Doamna Cancelar. Remarcabila odisee a Angelei Merkel

în stoc
SKU
a242448
59,90 LEI
Pe scurt

O biografie fascinantă a fostului cancelar german Angela Merkel, acest volum prezintă parcursul politic al celei mai puternice – și mai enigmatice – femei din lume.

Fiică a unui pastor din Germania de Est controlată de sovietici, Angela Merkel a intrat în lumea politică după căderea Zidului Berlinului, dar, în cincisprezece ani, a devenit cancelar al Germaniei și, în scurt timp, liderul neoficial al Occidentului.

Autoarea Kati Marton pătrunde misterul care o înconjoară pe Angela Merkel. Având acces la cercul intim al cancelarului și la documente abia recent scoase la lumină, Marton prezintă cititorului geniul politic unic care a fost secretul succesului lui Merkel. Nici un alt lider modern nu s-a confruntat la fel de abil cu agresiunea regimului de la Moscova, nu a propus politici sociale mai îndrăznețe și nu a unit cu mai mult calm un întreg continent într-o epocă în care țările devin tot mai scindate. În nenumărate rânduri, Merkel a dobândit un avantaj în fața unor lideri precum Putin sau Trump și a legat alianțe complicate cu parteneri precum Obama și Macron.

Protejându-și foarte bine viața privată, Angela Merkel este un model de urmat pentru oricine dorește să câștige și să păstreze puterea, fără să-și sacrifice convingerile morale. O biografie politică fascinantă, un portret intim uman și o privire revelatoare, acest volum ne permite să o înțelegem mai bine pe această femeie extraordinară a epocii noastre.

„O cercetare impresionantă [...] cu relatări abile despre prima parte a vieții Angelei Merkel și despre personalitatea și stilul de lucru al doamnei cancelar; toate aceste informații sunt cu atât mai interesante cu cât se știu foarte puține despre ce anume o motivează pe Angela Merkel.“ The Wall Street Journal

„Această biografie inteligentă și accesibilă ne prezintă remarcabila odisee a Angelei Merkel [...] țesută din mii de detalii dezvăluite de-a lungul anilor.“ Susan Page, USA Today

„Un portret fascinant al unei femei puternice.“ London Times Literary Review

„Minunat scris! Citind acest volum am redescoperit cât de fascinante sunt viața și cariera Angelei Merkel.“ Volker Schlöndorff, regizor

Mai multe informații
EdituraLitera
ISBN 9786063388484
Traducător Roxana Nicolescu
Număr de pagini 368
Formatul cărţii 14 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDoamna Cancelar. Remarcabila odisee a Angelei Merkel
Rating-ul tău