Poezie & Teatru

Samir Molaomer se naște la Roma, în Italia, iar din 2012 trăiește și scrie aproape zilnic în România. A fost publicat pe platforme precum O mie de semne și Noise Poetry, sub pseudonimele de Sam și Sam Gumm.

Volumul reunește trei comedii ce ne vor purta în Italia, Ilyria (Dalmația de azi) și legendara cetate a Troiei, iar Caterina, Viola și Cresida ne prezintă trei fațete ale eternului feminin plasate în contexte dintre cele mai diferite, în lumi marcate de interese mercantile, rațiune versus visare, împlinire versus deziluzie; trei piese care ni-l prezintă pe Shakespeare, cum ar spune englezii, at his best.

Despărțirea de 70-ism, pe care 80-iștii ar fi vrut-o radicală și un shift major de paradigmă, n-a fost totuși, privind retrospectiv, un hiatus dintre acelea care despart două lumi sau două epoci. O dovedește poezia Ioanei Ieronim, a woman of two worlds care nu plictisește și nu dă impresia că ar rula aceleași teme și scenarii cu toate că a arătat în ultimul deceniu o uimitoare productivitate. Noua colecție de poeme a Ioanei, Antidot, îmi pare cartea sa cea mai angajată în tumultul lumii noastre…

„Atuul suprem al unui poet e vocea. Ioan T. Morar are norocul de a fi conservat acest har, evident încă de la prima sa carte – o voce distinctă, răsunătoare, rezonând parcă într-o peșteră de cristal. Există o dicție poetică pe care versul o păstrează și o transformă în vehicul al sensului. De-o vreme, poezia lui Ioan T. Morar transcrie mai ales neliniștile unei ființe generice, obsedată de a redefini lumea, definindu-se în paralel pe sine. Accentele profetice edifică un amfiteatru de sunete…

New Era Eva este o explozie. Daniela Bejinariu se vede martora unui moment de constituire a discursului cu toate pendulările sale între poetic și self help. Chiar și poemul care dă titlul volumului propune topografia acestei experiențe: „cât încă suntem pe drum/ susținere, conținere, închide cu încredere/ gratiile aerisirii ca operațiuni ofensive sunt trimise/ să îndeplinească o slujbă”. Tocmai pentru că nu rezolvă prin demonstrație acest parcurs, poezia Danielei este una dintre acele instanțe…

Opera poetică a lui George Popescu este neîndoielnic de anvergură europeană, nutrită de un dialog neliniștit, spre a o spune numaidecât, între Geneză și Apocalipsă, cu craniul Elenei între mâini, încoronată de o frumusețe pierdută, de care cu toții ne simțim orfani. Poezia lui George Popescu traduce o astfel de sintonie, deloc coincidentă, între lume și cuvânt, care totuși se hrănește dintr-o adecvată interlingua de putere utopică: uneori minerală, precum poezia lui Trakl, alteori disonantă,…

Dacă prin stil, prin capacitatea asociativă și prin fastuozitățile textului, volumul de poezie Iubita lui Duchamp – postvernisaj se așază la intersecția suprarealismului vizionar cu expresionismul și cu aluviunile baroce, din punct de vedere al structurii discursului, volumul se sprijină pe doi piloni indestructibili: conștiința apriorică a ceea ce se petrece în lumea nou creată – Observatorul/ Demiurg – și capacitatea de a descoperi, cu o uimire inocentă și ludică – intuiția ingenuă a Poetului…

Mi-am propus să compun, din fapte reale, dar și din viraje în oniric și imaginar, o poveste care să strîngă întreaga dramă a existenței lui János Bolyai în jurul unei experiențe revelatoare care se consumă în spațiul Timișoarei – și al celebrei Frontiere Militare a Imperiului Habsburgic din vecinătatea imediată a acesteia. Dincolo, însă, de orice fabulație, este evident că experiența meleagurilor bănățene l-a marcat definitiv pe marele matematician: după numai trei ani, el pleacă de aici ducînd…

Gabriel Nicolae Mihăilă s-a născut la Galați, în 1986. A publicat trei volume de poezie: În mine e alb, negru și TU la mijloc (Editura Charmides, 2014), The limbs they took (Editura Minela, 2017), Artemis (Editura Neuma, 2023).

Vlad Alui Gheorghe scrie, în cuvinte simple, călătoria în lumea de azi. Scrie despre frică și bucurie, despre dragoste și pierdere, despre curaj și nesăbuință. Scrie despre viața asta trăită în cea mai mare viteză, plină de alegeri noi la tot pasul și de drumuri care se tot deschid și închid. Scrie atât de frumos, vulnerabil, simplu, dar cu o forță incredibilă, versuri care îți cântă în minte și în inimă. - Doru Pușcașu / Om la lună

Ioana Pătulea are o voce rațională, matură, investigatoare. Debutul ei, conștiincios întârziat și cizelat, ne prinde cu o poezie a stării de control despre ,,dezastrele astea mici de zi cu zi”. Sunt definițiile poetice ale unui eu fragmentat – ale omului contemporan fără personalitate, cu multe măști –, o jucărie care dă mereu din cap și la da și la nu. Focusează cu multă atenție pe gesturi și obiecte mărunte, punându-le într-o stare de grație. - Ioana Geacăr

Poezia lui, nu fără orchestrație, spune întotdeauna direct ce-l doare pe omul care-o scrie (și mai ales, firește, pe toți cei asemeni lui). E o poezie, în felul ei, abrupt confesivă; biografică și realistă, fără îndoială, dar nu atât prin însumare și montaj de secvențe, cât printr-o promovare substanțială a biograficului și prin inducerea lui într-o condiție. Căci poet al condiției e Mușina în primul rând; dar poet al condiției (și umane și poetice, dar mai cu seamă al celei dintâi) nu înseamnă…

CARTE + CD 51 de poeme rostite la Radio de Nina Cassian între 1959 şi 2003 Nina Cassian revine la Editura Casa Radio cu reeditarea audiobookului (carte şi CD) de mare succes Dans – într-o ediţie substanţial adăugită, cu noi poeme în lectura autoarei şi un interviu despre viaţă şi operă şi emigrare.

Cartușeria” este o cercetare poetică inedită și provocatoare asupra unor celebre spații de artă amenajate în foste arsenale din Europa, cu background-ul lor cultural, psihologic și antropologic. Dan Mircea Cipariu călătorește, cu flori psihedelice ori vindecătoare, prin cenușa imperiilor, printre lumile posibile ivite din pulberi negre, cartușe și obuziere. Însoțită de șapte desene de Mihai Zgondoiu, această carte-spectacol cuprinde 52 de poeme în cinci capitole…

„Cristina Drăghici iși oficiază poezia ca o zeiţă pe deplin sigură de puterea ei de a fi în lume. Ochiul ei imens, care se deschide până la capăt, cuprinde şi înregistrează totul: o inimă mică, găsită în lăzile de gunoi şi ţinută cu grijă în palme, fiinţa pe care nu a născut-o nimeni şi care şi-a generat singură placenta, fata care a privit cum visul, ca o cobră regală, a găsit jugulara, ţesătoarea de traumă, femeia-citoplasmă care captează lumina. Fiecare poem al ei e un manifest radical şi…

„Există, în atît de așteptatul nou volum al Sorinei Rîndașu, Regatul disfuncției, o privire obiectiv, o privire întunecată de tristețe care înregistrează capturi de realitate ca fundal al relației cu celălalt, relație niciodată dusă pînă la capăt. Avem o carte în care violența sonoră dublează violența de sens, care, la rîndul ei, se dedublează în toate stările ce compun angoasa: groaza din interior, letargia, zilele putreziciunii, rușinea, frica, disfuncția, dislocarea, ratarea.…

„Au trecut 12 ani de la ultimul volum al lui Emanuel Guralivu, care a rămas în esență tot «un boxer cu pumnii fragili». Numai că acum poetul revine complet matur, capabil să-și transforme vulnerabilitatea în tactică de investigare analitică a sinelui și a lumii. Nu cred că există, de la Mircea Ivănescu încoace, poet care să fi transformat mai convingător discreția în principiu creator. În loc de retorism – lapidaritate și estetizare, în loc de lozinci și prefabricate ideologice – fuga punitivă,…

„Poemele lui Soso au ceva din nostalgia unui pupic cu scârț de la o rudă care ți-e foarte dragă și vă vedeți rar, care are tot timpul povești savuroase despre ce i s-a mai întâmplat și simți, în timp ce le asculți, că o să-ți amintești mereu momentul ăsta. Familiaritatea nu vine doar din căldură, ci și din tristețe, care se rătăcește ca pufuleții printre faldurile cearșafului în poemele cinematice. Scenaristul e un alintat, un corporate baby, reprezentant al noii specii de irosire pe care o…

„O singurătate atroce străbate poemele Alinei Țârcoman, singurătatea unei fete care se așază orizontal pe aer și învață să fie frumoasă. O fată care îngroașă rândul angajaților anonimi, traversând zi de zi aceleași străzi în vuiet de ambulanțe și claxoane. O fată necruțătoare cu sine însăși. Tălpile ei calcă în vis pe zăpadă caldă. O fată înaintând prin viață cu forță și încrâncenare, ca mireasa din Melancholia lui Lars von Trier, în ciuda rădăcinilor ce i se agață ca niște lanțuri de picioare.…

Din când în când se face liniște în mine ca și cum istoria s-ar fi oprit. E ca o lumină imensă pe o câmpie fără sfârșit, un amestec de bucurie și spaimă ca în fața lui Dumnezeu. Știu că ține doar o secundă, dar simt că așa ar putea fi mereu, dacă aș avea destulă putere să plec convinsă că vin înapoi, cum pleacă păsările în fiecare toamnă spre viața lor de apoi.

Cuvânt înainte de Cezar Petrescu

Suflul retoric din Medusa are forța unei mașinării indestructibile,  capabile să se autosusțină la intensitățile expresive necesare înregistrării „cadru după cadru după cadru”, și imaginația poetică să colonizeze orice. Iar sensibilitatea matură, cu senzorii inteligenți perfect stabilizați pe destructurarea somatografică a stereotipurilor feminității în alternative personale și o perspectivă extinsă asupra domeniului luptei, bazată pe un întreg arsenal interior al experienței…

Soarele din oglindă e, uneori, la fel de orbitor ca soarele de pe cer. Nu însă la fel de neîndurător. Cu oglinda te poți juca, poți chiar să te ascunzi în spatele ei. Dacă alegi unghiul potrivit, ți se permite să jonglezi, fără temeri, cu ceea ce pare de neîndurat. Oglinda e, totodată, o deschidere și un văl. Revelând, temperează. Estompând, îndeamnă privirea să-și creeze propriile-i lumi. Și, mai ales, îngăduie ca soarele să palpite și în regim nocturn. Deoarece acolo, în noapte, ai șansa să…

Omagiu editorial In memoriam Andrei Gazsi (1 octombrie 1950 - 13 iunie 2024)   Fantast si lucid, capabil de ametitoare salturi in lumea reintregita a trairii, visarii si gandului, Andrei Gazsi o scruteaza aici, in aceste frematatoare poeme in proza, cu nesat, cu nesatul unui aprig sentiment al urgentei. Iar ele, poemele, purtate ca de un viscol ultim, inchipuie inca o data, dar altfel decat in celelalte carti ale sale, anatomia acelei lumini fara de care existenta ar ramane…

Alexandru Botoroga: Poet, ganditor, estet, meloman, iubitor al eufoniilor, prieten inspirat si inspirator, cercetator generos al arhipelagului existentei, locuitor ferm in dincoace-le esentei, cultivator atent al cuvantului animat, creator infatigabil de peisaje, armonii si lumini, robust dirijor al tacerii, contratimpului si sincopei, contemplator ludic si lucid...   si a fost seara si a fost dimineata: ziua a noua. si a vazut Domnul Dumnezeu ca lipsea din aer un tremur un fior in…

Acest poet face parte din acea specie rară a celor pentru care scrisul este mai mult decât o boală, chiar dacă patima sa este mascată imperfect de o anumită stare de detașarefață de construcția poetică. Talent robust, cu o percepție a lucrurilor dotată cu un laser ultraperfecționat, el alcătuiește metodic o lume inconfundabilă. În fond, trei lucruri esențiale mai sunt de spus despre Marius Marian Șolea. Mai întâi, că atât omul, cât și poetul sunt total atipici pentru această perioadă în care…

În raport cu generațiile poetice mai vechi, Marius Marian Șolea nu arborează ignorarea ori absenteismul ci, dimpotrivă, rămâne aproape de unele nume importante din literatura numită recentă, asumându‑și în mod nemijlocit, dar nuanțat, „rudenia literară” cu trecutul. Spre deosebire de alții, deloc puțini, M. M. Șolea nu și-a negat... rădăcinile, ci a căutat și găsit în creațiile înaintașilor în ale artei literare, izvoare, seve și cuiburi de lumină. Pentru o cât mai corectă reprezentare a…

Poezia din volumul acesta ne convinge că Marius Marian Șolea se află în posesia Adevărului, pe care ni-l împărtășește încifrat, supunându-ne la efortul intelectual de a-i împărtăși experiențele revelatorii. Nu se poate să nu îi citești poezia fără a te întreba dacă nu cumva ești strâmb, sau dacă femeia ideală a rămas în rai, sau dacă nu cumva rărunchii lumii suferă un blocaj ce necesită intervenția directă a poetului care, sigur pe el, cauterizează, îndesând în locul bolnav revelații. Paul…

Se poate spune că Marius Marian Șolea se desprinde mai mult decât Marin Sorescu din strânsoarea coercitivă a idiolectului țărănesc, reușind să confere mai mare libertate expresivă subiectului poetic. De aici și provine toată vigoarea sa discursivă: din capacitatea artistică de a se afla concomitent înăuntrul și în afara unei trăiri semiotice permanente. Nu mă îndoiesc că această poezie proaspătă ne restituie un filon tradițional, reactivat din perspectiva unei sensibilități…

Două manuscrise necunoscute, cu numeroase versuri inedite și variante timpurii scrise de Ion Pillat între 1905-1912, au ieșit la iveală în ultimii trei ani, într-un mod aproape miraculos. Întreaga poezie pillatiană de mai târziu, cu temele ei recurente, se regăsește in nuce în aceste prime producții lirice, trasate cu linii oricât de nesigure. Numai o privire grăbită le-ar putea trata ca pe niște simple exerciții pentru șlefuirea meșteșugului versificării. Cu toate scăderile inerente, privite…