Cele patru anotimpuri. Pro­iecte de trecut

Epuizat din stoc
SKU
C197268
25.20 LEI
Pe scurt
''Am început să scriu proză după ce împlinisem 30 de ani şi după ce publicasem cinci sau şase volume de poeme, într-un moment în care am simţit că trebuie să pun între realitate şi poezie mai mult decât meditaţiile pe care le publicam săptămânal în revistele literare.'' (Ana Blandiana)
Am inceput sa scriu proza dupa ce implinisem 30 de ani si dupa ce publicasem cinci sau sase volume de poeme, intr-un moment in care am simtit ca trebuie sa pun intre realitate si poezie mai mult decat meditatiile pe care le publicam saptamanal in revistele literare. Mai precis, am simtit ca, daca nu voi incerca sa descriu tot ce vad, tot ce traiesc, tot ce inteleg (ceea ce nu puteam face decat in proza), realitatea care ma inconjoara imi va intra fara sa ma intrebe in poeme, cu amanuntele ei sordide, intamplarile ei promiscue, personajele ei duplicitare si sensurile ei maculatoare. Si nu mi-era greu sa-mi inchipui poemele cufundandu-se ca niste corabii de hartie in care s-ar incarca minereu de fier. Era o obligatie pe care o aveam in egala masura fata de poezie si fata de realitate, pentru ca, in mod evident, realitatea trebuia exorcizata prin scris, si, daca nu ma hotaram sa folosesc mijloacele de inganare ale prozei, nu-mi ramanea decat sa asist la sacrificiul poeziei, obligata sa alunge demonii, transformandu-se in inger exterminator. De altfel, am avut intotdeauna convingerea ca, in pofida imaterialitatii ei, poezia poate deveni oricand o redutabila arma, dar niciodata o buna unealta de facut curatenie. Iar eu aveam nevoie sa ma curat de toate reziduurile pe care istoria si viata nu incetau sa le depuna in mine, aveam nevoie sa le desert in fiecare seara in pagina, pentru ca a doua zi sa poata fi depuse altele, fara pericolul de a ma ineca in malurile lor contagioase… Scrierea prozei mi-a dat sentimental nu numai ca pun astfel poezia la adapost de realitate, ci si ca ma apar, inchizand-o in carte, pe mine insami de ea…. (Ana Blandiana)
Mai multe informații
EdituraArt
Colecție BPT
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCele patru anotimpuri. Pro­iecte de trecut
Rating-ul tău