ne oferă o carte emoționantă, dar îmbibată de umorul său caracteristic, despre relația cu feminismul și condiția de femeie, o pledoarie pentru viața care trebuie trăită, simțită și savurată cu deplină intensitate. În cea mai nouă carte a sa, marea autoarea chiliană ne invită s-o însoțim într-o călătorie personală în care, cu harul ei de povestitoare, revizitează episoadele ce o leagă de feminism, din copilărie până astăzi. Ne face cunoscute…
Kara Swisher, jurnalistă premiată, ne oferă o poveste captivantă, usturătoare, dar onestă, despre industria tech și fondatorii acesteia, care au vrut să schimbe lumea, însă au reușit să o cam distrugă.Parțial carte de memorii, parțial istorie, Burn Book este o cronică necesară despre cei mai puternici jucători din domeniul tech. De la „regina tuturor formelor de media” (Walt Mossberg, The Wall Street Journal), aceasta este povestea spusă de un insider, pe care am așteptat-o cu…
POVESTEA ÎNCEPUTURILOR UNUIA DINTRE CEI MAI MARI VIZIONARI, LIDERI DE AFACERI ȘI FILANTROPI AI EPOCII MODERNE Reușitele tânărului Bill Gates în afaceri sunt deja legendare: la nici douăzeci de ani, renunță la Harvard pentru a înființa o firmă de software, care va deveni rapid un gigant al industriei și va schimba pentru totdeauna modul în care trăim și lucrăm. Ulterior, antreprenorul pasionat de inovație își îndreaptă atenția spre filantropie, alegând să răspundă unor provocări majore, precum…
Cu o prefață de Gabriel Liiceanu „Mai presus de orice, cartea Piei Degermark pune, pentru lumea în care trăim, această problemă: atunci când locul eroului tradițional e luat de vedetă, nu cumva lucrul cel mai greu este să administrezi gloria pe care destinul ți-o oferă și ți-o retrage cu aceeași grabă? Căci aceasta pare să fi fost drama fetei care, la șaisprezece ani, a fost luată de pe băncile liceului și căreia, peste noapte, i s-a pus în brațe gloria acestei lumi. Ce-i de mirare că într-un…
Autorul acestei carti, Aiden Aslin, s-a alaturat puscasilor marini ucraineni in 2018, deoarece s-a simtit dator sa-si apere patria adoptiva de amenintarea tot mai mare a invaziei rusesti. In februarie 2022, cand Rusia a declansat o ofensiva puternica impotriva Ucrainei, Aiden si unitatea sa au fost stationati pe linia frontului, la Mariupol. Blocat intr-o otelarie din acest oras, dupa un asediu de o luna de zile si dupa ce a ramas fara provizii, el a luat parte, in aprilie 2022, la capitularea…
• Laureat National Jewish Book Award si Christopher Award • Bestseller The New York Times Alegerea ne aminteste cum arata curajul in vremuri dificile si ne spune ca avem cu totii darul de a cantari ce am pierdut si ce ne-a ramas. - Oprah
„O autobiografie nu e literatura noastră privată, e mai degrabă bagajul cu care călătorim. Iar memoria nu e doar ceea ce ne amintim, ci și ceea ce ne înconjoară. Ea nu vorbește numai despre ce a fost, ci și despre ce va fi. Pare ieri, dar de fapt e mâine. Totul se naște pentru a înflori într-o primăvară eternă. La sfârșit, vom spune doar: nu-mi amintesc nimic în care să nu fii Tu.” (Papa Francisc) Inițial, papa Francisc a dorit ca acest document excepțional să fie publicat după moartea sa.…
Goodreads Choice Award for History & Biography #1 The New York Times Bestseller Relatare extraordinară a unui naufragiu și a scandalului politic ce a urmat, Wager este o istorie minuțios documentată. În iarna lui 1741, nava care dă numele acestui volum este trimisă în războiul Angliei cu Spania și naufragiază în largul coastelor Patagoniei. Cum echipajul era deja bolnav, înfometat și extenuat, lupta pentru supraviețuire pe o insulă pustie se va dovedi o reală aventură. Trădările, crimele,…
"N-am mai văzut niciodată o femeie atât de frumoasă", scria tânărul Marcel Proust despre contesa Greffulhe, mediul și personalitatea ei devenind surse importante de inspirație pentru romanul În căutarea timpului pierdut. Figură legendară din La Belle Époque, femeie de o ambiție deosebită, cu vederi largi sfidând tabuuri, Élisabeth Greffulhe și-a pus farmecul şi inteligenţa în slujba artei, a ştiinţei, a politicii și a carităţii, angrenând în diversele sale proiecte un număr impresionant de…
Mâncarea a fost întotdeauna o parte integrantă a vieții lui Stanley Tucci: de la supa stracciatella servită la umbra Panteonului la sosul marinara preparat între repetiții pentru diverse scene din filme și probe de haine, la pizza de casă mâncată împreună cu copiii, înainte de culcare.Acum, în Ce am mâncat într-un an, Tucci înregistrează douăsprezece luni de mese – în restaurante, bucătării, pe platouri de filmare, la conferințe de presă, acasă și în străinătate, cu prietenii, cu…
Scrisa de Paramhansa Yogananda, unul dintre cei mai importanti si influenti invatatori spirituali ai secolului XX, aceasta lucrare este o colectie pretioasa de povesti personale, de elemente de umor si explicatii practice si stiintifice despre marea intelepciune yoga a Orientului. In paginile acestei carti, Yogananda ne impartaseste intalnirile sale cu mari maestri spirituali, invataturi despre Kriya Yoga si revelatii despre unitatea dintre marile traditii religioase. Cartea a avut un…
În februarie 2019, lumea a pierdut una dintre personalitățile de marcă din sfera modei, Karl Lagerfeld, directorul de creație al celebrei Case Chanel timp de treizeci și cinci de ani.Lagerfeld a fost un personaj legendar nu numai pentru reinventarea Casei Chanel și fiindcă a redeșteptat entuziasmul pentru brandurile Chloé, Fendi și brandul său omonim; dar și pentru stilul său personal viu, inclusiv „uniforma" lui compusă din ochelari de soare întunecați și o coadă decal albă pudrată. Și…
Minunata lucrare „Autobiografia unui yoghin” este o relatare frumos scrisă a unei vieți excepționale și o introducere profundă în Yoga și tradiția ei ancestrală de meditație. Profund inspiratoare, dar și plină de umor și blândețe, această lucrare este una dintre cele mai influente 100 de cărți spirituale ale secolului XX, fiind tradusă în peste 30 de limbi și citită de milioane de oameni. Cu candoare, elocvență și inteligență, Paramhansa Yogananda ne prezintă cronica inspirată a…
Guerlain, Hermès, Caron, Roger & Gallet, Chanel, Dior, Madame Carven, Jean Paul Gaultier, Jeanne Lanvin, Nina Ricci, Marcel Rochas, Yves Saint Laurent, Hubert de Givenchy, Elsa Schiaparelli De la Miss Dior și Chanel Nᵒ 5 la Opium, de la Arpège la Joy, Calèche și L’Interdit, de la L’Air du Temps, Aqua Allegoria și Ma Griffe la Shalimar și Shocking, fiecare parfum celebru cu istoria lui secretă și pasionantă. „Cu pachetul ăsta de vanilie eu n-aș fi fost capabil să creez decât o Crème…
În această ediţie revizuită şi actualizată, Metallica - Povestea din spatele cântecelor trece în revistă istoria remarcabilă a celei mai mari trupe metal, concentrându-se pe măiestria, emoţiile şi inspiraţia din spatele celor mai mari piese ale lor, cu relatări de primămână din partea trupei despre cum au apărut aceste melodii. Cu capitole despre fiecare album de studio, de la Kill ‘Em All la 72 Seasons, şi fotografii uimitoare care acoperă întreaga carieră a trupei, cartea însoţeşte…
Aceasta carte aduce in prim-plan o poveste de iubire neobisnuita, desfasurata pe fundalul tumultuos al inceputului de secol XX. Regina Maria a Romaniei, una dintre cele mai carismatice si influente figuri regale, si Joe Boyle, aventurierul canadian devenit erou al Romaniei, traiesc o relatie marcata de admiratie, devotament si un dor neimplinit.
„Mama vine acasă cu revista Melody Maker. E numărul din ianuarie și pe copertă e David, care arată superb - cu tunsoarea mea! Aproape că nu-mi vine să cred. E prima mea întâlnire cu faima, prima dată când cunosc pe cineva care nu doar că e în revistă, ci chiar pe copertă. Vreau să deschid revista și să citesc articolul, dar mai întâi trebuie să o înfrunt pe mama. .... Mă uit la copertă și iată, chiar acolo, pe prima pagină a revistei Melody Maker, lângă o altă fotografie cu…
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 2007. Inca din copilaria pe care si-a petrecut-o mai intai in Persia, apoi la o ferma din Africa, Doris Lessing a fost intotdeauna inconjurata de pisici. Rememorandu-si viata alaturi de aceste feline cu personalitati diferite, cu firea lor complexa, cuceritoare si capricioasa, aduna amintiri din cele mai diverse si le reda hartiei fara nicio cosmetizare si cu onestitate dezarmanta. Doar a invatat de mic copil ca natura are orinduirea ei,…
O incursiune fără precedent în viața personală și creativă a vizionarului David Lynch, dezvăluită atât prin cuvintele sale, cât și prin perspectivele celor mai apropiați colaboratori, prieteni și membri ai familiei. În acest hibrid captivant de biografie și memorii, David Lynch își dezvăluie pentru prima dată viața trăită sub semnul urmăririi viziunii sale unice, împărtășind durerile și luptele prin care a trecut pentru a da viață proiectelor sale neconvenționale.…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou