Jude și fratele ei geamăn, Noah, sunt extrem de apropiați. La vârsta de treisprezece ani, îl găsim pe Noah, un băiat singuratic, retras, care desenează întruna și care se îndrăgostește de carismaticul băiat din vecini, în vreme ce neastâmpărata Jude este plină de semne de bună purtare, se dă cu un ruj roșu aprins și vorbește întruna, ca pentru amândoi.Trei ani mai târziu, însă, la șaisprezece ani, Jude și Noah de-abia își mai…
Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucereşte. Şi nu în ultimul rând, credem noi, citind paginile spirituale şi pline de eleganţă ale acestei cărţi. Vom constata că un gânditor englez rămâne unul englez tocmai pentru că nu ne face nici o clipă să-i avem în minte, de pildă, pe moraliştii francezi.Din întâlnirea cu ceilalţi, Bertrand Russell nu trage concluzia că trebuie să ne refugiem, compensativ, în singurătate, pentru a ne rumina, cu o…
„Mai poate fi salvat, mai poate fi recuperat Ion Caraion? Dar nu exagerează, oare, conştiinţa istori-critică românească atunci când pare a-şi permite să risipească, adică să uite, să neglijeze un poet abundent, insistent, neaşezat, un poet «continuu» ca Ion Caraion (cel care, printr-o sintagmă critică rămasă celebră, îl considera pe Bacovia un poet al «sfârşitului continuu»)?[…] Ion Caraion este un poet care poate (re)deveni…
Felurile de mancare prezentate sunt indraznete,inovative,proaspete, usoare si, mai ales delicioase. Ele nu reprezinta doar niste retete vechi readaptate la bucataria Vegan ci sunt retete originale care folosesc atat harurile miraculoase ale plantelor cat si gusturile divine ale acestora.* Peste 250 de retete delicioase folosind plante intregi sau doar ingrediente din plante * Peste 150 de descrieri de fructe, legume, cereale,nuci, mancaruri pe baza de soia, vegetale marine, ierburi si arome…
DEŞI A PETRECUT DOAR PATRU ANI ÎN LUMINILE REFLECTOARELOR, impactul puternic şi originalitatea muzicii lui Jimi Hendrix l-au pus pentru totdeauna între uriaşii muzicii. Modest şi cât se poate de rezervat, a fost învăluit de controverse din momentul în care a ajuns în atenţia opiniei publice şi, cu timpul, misterul nu a făcut decât să sporească. S-au scris multe despre el, de către admiratori şi critici. Însă şi-a lăsat în urmă şi propria…
Shimura-san duce un trai solitar și anost într-o suburbie din Nagasaki. Treptat, bărbatul începe să observe detalii neliniștitoare în propria-i casă: unele obiecte par a-și schimba locul în absența lui, iar din bucătărie dispare, din când în când, mâncare. Fantome? Halucinații? Tulburat, Shimura instalează o cameră video și, cu ajutorul ei, desluşeşte misterul:o femeie se ascunde la el în casă. Este el pregătit să facă față taifunului care…
Transforma o conversatie lejera intr-o tranzactie profitabila. Cum sa folosesti cunoasterea celor patru stiluri principale de conversatie pentru a-ti personaliza si eficientiza abordarea in construirea relatiilor si pentru a castiga mai multi clienti autor Don Gabor.Sporeste-ti cu inteligenta sansele de a-ti dezvolta relatiile cu clientii sau potentialii clienti indiferent unde-i intalnesti!Obiectivul lucrarii " Transforma o conversatie lejera intr-o tranzactie profitabila”…
Ghidul clasic al medicinei naturiste, nutritiei sanatoase si remediilor alternative. Aceasta carte s-a vandut in peste cinci milioane de exemplare in toata lumea. Milioane de oameni vindecati!
„Bradea. Gina Bradea. Nu-mi mai aduc aminte de când o cunosc pe Gina. Or fi câțiva ani… Nu ne-am văzut niciodată, ne știm doar de pe net. Ne unește pasiunea comună: cercetăm, adunăm, gătim, povestim. Mai ales povestim! Gina Bradea gătește mult, scrie bine, are umor și o bunătate sufletească deosebită! Faptul că s-a mutat de câțiva ani în Italia, la Ancona, cred că a ajutat-o să se manifeste atât de bine. GINA GĂTEȘTE DE DOR! Gina își amintește…
"Am pornit de la ideea că revenirea Dobrogei la patria mamă a fost foarte dorită de Carol I, care considera că este foarte important ca ţara să aibă ieşire la mare. Vorbesc, în acest volum, despre tot ce s-a întâmplat în Constanţa, în Dobrogea, din punct de vedere al investiţiilor, prin deciziile Regelui, ale Guvernului şi ale prefecţilor care s-au succedat: catedrala, Moscheea Carol I, faleza, Cuibul Reginei. Cu alte cuvinte, despre planurile lui Carol I…
Personajul principal al romanului "Măști ale sufletului", un Bildungsroman al zilelor noastre, în care literatura onirică se îmbină perfect cu descrierea realistă a vieții nude, este Melina, o tânără care își croiește viața ca un drum al descoperii de sine. E un drum al speranței mereu reînnoite, dincolo de obstacole și deziluzii. Sentimentul așteptării a ceva important nu ține cont nici de frigul de afară, nici de piedicile puse de ceilalți, nici de…
Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra educaţiei unui copil, este necesar să privim atât la ceea ce se întâmplă la şcoală, cât şi dincolo de orele de clasă. Este important să acordăm o atenţie egală atât profesorului, cât şi părintelui, acesta din urmă fiind primul şi nelipsitul dascăl din viaţa unui copil. Comportamentul de la şcoală al copilului este profund influenţat de ceea ce se întâmplă acasă. Dacă părinţii nu formează o…
Cartea de faţă este o reeditare a bestsellerului apărut anterior în 2010 şi 2012, cuprinzând 101 de reţete. Autoarea a publicat şi alte patru cărţi: Jurnal de sarcină (2014), Germeni şi vlăstari: surse de sănătate şi energie (2011, 2013), Deserturi pentru părinţi şi copii sănătoşi (2011, 2014) şi Paşi în lumea muzicii (2007). Chiar dacă petrece mult timp împreună cu bebeluşul, Ligia Pop nu şi-a uitat vechile pasiuni. În continuare, activează ca raw food chef…
Într-o posibilă Istorie a dansului românesc, Dan Viorel Năstase va figura, cu certitudine, drept un nume de referinţă, fiind unul dintre cei mai respectaţi şi apreciaţi formatori în acest domeniu; un om care a lăsat în urma sa o veritabilă „şcoală” de dans şi un palmares redutabil.Remarcabilă împletire de artă şi măiestrie tehnică, dansul este una dintre cele mai tulburătoare expresii ale creativităţii şi sensibilităţii umane. Această artă şi-a găsit…
Medeea Iancu are cea mai dramatică scriitură din toată poezia tînără. Și asta nu atît datorită temei sale nucleare (fragilitatea aflată în gheara bolii și a morții), ce se răspîndește capilar în toate poemele și are, firește, ireductibilitatea sa existențială, cît datorită unui imaginar ce abreviază în senzații extrem de concrete și-n fulgurații spasmatice o scală oximoronică în care sunt contopite parcă natural candoarea și atrocitatea.…
Existenţa copiilor Banks nu mai e deloc plictisitoare de când în casa lor şi-a făcut apariţia Mary Poppins. De data aceasta, guvernanta îi duce în parc, unde prichindeii descoperă cu surprindere că statuia lui Neleus, băieţelul cu un delfin în braţe se însufleţeşte. Urmează o ieşire la cumpărături, în timpul căreia copiii familiei Banks întâlnesc o femeie care vinde bastoane de mentă, de fapt nişte cai…
Viaţa familiei Banks, de pe aleea Cireşilor, se schimbă peste noapte odată cu apariţia lui Mary Poppins, o guvernantă cum nu mai e alta. Deşi severă şi cârcotaşă, noua angajată a familiei Banks reuşeşte să îi cucerească pe cei mici, care nu îşi mai pot imagina viaţa fără ea. Doar nu e puţin lucru să ai o guvernantă care se deplasează purtată de vânt, înţelege graiul animalelor, îi poate duce oricând în Ţara Basmelor…
Viaţa familiei Banks, de pe aleea Cireşilor, se schimbă peste noapte odată cu apariţia lui Mary Poppins, o guvernantă cum nu mai e alta. Deşi severă şi cârcotaşă, noua angajată a familiei Banks reuşeşte să îi cucerească pe cei mici, care nu îşi mai pot imagina viaţa fără ea. Doar nu e puţin lucru să ai o guvernantă care se deplasează purtată de vânt, înţelege graiul animalelor, îi poate duce oricând în Ţara Basmelor…
