„În primăvara anului 1918, România e prăbuşită. Pacea separată, pe care fusese nevoită să o accepte în urma defecţiunii ruseşti, a mutilat-o teritorial, înrobind-o totodată economic şi anulându-i independenţa politică. Cine ar fi putut să întrevadă răsturnarea care avea să se petreacă pe frontul de Vest în partea a doua a anului? La doi paşi de ceea ce ar fi putut fi pentru ea victoria definitivă, Germania cedează şi pierde complet partida.…
„Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei care, evident, nu puteau fi făcute…
„Ce dimineaţă frumoasă, cât de tăcut şi de liniştit e totul, dar eu ştiu că va fi război. Război! Soarele străluceşte şi va fi război! Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume! Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un rege rău, dar n-aş îngădui să se…
Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Poveste despre dragoste şi întuneric a primit zece distincţii literare internaţionale, printre care Premiul France Culture în 2004 şi Premiul Goethe în 2005.Dragostea şi întunericul sunt cele două forţe care dau viaţă extraordinarei poveşti a lui Amos Oz. Scriitorul ne poartă într-o călătorie insolită şi seducătoare prin copilăria şi adolescenţa lui petrecute pe străzile toropite de căldură din…
„Într-o vreme în care face ravagii (şi nu numai la noi) tendinţa programatică de a se acorda tot mai puţină atenţie trecutului cultural, Antichitatea fiind aproape uitată, mi-am permis în această carte un gest, paradoxal vorbind, nonconformist.După ce în altă parte (În dialog cu anticii) m-am oprit asupra dramaturgilor români încercând să aflu în ce fel şi în ce măsură apropierea de cei antici i-a ajutat să-şi descopere propria…
„În genere, trăiesc după principiul (sănătos, în fond) one day at a time. Fiecare zi e (sau nu e) una din ultimele, dar asta nu se simte direct. O trăiesc, voit, ca pe o zi oarecare.Timpul este o explozie de timpuri mari, de timpuri mijlocii, de timpuri mici şi infinitezimale, şi de goluri de timp absorbante, amestecate esenţial haotic şi la care trebuie adăugate marile, mijlociile, micile false eternităţi ale extazului sau ale durerii. Timpul viu e o explozie, o cosmică,…
„S-ar zice: un Bal-Shem-Tov văzut de Sterne.“ (E.M. CIORAN)„Încercând să explic ideea de Lichter… tentativa de-a face incredibilul credibil, de a justifica poziţia cea mai dificilă, de a crea un «sfânt» din perspectiva unui necredincios, de a construi o psihologie şi o logică profetică dintr-o perspectivă sceptică. Succesul unei astfel de întreprinderi se măsoară după tentaţia finală a autorului de a se converti la filozofia…
„Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, şi a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în oraşul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decât să mă gândesc la el scriind, transcriind fragmente despre el…
This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in…
George şi Annie pornesc într-o aventură spaţială pentru a salva Universul.„O mai scurtă istorie a timpului pentru un public mai tânăr.“ (USA Today)George şi codul indescifrabil este al patrulea volum despre George, Annie, Eric și, bineînțeles, Cosmos scris în colaborare de Lucy și Stephen Hawking.
„Piesele reunite în acest volum au în comun cel puţin un lucru: sunt hrănite toate patru, în mod abundent, din materia pe care o tratez zilnic în calitate de jurnalist, dar şi din angoasele acestei meserii.Este limpede că în adâncul meu, după 25 de ani de jurnalism, s-a produs o scindare profundă. Jurnalistul care locuieşte în mine a devenit cam pesimist şi îşi spune că umanitatea a deraiat, că omul rămâne profund iraţional, că…
„Cum gândesc politicienii? De multe ori, aşa cum vorbesc. Adică şleampăt, confuz, îngălat. Iar dacă vorbirea reflectă procesele mintale, situaţia bate spre dramatic. Or fi ei aleşi, dar vorbirea lor e foarte rar aleasă. Metaforita unora, confuziile de termeni ale altora şi în general nivelul scăzut al celor mai mulţi ar trebui să-i facă pe alegători ceva mai circumspecţi. Din păcate, unii alegători par mai departe sclavii burţii pline şi ai vorbei goale. Peţiţi cu o…
Printre clipeCa floarea tăiatăCu petale-aripe Ți-amintești cum cădeaiPrintre clipe? Și clipele cumSe dădeau la o parteSă te-ajute s-ajungiÎn adâncul din carte, Unde stelele moarteSe transformă-n poemeȘi nu e târziu,Și nu e devreme Să pierzi veșnicia,Să renunți și să ierți.Ți-amintești întunericulDintre coperți?
„Elegia pentru uman din cartea de faţă e oficiată pentru omul filo-uman, cel învins de toate ideologiile, victima perfectă a tuturor totalitarismelor, omul hăcuit de texte (fiindcă totalitarismul e Textul care ajunge să fie pus în practică), dar pentru care nicicând ideile nu devin mai importante decât oamenii, pentru care empatia şi atenţia la celălalt sunt înseşi condiţiile lui de existenţă. Era cumva natural ca literatura să fie în avangarda acestei…
Premiul Nobel pentru literatură 2015; Premiul Médicis 2013„În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic... Învie idei demodate: despre marele imperiu,…
Cel mai tânăr rege al României urcă pe tron într-o vreme în care țărilor din răsăritul Europei li se rezervă „rolul de cobai într-un experiment de un cinism care întrece închipuirea omenească“, cum va spune chiar el. În zilele noastre, mărturia lui despre abdicare e pusă la îndoială de unii, preferându-i-se documente anonime ale regimului comunist instalat la putere prin fraudă, minciună și manipulare.Este Mihai I un…
Cu magia, delicateţea şi virtuozitatea dintotdeauna ale artei sale, Alessandro Baricco propune în Mireasa tânără o neobişnuita poveste de dragoste, între doi tineri meniţi unul altuia încă din copilărie, recreând în acelaşi timp o lume gata să se năruie. Critica italiană a plasat romanul în seria cărţilor de mare succes ale autorului.În aşteptarea Fiului rătăcitor care i-a fost hărăzit drept soţ, Mireasa tânără este iniţiată…
„Comunismul a pierdut partida. Comuniştii însă au câştigat-o. E ca şi cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta.Nici un experiment comunist – cel puţin în peisajul european – nu a fost atât de «special» şi cu evoluţii atât de neaşteptate şi de «divergente» precum comunismul românesc.Se va vedea cum ţara cu cei mai puţini comunişti a…
„Orice minte, la intrarea în viaţă, e crudă şi «sălbatică». Dar dacă ne este dată în grijă ca minte a noastră, noi suntem cei chemaţi s-o ajutăm să devină «o minte adevărată», s-o cultivăm şi s-o facem să se coacă. Răspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastră, pentru felul în care i-am trasat contururile şi pentru cel în care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viaţa. Adevărul e că nu poţi spune «eu» şi nu poţi…
Cartea anului pentru New York Times, Houston Chronicle, Boston Globe, Scientific American, Wall Street Journal, Amazon şi Goodreads. Traduceri în peste 20 de ţări.Dacă mintea conştientă reprezintă doar vârful aisbergului din ceea ce înseamnă activitatea cerebrală, atunci cu ce se ocupă restul creierului uman? Şi cine pe cine conduce oare în tandemul om–creier? Specialistul în neuroştiinţe David Eagleman plonjează în…
„Dacă de obicei omul vine la judecata istoriei, iată că aici, în romanul lui Tudor Brătescu, vine istoria la judecata omului. De fapt, vin istoriile. Cea mare, în care planeta e aprinsă de două războaie mondiale. Şi cea mică, desfăşurată în interbelicul românesc al patimilor politice, al complicaţiilor de familie, al rosturilor şi prejudecăţilor obşteşti, al aspiraţiilor şi deziluziilor. Medicul Gogu Slăvescu, protagonistul acestui roman-fluviu, trece de la…
Sărăcuțul lui Dumnezeu (O phtochoulis tou Theou) apare prima oară în 1956, la Atena. Potrivit mărturiei lui Nikos Kazantzakis însuși dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viața romanțată a sfântului Francisc din Assisi, ci „o sinteză de biografie, poezie și lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodată, dar ne închipuim că le-ar fi putut spune“. Kazantzakis publicase deja, în 1951, traducerea sa în greacă a…
De la scrisul ca aventură a cunoașterii de sine, din volumul de debut Corăbii (1970), la descoperirea pluralității fascinante a eului și a vocilor cu care acesta intră în rezonanță, din Imaginaţia ecoului (1981) și Pluralul ca o veghe (1989), Monica Pillat a evoluat către un gen de poezie ce transcende palpabilul, pentru a explora misterele inefabilului în Dorul de rai (2005).În prezentul volum, poeta imaginează dialogul liric al…
Povestea prieteniei dintre un băiat și câinele său, o poveste pentru copii și pentru oamenii mari care n-au uitat să iubească, fie doar și un câine.Când intră în familia băiatului de zece ani, Tomi e un căţel cu labe groase şi cu aspect de pui de lup. Apoi Tomi creşte şi devine un „lup“ în toată firea, inteligent foc şi, culmea!, plin de umor. O prietenie cum nu s-a mai văzut ia naştere între cei doi. Băieţelul, care e stăpânul lui, află că…
Un ghid celebru, un National Bestseller, cum scrie pe coperta ediţiei originale, care pornește de la ideea că nu e suficient să ne iubim copiii ca să-i educăm bine – trebuie să învăţăm „meseria de părinte“. O „meserie“ sintetizată în această carte în cele 50 de probleme cu care ne confruntăm cel mai des ca părinţi şi soluţiile lor practice. De exemplu: Tândăleala, Crizele de nervi, Răspunsurile…
„Spectator al vieții, descifrator de șarade, lipsit de sentimente, asemenea expresii folosește Pessoa pentru a se autodefini, iar noi le vom regăsi în descrierea lui Abílio Quaresma din aceste nuvele polițiste. Astfel personajul câștigă o individualitate care seamănă cu cea a unei personalități literare apropiate de creatorul ei.“ (Ana Maria FREITAS)„Sunt doar câțiva ani de când editorii portughezi au reușit să descifreze, să grupeze și să…
După succesul internațional al Parfumului, care va deveni rapid cea mai citită operă de ficțiune din spațiul cultural german contemporan, Patrick Süskind publică în 1987 romanul Porumbelul, o parabolă emoționantă și neliniștitoare despre condiția omului modern, tradusă în 38 de limbi.„O zi din viața lui Jonathan Noel.“ Acesta ar putea fi titlul alternativ al romanului lui Patrick Süskind. Însă nu e o zi oarecare, înscrisă într-o…
Cărţile scriitoarei Care Santos sunt traduse în peste 20 de ţări. În 2014 Poftă de ciocolată a fost distins cu Premio Ramon Llull, cel mai important premiu literar catalan.Sara, Aurora, Marianna – trei femei din trei secole, unite de pasiunea pentru ciocolată, cărora destinul le-a scos în cale aceeaşi ciocolatieră fină, din porțelan alb, produsă în Secolul Luminilor în manufacturile de la Sèvres. Un triptic fascinant, care reface, în…
Prietene bune, Julia, Colombe, Raphaëlle și Anouchka sunt la vârsta întrebărilor pe care nu îndrăznesc să le rostească, așa că își consemnează în jurnalele personale cele mai ascunse gânduri. Aflăm astfel că în jurul lor dragostea, un sentiment care le este încă străin, modelează destine, unește și destramă familii, pune în primejdie și salvează vieți, ca într-o inegalabilă dramă shakespeariană. Nevoia de iubire se va insinua…
Romanul Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman“, scris de Ismail Kadare în anii ’70, care îi oferă prilejul unei meditații asupra opresiunii și a terorii într-un stat totalitar.În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fundalul decăderii inevitabile a Imperiului Otoman, Ali Pașa din Ianina își clădește un principat independent. Pentru a preîntâmpina extinderea rebeliunii, sultanul îl pedepsește cu cruzime,…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou