Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

    Detaliile recenziei

    Inca de pe atunci vulpea era vanatorul

    Inca de pe atunci vulpea era vanatorul

    Recenzie a produsului (trimisă în 26 septembrie 2010):
    Universul concentrationar şi noile metamorfoze ale cercului


    Cercuri. Glasul concentric al Hertei Müller se propagă, în romanele sale, cu ritmicitatea unei piese muzicale. Tema se reia, iar închizând cartea ai conştiinţa unei lumi în sine, perfect sferice, în care toate imaginile se rotesc lent în jurul centrului. Farmecul romanului Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, apărut în urmă cu un an la editura Humanitas, constă în natura insesizabilă a acestui centru, de o esenţă greu de definit, însă cu atât mai obsedantă.
    Înăuntrul lumii, între copertele volumului, atât vocea care o povesteşte, cât şi personajele trasează cercuri. Gândurile se aştern ca o linie ce se întoarce asupra ei înseşi- s-ar putea spune că o trasează parcă în nisip- dacă ne gândim că acest nisip e conştiinţa cititorului.

    Cartea are o frumuseţe aproape întunecată, prin timpul suspendat şi misterios pe care îl conţine. Meritul Hertei Müller rezidă în faptul că, deschizând aproape la orice pagină romanul, nu te simţi stingherit de paginile pe care le laşi deoparte. Rândurile sunt asemenea unui text poetic, sau aşa cum am precizat deja , a unei fraze muzicale. Comparaţia poate nu este relevantă astfel, muzica nefiind, aparent, decât pură diacronie. Aşa că mă văd nevoit să apelez la un exemplu concret, cu riscul de a fi înţeles doar de cei ce-l cunosc: închizând cartea Hertei Müller mi-au răsărit în minte acordurile piesei Pâques, de S.Rahmaninov, mise en abîme a creaţiei compozitorului. Când pătrunzi în miezul piesei, ca şi în cel al romanului, te izbeşte absenţa timpului; secvenţele muzicale ori narative nu se înlănţuie, ci se conţin unele pe altele, asemenea ramei unui tablou sau a unor cutii a căror deschidere nu se încheie niciodată, căci mereu altele se relevă privirii celui ce caută. Acţiunea si desfăşurarea muzicală nu sunt în fond decât linii ce unesc centrul unei sfere cu marginile sale, şi al căror sens este dublu.
    Totuşi, cititorul trebuie să fie atent, căci nu este vorba şi despre unitate: înăuntrul sferei, între magini şi centru, zăbovesc nedefinite multitudini de alte sfere sau cercuri, ce nu comunică între ele decât aparent-actorii, aflaţi pe poziţii divergente; altfel spus, vulpea şi vânătorul.
    Universul Hertei Müller este unul fragmentat, fapt evident prin natura personajelor şi prin interiorităţile lor (decupate în corpul naraţiunii), care îndepărtează totodată sensibil discursul de timpul real, neutru şi exterior. Realitatea apare, în Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, reflectată în această voce cu inflexiuni concentrice, aşa cum trecutul şi lucrurile tăinuite se reflectă în privirea pisicii din curtea fabricii. Senzaţia de stranietate este aceeaşi: un ochi străin cuprinde totul, căci vocea nu doar spune, ci şi priveşte, este glas şi totodată un ochi ce reflectă acest univers închis. Şi personajele privesc în felul pisicii din curtea fabricii, străini de semnificaţie. În ochii uneia dintre protagoniste, portretul dictatorului rămâne o imagine dépourvue de sens: o fotografie în ziar, percepută disparat, din care rămâne obsedant doar onduleul de pe fruntea dictatorului, lipsit şi el de nume, şi parcă de realitate.
    Nimeni nu SPUNE ceea ce se întâmplă, însă toţi VĂD şi ştiu, ar fi traducerea frustă. Iar în faţa fotografiei, reflectate deopotrivă în privirea protagonistei şi a naratorului, cititorul este copleşit, ca şi muncitorii din fabrică, de adevărul nerostit şi brutal.
    Personajele trăiesc ca absente din sine, drumul de la privire spre margini, spre suprafaţa lucrurilor ce le înconjoară şi înapoi nu pătrunde dincolo de lucruri şi nici de retină. Este o lume în mare parte reificată, golită şi inerţială, în care gândurile se risipesc în masa difuză a realităţii, ca în cea a textului.
    Roman despre comunism, sesizând momentul unei desprinderi decisive, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul pare să situeze aspectul istoric într-un arrière-plan tern şi apăsător. Cititorul nu se simte “prins” decât de inflexiunile halucinante ale vocii, amestecate cu mulţimea de gânduri ale personajelor şi de privire, care relevă într-un plan aflat dincolo de cel raţional realitatea sistemului concetraţionar, structurat şi el asemenea unei sfere, parcă fără adâncime- şi fără sens.


    LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei
    LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei