De la Apel către lichele (1989) la Strigoii noștri (2026) se întinde arcul de timp al unei declarații de dragoste pentru România, dar și, în oglindă, al unei la fel de statornice declarații de război împotriva politicienilor, demnitarilor sau poeților de curte lipsiți de scrupule și neiubitori de țară. Pătimaș și revoltat, autoironic și nu o dată cu umor amar, Gabriel Liiceanu îi cheamă pe aceștia la lumina adevărului. „Ce faceți cu noi?“ pare el să întrebe. „Ce ne facem cu voi?“ „Nu mi-am…
„Scriitor de mare forță și mare eleganță (aflat, așa cum se vede la fiecare pagină ori paragraf, în stare de grație), Ioan Stanomir rotunjește, odată cu această carte, un triptic fără termen de comparație, cel puțin în literatura noastră. Și, se va remarca încă de la primele paragrafe ale acestei atât de frumoase cărți, e un cuvânt care apare des, ritmic, aproape obsedant. Un fel de dirijor de mantre, un fel de marker rafinat al unor versete speciale (melancolice, delicate și, mai ales, ale…
Dintre numeroasele interviuri acordate de Ana Blandiana în ultimii ani publicațiilor din străinătate, cele 36 reunite în acest volum decupează aceeași conștiință morală bine cunoscută publicului român, directă, limpede, chiar necruțătoare câteodată. Dincolo de convențiile specifice convorbirilor, răzbat aici ca niște fire roșii aceleași trei coordonate constante în opera scriitoarei: memoria ca formă de justiție, salvarea prin cultură și libertatea ca valoare absolută. Tonul martorului moral…
„Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim lumea între ființe «cuvântătoare» și «necuvântătoare». Dar scriitorul se socotește mai mult decât un cuvântător. El este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe altă treaptă a ei, dându-i o putere de care îndeobște lumea nu are nici cea…
„E ca şi când aș fi ghidat cu blândeţe printre scrieri, filme, muzică, peisaje şi mii de feluri de tristeţe. Cineva îmi atinge uşor, dar insistent, tâmplele cu palma, cum îndrumi o pisică spre vasul cu mâncare sau apă, îmi şi vorbeşte peltic şi rudimentar, ca unui bebeluş. Pentru mine gesturile lui sunt însă teribile îndemnuri şi interdicţii, iar vocea e insuportabilă ca de un tunet. Mi se impune ce să citesc, ce să ascult, dar de atâtea porunci (cele câteva trilioane scrise pe plăcile de…
BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit „N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și…
S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook EBOOK > epub / pdf În ce măsură poate contracara omenirea amenințările majore care pot veni dinspre mediul natural? Dereglări climatice, radiații solare, epidemii, explozii vulcanice, tornade, secetă, cutremure, tsunami – lista e nesfârșită. Trăim de fapt într-o lume extrem de ostilă și avem atât de infime capacități de a o struni. În raport cu datele din…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook EBOOK > epub / pdf Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdfTraducere de Simona Drelciuc Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdfNu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdfTraducere de Tudora Șandru Mehedinți și Lavinia Similaru Pe plan internațional, din mai tânăra generație de scriitori de expresie spaniolă și catalană, Francesc Miralles este unul dintre cei mai talentați, originali și de succes. Farmecul romanelor sale constă în îmbinarea fericită a unei erudiții impresionante și a unei filozofii accesibile (mai ales de…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdfIntroducere şi note de David ShukmanTraducere de Alexandru Anghel„Una dintre cele mai strălucite minți științifice de la Einstein încoace." - Daily ExpressÎn 2016, Stephen Hawking a abordat în cadrul Prelegerilor Reith, BBC, un subiect care l-a fascinat întreaga viață – găurile negre. Faimosul fizician susține că dacă am reuși să…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdfTraducere de Doru Mareș „Caut particularul și universalul în fiecare spiritualitate. Sunt fascinat de constante: necesitatea de depășire a egoismului prin altruism, dobândirea seninătății și a păcii interioare, regăsirea legăturii cu natura, care trebuie respectată. Și în același timp încerc să ilustrez și aspectele specifice. Cercetez comorile de…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf Traducere și note de Luminița Bălan Yu Hua, autorul bestsellerurilor internaționale În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă un roman despre cea mai pură și mai înduioșătoare pietate filială, o meditație în registru când ludic, când poetic despre destin și moarte, un tablou necruțător al Chinei contemporane…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf Traducere de Veronica Sidon Băiatul meu are 8 ani și e singurul din clasă care nu are o consolă. Mă tem că jocurile electronice creează dependență. Ce părere aveți? Jon este în clasa a patra, a fost diagnosticat cu ADHD, iar pentru el școala e un chin. Cum am putea să-l ajutăm? Fiii noștri au 9 și 11 ani. Mereu s-au luat la întrecere. Cum îi pot…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf Traducere de Vasile V. Poenaru Așa cum este în realitate, lumea vie poate fi mai spectaculoasă decât orice plăsmuire. Deschizător de drumuri în zoologie, Konrad Lorenz o demonstrează cu prisosință în această carte, ce a avut drept imbold, conform propriei mărturisiri, mânia pe care i-au stârnit-o „nenumăratele povestiri cu animale…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf „Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire.Mă ajută în vreun fel…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub Cu o postfață a autorului la ediția 2020Traducere de Walter Fotescu De mii de ani încoace, sfârşiturile lumii se succedă fără încetare. Potop sau incendiu universal, Apocalipsa urmată de Judecata de Apoi, comete devastatoare, prăbuşiri ale scoarţei terestre, invazii ale extratereştrilor, război nuclear, dezastru ecologic, dereglări climatice... Toate, din…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf Traducere de Gheorghe Miletineanu Shira Hadad, editoarea israeliană a scriitorului, îl provoacă pe Amos Oz la un dialog fascinant prin temele pe care le abordează, dar mai ales prin faptul că înlesnește oglindirea nefiltrată a unei imagini de sine pe care acesta ne-o înfățișează cu o generozitate dezarmantă.Amos Oz aruncă o privire retrospectivă asupra…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf „Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf Traducere de Virgil StanciuCu un eseu despre „Oralitate în textualitate“ tradus de Anca Băicoianu, un capitol românesc despre Mateiu I. Caragiale și „Recitiri“ (Dilemateca) „În «Epilogul» cărții sale A citi, a reciti: Către o poetică a (re)lecturii (intitulată, în versiunea sa…
Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM: https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebookEBOOK > epub / pdf „Instituțiile, legile, regulile, toate importate din Occident, se confruntă adesea pe terenul românesc cu tendințe și interpretări adverse, provenind din stratul anterior de civilizație. A fost o vreme când nimic nu părea mai natural în societatea românească decât ceea ce numim astăzi corupție. Occidentul crede în reguli (chiar dacă…
EBOOK > epub / pdf Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfârșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gânditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin.Îi place să i se spună Nae. …
EBOOK > epub / pdf Bestseller Bookfest 2019 Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și…
EBOOK > epub / pdf Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Marius Chivu „Amintirile, anecdotele, portretele, întotdeauna foarte calde, făcute de tânărul Petre Stoica oferă, indirect, câteva priviri asupra unui mediu literar, în special al anilor ’50, pe cât de nefast, prin dogmatismul realismului socialist, pe atât de complex prin amestecul de impostori, oportunişti politic şi reale personalităţi culturale, artişti insoliţi,…
EBOOK > epub / pdf Bestseller Gaudeamus 2018 Selecţie, traducere din japoneză, note și glosar de Flavius Florea Povestirile lui Kawabata oferă o viziune sublimată asupra vieții, și ele mai mult sugerează decât afirmă. Patru dintre povestiri, „Japoneza Anna“, „Mulțumesc“, „Bărbatul care nu râde“ și „Imortalitate“, au fost ecranizate chiar sub titlul acestui volum selectiv și prezentate la Festivalul Internaţional de…
EBOOK : epub / pdf Bestseller Gaudeamus 2019 Un bărbat se trezeşte ducându-şi viaţa sub dominaţia unei cifre. Un altul e luat de pe o bancă din parc şi pus să imite, într-un show ţinut în inima Capitalei, un şarlatan presat de urgenţe neamânabile. Un preacucernic angajează un evlavios care transformă un cantonament în loc de rugăciune şi plasează mătănii în locul televizoarelor din camere. Doi surdomuţi deschid, într-un târguşor din…
EBOOK > epub / pdf Bestseller Bookfest 2019 „Guvernul României și alianţa din care provine și-au dovedit de atâtea ori fascinaţia pentru selecţia negativă, încât nu mai poţi nici măcar să te revolţi. Ilie Mario Rafael e doar un nume din dosarul pe care scrie cu litere mari «Cultura sfidării». De ce-l numește premierul într-o asemenea funcţie? Pentru că poate. Codrin Ștefănescu a lămurit deja dilemele pricinuite oamenilor onești de…
EBOOK > epub / pdf „Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“ — VALDIMIR…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou