EBOOK – EPUB / PDFBestseller Bookfest 2019Traducere și note de Alexandra ColibanLaureata Booker Prize pentru Dumnezeul lucrurilor mărunteBestseller New York Times • cea mai bună carte din 2017 aleasă de Sunday Times, NPR, Amazon, Kirkus Reviews, The Washington Post, Newsday, Hudson Group • roman nominalizat la Man Booker Prize 2017 • finalist la National Book Critics Circle Award 2017 • nominalizat la Carnegie Medal 2018La douăzeci de…
EBOOK – PDF„O excelentă carte de sociologie, dar si un thriller politic, așa as defini captivantul și atât de urgentul demers al lui Cătălin Augustin Stoica. Aflăm din volumul său cum s-au constituit centrele de putere economică din România postcomunistă, continuitățile, persistente, frustrante, chiar exasperante, cu vechea profitocrație. Din cercetările lui Cătălin Stoica se desprinde o viziune capabilă să explice, coerent și pătrunzător, atâtea dintre adeseori…
EBOOK – EPUB / PDFBestseller Gaudeamus 2018„Scrisul e singurul meu mod de a funcționa în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întâmplă să am și ecouri binevoitoare din partea câtorva cititori. În rest, știu foarte bine că nu scriitorii și artiștii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur și simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite…
EBOOK – EPUB / PDFBestseller Bookfest 2019„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii…
EBOOK – EPUB / PDFAfectat de o stare de insomnie prelungită, un tânăr pasionat de matematică experimentează stări la limita halucinației, în care câteva elemente revin obsesiv: liftul din blocul în care locuiește împreună cu mama lui, câinii pe care un bizar dresor îi pune să facă salturi sinucigașe, o fată de care se îndrăgostește și care apare în cele mai neașteptate locuri. Când după mai multe încercări reușește să se…
EBOOK – EPUB / PDF„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă…
EBOOK – EPUB / PDFTraducere de Justina BandolColson Whitehead, al cărui roman Ruta subterană, încununat cu Pulitzer Prize, e tradus în peste 40 de țări, a avut un debut fulminant, ingenios și de o originalitate izbitoare. Romanul Intuiționista a apărut în 1999 și a fost comparat cu Catch-22 de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon și Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award…
EBOOK – EPUB / PDFO istorie personală, reconstituită într-un puzzle existențial, ce are ca laitmotiv data de 28 iunie, se suprapune peste cele mai importante momente din istoria Basarabiei. Povestea lui Mihai Mihailovici, recompusă fragmentar, din momentele cel mai acute ale vieții sale, e o cronică indirectă a unei lumi aflate într-o permanentă frământare – oglindă a felului în care Marea Istorie copleșește și distruge destine individuale –, scrisă ca…
EBOOK – EPUB / PDFUn roman despre trei generații de femei, surprinse în momente de criză ale vieții lor, Trilogia sexului rătăcitor e totodată povestea unei maturizări dure, descrise prin intermediul unei autoscopii necruțătoare, care propune, dincolo de narațiunea propriu-zisă, o poetică a corporalității și a visceralului, a organicului și a vieții instinctuale. Dincolo de portretele individuale ale femeilor și de istoriile lor personale se conturează însă imaginea…
EBOOK – EPUB / PDFStranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panțu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobișnuite. Fie că e vorba despre dispariții misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenții ale unor entități supranaturale, că întâmplările sunt…
EBOOK – EPUB / PDFCu romanul Deborah, Cătălin Mihuleac își continuă un proiect literar care are în centru recuperarea memoriei evreilor din România. Cartea comprimă câteva intervale esențiale din istoria României – între 1918 și 2018 –, concentrate în jurul poveștilor de viață ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viața lui Deborah, născută la Câmpulung și deportată împreună cu membrii familiei…
EBOOK – EPUB / PDFȘi se auzeau greierii e un roman scurt, puternic, cu o temă necruțătoare: avorturile clandestine dinainte de Revoluția din 1989 și consecințele lor cumplite asupra existenței individuale. Confesiunea unei femei, directă, cu rare momente de tandrețe și căldură, atunci când gândurile i se îndreaptă către fetița ei, Sonia, recompune fracturat, dar în detalii de o acuitate uneori insuportabilă un capitol întunecat din istoria…
,,Ce înseamnă Statele Unite ale Europei? Cel mai probabil pare un vis federalist. Dar acest vis nu este nou şi, aşa cum voi încerca să arăt în această carte, este singura variantă rămasă statelor europene de a întâmpina şi face faţă problemelor de ordin mondial prin cumularea puterii acestora într-un super-stat federal, asemănător dar diferit de Statele Unite ale Americii, capabil să fie luat în serios pe scena…
EBOOK – PDFTranslated by Serban BrocheAnd, in the shadow of the major civilization, before it disappeared in its turn, how many other cultures have perished without a trace? This immense tragedy is being lived now by many cultures, with great intensity. One has to belong to such a culture in course of extinction or dying slowly even before its flourishing, to understand the infinite distress of those who are helplessly watching the inexorable disappearance of their most precious values.…
• Afla ce anume face lumea atat de complexa.• Care este cea mai avantajoasa forma pe care o poate avea o masina?• Ce se gaseste in interiorul unui atom?• De ce isi schimba culoarea baloanele de sapun cand sufli peste ele? Avandu-i ca mentori pe Arhimede si Galileo, pe Newton si Einstein, faci o calatorie cu viteza luminii prin timp si spatiu, descoperind cum si din ce au aparut universul, viata, lucrurile din jurul tau. Fizica face parte din viata de zi cu zi si iti…
Uimitor, surprinzator, fascinant... iata cele trei cuvinte definitorii ale acestei carti care va invita sa visati si sa calatoriti, prin intermediul unora dintre cele mai pitoresti, mai insolite si mai tulburatoare locuri de pe planeta. 100 de peisaje salbatice, misterioase, prea putin cunoscute... Porniti intr-un captivant tur al lumii, de la formatiunile de sare din lacul Natron la scara catre paradisul din Hawaii, de la oazele din desertul Gobi la valurile luminescente din Maldive. Lasati-va…
Personaje induiosatoare, o femeie gata sa lase totul in urma pentru a se redescoperi. O lume in care iertarea, maturizarea, intelegerea trecutului si descoperirea de sine contureaza povestea personajului principal, Maribeth Klein. Gayle Forman este un fin observator al naturii umane, iar romanul sau irezistibil aduce in discutie ambivalenta faptului de a fi mama in ziua de azi, si pune intrebarea: ce se intampla cand o femeie in toata firea fuge de acasa?Aceasta poveste surprinzatoare, plina de…
„Dacă nu poți dormi, atunci trezește-te și fă ceva în loc să îți faci griji. Îngrijorarea te tine pe loc, nu lipsa somnului." Napoleon HillÎn Scara Magica, cele saptesprezece reguli ale succesului elaborate de Hill au fost testate și s-a dovedit că pot face miracole. În această carte, Napoleon Hill aduce laolaltă înțelepciunea care vine direct din mințile celor mai mari nume ale istoriei afacerilor americane, rezultatul a cinci sute de interviuri…
Cea mai importanta schimbare din istoria militara a Americii in ultimele doua decenii a fost implicarea in Afganistan, Irak si in teritorii in care marile armate nu isi pot desfasura fortele. SUA i-au anihilat dusmanii cu ajutorul dronelor si al trupelor antrenate pentru operatiuni speciale, al ucigasilor platiti si al retelelor de spionaj. Si, ca sa-si atinga scopul, au colaborat cu dictatori imprevizibili si servicii secrete indoielnice. Mark Mazzetti, castigator al Premiului Pulitzer,…
Înainte să împlinească 18 ani, Sofia află că a rămas însărcinată cu Knopf, un om foarte influent, aflat în plină ascensiune. Sarcina fetei nu are cum să rămînă fără urmări, aşa că Albert este trimis să o ucidă. În scenă intră Paul, un bărbat misterios şi tăcut, care o salvează pe Sofia şi apoi o ia cu el într-o călătorie spre Vest şi spre libertate, încercînd să pună cît mai mulţi kilometri între ei şi necruţătorul Albert. Pe…
Aceasta carte cuprinde o selectie atenta din cele mai cunoscute intamplari din Biblie, transpuse intr-un limbaj simplu, adaptat la intelegerea celor mici, precum si ilustratii color care vor face deliciul micilor cititori.Sunt incluse si povestiri precum:Arca lui Noe, David si Goliat, Daniel in groapa leilor, Cei doisprezece Apostoli.
Krishna, unul dintre cele mai iubite personaje ale panteonului hindus, a fost portretizat in multe aspecte: un zeu-copil, un copil ghidus si nazdravan, un iubit model, un erou divin, un conducator exemplar, si nu in ultimul rand, ca Fiinta Suprema.In cele trei mari parti ale cartii, Vanamali scrie despre fiecare dintre aceste manifestari iar povestirile pline de savoare ne fac inima sa tresalte cu bucurie si ne deschid sufletul, permitandu-ne sa traim stari profunde de comuniune cu aceasta…
Tipul din filme nu exista: o carte plina de autoironie si umor din care vei afla, intre altele, cum pastrezi langa tine un tip nascut inainte de 1989, de ce trebuie sa fugi de tipul care uraste pisicile, ce sa nu-i spui niciodata unui barbat in pat sau cum sa-l sperii de moarte, sau de ce sunt ochelaristele niste femei mai misto. O carte pentru femeile inteligente si barbatii cu simtul umorului, pe care poti s-o citesti si intr-un weekend, si intr-un an. “Cartea asta nu este…
Atlasul frumuseții este o emoționantă călătorie în imagini și povești de viață din toate colțurile lumii și a devenit de-a lungul celor patru ani un adevărat fenomen online. Proiectul e urmărit de aproape un milion și jumătate de oameni pe rețelele de socializare și e prezent des în media internațională.Mihaela Noroc a călătorit în peste 50 de țări, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în…
Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om.Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la…
A fost odată ca niciodată un clan de suricate ce trăia în Kalahari, o regiune din sudul Africii. După ani de creștere constantă, seceta a redus drastic resursele clanului, iar atacurile mortale ale vulturilor s-au înmulțit. Pe măsură ce lucrurile se înrăutățesc, armonia clanului se destramă. Echipa de conducere se ceartă cu privire la posibilele soluții, iar sugestiile din partea lucrătorilor din prima linie primesc un răspuns demoralizant: „Nu așa procedăm noi…
Bine ati venit in tara de basm a Craciunului. Colorati, creati, combinati!Fără reguli, fără rețineri, fără interdicții! Cu tuș, creioane colorate sau guașe, în culori pastelate sau pline de curaj. Paginile sunt detașabile, ca să poată fi înrămate în propria galerie.„Veți descoperi cum îmi închipui eu fulgii de nea și ciorăpeii de cadouri, renii și coronițele festive. Toate au darul să vă umple de magia Crăciunului! Folosiți creioane colorate…
„Mi se întâmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Şi totuşi, fără motiv aparent, fără iluzii şi fără speranţe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii.S-ar spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părţilor ei bune. Putem încă să ne aşezăm într-un unghi…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou