Jurnalul unui puști 1

în stoc
SKU
a245531
38.38 LEI
Pe scurt

Nu e deloc ușor să fii puști. Și nimeni nu știe asta mai bine decât Greg Heffley. Pericolele care te așteaptă când vrei să scapi de copilărie mai repede decât ar fi cazul sunt foarte bine ilustrate de cuvintele și desenele din jurnalul ținut cu sfințenie de Greg.

La școală, băieții mai înalți și mai răi, care au început deja să se bărbierească, îi fac viața grea. Noroc că poate conta oricând pe Rowley, amicul lui. Dar când Rowley începe să se facă remarcat, Greg vrea să se folosească de popularitatea lui. Și așa ajunge prietenia lor să treacă prin încercări dintre cele mai comice.

Primul titlu din seria Jurnalul unui puşti, prin care autorul american Jeff Kinney şi-a făcut un senzaţional debut pe piaţa editorială internaţională, a rămas, timp de 89 de săptămâni, cea mai bine vândută carte din prestigioasa listă de literatură pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori în afară de Kinney au avut, într-un an, mai mult de un titlu în lista celor mai bine vândute 25 de cărţi ale cotidianului american: Barack Obama şi Stephanie Meyer. Peste 11 milioane de exemplare ale aventurilor în benzi desenate prin care trece protagonistul Gregory "Greg" Heffley circulă acum în bibliotecile copiilor din toată lumea. În martie 2010 a fost lansat în cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox după Jurnalul unui puşti, filmul bucurându-se de un mare succes şi fiind programat să ajungă în curând şi pe marile ecrane din România.

Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, în vânt după „sportul" lecturii, s-au îngrămădit nu doar la citit, ci şi la recenzii: mulţi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au înregistrat povestind şi ridicând în slăvi cărţile lui Kinney, postându-şi filmuleţele pe YouTube. 

În primul volum al seriei care a făcut ravagii în rândurile pieţei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de şcoală generală, are de înfruntat mai toate problemele specifice vârstei: popularitatea în faţa colegilor, eternele fâstâciri în faţa fetelor, pofta de joc mult mai mare decât pofta de lecţii. Plină de umor şi de poante presărate la fiecare rând, desenată impecabil şi perfect potrivită universului puştilor, ediţia românească a Jurnalului unui puşti îi va convinge până şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.

„Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ (Jeff Kinney)

Jeff Kinney este autorul seriei Jurnalul unui puști, plasată pe primul loc în topul bestsellerurilor New York Times, și autorul seriei superformidabile Rowley Jefferson prezintă. A câștigat de șase ori premiul Nickelodeon Kids’ Choice Award pentru Cartea Preferată iar revista Time l-a inclus în topul Cei mai influenți 100 de oameni din lume. Și-a petrecut copilăria la Washington, dar acum locuiește în regiunea New England, unde el și soția lui au deschis librăria An Unlikely Story. 

Mai multe informații
EdituraArthur
ISBN 9786060866596
Traducător Andra Matzal
Număr de pagini 224
Formatul cărţii 14 x 18 cm
Tip copertă cartonată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsJurnalul unui puști 1
Rating-ul tău