„Când sunt întrebat care sunt cărÈ›ile mele pe care le consider cele mai importante, răspund aproape automat Nostalgia, Levantul È™i Orbitor. De fiecare dată simt însă, obscur, că fac o nedreptate. Că las deoparte, uitată într-o zonă umbrită a minÈ›ii, o a patra carte majoră a mea, pe care de un sfert de secol mă străduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche È™i nevindecată încă. E corpusul poemelor mele lirice, scrise în tinereÈ›e, într-un efort continuu, halucinant È™i epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca în care mi-am trăit viaÈ›a, fără rest, numai È™i numai în poezie. Când privesc în urmă, văd imediat acea flacără strălucitoare, acea căutare disperată de forme noi, acea continuă măsurare a puterilor într-un inegal skandenberg cu poezia, care-ar fi putut face, numai ea, opera mea completă. Când, prin 1992, am hotărât să nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolică în speranÈ›a unei renaÈ™teri.
Mi s-a dat apoi, într-adevăr, È™ansa unei noi vieÈ›i în literatură, dar o viață nu separată de prima, ci izvorâtă în întregime din ea. Poezia a găsit o cale de-a curge mai departe în scrisul meu È™i a rămas pentru mine, mai departe, chiar dacă dizolvată într-un epic translucid, sensul vieÈ›ii mele. Faptul că nici azi nu mă interesează nimic altceva, în efemerul È™i enigmaticul lumii, decât poezia este moÈ™tenirea acelei epoci îndepărtate.
Cititorul va găsi în acest volum, reproduse integral, cele È™ase volume de versuri publicate de mine, la care va adăuga, poate, «dîn citit ori amintire», al È™aptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu È™i-a găsit locul aici.“ (Mircea CÄ‚RTÄ‚RESCU)