Sfantul Evmenie Saridakis este unul dintre cei mai mari sfinti ai secolului XX. Sfantul Porfirie Kavsocalivitul spunea oamenilor sa ia binecuvantare de a el, pentru ca un sfant ca parintele Evmenie se poate intalni o data la doua sute de ani. El insusi lua cuvant de folos de la Sfantul Evmenie. Crestinii din intreaga lume ortodoxa au aflat despre Sfantul Evmenie citind viata Sfantului NIchifor cel lepros, pe care Sfantul Antim din Hios i l-a trimis Sfantului Evmenie ca povatuitor duhovnicesc,…
Canonul Maicii lui Dumnezeu a fost alcătuit în sec. al IX-lea și face parte din Denia Acatistului Bunei Vestiri. Imnul acatist – cunoscut în tradiția liturgică românească ca Acatistul Bunei Vestiri – a fost alcătuit în sec. al VI-lea, fiind cel mai vechi acatist. Imnul acatist poate fi cântat sau rostit de către credincioși în fiecare zi. Într‑un manuscris al Mănăstirii Iviron se menționează următoarele despre puterea Acatistului: „Maica lui Dumnezeu s-a arătat de multe ori cuvioșilor și…
Mantuitorul Iisus Hristos - Calea, Adevarul si Viata - ne sfatuieste sa fim cu luare‑aminte la faptele noastre, sa nu ne abatem de la calea vietuirii crestine. O viata "pe cale" nu este deloc una usoara, insa e singura ce duce la Rai. Calea cea ingusta nu este altceva decat viata de infranare, instrainata de pacat, la care ajungem intrand pe poarta cea stramta, la capatul careia ne asteapta Imparatia cerurilor.
Venit in Romania sa marturiseasca pe Hristos, Klaus Kenneth a facut-o intr-un mod cu totul dezlegat de ifosele noastre misionare, sfindandu-ne incruntelile si adaosurile cinice. A deschis rani si vinovatii, a inchis dureri si a facut sa freamate salile. A convenit unora. Altora, nu. Ca intotdeuna in Romania post-decembrista, cartitorii lui au vadit ca unei constructii constante de culturi crestina, marturisitoare, preferam cultura instinctuala, aceea care ofera rezultate soft, manevrabile.…
Cartea de faţă reprezintă un ghid practic de pictare tradiţională a icoanelor. De menţionat este faptul că în trecut doar călugării realizau icoane, acestea fiind în strânsă legătură cu ruga interioară. Astăzi, pictând icoane ne găsim liniştea creatoare, această artă constituind o modalitate superioară de înălţare sufletească. Iubitorii acestei arte sunt informaţi, pas cu pas, în ce constă perspectiva inversă, care este rolul luminii, al cromaticii în iconografie, care sunt culorile de pământ…
Părintele Dimitrie Balaur (1903-1996) a considerat întotdeauna că predica reprezintă un moment important la sfârșitul Liturghiei, fiind foarte necesară în educația religioasă a creștinilor. Cartea reprezintă, într-un fel, testamentul lui pentru credincioșii săi dragi, lipsiți de o educație religioasă, în vremea comunismului.Preotul Dimitrie Balaur scria textul predicilor la mașină, pe hârtie format A4, la un rând, în 4-5 exemplare, cu copie indigo. Apoi punea paginile…
Părintele Dimitrie Balaur (1903-1996) a considerat întotdeauna că predica reprezintă un moment important la sfârșitul Liturghiei, fiind foarte necesară în educația religioasă a creștinilor. Cartea reprezintă, într-un fel, testamentul lui pentru credincioșii săi dragi, lipsiți de o educație religioasă, în vremea comunismului.Preotul Dimitrie Balaur scria textul predicilor la mașină, pe hârtie format A4, la un rând, în 4-5 exemplare, cu copie indigo. Apoi punea paginile…
Există, fără nicio îndoială, mai multe feluri posibile de a scrie o istorie a unui loc. Dar când o istorie deosebit de complexă, urmărită cu iubitoare atenție în ascunzișurile cele mai tainice, a unui anume loc, îți dezvăluie calitatea lui de elecțiune, atunci te socoți, te simți lăuntric silit să cauți, să scotocești în datele din afară pentru a descoperi conexiuni neașteptate de timp, de loc și de cauză care să te ducă spre o înțelegere mai din adânc a lucrurilor, spre o așezare a lor…
Stapanitorul lumii acesteia. Un roman profetic despre o lume atat de asemanatoare cu cea in care traim, in care se desfasoara o matalie decisiva dintre bine si rauLumea descrisa in Stapanitorul lumii acesteia este una in care secularismul insidios si umanismul ateu au triumfat asupra moralitatii traditionale. Este o lume in care relativismul filosofic a iesit biruitor in lupta cu obiectivitatea; o lume in care, in numele tolerantei, credinta in Dumnezeu nu este tolerata. Eutanasia…
Desi a trait acum mai bine de o mie de ani, Sfantul Ioan din Rila pare trimis de Dumnezeu anume pentru aceste vremuri marcate de egoism si nepasare. Caci nici o durere sau nevoie omeneasca n‑a fost trecuta cu vederea de Sfantul Ioan, si de aceea a daruit vindecare tuturor celor ce i s‑au rugat cu credinta, de orice boala ar fi fost cuprinsi. Nici o suferinta omeneasca nu este neinsemnata pentru Sfantul Ioan si, mai ales, nu asteapta sa fie rugat mult, ci indata implineste cererile tuturor,…
Daruind izbavire dintr-o multime nesfarsita de ingrijorari si necazuri, tamaduind suspine, dureri si boli, Sfanta Xenia cea nebuna pentru Hristos s-a facut tuturor toate, aducand nespusa alinare si bucurie celor care isi indreapta spre ea cererile si lacrimile. Vaduva fiind, pana azi ajuta celor care vor sa se casatoreasca; neavand casa, vine in ajutorul celor care-si cauta o locuinta; neavand nici un ban, poarta de grija de cei care nu mai au din ce sa traiasca ori isi cauta un loc de munca;…
Citesc si rascitesc Rugaciuni pe malul lacului, insa toata dulcea lor desfatare se revarsa in sufletul meu cand le citesc si le rascitesc in rugaciune. El, facatorul de minuni al ritmurilor rugaciunii, are putere asupra sufletului meu. Imi spun: eu sunt intemnitat de propriile mele simturi, eu cuget prin simturi, insa atunci cand rugaciunea lui cea facatoare de minuni strafulgera sufletul meu cel deznadajduit, de indata simturile - acele suruburi ale sufletului - se desurubeaza, si…
Cu totii trebuie sa urcam un munte. Din varful sau Il poti vedea mai limpede pe Dumnezeu. Poti intelege ce asteapta Dumnezeu de la tine. Debutul scriitoricesc al lui Ioannis Arambatzis este o nuvela captivanta, ce-si propune sa ne impartaseasca povestea a doi tineri din lumea buna, care, la varsta de numai douazeci si cinci de ani, dupa sinuciderea unei tinere pe care o cunosteau, au decis sa renunte la viata depravata pe care o duceau, pentru a pune inceput unei calatorii ce le-a…
La 1 octombrie, Biserica Ortodoxa cinsteste icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, numita "Vindecatoarea" (Telitelnita). Numele acestei icoanei ne vorbeste despre faptul ca istoria ei este legata de minunile de vindecare care s-au intamplat de-a lungul secolelor in fata sfantului ei chip. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este un model de dragoste si mila, ea se ingrijeste de fiecare dintre noi si se adreseaza neobosit Fiului ei cu rugaminti smerite. Si aceasta in ciuda…
Fara iertare – asa cum stim din insasi Rugaciunea Domneasca – nu se poate intra in vesnicia cea fericita de dincolo. Fara iertare nu se intra in pacea si linistea sufleteasca de aici. Luptandu-ne cu resentimentele si cu pornirile de razbunare, ce tulbura de atatea ori viata fiecaruia, avem nevoie, pentru a ne pastra sanatatea duhovniceasca si sufleteasca (sa nu uitam ca si cea a trupului depinde intr-o masura insemnata de cele de mai inainte), de orice mijloc care ne poate ajuta sa implinim…
Enervarea seamănă în mare măsură cu o alergie cronică. La început, o provoacă doar un număr restrâns de situaţii, dar, dacă întârziem să ne luptăm cu înclinarea noastră spre mânie, sfera posibilelor motive se poate extinde asupra tuturor aspectelor vieții noastre. Cu cât ne enervăm mai des, cu atât mai obsesivă devine necesitatea de a ne descărca enervarea pe cineva sau ceva. Totuşi, e important să ţinem minte că nu se poate scăpa de emoţiile negative pur şi simplu exteriorizându-le în…
Ceea ce ne preocupa este sa aratam ca exista o relatie intre Ortodoxie si stiinta moderna; insa urmarim sa dovedim un fapt evident. Ati putea intreba: cine a vazut Duhul Sfant coborand in inima cuiva sau cine a observat prezenta lui Hristos in Sfanta Euharistie; cine a vazut harul lui Dumnezeu cu propriii lui ochi? Raspundem: „Cine a vazut vantul? Oare dragostea nu poate fi prezenta in inima omului fiindca nu poate fi observata fizic? Care om a tinut in mana un electron pentru a i-l arata…
Vieţile sfinților sunt cele mai iubite lecturi ale credincioșilor. Viața cuviosului Gheorghe Karslidis ne întăreşte, ne oferă leacurile de trebuință pentru vindecarea de patimi, ne călăuzeşte fără înşelare pe calea îndumnezeirii şi ne învaţă cum poate omul să se facă asemenea lui Hristos. Cuviosul Gheorghe L-a iubit cu toată puterea pe Domnul și, urmând din tinereţe calea cea strâmtă şi anevoioasă și trecând prin multe întristări, s-a învrednicit a primi cununa cea bună a mărturisirii de la…
Alfabetul duhovnicesc, alcătuit cu multă iscusință și dragoste de către Sfântul Dimitrie al Rostovului, este o carte care a stat la temelia sfințirii vieții multor oameni însetați de Dumnezeu și de lumina Sa cea veșnică. Închegat pe structura literelor alfabetului, toate învățăturile mântuitoare de suflet sunt înfățișate într-un mod limpede și practic, fiecare mijlocind luminare lăuntrică și fiind gândită să ne aducă o tot mai mare deschidere către dobândirea bucuriei și a adevărului…
Corpus Hermeticum cuprinde o colectie de texte vechi care ii sunt atribuite lui Hermes Trismegistos, intelept, alchimist si invatator al intelepciunii si cunoasterii oculte. Aceste texte sunt considerate unele dintre cele mai importante lucrari ale traditiei hermetice deoarece dezvaluie invataturi secrete si cunostinte spirituale profunde ce ofera o perspectiva ampla asupra naturii divinitatii si a caii catre cunoasterea de sine si a universului.
„Nu-i om cel care are trup și glas de om, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ci acela cu suflet de om, cel cu simțăminte omenești”, și „nimic nu arată mai bine că cineva are suflet de om ca dragostea de cuvintele dumnezeiești”. În această adâncă deosebire între oameni, ne învață dumnezeiescul Hrisostom, se vădește de fapt felul în care își hrănește fiecare ființa – adevăratul om fiind numai „acela care, înainte de pâine, se hrănește cu cuvintele cele dumnezeiești și duhovnicești”. Căci,…
Volumul de față este structurat în trei părți și cuprinde texte cu conținut panegiric, științific și pastoral-misionar. Prima secțiune a volumului conține cuvinte de învățătură și ziditoare de suflet rostite cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie), de asemenea, unele evocări ale prăznuirii hramului Catedralei Patriarhale în momente de cumpănă ale istoriei Bisericii noastre.
Volumul prezintă informaţii esenţiale legate de activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în Sciţia Mică, dar şi un omagiu adus vieţii şi activităţii Părintelui Sabin Verzan, care timp de 33 de ani a fost coordonatorul Tipografiei Patriarhiei Române, se arată în nota editorială. Cu o bibliografie bogată, cartea este împărţită în două părţi. Partea Întâi, intitulată „Sfântul Andrei, Ucenic şi Apostol al Mântuitorului”, unde este prezentat momentul chemării la apostolat şi perioada…
Începând rostirea Predicii de pe Munte (Matei 5, 1-7, 29) cu enunțarea Fericirilor (Matei 5, 3-12), Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat dintru început că propovăduirea Sa are ca supremă țintă readucerea omului la viața fericită a harului dumnezeiesc pentru care acesta a fost creat. În același timp, am fost învățați că fericirea la care ne cheamă și pe care ne-o dăruiește Hristos Domnul nu se confundă cu desfătările legate de patimi egoiste și păcătoase.
În cea de-a doua Epistolă către Timotei, Sfântul Apostol Pavel îi amintea ucenicului său iubit că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3, 16). Tâlcuitor de seamă al Sfintei Scripturi, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (c.349-†407) a îndemnat, a călăuzit și a crescut duhovnicește comunitățile creștine încredințate spre păstorire, hrănindu-le cu înțelesurile profunde ale…
Volumul Patima lacomiei de averi si pastoratia celor zgarciti are ca autor pe Aurelian-Nicolae Iftimiu si cuprinde 155 de pagini reprezentand teza de licenta in Teologie, realizata de autor sub coordonarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Ea urmareste lamurirea, din punct de vedere ortodox, a temelor bogatiei si saraciei, evidentiindu-le scopul si efectele negative care decurg din intelegerea lor insuficienta.
Sfântul Nicolae Cabasila a fost un model de laic credincios, un erudit cu experiență în aparatul administrativ al Imperiului Bizantin și, în același timp, un teolog de referință al Bisericii, „caz rarisim în Imperiul Bizantin al veacului al XIV-lea, în care a trăit, dar și în toate epocile istoriei ecleziastice”, afirmă Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose în studiul introductiv al acestei lucrări.
Constituind o operă de o vastă respirație, numeroasele scrieri ale Fericitului Augustin reprezintă mărturia devoţiunii sale religioase, dar şi a dorinţei de a împărtăşi semenilor o serie de valori pe care le consideră fundamentale în viaţa unui creştin. Dintre lucrările autorului, poate că cele care, de-a lungul timpul, s-au bucurat de cea mai mare atenţie şi de o analiză aprofundată sunt Despre cetatea lui Dumnezeu, Confesiuni şi Solilocvii. Dar geniul creator al autorului se descoperă şi în…
Fericitul Augustin este sarbatorit pe 15 iunie. Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, în Tagaste, orăşel din provincia africană Numidia. Tatăl său nu era creştin şi s-a botezat numai pe patul de moarte, dar în schimb, mama sa, Monica, era o fierbinte credincioasă.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou