Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

    Nou

    Fiul risipitor. Povestea unei intoarceri acasa

    Părintele Henri J.M. Nouwen ne împărtăşeşte călătoria spirituală pe care i-a prilejuit-o, într-un moment de cumpănă al vieţii sale, întâlnirea cu faimosul tablou al lui Rembrandt Întoarcerea fiului risipitor şi cu înţelesurile profunde ale acestei parabole ce cuprinde miezul mesajului biblic. Ni se întâmplă tuturor — spune autorul, pornind de la propria experienţă — să fim răzvrătiţi asemenea fiului risipitor, invidioşi şi resentimentari asemenea fiului mai mare rămas acasă ori pur şi simplu indiferenţi faţă de cei din jurul nostru. Totuşi, suntem mereu chemaţi să devenim asemenea tatălui iertător ce-şi dăruieşte iubirea fără să aştepte nimic în schimb şi-i întâmpină cu bucurie chiar şi pe cei care-i greşesc. Goana după succes şi câştiguri materiale, continua competiţie cu ceilalţi, însingurarea şi deprimarea îl îndepărtează pe omul contemporan de sine însuşi şi de locul adevăratei sale libertăţi. Însă Henri J.M. Nouwen ne demonstrează în aceste reflecţii pline de înţelepciune şi sensibilitate că „întoarcerea acasă“ rămâne posibilă fie şi după cele mai deznădăjduite rătăciri.

    „Încă mă asemăn cu fiul risipitor. Însă mă aflu cu adevărat în drum spre casă. Am plecat din ţara aceea îndepărtată şi am ajuns să simt apropierea iubirii. Şi, astfel, sunt pregătit acum să-mi împărtăşesc povestea. Are în ea un strop de speranţă, de lumină, de mângâiere.“ (HENRI J.M. NOUWEN)

    Ilustraţia copertei: Rembrandt Harmensz van Rijn, Întoarcerea fiului risipitor, cca 1668–1669 (detaliu)

    In stoc

    Discount 10%
    29 00 LEI
    26 10 LEI

    Livrare prin:

    • Urgent Cargus - 24 - 72h

    • Posta Romana - 3 - 10 zile lucrătoare

    In stoc

    Livrare prin:

    • Urgent Cargus - 24 - 72h

    • Posta Romana - 3 - 10 zile lucrătoare

    Nou

    Clientii care au cumparat acest produs au cumparat si urmatoarele produse

    Scrieți o recenzie
    Nota
    Informații suplimentare

    Cod Produs:

    Noutate:

    Editură:

    Data aparitiei:

    Colecţie:

    Traducător:

    Număr de pagini:

    Ediția cărții:

    Formatul cărţii:

    ISBN:

    H010603

    11 apr. 2017

    Litera

    2017

    în afara colecţiilor

    Monica Broşteanu

    196

    I

    13x20 cm

    978-973-50-5712-1