Premiat cu titlul Grand Underground– Premiile tiuk! pentru anul cultural 2010Un playlist format din super-piese, pe care cititorii și le pot aduna pentru a le asculta în surdină în timp ce parcurg aceste povestiri excelente ce formează o narațiune apocaliptică metonimică, impecabil scrisă de vocalistul Mihnea Blidariu. Fiecare capitol are în centrul narațiunii un personaj din societatea românească bine definit și oarecum reprezentativ, care-și…
Dau dependență. Și sunt dependentă de clientul meu. Sunt o prostituată. De lux. Prețul e mare. Și mi-l plătesc de fiecare dată. Pentru că am ales să mă vând mie. Sunt propria-mi curvă. Mă iubesc și mă vreau. Mă chem. Și intru în mine cu o forță tumultuoasă. Ea urlă, sfâșiată. Dar se predă, firavă. E în brațele mele, alintată, sărutată, mângâiată. Sunt în siguranță. Cu mine. În mine.„Ce se află dincolo de măștile pe care ne-am obișnuit să le…
După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum…
Personaj prezent intr-o bogata bibliografie, Gavril Vatamaniuc (supranumit de unii „ultimul partizan”) este un luptator de natura aparte, facand parte din a doua generatie a rezistentei bucovinene.Caracter puternic si inflexibil, vorbind deschis impotriva regimului, se sustrage urmaririi Securitatii schimband mereu adresa si angajandu-se pe diferite santiere, iar cand arestarea devine iminenta se retrage in muntii din regiunea natala (comuna Sucevita). Rand pe rand, in confruntarea…
„Un roman bazat pe o poveste de dragoste. Care‑i sunt şansele într‑o lume literară amestecată, multiformă, nu chiar polifonică totuşi? Două ar fi condiţiile elementare: substanţa umană şi o inserare semnificativă în context real.EA (superb titlu, lapidar la extrem, cuprinzător, şocant chiar) are ambele ingrediente. Povestea de dragoste are vibraţie, emoţionează, e credibilă. Iar contextul e fericit ales. Centrul de greutate al poveştii cade în ultimele…
Ideea care m-a pornit să scriu poveştile acestea: istoria măruntă, a cotidianului ordinar dintr-o epocă ce pare să se estompeze. Nimic programatic, doar fragmente de viaţă adevărată sau veridică. Poate puţin credibile azi şi totuşi trăite cam aşa, mai ieri. O viaţă plina de vulgaritate, în fond. De care râdem acum, ca să nu ne mai (de)plângem.
Sabina de Rochefort, scriitoare de origine română stabilită în Statele Unite, revine cu un nou roman, după "Domnișoara Bovary în New York" – „o carte de debut pe măsura originalului”. Amellia, o tânără născută într-un orășel de lângă coasta Atlanticului, se confesează încă dinainte de a vedea lumina zilei, și crește sub ochii avizi ai cititorului, intersectându-se cu nenumărate personaje și cu viețile lor. Aflată sub…
Cunoscut ca fost consilier al lui Emil Constantinescu, deși ar trebui cunoscut mai degrabă ca un scriitor talentat și plin de farmec, Dan Căpățînă ne recucerește cu noua sa carte de memorii, "Amintiri răzlețe". Este o plăcere să citești această carte.Spre deosebire de alți autori care devin gravi și solemni când își povestesc viața, încercând să-și fardeze autoportretul, Dan Căpățînă se amuză pe seama propriilor lui peripeții existențiale. Și când ia parte la un banchet cu persoane…
„Ştiinţa politică are ambiţia şi vocaţia de a guverna şi raţionaliza o serie de obiecte de reflecţie şi de investigaţie precum puterea, participarea, guvernarea ori statul. O face întotdeauna în funcţie de propriul său nucleu de raţionalitate, stabilit de judecata politică, de normele cunoaşterii ştiinţifice, precum şi de diferitele limbaje ale ştiinţei şi ale politicii înseşi. În loc să fie conştiinţa critică a democraţiei, ştiinţa politică s-a transformat treptat…
Al Doilea Război Mondial. Un băieţel îşi creează propria sa lume, Urania, o ţară de vis, a ordinii şi a frumuseţii. Peste ani, aflat în misiune în inima Mexicului, descoperă, cu ajutorul ghidului său Raphael, ruinele unui ţinut întemeiat în secolul al XIX-lea de către o comunitate creştină, pe care încearcă să-l transforme într-o cetate ideală, stăpânită de poporul-curcubeu: Campos este Urania, lumea visată de el în copilărie.…
Anton Lupan, un român şcolit la Paris, porneşte în 1881 în căutarea bunului său prieten, Pierre Vaillant, care dispăruse pe mare. La bordul goeletei lui, Speranța, Anton adună oameni unul şi unul: neînfricaţi, omenoşi şi dornici de aventură. Între ei se leagă o prietenie trainică şi împreună cutreieră mări şi oceane, țin piept piraţilor și stihiilor naturii, şi își înfruntă propriii demoni. „Toate pânzele sus! "este mai…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou