Spatiul si timpul in traditiile romanesti

Epuizat din stoc
SKU
a172953
180.00 LEI
Pe scurt

Avem un loc, azi numit România, o locuire, românii, şi un timp al acestei locuiri, aproape două milenii dacă includem şi etnogeneza. Aceste două milenii înseamnă un timp „anume”, definit de ritmurile în care se desfăşoară viaţa locuitorilor, de calendarul în care ea este organizată, spiritual, religios, ritualic, domestic, colectiv sau individual, la muncă sau în sărbătoare. Întreaga lucrare este o compunere foarte precisă cu privire la viziunea, gândirea şi proiecţia românilor cu privire la locul lor şi la organizarea vieţii lor în curgerea timpului. Este o încântare să participi la spectacolul inimaginabil al desfăşurării acelei vieţi după canoane reale.Cartea este poate cea mai importantă consemnare unitarăîn patrimoniul imaterial al poporului român, este o reconstrucţie migăloasă a imaginii lumii după credinţele şi tradiţiile populare româneşti în format monumental.

Mai multe informații
EdituraPaideia
Colecție Emblematic România
ISBN 978-606-748-226-3
Număr de pagini 936
Formatul cărţii 200 x 280 mm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2018
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsSpatiul si timpul in traditiile romanesti
Rating-ul tău