Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

Jurnal 2003-2009

de Oana Pellea

Disponibil si in format
Uneori, editorii publică un autor „fără nume“ pentru că au încredere în calităţile cărţii lui. Sau invers, publică o carte proastă doar pentru că autorul „are nume“. Însă visul oricărui editor este să aibă, simultan, o carte bună şi un nume de autor cunoscut. Jurnalul actriţei Oana Pellea, descoperit şi prezentat acum cititorilo...
Citeste in continuare...
 LEI0032

Stoc epuizat

Disponibil si in format

Urgent Cargus Curier: 24-48 ore

„Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă. E la un moment dat, spusă în treacăt, o frază care m-a făcut să tresar, despre o musculiţă care se afla pe clape şi despre nevoia ta de a găsi acele litere, acele cuvinte care să nu strivească gâza. Un balet salvator al degetelor pe clapele computerului. Mi se pare o frumoasă metaforă a miezului ascuns al jurnalului tău: găseşti cuvintele în stare să nu ucidă viaţa din lumea efemeridelor care suntem. Jurnalul îţi va aduce, îndrăznesc să cred, o mulţime de prieteni. E un jurnal care face bine.“ (Ioana Pârvulescu)
Fata in fata cu sufletul.

Recenzie scrisă de Cristina G

Majoritatea cartilor pregatesc celui care se afla de partea cealalta a paginilor un final. Nu este cazul acestui jurnal din doua motive. Unul ar fi natura acestuia, care imprima sentimentul unei conversatii cu doamna Oana Pellea, nicidecum o insiruire de evenimente consemnate cu bune si cu rele, din care au fost despre invataminte. Jurnalul acesta pare sa aiba o bucatica din sufletul autoarei, e uluitor, cum poate da impresia unui dialog plin de viata. Cel de-al doilea motiv este insasi autoarea care pune accent pe „acel organ superb” cum il numeste dumneaei, si anume Sufletul.
Esenta cugetarilor ei se axeaza invariabil asupra superficialitatii. Nu critica, nu ironizeaza, ci compatimeste. Si in acelasi timp, optimismul ei caracteristic o indeamna sa spere la mai mult, sa se multumeasca cu acest putin pe care il avem si sa daruiasca oamenilor bucurie atat cat ii va ingadui „Marele Sef”.
Este uimitor cum pe masura ce citesti, descoperi un om deosebit, cu o credinta neclintita in Dumnezeu si in parinti si care iubeste si iarta neconditionat. Un om care vede mereu partea plina a paharului, un om care invata sa traiasca fiecare clipa. Adoratia pentru mama ei Domnica este o calitate superba, care o pune mai presus de alti oameni din punctul meu de vedere. De altfel, acest personaj al vietii ei este centrul universului din care face parte.
Cuvintele de lauda pentru acest om de aur al culturii romanesti ar fi putine. Sunt putini oamenii care nu privesc trecerea in nefiinta a unei persoane, cu atat mai mult a celor care le-au dat viata, ca pe un moment in care viata inceteaza a mai avea sens. De la mama dumneaei a invatat un lucru extraordinar: corpul este doar imbracamintea sufletului, iar odata cu trecerea in nefiinta omul lasa acest vesmant si isi continua drumul sau. Durerea care se citeste printre randuri este compensata de o vointa de fier si un suflet de aur care vad mai presus de „material”.
Parfumul de optimism pe care il transmite acest jurnal fiecarui cititor provine atat din caracterul deosebit al autoarei cat si din intentiile cu care au fost scrise randurile, neintentionandu-se publicarea lui initial. Ganduri sincere, asternute pe foaie, despre elementele care conteaza cu adevarat in viata: Dumnezeu, parinti si har. Premiile cat si filmele si piesele de teatru jucata inafara granitelor nu i-au schimbat viziunile, nu au transformat-o intr-un om cu o coloana mai putin verticala, a ramas acelasi om cu suflet deosebit care se scuza la sfarsitul acestui jurnal ca nu are raspunsuri, ci doar mirari si ganduri
Mai rar asa o carte frumoasa

Recenzie scrisă de Anca

Sinceritate, sensibilitate, singuratate, duiosie, Dumnezeu, speranta, incredere, suferinta si...foarte multa iubire. O carte care emotioneaza si creeaza acea stare de bine si frumos,de vacanta si refugiu pe care o dorim cand citim o carte buna. Felicitari artistei si omului Oana Pellea si nesfarsite aplauze !
:)

Recenzie scrisă de D.

