Toată viața ne ținem eul în brațe, fără să putem, o clipă măcar, să-l punem jos și să ne uităm la el ca și cum n-ar fi al nostru. Imposibila lui separare de noi nu ne permite să-l atingem și să-i pipăim conturul. Cu toate astea, m-am încăpățânat să întind o mână spre necunoscutul din mine, să bâjbâi după el, să mă cert și să mă împac cu el, sperând că, într-un târziu, va ieși la iveală, vom cădea la o înțelegere și mă va ajuta, într-o bună zi, să aflu cine e și cine sunt. „În această…
„Evoluția speciilor prin selecție naturală și numele lui Charles Darwin țin de cultura generală a oricărui om din secolul nostru. Mai puțini au auzit însă de naturalistul Alfred Russel Wallace, care, independent de Darwin, a ajuns la o teorie identică. Cartea doctorului Cătălin Vasilescu arată felul în care celor doi oameni de știință li se intersectează destinele și scrisorile, precum și problema spinoasă a priorității unei teorii revoluționare, în secolul marilor schimbări și al oamenilor…
Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase. „Englezul din Gara de Nord readuce la viață trecutul…
„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți…
„Volumul de debut în proză al Doricăi Boltașu ne propune o nouă voce și sensibilitate feminină, în multiple ipostaze, învăluindu-ne adesea în vraja hipnotică a unei lumi interioare ce alunecă pe nesimțite dinspre realitatea cotidiană dezamăgitoare către opulența unui imaginar la granița cu moartea și promisiunea unei eterne beatitudini.“ — ADINA DINIȚOIU „Am pus în aceste povestiri diferite ca atmosferă și stil unele dintre vârstele mele interioare. Scrise în ultimii cinci ani, reflectă…
BESTSELLER GAUDEAMUS 2023 Texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frățilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu „Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri…
Cu o postfață de Papa Francisc Traducere de Doru Mareș „În fond, sunt două modalități de a concepe o călătorie în Israel și Palestina, la fel de legitime și una, și cealaltă. Unii își caută în pământul de acolo rădăcinile. Eu le-am găsit în cer.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT „Provocarea pe care Ierusalimul o ridică și-n ziua de azi în fața lumii exact aceasta este: să trezească în inima fiecărei ființe omenești dorința de a-l privi pe celălalt ca pe un frate în unica familie…
Cu umor și documentare minuțioasă, chirurgul Cătălin Vasilescu ne introduce în lumea unor operații, practici, experimente și descoperiri medicale a căror influență asupra sănătății umane este ori benefică, ori de-a dreptul nocivă. Astfel, ajungem să cunoaștem chirurgi celebri care voiau să salveze vieți prin asumarea unor riscuri uriașe și prin adoptarea unor practici dintre cele mai scandaloase. Bestiarul se adresează oricui este interesat de progresul medical în general și de felul în care…
BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit „N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și…
S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.
BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și…
Într-un interviu pentru Hotnews, fizicianul Cristian Presură spunea că nu e de acord cu perspectiva strict materialistă după care între un copil și un laptop nu e nici o diferență. Politicieni răuvoitori i-au citat trunchiat afirmația, inversând-o și creând în rețelele de socializare o isterie anti-Presură. Această împrejurare a declanșat scrierea cărții de față, mărturie a unui om aflat în căutarea credinței și eșafodaj complex de explicații științifice. „Durerea și suferința…
Traducere de Victor Scoradeț După zece ani petrecuți în Rusia, Norris von Schirach documentează în primul său roman, primit cu entuziasm de critică și de publicul cititor german, traumele și excesele anilor ’90 din această țară. Rusia după eșecul lui Gorbaciov. Pe de-o parte, un teritoriu imens, cu bogății incomensurabile, o cultură măreață. Pe de altă parte, într-o degringoladă economică și morală fără precedent, inimaginabilă chiar și pentru cei mai dezabuzați expați. Unul dintre…
Traducere și note de Mugur Zlotea În 1966, Fan Shen, în vârstă de 12 ani, devine membru al Gărzilor Roșii, fiind antrenat astfel în tăvălugul Revoluției Culturale din China. Entuziasmul inițial este urmat foarte curând de dezamăgire, dezgust și teamă, când înțelege că devine complice la torturarea și uciderea dușmanilor politici. De unul singur nu este doar relatarea experiențelor unui tânăr care se maturizează într-o epocă a terorii, ci și o neașteptată poveste picarescă: Shen reușește, prin…
„Cosmopolit și totuși român, călugăr și totuși om de lume, ortodox, dar cu o anumită aromă iezuită, André Scrima recită îndelung din Jalāl ad-Dīn Rūmī și din Rilke, din Emily Dickinson și Ion Barbu, din Upanișade și din Evanghelie. Se desfată de pitorescul unor rare și vechi cuvinte neaoșe, dar vorbește cu un cochet accent franțuzesc. Invocă astrofizica, genetica modernă sau topologia ca pe niște domenii la îndemână, fredonează cântece rusești și își încheie conversațiile telefonice cu o…
În societatea noastră, în care credința creștină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede și direct, PS Mihai Frățilă evocă harul binefăcător al credinței în Dumnezeu, un Dumnezeu prea puțin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj prețios pentru discernământul speranței. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiențe personale…
„Oamenii de știință sunt priviți de publicul larg drept elita națiunii. Cu cât prestigiul lor este mai mare, cu atât va fi mai accentuată tentația de a‑i înfățișa ca reprezentanți ai ei. Se instalează astfel o tensiune între tendința de a le atribui marilor cercetători rolul de purtători ai prestigiului național și semnificația universală a rezultatelor muncii lor. În vremuri pașnice, ceea ce îi deosebește pe cercetătorii din comunități diferite nu va atrage prea mult atenția. Cu totul altfel…
Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat…
Prefață de Andrei Pleșu Traducere și note de Tatiana Niculescu „Cartea lui C.S.Lewis nu e, nici pe departe, o pledoarie pentru îndoială. Ea ne dă doar dreptul de a nu confunda credința cu «știința», de a prefera drumul aventuros și complicat spre Dumnezeu «instalării» mieroase, birocratice, în bunăvoința Lui. Poți avea, desigur, și șansa unei iluminări salvatoare, poți fi, eventual, un beneficiar al Harului, astfel încât, prin lucrarea Lui, să te dizolvi în lumina primitoare a Creatorului.…
„Misiunea mea e să-i trezesc pe oameni din somnul lor dintotdeauna, știind totodată că astfel comit o crimă și că ar fi de-o mie de ori mai bine să-i las să doarmă mai departe, de vreme ce oricum, când se trezesc, nu am nimic să le propun.“ — EMIL CIORAN „Paris, Cartierul Latin, «într-una din mansardele pământului»: istoria otrăvită a sfârșitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spațiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperișul de pe strada Odéon 21, s-a născut opera care…
„Un avertisment la început: mii de cărți vor mai apărea în acest an, dar va fi greu de găsit una care să fie atât de remarcabilă precum Oxenberg & Bernstein (America de peste pogrom) a autorului român Cătălin Mihuleac. Cine va începe să citească această carte n-o va mai putea lăsa din mâini. Căci romanul lui Mihuleac poate orice: provoacă râsul și plânsul, meditația și îndoiala, ne ia cu el și ne răvășește.“ — GABRIEL RATH, Die Presse „America de peste pogrom e un roman aflat într-un…
Traducere și note de Diana Constantinescu-Altamer Privit din spațiu, Pământul pare o planetă liniștită. Nu este deloc așa. Arcele vulcanice, cutremurele sau aurorele polare ne arată că în străfundurile sale se ascund forțe colosale. Mii și mii de ani, ele au hrănit miturile și legendele omenirii. La mai bine de 150 de ani de la bine-cunoscuta carte a lui Jules Verne, David Whitehouse ne propune o expediție de explorare științifică a acestei lumi și ne arată tot ce putem înțelege astăzi…
Traducere de Vlad Vedeanu „O introducere extraordinară în studiul creierului.“ — Kirkus Reviews Michael Graziano ne propune o perspectivă cu totul nouă asupra conştiinţei. „Experiența subiectivă“ este înțeleasă pragmatic, prin teoria schemei atenției – un model intern străvechi, simplificat, șlefuit de evoluție, cu două funcții principale: de monitorizare și control al atenției, oferindu-ne un model al sinelui, și de liant social, care ne permite să intuim intențiile celorlalți şi să le…
Traducere de George Arion jr Lisa – numele pe care artista Chrisann Brennan și Steve Jobs l-au ales pentru fiica lor nou-născută. Fata a crescut în Silicon Valley într-o perioadă în care zona era marcată de schimbări accelerate. În copilărie, tatăl s-a dovedit o figură absentă. Crescând, Lisa s-a apropiat de el, ceea ce i-a deschis calea către o lume în care casele luxoase, vacanțele exotice și școlile private erau normalitatea. Uneori o copleșea cu atenție, alteori era rece, critic și…
Traducere și note de Lia Decei Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil. — Proverb sovietic „Rusia este o țară fără granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevărată identitate centrală. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska. Dacă ne mai gândim și că multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar…
Traducere de Irina Manea şi Andreea Niţă ÎN TOPUL THE TIMES AL CELOR MAI BUNE CĂRŢI DIN 2019 E văzut drept cel mai periculos om din lume. Așa să fie cu adevărat? Cine e de fapt Vladimir Putin? Ce vrea? Ce planuri are? S-a scris enorm despre Rusia de azi, însă Occidentul încă nu-l înțelege pe acest politician a cărui sferă de influență cuprinde întreaga planetă și ale cărui relații de putere pătrund până în cele mai intime sfere ale vieții noastre de zi cu zi. Mark Galeotti ne arată cine e…
Traducere de Gabriela Russo Făcându-și ordine prin hârtii și manuscrise în timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulițkaia descoperă un scenariu scris în 1988 și niciodată publicat, din motive politice. Îl găsește uluitor de actual, și astfel se naște acest microroman apărut în Rusia în 2020, care e bazat pe un fapt real: epidemia de ciumă izbucnită la Moscova în 1939, într-o vreme când „dușmanii“ regimului stalinist erau arestați pe capete. Un cercetător care lucrează la crearea unui vaccin…
Traducere și note de Alexandru M. Călin O incursiune în istoria și în atmosfera Barcelonei, Cofetăria cu miracole pornește de la povestea adevărată a cofetăriei Escribà, un loc emblematic pentru toată Catalunya. O călătorie în universul catalan care acoperă aproape un secol, romanul ne face părtași la sărbători și tradiții locale deosebit de pitorești, precum și la evenimente care au marcat dramatic viața oamenilor, urmărind două destine, cel al lui Mateu Serra și cel al tinerei Alba. Un…
Traducere și note de Luana Schidu Romanul În amintirea memoriei a fost distins în 2018 cu Premiul Bolșaia Kniga, propulsând-o pe Maria Stepanova în rândul marilor prozatori ruși actuali. Reușind să cuprindă diferitele forme – ficțiune, eseu, memoir, jurnal de călătorie, documente istorice – într-o vastă panoramă a ideilor și personalităților, Stepanova proiectează, cu precizie și lirism totodată, o inedită și îndrăzneață explorare a memoriei culturale și personale. Fotografii, ilustrate,…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou