Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul

în stoc
SKU
a216540
42.42 LEI
Pe scurt

Adina Rosetti (n. 1979, Brăila) este scriitoare și jurnalistă.


A crescut înconjurată de povești și de cărți, avându-i ca povestitori pe bunicii și părinții ei.
A absolvit o facultate de economie, dar pentru a se apropia de pasiunea ei, scrisul, a făcut apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea București. A scris articole pentru diverse publicații, printre care Dilema veche și Time Out. A fost patru ani redactor la revista ELLE România.
Debutează în 2010 cu romanul Deadline, urmat în 2015 de volumul de proză scurtă De zece ori pe buze.


A publicat în 2014 cartea pentru copii Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, cu ilustrații de Cristiana Radu, căreia i-a fost decernat premiul „Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret“, în cadrul galei „Cele mai frumoase cărți din România“. Cartea a fost dramatizată de teatrul pentru copii Momolino și se joacă în București.


Amintirile din copilărie o leagă de lumi speciale, care o apropie de starea potrivită pentru a crea literatură: „Stăteam mult singură în grădina bunicilor și îmi plăcea să mă uit la gâze și la cireșe, deși îmi plăcea și să mă joc pe stradă cu alți copii. Intram într-o lume magică, și asta cred că are legătură cu scrisul.“

 

Despre Domnișoara Poimâine, scriitoarea povestește:

Demult, am cunoscut-o pe Domnișoara Poimâine, fetița de peste două zile căreia îi place la nebunie să se joace cu timpul. I-am propus să fie personaj într-o carte pentru copii micuți și a zis DA! Ne-am jucat o vreme împreună, dar timpul – știți bine! – nu stă pe loc. Nici pentru personaje, nici pentru cititori… Domnișoara Poimâine a crescut și-a devenit adolescentă: acum are părul violet, un tatuaj pe umăr, haine asimetrice. E o rebelă cu planuri și visuri mari!

Mi-a propus să o însoțesc în noua ei călătorie, cu treceri amețitoare prin trecut și viitor. N-am putut să spun nu și-așa m-am nimerit într-o aventură cu pirați și umbre, cu vrăjitoare și muzicanți, cu dictaturi sumbre, dar și povești de dragoste emoționante. Și pentru că atâtea aventuri nu puteau să rămână nespuse, s-au strâns într-o trilogie: “Cronicile Domnișoarei Poimâine”.

De mult, tare de mult, bătrânul Tempus și-a împărțit regatul între cei trei copii ai săi: Domnului Azi i-a dăruit Prezentul, Doamna Ieri a primit Trecutul, iar Domnișoarei Mâine i-a rămas Viitorul. Și toate lucrurile erau așezate: Domnul Azi trebăluia grăbit toată ziulica, doamna Ieri aranja cu grijă în dulap borcane cu amintiri, Domnișoara Mâine făcea baloane de săpun în care punea întâmplări ce încă nu s-au întâmplat, iar Timpul curgea exact așa cum trebuie – nici prea repede, nici prea încet. Dar Domnișoara Poimâine nu era deloc mulțumită. Ea voia să se facă mare cât mai repede. Ajutată de afurisita de vrăjitoare Niciodată, mica răsfățată s-a agățat de limbile ceasului din vârful turnului și a început să le învârtă. Iar Timpul a început să curgă cu o viteză amețitoare și în întreaga lume s-a creat haos: te trezeai într-o dimineață de vară și până seara se făcea iarnă. Iar copilăriile tuturor copiilor treceau într-o clipită, și asta era foarte trist...

Dar nu vă fie teamă, e un basm și știți că ele se sfârșesc întotdeauna cu bine!

Mai multe informații
EdituraArt
Colecție Vlad si cartea cu genius
ISBN 9786067998504
Număr de pagini 56
Formatul cărţii 21 x 28 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2020
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDomnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul
Rating-ul tău