M-a lăsat fără grai!
Da

Recenzie scrisă de marian

Mi a placut si m am regasit in Jurnalul Oanei Pellea
Despre nimic, cu inteles!

Recenzie scrisă de Vicky

Am avut, mai mereu, impresia ca un jurnal (de scriitor sau alt fel de artist) trebuie citit la un moment potrivit, cu precadere atunci cand autorul este deja defunctul... Din ideea ca memorialistica inseamna ceva la trecut, care separa pe cei vii de cei morti, pentru ca cei din urma, inteleptii, sa transmita un mesaj cu o tarie inzecita. De aceea am refuzat cu incapatanare sa citesc jurnalul lui Cartarescu. Nu m-am putut apropia decat dintr-o obligatie culturala de Jurnalul de la Paltinis; iar restul lecturilor de gen sunt chiar ale deja ingropatilor maestrii... Jurnalul are ceva atat de personal, incat a-l citi, a-l divulga, mi se pare aproape vulgar. E ca o barfa la nivel cultural.
Curiozitatea, dar nu doar ea, m-a facut sa cumpar jurnalul Oanei Pellea.
Am citit Jurnal 2003-2009 pe nerasuflate. Si am descoperit in el un lucru minunat: un copil al lui Dumnezeu, care nu a uitat cine ii e Tatal. O lectura profund marcata de ideea ca exista cineva pe acest pamant care traieste atat de frumos si de clar. Am plans cu lacrimi mari si mute cateva clipe de o tristete reala, pe care o stii reala si pe care nu o pui pe seama imaginatiei sau a fanteziei autorului.
Ceea ce ramane in urma lecturii este nevoia de a afirma o descoperire: a citi jurnalul unui om in viata este cu atat mai murdar cu cat esti mai departe de autor, cu cat esti mai in alt sistem de referinta. Puterea de a intelege tine de o apropiere, pe care uneori autorul nu are de ce sa o creeze si nici nu se chinuie in acest sens, caci doar scrie despre nimic, aproape nimic, un nimic personal.
Citind jurnalul Oanei Pellea, in viata, am simtit o mare intristare dar si o mare bucurie.
Artistul si-a atins scopul. Macar un "spectator" a fost emotionat.
Chapeau bas!
pur si sImplu...superb!

Recenzie scrisă de victor

O incintare.
frumusetea sinceritatii!

Recenzie scrisă de ana maria

Cartea este de o calitate exceptionala! Dezvaluie un Om Superb pe numele ei Oana Pellea! Multumesc Editurii Humanitas pentru publicare! Sigur, cartea cere sinceritate si o anumita calitate umana la citire..Felicitari Oana Pellea si Humanitas!
Pur si simplu... simplu

Recenzie scrisă de The dark reader

Nu pot sa inteleg nebunia pe care aceasta carte a cauzat-o. Am citit si eu cartea si nu pot sa spun decat ca m-a ingrozit prin lipsa de sens, de intelegere, de precizie, etc. Cand am enumerat cuvintele de mai sus nu am facut-o pentru ca aveam asteptari de la textul Oanei Pellea asa cum as fi avut de la Rushdie sau Morar sau alt mare autor. Am spus aceste lucruri pentru ca nu gasesc nici o scuza textului care este ingrozitor de prost. Ilizibil, indescifrabil, ermetic si simplu pana la nivelul unei compuneri de clasa primara. Simplu, ingrozitor de simplu si de gol.
Jurnalul elimina frustrari si complexe la fiecare pagina. Daca personajele sumbre si alienate ale literaturii universale s-ar fi apucat sa scrie un jurnal, atunci sigur ar fi sunat ca si acesta.
Se pare ca Humanitas a dat o noua lovitura de imagine cu aceasta carte. Din pacate, doar de imagine, nu si de continut...
Inca mai asteptam vechiul gust al calitatii stimata editura.
exceptional

Recenzie scrisă de anca

jurnalul este mai mult decit o carte!este o stare, o lectie, un cadou!o frumusete!
La un colt de viata

Recenzie scrisă de Ivan

Plimbîndu-mă printre sincerităţile Oanei Pellea, am dat peste cîteva fraze teribile – adică teribil de puternice. „Îngerul meu are aripi grele de lemn din cauza păcatelor mele. Iartă-mă, îngere greu.” (42.) Altundeva, după un dans macabru al degetelor pe claviatură, rezultă un text ilizibil. Apoi: „Uite că i-am spus mamei cam tot ce aveam să-i spun, fără convenţii, fără semne. Aşa e bine, aşa doar ea va înţelege şi nimeni altcineva, aşa rămîne doar între noi.” (115.) „Dor. Din nou dor de crapă pietrele. Cîteodată, nu ştiu de ce, dorul mi se asociază cu lupii care urlă-n pustiu…” (202.)
Sunt doar cîteva exemple, fireşte. Important e că după asemenea fraze e mai greu şi mai uşor în acelaşi timp. Greu, pentru că e aproape insuportabilă aşa o claritate, aşa o limpezime a gîndului, aşa un diagnostic necruţător din tavernele durerii şi uşor, pentru că simţi că nu eşti singur şi că mai există speranţă.
Cred că nu mi-a fost dat niciodată să citesc un jurnal scris cu atîta nepăsare. Nepăsare în sensul oferit de Oana Pellea, fireşte: „Nu poţi fi artist decît pentru tine. Pentru competiţia superbă cu tine. Un artist nu are nimic de demonstrat nimănui. Nici nu-l interesează ABSOLUT deloc părerea celorlalţi.” (209.) Cîţi nu spun asta! Dar oare cîţi se comportă ca atare?! În textul multora care îşi scriu jurnalul se simte cum se străduiesc să devină cît mai nemuritori. Oana Pellea nu se foloseşte de sinceritate – ea vrea s-o atingă. Performanţa ei (mi-e şi jenă oarecum să scriu acest cuvînt) stă în faptul că reuşeşte să fie sinceră. Citind jurnalul ei, am simţit mereu că imaginile frumoase nu sunt acolo pentru ele însele, ci pentru că izvorăsc din sinceritatea celei care le-a scris. Autoarea nu le-a aşternut pe ecranul computerului pentru că le-a găsit adînci, expresive, debordante etc., ci pentru că a trebuit să le-aşterne; fără ele, sufletul ei nu ne-ar apare aşa cum e în clipa aceea.
De cele mai multe ori, sinceritatea este demagogie, ipocrizie, sentimentalism de doi bani. În Jurnal 2003–2009, ea este ceea ce ar trebui să fie îndeobşte: oglinda fidelă a gîndurilor şi simţămintelor unui om în momentul respectiv. Fără minciuni şi chiar fără menajamente de orice fel. La un colţ de viaţă, aşa cum spunea Amza, Dumnezeu să-l ierte.
few words about Oana Pellea

Recenzie scrisă de Adriana

First of all o asociez pe Oana Pellea cu actorul de teatru, un teatru micut care respira multa viata. De la primele randuri am avut senzatia lecturarii unei scrisori de dragoste, a unui copil catre mama si tata. Prea putini oameni recunosc azi ca sunt asa de indragostiti de propriile radacini fara a fi egosti, pentru ca dorul te urmareste ca o pecete. Citind ai impresia ca mergi mereu cu ce tie iti e drag si cand esti vesel si cand esti trist. Actorul Oana Pellea scrie despre viata de dupa cortina, fara a se cosmetiza si asta place.
minunat

Recenzie scrisă de oana

minunat
exceptional

Recenzie scrisă de dinu

exceptional
Scrieți o recenzie
Nota
Cod Produs: HU001334/3
Noutate: 12 iun. 2009
Editura: Humanitas
Data aparitiei: 2012
Colectie: Memorii & Jurnale
Număr de pagini: 220
Ediția cărții: I
Formatul cărţii: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-50-2436-9
Citeste in continuare...Citește mai puțin ...
LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei