Noile religii seculare

Epuizat din stoc
SKU
a180371
29.95 LEI
Pe scurt

Noile religii seculare. Corectitudinea politica, tehnologiile viitorului si transumanismul

Traim intr-o lume in care religiozitatea capata valente nemaiintilnite de cind valul secularizarii a cuprins Occidentul si se raspindeste la nivel global. In volumul sau, Nicu Gavriluta analizeaza ruptura dintre religiile traditionale si noile religii seculare, care tind sa se generalizeze si sa aduca schimbari majore in viata noastra. Internetul, finantele, noua mass-media, corectitudinea politica, transumanismul sau postumanismul aduc modificari radicale in politica, in societate si in mediile universitare, creind noi religii, cu zei inca necunoscuti. Dar este oare aceasta directia pe care ne-o dorim? Noile religii seculare ridica unele intrebari privind calea pe care am decis sa o urmam si incearca sa aduca lumina in privinta lucrurilor pozitive sau negative care ne-ar putea astepta la capatul drumului.

Am scris aceasta carte cu profunda convingere, inspirata de scrierile lui Mircea Eliade, ca negativitatea secularizarii si crizele aferente pot fi invinse daca decriptam convingator miturile, simbolurile si motivele religioase camuflate in ideologii subversive, filosofii excentrice si tehnologii provocatoare. Am interpretat astfel trei dintre religiile seculare actuale: corectitudinea politica, noile tehnologii si transumanismul. Acest act eliadesc de hermeneutica creatoare continua sa fie reconfortant, stimulativ si chiar soteriologic pentru fiecare dintre noi, intr-un plan mai subtil al existentei noastre. - Nicu Gavriluta

Mai multe informații
EdituraPolirom
ISBN 978-973-46-7203-5
Număr de pagini 224
Tip copertă necartonata
Data apariției 2018
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsNoile religii seculare
Rating-ul tău