„O carte care dovedeşte o înţelegere profundă a problemelor legate de somn la copii şi oferă soluţii practice.“ Dr. Judi Profant, University of California, Irvine
Învăţându-i pe părinţi cum să facă faţă celor mai importante şi mai dificile provocări ale educaţiei, cartea Tatianei Şişova îi va ajuta să crească oameni fericiţi, sănătoşi sufleteşte şi duhovniceşte, în condiţiile complexe ale lumii contemporane.
O carte plină de sfaturi inteligente şi de trucuri „testate şi aprobate”, care va contribui cu siguranţă la crearea unei atmosfere armonioase în familia dumneavoastră!
Autoarea, Ruth Yaron, este ea însăşi mamă a trei copii. După naşterea primilor doi, gemeni, s-a hotărât să scrie cartea de faţă, pentru a ajuta prin experienţa ei tinerele mame care nu aveau la dispoziţie nici o carte cu adevărat completă despre alimentaţia copilului. În timp, Super Baby Food (titlul original) a devenit un bestseller, ajungând cea mai vândută carte din SUA pe această temă.
Legaturile ascunse între alimente si bolile copilariei: anxietate, otita recurenta, durere de stomac, mofturi la mâncare, alergii si altele.Ce poate face un parinte împotriva acestora.
A creşte copii este un lucru riscant, căci reuşita depinde de multă trudă şi grijă, iar nereuşita întrece orice altă durere, spunea Democrit. E trist şi frustrant să-ţi vezi copilul nepăsător sau, mai rău, dispreţuitor faţă de şcoală şi învăţătură, dar, oricât ar părea de incredibil, nu e vina lui. Succesul său la şcoală şi dragostea de carte depind în cea mai mare măsură de educaţia pe care noi, ca părinţi, i-o dăm în primii şapte ani de viaţă, de mediul familial pe care i-l oferim şi de…
Te simţi inadecvat şi nu reuşeşti să înţelegi de ce? Eşti întotdeauna gata să îţi sacrifici adevăratul fel de a fi pentru un model pe care altcineva –în special soţia sau partenera încearcă să ţi-l impună?Cartea lui Michael Gurian explorează, cu mare sensibilitate, trăsăturile pozitive şi negative ale legăturii mamă-fiu şi modul în care apare această legătură în relaţiile adulte.
Scrisă de o bonă cu experiență în domeniul creșterii și îngrijirii copiilor mai mici de șase ani, Supernanny vine cu o serie de soluții practice, care chiar funcționează.
Ajutor! Cum procedezi când copilul tău preşcolar îşi iese din fire, muşcă alţi copii, te întrerupe tot timpul, vorbeşte urât, nu vrea să folosească oliţa şi face multe altele…
Fără a se substitui sfatului avizat al unui psiholog, acest ghid oferă soluţii practice şi detaliate, precum şi răspunsuri precise pentru majoritatea situaţiilor întâlnite.
Axându-se pe autocontrol şi construirea încrederii atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, dr.Bailey învaţă părinţii despre o serie de abilităţi interconectate ce ajută familiile să depăşească tulburările şi să dobândească pacea.
Problemele privesc copiii de 3-4 până la 12-13 ani. Soluţiile sunt verificate, funcţionează. Manualul e sistematizat, concis şi are un ingredient care n-ar trebui să-i lipsească nici unui părinte: umorul.
Principiile de comunicare din această carte sunt aplicabile indiferent de vârsta copilului dumneavoastră, desigur, dacă a început să vorbească. Dar, surprinzător, sunt valabile și în relaţia de cuplu sau dintre oricare doi adulţi. O dovadă, poate, că autorul a descoperit un adevăr fundamental.
Partea cea mai plăcută şi mai interesantă a acestui ghid foarte sistematizat sunt ilustrările fiecărei tehnici pentru vârstele-cheie ale copilului: 4, 8-9 şi 12 ani. E vorba de fapt despre nişte povestioare simple, nişte mici scenarii-tip având ca personaje copilul şi părintele, mai instructive decât orice teorie.
Partea cea mai plăcută şi mai interesantă a acestui ghid foarte sistematizat sunt ilustrările fiecărei tehnici pentru vârstele-cheie ale copilului: 4, 8-9 şi 12 ani. E vorba de fapt despre nişte povestioare simple, nişte mici scenarii-tip având ca personaje copilul şi părintele, mai instructive decât orice teorie.
Cartea se referă la copiii de 0-12 ani și este în așa fel concepută încât să poată fi consultată rapid, oferindu-i părintelui, cu discernă-mânt (nu așa cum le găsește pe internet…), informațiile atât de necesare. Pentru sănătatea copilului său.
Scrisă de o echipă de experți - doctori, moașe, specialiști în sănătate și cercetători, sub coordonarea unui obstetrician practician. Oferă sfaturi practice în ce privește toate aspectele sarcinii și primele luni de viață ale copilului, de la îngrijirea prenatală de care vei avea nevoie și de la preocupările de natură emoțională, până la modul în care să ai grijă de nou-născut și de corpul tău după naștere. Arată dezvoltarea fizică a bebelușului în uter,…
Prin intermediul acestui Ghid practic şi inteligent, toţi cei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor de la 0 la 8 ani vor putea beneficia de experienţa şi metodele lor educative pe termen lung, strânse pentru prima dată într-o carte.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou